AlegeriSUA2024/Inculpaţi în atacul de la Capitoliu din 2021 cer - fără succes - amânarea proceselor, după victoria lui Trump
Mai mulţi inculpaţi în atacul din 6 ianuarie 2021 asupra Capitoliului SUA, luat cu asalt de o mulţime de susţinători ai republicanului Donald Trump, în prezent preşedinte ales al SUA, au cerut miercuri, fără succes, amânarea proceselor judiciare pe fondul aşteptărilor că magnatul din New York îşi va ţine promisiunea de a-i graţia, informează EFE.
Potrivit The Washington Post, Departamentul de Justiţie al SUA a refuzat miercuri să amâne cel puţin trei cazuri având legătură cu atacul asupra Capitoliului, iar unul dintre avocaţii care au mers în instanţă a declarat că se pregăteşte să depună mai multe moţiuni pentru a bloca alte dosare cu termene sau sentinţe deja programate.
În timpul campaniei electorale din acest an, Trump a declarat că are în vedere o graţiere prezidenţială pentru toţi cei condamnaţi pentru asaltul din 2021, care a fost o încercare violentă de a opri procesul de certificare a victoriei electorale a preşedintelui Joe Biden, în care cinci persoane au murit şi o sută de agenţi de ordine au fost atacaţi.
Până în prezent, au fost puse sub acuzare peste 1.500 de persoane - majoritatea pentru infracţiuni minore şi o minoritate pentru infracţiuni violente -, dintre care aproximativ 1.000 au fost condamnate, 650 dintre ele cu pedepse cu închisoarea, precum liderul organizaţiei de extremă dreapta Proud Boys, Enrique Tarrio, 22 de ani, condamnat - printre alte infracţiuni - pentru răzvrătire.
The Washington Post relatează că unul dintre primii care au mers miercuri în instanţă este inculpatul Christopher Carnell, în vârstă de 21 de ani, ai cărui avocaţi au invocat "multiplele promisiuni de clemenţă" din partea lui Trump, "în special pentru participanţii non-violenţi" la atacul asupra Capitoliului. Însă cererea avocaţilor lui Carnell a fost rapid respinsă de către judecător.
De asemenea, The Washington Post se mai referă şi la Jaimee Avery, condamnat după ce a pledat vinovat pentru violarea proprietăţii şi care îşi aşteaptă sentinţa vineri. Avocata din oficiu a lui Avery a cerut o amânare ca urmare a "posibilităţii reale ca viitorul procuror general" (care ar urma să fie numit de Trump - n.r.) să retragă acuzaţiile, însă nici ea nu a obţinut răspunsul dorit din partea judecătorului de caz.
Între timp, avocatul William Shipley, care a reprezentat aproximativ douăzeci de inculpaţi, a declarat ziarului american citat că un judecător i-a respins miercuri încercarea de a amâna un caz care urmează să fie judecat săptămâna viitoare.
Trump, care nu a oferit detalii cu privire la conţinutul sau sfera de aplicare a acestor posibile măsuri de clemenţă pentru susţinătorii săi care au participat la insurecţie, va fi învestit preşedinte al Statelor Unite pe 20 ianuarie 2025. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
Alte știri din categorie
Mii de persoane protestează în Israel împotriva demiterii ministrului apărării Yoav Gallant
Pentru a doua noapte la rând mai multe mii de persoane au demonstrat la Ierusalim împotriva demiterii ministrului apărării, Yoav Gallant, relatează joi dpa. Prim-ministrul Netanyahu l-a demis marţi pe Gallant afirmând că şi-a pierdut încrederea în el. Demonstranţii au ieşit miercuri pe străzi, făc&a
Administraţia Biden se pregăteşte pentru o posibilă creştere a afluxului de migranţi la frontieră (presă)
Administraţia preşedintelui american Joe Biden pune la punct planuri de urgenţă pentru o posibilă creştere a afluxului de migranţi la punctele de trecere a frontierei, ca urmare a faptului că potenţiali imigranţi se declară îngrijoraţi că preşedintele ales Donald Trump va închide graniţa, a informat miercuri NBC News, citând doi oficiali americani n
Decesele cauzate de cancer la nivel mondial, aproape duble până în 2050 (studiu)
Numărul deceselor anuale cauzate de cancer la nivel mondial aproape se va dubla până în 2050, conform rezultatelor unui studiu publicat miercuri de cercetători, relatează agenţia Xinhua şi New Scientist. Un număr de 18,5 milioane de persoane vor muri de cancer la nivel mondial în 2050, o cifră &i
VIDEO Serbia/ Protest violent al manifestanţilor de opoziţie, în urma incidentului soldat cu victime în gara Novi Sad
Mii de manifestanţi sârbi susţinători ai opoziţiei s-au confruntat marţi cu poliţia într-un protest violent la Novi Sad, oraş unde 14 persoane au murit vineri în urma prăbuşirii unui acoperiş exterior al gării, transmite Reuters. Opoziţia faţă de preşedintele Aleksandar Vucic pune acest incident pe seama neglijenţei şi corupţ
