COMUNICATE
Comunicat de presă - Consiliul Concurenţei
Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea companiei La Fântâna de către Axel Johnson Inc. şi Cristian Amza
Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Axel Johnson Inc. intenţionează să preia o parte din capitalul La Fântâna SRL, companie pe care o va controla împreună cu Cristian Amza.
Axel Johnson Inc. este o companie americană cu participaţii în diverse companii active în numeroase sectoare, de la producţia de materiale de uz medical, la extrudarea aluminiului.
La Fântâna SRL, fondată şi condusă de Cristian Amza, este o companie românească activă în producţia şi distribuţia de apă: apă îmbuteliată, filtrare a apei, sisteme de tratare a apei şi soluţii de distribuire corespunzătoare. Compania oferă, de asemenea, cafea împreună cu echipamente de preparare.
În urma analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că operaţiunea nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa romČnească sau pe o parte substanţială a acesteia şi nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal.
Decizia va fi publicată pe site-ul autorităţii naţionale de concurenţă, după eliminarea informaţiilor cu caracter confidenţial.
Noiembrie 2024

Alte știri din categorie
Ultimele știri
Business OTS
Comunicate
16:25 - Comunicat de presă - Senat
16:25 - Comunicat de presă - Guvern
Flux Agerpres
16:24 - Comunicat de presă - Guvern
16:24 - Comunicat de presă - Senat