COMUNICATE
Comunicat de presă - Curtea Constituţională a României
În şedinţa din data de 7 noiembrie 2024, Curtea Constituţională, în cadrul controlului de constituţionalitate a posteriori, a decis, cu unanimitate de voturi:
- A admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sunt neconstituţionale dispoziţiile art.15 şi cele ale Anexei nr.6 din OUG nr.27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei, cu modificările şi completările ulterioare.
În esenţă, Curtea a reţinut că prevederile legale criticate care impun obligativitatea achitării contribuţiei la fondul de tranziţie energetică de către anumiţi producători de energie electrică nesocotesc, în principal, principiul aşezării juste a sarcinilor fiscale, consacrat de art.56 din Constituţie, şi dispoziţiile art.45 din Legea fundamentală referitoare la libertatea economică şi libera iniţiativă, afectând concurenţa loială şi descurajând producţia de energie din surse regenerabile.
- A admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că este neconstituţională sintagma 'de stat' din cuprinsul dispoziţiilor art.82 alin.(1) din
Legea educaţiei naţionale nr.1/2011, anterior modificării prin art.I pct.3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.69/2022 pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi prorogarea unor termene.
În esenţă, Curtea a reţinut că sintagma 'de stat' din cuprinsul dispoziţiilor art.82 alin.(1) din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011 permite acordarea bursei de performanţă doar cu privire la elevii înscrişi în sistemul de învăţământ preuniversitar de stat, creându-se astfel o discriminare nejustificată în mod obiectiv şi rezonabil a elevilor ce urmează cursurile în cadrul sistemului de învăţământ particular sau confesional, discriminare contrară art.16 alin.(1) raportat la art.32 şi art.49 din Constituţie.
- 1. A admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că este neconstituţională soluţia legislativă cuprinsă la art.12 alin.(1) din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, care nu permite persoanelor vătămate să atace la instanţele de contencios administrativ o autorizaţie de construire sau de desfiinţare a lucrărilor de construcţii;
2. A admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că este neconstituţională soluţia legislativă cuprinsă la art.12 alin.(2) din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, care nu conferă efect suspensiv de drept acţiunii în anulare promovate de prefect împotriva unei autorizaţii de construire sau de desfiinţare a lucrărilor de construcţii.
În esenţă, Curtea a constatat că, în redactarea în prezent în vigoare, dispoziţiile art.12 alin.(1) din Legea nr.50/1991 restrâng sfera titularilor dreptului la acţiune în anularea autorizaţiilor de construire/desfiinţare, menţionându-l doar pe prefect ca unic titular, ceea ce contravine art.52 alin.(1) raportat la art.21 alin.(1) din Constituţie, sub aspectul dreptului constituţional al oricărei persoanei vătămate printr-un act administrativ de a se adresa justiţiei pentru apărarea dreptului sau interesului său legitim. În acelaşi timp, întrucât dispoziţiile art.12 alin.(2) din aceeaşi lege prevăd caracterul facultativ al suspendării executării actului administrativ atacat de prefect, acestea încalcă art.123 alin.(5) din Constituţie, care conferă efect suspensiv de drept acţiunii exercitate de prefect în virtutea dreptului său de tutelă administrativă.
-
Deciziile sunt definitive şi general obligatorii.
Argumentele reţinute în motivarea soluţiilor pronunţate de Curtea Constituţională vor fi prezentate în cuprinsul deciziilor, care se vor publica în
Monitorul Oficial al României, Partea I.
Compartimentul relaţii externe, relaţii cu presa şi protocol al Curţii Constituţionale

Alte știri din categorie
Ultimele știri
Business OTS
Comunicate
18:28 - Comunicat de presă - INFOTRAFIC
Flux Agerpres
18:27 - Comunicat de presă - INFOTRAFIC