logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

contact@agerpres.ro
COMUNICATE

Comunicat de presă - Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România

Concertele AUFTAKT continuă

Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR) anunţă trei noi concerte din cadrul proiectului AUFTAKT, o iniţiativă proaspătă în peisajul cultural românesc ce aduce în prim-plan studenţi la secţiile de compoziţie şi dirijat ale universităţilor de muzică din ţară, aleşi în urma unui apel de selecţie, realizat de Prof. Univ. Dr. Dr. H. C. Dan Dediu (Preşedinte Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România - UCMR), Conf. Univ. Dr. Diana Rotaru (Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti - UNMB) şi Dr. Diana Gheorghiu (UCIMR).

Calendar

AUFTAKT continuă concertele, în care energia şi creativitatea noii generaţii de compozitori şi dirijori se vor împleti într-o atmosferă vibrantă, dedicată explorării unor viziuni muzicale îndrăzneţe, în cadrul Festivalului Meridian la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, Sala George Enescu, vineri, 8 noiembrie, orele 18:30, la Centrul Cultural Apollonia - Banca de Cultură din Braşov, sâmbătă, 9 noiembrie, orele 19:00, şi în Sala Cinematografului Amza Pellea din Râşnov, duminică, 10 noiembrie, orele 10:00. Intrarea este liberă.

Program

Cu un program concertistic original, ce sintetizează emoţia colaborării artistice, AUFTAKT reuneşte 9 tineri muzicieni, dintre care 6 compozitori şi 3 dirijori, alături de interpreţii profesionişti ai Ansamblului ICon Arts şi Peter Ash, compozitor şi dirijor, director artistic al Odyssey Festival Orchestra din Londra.

Interpretează Ansamblul ICon Arts, din care fac parte:

Romina Onişor - flaut,

Ciprian Dancu - clarinet,

Alexandru Marian - vioara I,

Alexandru Timilie - vioara a II-a,

Marius Ungureanu - violă,

Andreea Ţimiraş - violoncel,

Mihai Murariu - pian,

compoziţii semnate de:

Oana Vardianu - Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, lucrarea Lacrimi de zăpadă,

Bianca Diana Popa - Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, lucrarea PAC PÎC PAK,

Oana Oltean - Academia Naţională de Muzică 'Gheorghe Dima' - Cluj-Napoca, lucrarea Hummingbirds,

Roxana Beţa - Academia Naţională de Muzică 'Gheorghe Dima' - Cluj-Napoca, lucrarea Crossroad,

Cristian Ciobanu - Universitatea Naţională de Arte 'George Enescu' - Iaşi, lucrarea The King's Mountains,

Iuliana Teodorescu Ciocănea - Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, lucrarea HEXED,

dirijat de:

Antonel Temistocli - Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti,

Ariadna Ene Iliescu - Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti,

Dmitrii Chiricov - Academia Naţională de Muzică 'Gheorghe Dima' - Cluj-Napoca.

Antonel Temistocli este un tânăr dirijor, absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, unde şi-a perfecţionat abilităţile în dirijatul de orchestră şi cor. În prezent, urmează studiile doctorale în cadrul aceleiaşi instituţii. Activitatea sa profesională s-a concentrat pe coordonarea mai multor ansambluri instrumentale şi vocale din viaţa artistică muzicală, reuşind să obţină performanţe remarcabile. Cu un interes pronunţat pentru muzica contemporană, Antonel se implică activ în proiecte colaborative care promovează şi facilitează dialogul dintre dirijori şi compozitori, îndreptându-se către un deziderat promiţător, şi anume, conturarea viitorului muzicii culte.

Ariadna Ene Iliescu a studiat compoziţie şi dirijat de orchestră la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti. Cântă la pian, uneori la violă, vioară şi la alte instrumente. Muzica i-a fost aproape de când se ştie şi reprezintă pentru ea atât un mod de exprimare, cât şi un teren de căutări, experiment şi joacă. Explorează improvizaţia singură sau în cadrul colectivelor 'Al Ehtifal' şi 'The Mad Haterpillars'. Începând din 2022, desfăşoară programul educaţional 'Laboratorul de teatru muzical', în care elevi de gimnaziu sunt provocaţi să improvizeze şi să creeze muzical şi dramatic.
Dmitrii Chiricov este absolvent al specializării Clarinet la clasa Conf. univ. dr. Poptean Răzvan. Şi-a continuat studiile de masterat la specializarea Dirijat sub îndrumarea maeştrilor Prof. univ. dr. Dumănescu Gheorghe Victor şi conf. univ. dr. Crescenzi David. Cu o pasiune pentru muzica din diferite genuri şi perioade stilistice, Chiricov Dmitrii se remarcă prin abordarea sa expresivă, prin atenţia la detalii în interpretare şi prin inovaţiile aduse în arta dirijorală. A concertat alături de orchestre formate din studenţi ai Academiei în colaborare cu soliştii: Artemii Tolocenco, Marin Moisei, Antoniu Nagy, Cristian Postoroncă, Alexandru Bolganschi, Georgiana Cibisescu-Duran, Ioana Radu, Sebastian Toşa şi Ştefan Muţ; aducând la viaţă interpretări remarcabile pentru lucrările compozitorilor clasici şi până la cei ai secolului XX. A fost remarcat de mari maeştri ai dirijatului în cadrul masterclass-urilor la care a participat, precum Daniele Gatti, Konrad von Abel, Roland Borger, Andras Vass şi Cristian Mandeal.

