Cea de-a 34-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru
Între zilele de 18 şi 28 octombrie 2024, are loc Festivalul Naţional de Teatru, ajuns la ediţia cu numărul 34. Spectacolele şi evenimentele sunt găzduite de majoritatea teatrelor din Bucureşti, precum şi de alte spaţii culturale de notorietate, arată fnt.ro.
Ediţia de anul acesta stă sub semnul "Dramaturgilor posibilului", analizând, cercetând şi evidenţiind dinamica şi tendinţele fenomenului teatral românesc, arată sursa citată.
În cadrul festivalului, va fi celebrată dansatoarea, coregrafa, profesoara şi artista Miriam Răducanu, cu prilejul împlinirii unui secol de viaţă. Vor fi organizate evenimente care pun în valoarea creaţia artistei, creatoare a unui vocabular de mişcare profund personal, influenţat de expresionismul german, folclorul autohton, poezia şi proza contemporane, potrivit arcub.ro.
Organizatorii Festivalului Naţional de Teatru propun publicului modulul "Spectacole-lectură", care valorizează formule dramaturgice variate prin intermediul unor texte din Germania, Spania, Portugalia şi România. Creatorul Bobi Pricop îi va îndruma pe tinerii regizori responsabili cu montarea pieselor. După spectacole, vor avea loc discuţii cu publicul, alături de echipă şi un invitat special.
Un alt modul inclus în program este cel intitulat "FNT Educaţional", cu zece spectacole adresate adolescenţilor. Piesele sunt axate pe problematicile sensibile vârstei publicului vizat, precum şi pe operele literare studiate în anii de şcoală.
Nu lipsesc spectacolele din străinătate. Cele cinci producţii prezentate în cadrul festivalului aparţin unor colective artistice din Germania, Irlanda, Polonia (două) şi Belgia.
Ediţia din 2024 a Festivalului Naţional de Teatru este curatoriată de Mihaela Michailov, Călin Ciobotari şi Ionuţ Sociu.
Festivalul Naţional de Teatru este un proiect cultural produs de Asociaţia UNITER - Uniunea Teatrală din România şi este finanţat de Ministerul Culturii. Coproducători: Primăria Municipiului Bucureşti prin ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, Direcţia de Cultură a Municipiului Bucureşti, Societatea Română de Televiziune. Parteneri: Institutul Cultural Român, Teatrul Naţional "I.L. Caragiale" din Bucureşti, ITI - Centrul Român al Institutului Internaţional de Teatru. Partener media tradiţional: Radio România.
Precedenta ediţie a Festivalului Naţional de Teatru a avut loc între 20 şi 30 octombrie 2023 şi a avut tema "FNT - Laboratoarele sensibilului". S-au jucat pentru public mai mult de 50 de reprezentaţii. Unele spectacole au avut câte o reprezentaţie, iar altele câte două şi chiar trei, cum a fost cazul producţiei Teatrului de Stat din Constanţa "Seaside Stories", regia Radu Afrim. Spectacolele jucate au relevat estetici diferite caracteristice creatorilor care le-au semnat.
Programul a fost completat de o premieră absolută, "Gertrude" de Radu F. Alexandru, în regia lui Silviu Purcărete, la Teatrul Naţional din Bucureşti. Nu au lipsit spectacolele-lectură pe texte din dramaturgia europeană, inclusiv românească, expoziţii de caricatură şi fotografie de teatru, dezbateri pe teme de interes în domeniul artelor performative din România, precum "Etici ale procesului de creaţie", moderată de Oana Cristea Grigorescu.
Ediţia cu numărul 32 a Festivalului Naţional de Teatru s-a desfăşurat între 5 şi 13 noiembrie 2022, având tema "Graniţe fragile. Istorii fluide". Selecţia a fost realizată din peste 100 de spectacole montate în stagiunea 2021-2022, produse de teatre de stat şi independente, din Bucureşti şi din ţară. Evenimentul a debutat la Teatrul Naţional "I. L. Caragiale", cu vernisajul expoziţiei "Caramitru - Dincolo de scenă", realizată de Florin Ghioca, şi lansarea cărţii scrise de teatrologul George Banu, "Ion Caramitru... la plecare".
