logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

contact@agerpres.ro
Justitie si interne

Dolj: Percheziţii într-un dosar de trafic de persoane; mai multe persoane, duse la audieri

Image

Poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova, împreună cu procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova, au efectuat miercuri şapte percheziţii domiciliare, în judeţul Dolj, în două cauze penale privind săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane.

Potrivit IPJ Dolj, în urma percheziţiilor mai multe persoane au fost duse la audieri.

"Din cercetările efectuate în primul dosar penal a rezultat că, în cursul lunii decembrie 2020, trei persoane, toate de 31 de ani, prin promisiunea mincinoasă a unor relaţii stabile şi întemeierea unor familii, ar fi recrutat trei persoane vătămate, pe care le-ar fi transportat şi adăpostit în Italia (Cremona), unde le-ar fi exploatat sexual, obligându-le la practicarea prostituţiei. Sumele de bani obţinute de victime ar fi fost însuşite de persoanele cercetate. De asemenea, în cursul anului 2020, în aceleaşi condiţii, una dintre persoanele cercetate ar fi exploatat sexual o altă victimă majoră, obţinând importante beneficii materiale", informează IPJ Dolj.

Probele administrate în cea de-a doua cauză penală au relevat că, în perioada 2022 - 2023, la anumite intervale de timp, o persoană, de 56 de ani, ar fi recrutat două persoane vătămate şi, profitând de vulnerabilitatea acestora (situaţie materială precară, naivitate, lipsă de educaţie, probleme familiale), le-ar fi indus în eroare prin promisiunea unor relaţii stabile, după care le-ar fi transportat şi adăpostit în locaţii din Spania şi Elveţia, determinându-le să practice prostituţia în folosul său material.

Audierile se vor desfăşura la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Craiova.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj. AGERPRES/(AS-autor: Maria Mitrică, editor: Antonia Niţă, editor online: Ady Ivaşcu)


Alte știri din categorie

Justitie si interne 2024-11-06 16:09:18

Prahova: Percheziţii într-un dosar de proxenetism şi grup organizat; liderul grupării şi încă un suspect - reţinuţi în Estonia

Procurorii DIICOT Ploieşti şi poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti au efectuat trei percheziţii pe raza judeţelor Prahova şi Dâmboviţa într-un dosar de proxenetism şi constituire a unui grup organizat, liderul grupării şi încă un membru fiind reţinuţi de autorităţile estoniene. Potri

Justitie si interne 2024-11-05 17:56:23

Vâlcea: Bărbat de 54 de ani, reţinut pentru contrabandă; poliţiştii i-au găsit acasă 32.000 de ţigarete

Un bărbat de 54 de ani a fost reţinut în urma unor percheziţii efectuate, marţi, de către poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice în comuna Roşiile, în cadrul unui dosar de contrabandă instrumentat de procurorii din Bălceşti, au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea.

Justitie si interne 2024-11-05 13:43:15

Arad: Poliţiştii cred că incendiul în care au ars mai multe maşini a fost provocat şi au deschis o anchetă

Poliţiştii arădeni cred că incendiul în care au ars complet patru maşini, iar alte patru au fost afectate, în timp ce flăcările s-au extins şi la faţada unui bloc, a fost provocat, astfel că au format "o echipă complexă de cercetare". Potrivit unui comunicat transmis, marţi, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad

Justitie si interne 2024-11-05 00:00:01

Vaslui: Percheziţii în oraşul Murgeni la persoane acuzate de tulburarea ordinii şi infracţiuni la regimul armelor şi muniţiilor

Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui au efectuat, duminică, o razie în oraşul Murgeni, în cadrul căreia, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, au fost puse în aplicare şi opt mandate de percheziţie domiciliară. Percheziţiile au avut loc la persoane acuzate de tulburarea ordinii şi lin

Justitie si interne 2024-11-03 13:18:28

IGPR: Peste 1.900 persoane, puse în arest la domiciu sau control judiciar, în luna octombrie

Peste 1.900 de persoane au fost puse, în luna octombrie, în arest la domiciliu sau în control judiciar de către organele judiciare, în urma acţiunilor desfăşurate de Poliţia Română. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române transmis duminică, în perioada 1 - 31 octombrie, au fost puse î

Justitie si interne 2024-11-03 12:45:43

IGPF: Produse contrafăcute de peste 219 de milioane de lei, descoperite în primele nouă luni ale anului

Produse contrafăcute - articole de îmbrăcăminte, încălţăminte, cosmetice, accesorii de telefon sau jucării - în valoare de peste 219 de milioane de lei au fost descoperite de poliţiştii de frontieră în primele nouă luni ale anului. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră transmis duminică, pol