Spania: Extrema dreaptă suspectată după ce regele Felipe a fost împroşcat cu noroi în timpul vizitei în zonele inundate
Protestele violente care au avut loc în timpul vizitei întreprinse duminică de cuplul regal al Spaniei şi de prim-ministrul Pedro Sanchez în zonele afectate de inundaţii din regiunea Valencia ar fi fost organizate de extrema dreaptă, a declarat ministrul spaniol de Interne, Fernando Grande-Marlaska, citat de DPA. El a declarat pentru televizi
Papa Francisc i-a făcut o vizită la domiciliu unei activiste italiene pro-avort
Papa Francisc a ieşit marţi din Vatican şi i-a făcut o vizită la domiciliu Emmei Bonino, o politiciană veterană cunoscută în Italia pentru campania ei de succes din anii 1970 în vederea legalizării avortului, informează Reuters. Francisc, liderul spiritual a 1,4 miliarde de catolici, a exprimat în mod frecvent o opoziţie fermă pe tema
Marea Britanie/ Aproape 600 de poliţişti, concediaţi pentru abatere pe parcursul unui an în Anglia şi Ţara Galilor
Aproape 600 de ofiţeri de poliţie au fost concediaţi pentru abatere sau conduită necorespunzătoare în Anglia şi Ţara Galilor pe parcusul unui an, potrivit cifrelor publicate marţi, în momentul în care poliţia britanică încearcă să recâştige încrederea publicului după o serie de scandaluri, relatează AFP. Con
Franţa/ A început procesul pentru asasinarea unui profesor de către un islamist radical rus de origine cecenă
Procesul a opt adulţi, şapte bărbaţi şi o femeie, acuzaţi că au contribuit la campania de ură ce a dus la asasinarea pe 16 octombrie 2020 a lui Samuel Paty, 47 de ani, profesor de istorie-geografie, a început luni la un tribunal specializat din Paris, informează AFP. Asasinul, Abdullah Anzorov, un tânăr islamist radical rus de 18 a
Salvatorii nu au descoperit până acum victime în parcarea subterană a unui mall din Valencia
Echipele de salvare spaniole nu au găsit până la această oră victime în parcarea subterană a mallului Bonaire, din Valencia, a anunţat luni Ministerul de Interne, potrivit Reuters. Parcarea a fost inundată în timpul celor mai dezastruoase viituri înregistrate în această ţară în istoria sa modernă, produse săptămâna tre
Mpox/ Peste 50.000 de persoane, vaccinate în RDC şi Rwanda (OMS)
Peste 50.000 de persoane au fost vaccinate până în prezent împotriva mpox în Republica Democratică Congo (RDC) şi în Rwanda, a declarat vineri directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), informează AFP. Agenţia sanitară a Uniunii Africane (Centrul African pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor -
UPDATE Serbia: Cel puţin 12 morţi în urma prăbuşirii acoperişului exterior al unei gări la Novi Sad
Cel puţin 12 persoane au murit şi trei au fost spitalizate vineri după ce un acoperiş exterior s-a prăbuşit parţial la intrarea unei gări din oraşul sârb Novi Sad, a anunţat ministrul de interne, relatează AFP şi Reuters. Serviciile de urgenţă au utilizat două excavatoare mari în cursul serii pentru a scoate de sub dărâmături
Campania de vaccinare împotriva poliomielitei va fi reluată sâmbătă în nordul Fâşiei Gaza (OMS)
Campania de vaccinare împotriva poliomielitei va fi reluată sâmbătă în nordul Fâşiei Gaza, în prezent scena unor intense operaţiuni militare israeliene, a declarat vineri directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), informează AFP. "Vaccinarea împotriva poliomielitei în nordul Fâşiei
Germania: Legea care facilitează schimbarea de gen a intrat în vigoare
Schimbarea de gen devine mai uşoară în Germania începând de vineri, după intrarea în vigoare a unei legi emblematice care a stârnit dezbateri aprinse, dar care a fost primită cu uşurare de comunitatea LGBT+, o simplă declaraţie la starea civilă fiind acum suficientă, transmite AFP. Germania se alătură astfel clubului ţărilor care
Un francez şi un german, arestaţi după ce au intrat neautorizat pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan (media ruse)
Un francez şi un german au fost arestaţi pentru intrare neautorizată pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan, pe care Rusia îl foloseşte pentru lansări spaţiale, a anunţat vineri presa de stat rusă, citată de Reuters. Citând un procuror kazah, agenţia oficială de presă RIA Novosti a relatat că cei doi au fost reţinuţi pentru o zi şi