COMUNICATE
Comunicat de presă - Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă
BULETIN DE PRESĂ din 07 noiembrie
Misiunile salvatorilor din ultimele 24 de ore
* Aproximativ 1.500 situaţii de urgenţă gestionate
* 1.190 persoane asistate
* 22 persoane salvate
Pompierii militari au acţionat, în cursul zilei de ieri, pentru gestionarea celor 1.487 solicitări primite din partea populaţiei, ce au constat în acordarea măsurilor de prim ajutor, stingerea incendiilor şi operaţiuni destinate protecţiei comunităţilor.
Echipajele SMURD au intervenit în 1.177 misiuni pentru acordarea măsurilor de prim ajutor, iar echipajele operative au acţionat în 3 situaţii pentru extragerea victimelor din autoturismele avariate în accidentele rutiere. În urma acestora, 1.190 persoane au fost asistate medical.
În acest interval de timp, 22 persoane aflate în situaţii critice au fost salvate datorită răspunsului optim furnizat de către pompieri pe timpul misiunilor desfăşurate.
Concomitent cu aceste tipuri de misiuni, colegii noştri au acţionat pentru stingerea celor 120 incendii izbucnite pe întreg teritoriul ţării, prevenind astfel extinderea flăcărilor la vecinătăţi şi limitând pagubele materiale. Dintre acestea, 50 intervenţii au fost derulate pentru lichidarea incendiilor de vegetaţie, fiind afectate aproximativ 140 ha de teren.
De asemenea, salvatorii au gestionat cu promptitudine şi alte 187 situaţii ce puteau pune în pericol vieţile si bunurile semenilor, precum şi siguranţa animalelor.
Adoptarea unui comportament preventiv poate salva vieţi şi bunuri.
Mai multe măsuri de comportare ce trebuie adoptate înainte, pe timpul şi după producerea unei situaţii de urgenţă, regăsiţi accesând platforma naţională de pregătire pentru situaţii de urgenţă https://fiipregatit.ro şi aplicaţia pentru mobil DSU care poate fi descărcată, gratuit, din AppStore şi Google Play.
SERVICIUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Alte știri din categorie
Ultimele știri
Business OTS
Comunicate
12:32 - Comunicat de presă - Infotrafic