COMUNICATE
Comunicat de presă - MMSS
Indemnizaţie lunară de solidaritate pentru pensionarii cu handicap vizual grav, handicap grav şi handicap accentuat
Guvernul României a aprobat, prin ordonanţă de urgenţă, modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, prin care se introduce, începând cu data de 1 ianuarie 2025, o indemnizaţie lunară de solidaritate pentru persoanele cu handicap vizual grav, handicap grav şi handicap accentuat care au şi calitatea de pensionar pentru limită de vârstă.
Prin aceste măsuri se asigură o protecţie socială echitabilă şi se consolidează incluziunea acestor persoane, astfel încât veniturile să fie majorate anual.
Cuantumul indemnizaţiei de solidaritate va fi stabilit prin raportare la cuantumul pensiei pentru limită de vârstă aflat în plată şi va fi majorat anual, în luna ianuarie, cu procentul de majorare al indicatorului social de referinţă (ISR), la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut.
Actul normativ elaborat de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale prevede şi acordarea unui punct de sprijin pentru persoanele cu handicap vizual grav, persoanele cu handicap grav şi handicap accentuat care, după data de 1 ianuarie 2025, dobândesc calitatea de pensionar:
- 1 punct de sprijin pentru fiecare an de stagiu de cotizare contributiv realizat în condiţii de handicap vizual grav şi handicap grav;
- 0,5 puncte de sprijin pentru fiecare an de stagiu de cotizare contributiv realizat în condiţii de handicap accentuat.
Valoarea acestui punct de sprijin reprezintă 0,125 din ISR.
Noile prestaţii sociale vor fi acordate de către Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială pe baza informaţiilor furnizate de Casa Naţională de Pensii Publice.
Serviciul Informare şi Relaţii Publice

Alte știri din categorie
Ultimele știri
Business OTS
Comunicate
16:25 - Comunicat de presă - Senat
16:25 - Comunicat de presă - Guvern
Flux Agerpres
16:24 - Comunicat de presă - Guvern
16:24 - Comunicat de presă - Senat