În secţiunea "Spectacole invitate din străinătate", au putut fi urmărite zece producţii, creaţii ale unor regizori şi regizoare din România şi Republica Moldova, care fuseseră montate în stagiunea trecută în Germania, Luxemburg, Olanda şi Serbia.
Printre evenimentele conexe s-au numărat "Intersecţii în FNT", ce a inclus mai multe module cu spectacole de teatru prezentate în şcoli şi licee din Bucureşti şi ateliere realizate de artiste şi artişti cu grupuri de copii şi adolescenţi, producţii ale facultăţilor de teatru, un târg al cărţii de teatru, întâlniri cu autorii şi autoarele lor, expoziţii dedicate unor personalităţi ale teatrului din România, conform www.fnt.ro.
Dezbaterile au onorat două personalităţi ale teatrului internaţional dispărute recent: Peter Brook şi Hans-Thies Lehmann. La ediţia din 2022 a revenit şi secţiunea "FNT on air", cu o selecţie de spectacole de teatru radiofonic. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Liviu Tatu, editor online: Andreea Preda)
Sursa foto: fnt.ro
Alte știri din categorie
Festivalul de Film Românesc de la Washington, din 7-10 noiembrie 2024
Cea de-a cincea ediţie a Festivalului de Film Românesc de la Washington are loc în perioada 7-10 noiembrie 2024, la Landmark's E Street Cinema, sub titlul "New Romanian Perspectives", conform informării Ambasadei României în SUA. Cel mai mare eveniment de promovare a cinematografiei naţionale din spaţiul nord-american, der
Cea de-a cincea reuniune a Comunităţii Politice Europene, la Budapesta (7 noiembrie)
Cea de-a cincea reuniune a Comunităţii politice europene (CPE) are loc la 7 noiembrie 2024, la Budapesta, şi va dezbate provocările în materie de securitate cu care se confruntă Europa, conform scrisorii de invitaţie la summit publicate pe site-ul https://www.consilium.europa.eu/, la 25 octombrie. Comunitat
O PERSONALITATE PE ZI: Actorul Dean Stockwell
Actorul de film, teatru şi televiziune, Dean Stockwell, cu o carieră de aproape şapte decenii, s-a remarcat în producţii precum "Quantum Leap" (1989-1993) sau "Dune" (1984). A primit o nominalizare la un Premiu Oscar la categoria cel mai bun actor în rol secundar pentru rolul său din "Married to the Mob" (1988). Robert
7 noiembrie - Ziua internaţională împotriva violenţei şi a bullying-ului la şcoală, inclusiv a cyberbullying-ului (UNESCO)
Ziua internaţională împotriva violenţei şi a bullying-ului la şcoală, inclusiv a cyberbullying-ului, este marcată în prima zi de joi a lunii noiembrie, în 2024, la 7 noiembrie, potrivit site-ului UNICEF, https://www.unicef.org/. Bullying-ul se poate identifica, indică site-ul https://www.u
BISERICI ŞI CATEDRALE: Catedrala din Uppsala
Catedrala din oraşul suedez Uppsala datează de la sfârşitul secolului al XIII-lea. Este cea mai înaltă biserică din Scandinavia, reşedinţa episcopală a arhiepiscopului Suediei, adăposteşte osemintele Sfântului EriK, gazda tradiţională de încoronare a regilor suedezi în trecut şi o adevărată capodoperă a arhitecturii gotice scandinave, conform
5 noiembrie - Ziua mondială de conştientizare a tsunamiurilor (ONU)
Ziua mondială de conştientizare a tsunamiurilor este marcată, anual, la data de 5 noiembrie. În ultimii 100 de ani, peste 260.000 de oameni au murit în 58 de dezastre provocate de tsunami. Cu o medie de 4.600 de morţi, acest fenomen a depăşit orice alt dezastru natural. Cel mai mare număr de decese a fost provocat de tsunamiul care a avut loc în urma seismu
O PERSONALITATE PE ZI: Muzicianul canadian Bryan Adams