Justitie si interne 2024-11-01 18:43:40

Bacău: Bărbat deghizat în măicuţă, reţinut de poliţişti; cerea bani pentru o presupusă intervenţie medicală

Un bărbat în vârstă de 31 ani, din Moineşti, a fost reţinut de poliţişti după ce a fost prins, fiind deghizat în măicuţă, că solicita bani pentru o presupusă intervenţie medicală, a informat, vineri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bacău. "Poliţiştii din cadrul Biroului Investigaţii Criminale Bacău, sub coordonarea Parchetului de

Justitie si interne 2024-11-01 17:10:56

Giurgiu: Cetăţean turc, cercetat penal după ce a introdus în România bunuri de aproape 500.000 de lei

Un cetăţean turc este cercetat penal după ce a introdus în România bunuri cu numele unor mărci protejate în valoare de 495.750 de lei, iar un alt cetăţean turc a fost sancţionat contravenţional de reprezentanţii Direcţiei Vamale cu 8.000 de lei după ce a introdus în România 1.350 de articole de îmbrăcă

Justitie si interne 2024-11-01 12:37:41

Giurgiu: Turc cercetat penal după ce a încercat să introducă în ţară 1.377 de grame bijuterii din aur

Un cetăţean turc, în vârstă de 47 de ani, pasager al unui autocar ce intra în România prin PTF Giurgiu, este cercetat penal după ce a încercat să introducă în ţară bijuterii din aur, în valoare de 500.000 de lei, ascunse în capitonajul aflat în partea din spate al unui autocar. "În noaptea de joi

Justitie si interne 2024-10-30 18:37:44

Maramureş: Peste 19.000 de ucraineni au trecut ilegal frontiera de nord a Români de la începutul războiului

Peste 19.000 de cetăţeni ucraineni au trecut ilegal frontiera de nord a României din momentul declanşării războiului, unii punându-şi viaţa în pericol din cauza condiţiilor dificile din zona de munte, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, inspectorul şef al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Sighetu Marmaţie

Justitie si interne 2024-10-28 12:57:21

Giurgiu: Şapte dosare penale pentru introducerea în ţară de produse de lux, de 320.000 lei, fără documente

Şapte dosare penale au fost întocmite de poliţiştii de frontieră giurgiuveni unui număr de şapte cetăţeni români, turci şi moldoveni cu vârste cuprinse între 22 şi 57 de ani, care au încercat să introducă în România, prin PTF Giurgiu, peste o mie de produse cu însemnele unor branduri de lux, estimate la o valoare de aproxi

Justitie si interne 2024-10-25 00:00:01

Prahova: Primarul de la Buşteni, Mircea Corbu, a fost reţinut pentru purtare abuzivă şi instigare la mărturie mincinoasă

Primarul staţiunii montane Buşteni, Mircea Corbu, a fost reţinut, joi, într-un dosar de purtare abuzivă, influenţarea declaraţiilor şi instigare la mărturie mincinoasă. Dosarul a fost deschis după ce o femeie, administratoare a unei societăţi comerciale din subordinea Consiliului Local Buşteni, l-a reclamat că ar fi lovit-o. "Poliţişt

Justitie si interne 2024-10-24 19:26:29

Hunedoara: Tatăl celor trei copii daţi dispăruţi şi găsiţi în Serbia, anchetat în stare de libertate

Tatăl celor trei copii din satul Sântandrei, care au fost daţi dispăruţi timp de patru zile şi au fost găsiţi apoi de poliţişti în Serbia, împreună cu părintele lor, va fi anchetat în

Justitie si interne 2024-10-24 14:29:03

Hunedoara: Patru maşini implicate într-un accident pe autostrada A1 Deva-Sibiu; o femeie a ajuns la spital

O femeie de 76 de ani a fost rănită şi a ajuns la spitalul din Deva în urma unui accident de circulaţie care a avut loc joi pe autostrada A1 Deva-Sibiu şi în care au fost implicate patru autoturisme, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara. "La faţa locului, pompierii au constatat faptul că în accident au fost

Justitie si interne 2024-10-24 13:09:52

Dolj: Un bărbat de 32 de ani din Băileşti, reţinut pentru uciderea concubinei sale în Berlin

Un bărbat de 32 de ani din Băileşti a fost reţinut de poliţiştii din Dolj după ce, în data de 13 octombrie, şi-ar fi ucis concubina cu care locuia în Germania, după care a îngropat-o într-o lizieră la marginea oraşului Berlin. Dispariţia femeii a fost semnalată poliţiei din Dolj de tatăl bă

Subscribe to our mailing list!

We don't spam