COMUNICATE
Comunicat de presă - Uniunea Democrată Maghiară din România
Directorul general al DEER, Mihaela Suciu, în vizită de lucru la Odorheiu Secuiesc
Antal Lorant: Avem de rezolvat probleme, pe care nimeni nu le-a abordat în ultimii 10-15 ani!
La invitaţia senatorului UDMR din judeţul Harghita, Antal Lorant, directorul general al DEER, Mihaela Suciu şi Biro Arpad, directorul sucursalei DEER din Harghita, au participat astăzi la o întâlnire de lucru la Odorheiu Secuiesc alături de primarii din zona Odorheiului. Reprezentanţii companiei şi liderii locali au discutat despre investiţiile necesare în reţelele electrice, abordând şi problemele cu care primarii se confruntă în soluţionarea problemelor de electrificare.
'Dezvoltarea reţelelor electrice din zona Odorhei trebuie să se desfăşoare în paralel cu dezvoltarea economică a regiunii. Fără o infrastructură energetică solidă, nu poate exista activitate economică puternică', a declarat Antal Lorant în cadrul conferinţei de presă organizate după întâlnire. 'În ultimii ani, am reuşit să accelerăm ritmul de dezvoltare a reţelelor electrice din judeţul Harghita, însă putem continua acest demers doar dacă stabilim un dialog de încredere între autorităţile locale şi companie', a adăugat senatorul din Odorheiu Secuiesc.
Directorul general Mihaela Suciu a subliniat că în ultimii ani valoarea investiţiilor în judeţ a depăşit 20 de milioane de lei anual, şi intenţionează să crească această sumă: 'Pe lângă investiţiile realizate din fonduri proprii, fondurile nerambursabile din Fondul de Modernizare constituie un element important în planurile noastre de dezvoltare.' Directorul general a menţionat, de asemenea, că pentru a utiliza eficient aceste fonduri, este esenţial să fie conştienţi de cerinţele autorităţilor locale: 'În urma întâlnirii de astăzi, am înţeles care sunt problemele cu care se confruntă primarii şi am reuşit să clarificăm aceste aspecte. Vom elabora propunerile noastre în scris şi vom pune la dispoziţia lor un ghid pentru soluţionarea problemelor.'
Senatorul Antal Lorant a detaliat că, din fondurile Fondului de Modernizare, în Scaunul Odorhei vor putea fi realizate investiţii importante în reţelele electrice de joasă şi medie tensiune din zone precum Odorheiu Secuiesc, Cristuru Secuiesc, Corund, Praid şi Zetea. El a dat drept exemplu linia electrică dintre Odorheiu Secuiesc şi Cristuru Secuiesc, construită acum 60 de ani şi neadaptată cerinţelor actuale, ceea ce face ca la mijlocul distanţei, la Lutiţa, tensiunea să fie prea scăzută pentru a satisface consumatorii locali.
'În zona Odorheiului avem de rezolvat probleme legate de căderea tensiunii în reţelele electrice, pe care nimeni nu le-a abordat în ultimii 10-15 ani. De când Mihaela Suciu este director general al DEER, de doi ani şi jumătate, graţie atitudinii constructive şi deschise a acesteia şi a directorilor judeţeni, am început să rectificăm inacţiunea din trecut. Este important ca, după alegerile de la sfârşitul anului, să ne consolidăm prezenţa în procesul decizional de la Bucureşti, pentru a putea mobiliza şi mai mulţi bani din Fondul de Modernizare şi pentru a putea face cunoscute nevoile comunităţilor şi autorităţilor locale.' - a subliniat Antal.
Răspunzând unei întrebări adresate de jurnalişti, senatorul Antal şi directorul general Suciu au vorbit şi despre provocările care vor apărea după 31 martie, când va lua sfârşit plafonarea preţurilor la energie. 'În perioada de după eliminarea plafonării, preţurile vor fi determinate de echilibrul dintre cerere şi ofertă. Nu ne aşteptăm la o creştere semnificativă a cererii, iar noi capacităţi de producţie intră în funcţiune zilnic, aşa că nu cred că vom asista la creşteri de preţuri', a declarat Mihaela Suciu. Antal a adăugat: 'Şi după 31 martie vom continua să protejăm consumatorii, aşa cum am făcut-o şi atunci când în 2021, la insistenţa UDMR, am reuşit să determinăm guvernul să plafoneze preţurile la energie, atât pentru consumatorii casnici, cât şi pentru cei non-casnici!'