Bryan Adams este un cântăreţ-compozitor rock, fotograf şi activist social ale cărui albume "Cuts Like a Knife" (1983) şi "Reckless" (1984) l-au făcut unul dintre cei mai populari şi de succes artişti ai anilor '80. S-a născut pe 5 noiembrie 1959, în Kingston, Ontario, Canada. Adams a fost un talentat muzical la o vârst
DOCUMENTAR: Actorul american Matthew McConaughey împlineşte 55 de ani (4 noiembrie)
Actorul Matthew McConaughey, recompensat, în 2014, cu Premiul Oscar la categoria cea mai bună interpretare a unui actor în rol principal, pentru rolul Ron Woodruff din producţia "Dallas Buyers Club", s-a născut la 4 noiembrie 1969, în Uvalde, Statul Texas. A absolvit Universitatea din Austin (1993) şi a înregistrat primul succes cu filmul &q
Tim Walz, candidatul democrat la vicepreşedinţia SUA (fişă biografică)
Guvernatorul de Minnesota Tim Walz, candidatul democrat la vicepreşedinţia SUA, s-a născut la 6 aprilie 1964, la West Point, Cuming County, Nebraska. A absolvit Liceul Butte (1982) şi Colegiul de Stat Chadron, cu o diplomă în ştiinţe sociale (1989), urmând apoi un master la Universitatea de Stat Minnesota, din Mankato, Minnesota (2001) şi cursuri la Universitatea
JD Vance, candidatul republican la vicepreşedinţia SUA (fişă biografică)
Senatorul de Ohio JD Vance, candidatul Partidului Republican la vicepreşedinţia SUA, s-a născut la 2 august 1984, în Middletown, statul Ohio, potrivit https://www.vance.senate.gov şi https://www.biography.com. A absolvit, în 2003, Middletown High School. În 2005, s-a înscris în serviciul militar al US Marine Corps,
Kamala Harris, candidata democrată la preşedinţia SUA (fişă biografică)
Vicepreşedinta Statelor Unite ale Americii, Kamala Harris, candidata democrată la preşedinţia SUA, s-a născut la 20 octombrie 1964, în Oakland, California, dintr-un tată de origine jamaicană, care a emigrat în SUA pentru a urma studii în economie, şi o mamă activistă şi cercetătoare în domeniul cancerului de sân, care a emigrat din India
Donald Trump, candidatul republican la preşedinţia SUA (fişă biografică)
Donald Trump, cel de-al 45-lea preşedinte al Statelor Unite, s-a născut la 14 iunie 1946, în Queens, New York. Fiul lui Fred Trump, un bogat investitor imobiliar stabilit în New York City, Donald Trump a absolvit New York Military Academy (NYMA) din New York (1964) şi Şcoala de business Wharton a Universităţii Pennsylvania (1968). După terminarea studiilor, s-a a
O PERSONALITATE PE ZI: Actorul Martin Henry Balsam
Actorul Martin Henry Balsam, deţinător al unui Oscar în 1966, cunoscut pentru rolurile din "Psycho", "A Thousand Clowns" sau serialul "Archie Bunker's Place", s-a născut la 4 noiembrie 1919, în Bronx, la Jewish, New York, SUA. A urmat liceul la "DeWitt Clinton High School" din New York şi cursurile clubul
O PERSONALITATE PE ZI: Iulia Hasdeu, un copil precoce, o tânără genială
Iulia Hasdeu, unica fiică a savantului Bogdan Petriceicu Hasdeu, era de o inteligenţă sclipitoare, un copil precoce care la doi ani şi jumătate învăţa alfabetul, memora poezii, la trei ani ştia să citească, la opt ani vorbea în limbile franceză, germană şi engleză trecând examenele pentru clasele primare, la 11 ani compunea piese de teatru, iar la 16 ani de
O PERSONALITATE PE ZI: Colecţionarul de artă Solomon Guggenheim
Afacerist, filantrop şi, mai ales, colecţionar de artă, Solomon Robert Guggenheim s-a născut la 2 februarie 1861, în Philadelphia, Pennsylvania, SUA, potrivit guggenheim.org. A fost fiul imigrantei germane Barbara şi al imigrantului elveţian Meyer Guggenheim. Tatăl său deţinea o întreprinder