Despre AUFTAKT

Numele proiectului, ales simbolic, AUFTAKT (anacruză) face referire la gestul prin care dirijorul indică intrarea orchestrei sau a corului în scenă.
Proiectul AUFTAKT a debutat cu o serie de întâlniri de lucru în luna mai 2024, în care tinerii compozitori şi dirijori s-au reunit pentru a colabora sub îndrumarea mentorului lor, Peter Ash, alături de membrii Ansamblului ICon Arts. În cadrul acestor workshop-uri, tinerii au explorat ideile muzicale, au dezvoltat compoziţii originale şi au lucrat la direcţia artistică, atât din perspectivă tehnică, cât şi expresivă. Această perioadă de creaţie intensivă nu doar că a oferit participanţilor oportunitatea de a-şi exprima creativitatea, dar a şi contribuit şi la formarea unei conexiuni strânse între tinerii artişti şi ansamblul profesionist care le interpretează lucrările.

După ce procesul creativ a ajuns la maturitate, proiectul culminează cu o serie de 5 concerte, ce au loc în Bucureşti, Sibiu, Braşov şi Râşnov oferind astfel publicului meloman ocazia de a experimenta şi aprecia compoziţii contemporane inedite prin formatul ansamblului şi temelor muzicale abordate. În luna august, aceştia au concertat pe scena Filarmonicii de Stat Sibiu, în cadrul Festivalului ICon Arts Transilvania, ediţia a XXII-a.
Proiectul AUFTAKT este realizat de Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR), în colaborare cu Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România (UCMR), Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti (UNMB), Filarmonica de Stat Sibiu, Centrul Cultural Apollonia - Banca de Cultură din Braşov şi Asociaţia Mioritics. Proiectul AUFTAKT este co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administraţiei Fondului Cultural Naţional. AFCN nu este responsabilă de conţinutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanţării.

Despre UCIMR

Fondată în anul 1995, la iniţiativa prim-violistului Filarmonicii bucureştene Ştefan Gheorghiu, Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România este o organizaţie nonprofit de utilitate publică, care de aproape 3 decenii contribuie la dezvoltarea şi răspândirea muzicii clasice, atât pe plan naţional, cât şi internaţional. UCIMR susţine arta interpretativă, de la solişti, corişti şi instrumentişti până la dansatori sau balerini, prin iniţierea şi implementarea de proiecte culturale menite să faciliteze schimbul de experienţă şi promovarea artiştilor în medii cât mai diverse. Misiunea UCIMR este dezvoltarea peisajului cultural românesc prin promovarea valorilor artistice autentice. Asociaţia creează oportunităţi de afirmare dedicate tinerilor artişti, dar susţine şi activitatea artiştilor pensionari.

UCIMR organizează evenimente tematice sincretice în care muzica jazz, clasică şi contemporană se îmbină cu noile tehnologii, poezia, cartografia, meşteşugurile, gastronomia sau chiar enologia, invitând publicul să guste şi să deguste arta cu toate simţurile în spaţii neconvenţionale, având peste 50 de parteneri din 18 ţări de pe 3 continente. Dintre evenimentele emblematice amintim festivalurile cu tradiţie precum CellEast, The Jazz Cave, ICon Arts, precum şi concertele de Ziua Naţională a României şi Anul Nou de la Sibiu. De asemenea, UCIMR oferă un cadru propice creaţiei, găzduind proiecte artistice interculturale precum Rezidenţa Transilvanica sau coproducţia româno-albaneză inspirată din mitologie, Ana şi Rozafa. Prin intermediul proiectelor transfrontaliere precum Romanian Music Society in Japan, asociaţia oferă expunere şi mobilităţi naţionale şi internaţionale artiştilor la început de drum şi experimentaţi.

Alte știri din categorie

Subscribe to our mailing list!

We don't spam