COMUNICATE
Comunicat de presă - Ambasada SUA
Departamentul de Justiţie al SUA, OPDAT şi DNA au găzduit o conferinţă de două zile pe tema combaterii infracţiunilor financiare transnaţionale
7 noiembrie, 2024
În perioada 6-7 noiembrie, Departamentul de Justiţie al SUA, Biroul extern pentru dezvoltare, asistenţă şi formare în materie de urmărire penală (OPDAT) şi Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) au găzduit timp de două zile un eveniment la nivel înalt la Braşov, reunind experţi americani, români şi internaţionali din sectorul public şi privat pentru a aborda tendinţele cheie în investigaţiile financiare complexe şi mecanismele de spălare a banilor.
Evenimentul a evidenţiat cooperarea dintre Statele Unite şi România în combaterea infracţiunilor financiare transnaţionale şi a identificat posibile domenii de cooperare cu agenţiile de aplicare a legii din ambele ţări.
'Apreciem nivelul ridicat de cooperare dintre Statele Unite şi România pentru combaterea infracţiunilor financiare, pentru prevenirea eficientă a fraudei şi pentru consolidarea securităţii cetăţenilor. Cooperarea în domeniul aplicării legii reprezintă o consolidare a valorilor noastre democratice comune, în special a statului de drept', a declarat Ambasadorul SUA, Kathleen Kavalec.
'Statele Unite şi România şi-au luat angajamentul să colaboreze pentru a combate criminalitatea financiară transnaţională şi corupţia şi pentru a se asigura că veniturile provenite din infracţiuni sunt returnate victimelor, indiferent dacă acestea sunt persoane fizice sau cetăţeni ai naţiunilor noastre', a declarat Peter Halpern, Consilier rezident pe probleme de justiţie al Ambasadei SUA, Departamentul de Justiţie al SUA/OPDAT.
Programul conferinţei a cuprins şase sesiuni în cadrul cărora experţii au discutat despre modele de infracţiuni financiare, între care spălarea banilor şi au participat la discuţii interactive, prezentând, de asemenea, studii de caz şi scenarii de lucru reale. Participanţii au făcut schimb de bune practici, au împărtăşit principalele lecţii învăţate şi au identificat tendinţele actuale în investigaţiile financiare complexe.

Alte știri din categorie
Ultimele știri
Business OTS
Comunicate
16:25 - Comunicat de presă - Senat
16:25 - Comunicat de presă - Guvern
Flux Agerpres
16:24 - Comunicat de presă - Guvern
16:24 - Comunicat de presă - Senat