Lidera EPPW, Biro Rozalia: E îmbucurător că 5 din cei 14 comisari propuşi de PPE sunt femei
Preşedinta Organizaţiei de Femei a Partidului Popular European (EPPW), deputatul UDMR Bihor Biro Rozalia, a declarat joi, la Oradea, că este îmbucurător faptul că cinci din cei 14 comisari propuşi din partea PPE sunt doamne, membre ale EEP Women. "Ne pregătim pentru a fi audiaţi, în octombrie - noiembrie, comisarii desemnaţi d
Maramureş: Biserică de lemn, restaurată prin sprijinul Fondului ambasadorial american, la Sighetu Marmaţiei
Biserica de lemn din incinta Muzeului Maramureşan - Sighetu Marmaţiei urmează a fi restaurată cu sprijinul Fondului Ambasadorial de Conservare a Obiectivelor Culturale (U.S. Ambassadors Fund for Cultural Preservation - AFCP) al guvernului Statelor Unite ale Americii. Ambasadoarea SUA, Kathleen Kavalec, a fost, joi, la Sighetu Marmaţiei, î
VIDEO Guvern: Copii din Fâşia Gaza, trataţi în spitale din România
Opt copii din Fâşia Gaza, împreună cu familiile lor, au ajuns în România, şi vor fi trataţi în unităţi medicale de specialitate, iar familiile lor vor fi plasate în grija Direcţiei de Asistenţă Socială a municipiului Bucureşti, informează Guvernul. Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de Executiv
Arad: Maghiarii vor marca în Parcul Reconcilierii 175 de ani de la executarea celor 13 generali ai Revoluţiei paşoptiste
Maghiarii vor comemora duminică, 6 octombrie, împlinirea a 175 de ani de la moartea celor 13 generali care au fost executaţi în Cetatea Aradului la finalul Revoluţiei paşoptiste, fiind aşteptate sute de persoane în Parcul Reconcilierii, unde vor susţine discursuri, printre alţii, ministrul Afacerilor Externe şi Comerţului din Ungaria, Szijjártó
Comandament pentru gestionarea efectelor inundaţiilor/Ciolacu: S-a acţionat profesionist; Raed Arafat: Situaţia e sub control
Premierul Marcel Ciolacu a participat, luni dimineaţă, la sediul Ministerului Afacerilor Interne, la Comandamentul pentru gestionarea efectelor inundaţiilor. "În acest moment, situaţia este sub control. Am avut cod roşu la Galaţi şi au apărut încă trei coduri nowcasting la Bacău, Neamţ, Vrancea", a precizat, cu acest prilej, şeful Departa
Prim-ministrul landului Baden-Wurttemberg - primit la Cotroceni; şi-a exprimat susţinerea pentru aderarea completă la Schengen a României
Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit, luni, la Palatul Cotroceni, pe prim-ministrul landului Baden-Wurttemberg, Winfried Kretschmann, context în care cel din urmă şi-a exprimat susţinerea fermă pentru aderarea cât mai rapidă a României la spaţiul Schengen pe cale terestră, "care va contribui la asigurarea creşterii schimburilor economice"
VIDEO Ciolacu a vizitat căminele studenţeşti din Regie: Primii paşi în modernizarea complexului au fost făcuţi
Premierul Marcel Ciolacu a făcut o vizită, duminică, în Complexul Studenţesc Regie şi precizează, în acest context, că au fost făcuţi primii paşi în modernizarea complexului, atât prin lucrări de reabilitare, cât şi prin începerea construirii de cămine noi. "Le cerem să înveţe şi ne mândrim cu ei atunci c&ac
Parlamentare2024/Neamţ: Primarul liberal al municipiului Piatra-Neamţ a anunţat că va candida la Senat pe listele Forţa Dreptei
Primarul liberal al municipiului Piatra-Neamţ, Andrei Carabelea, a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, că va candida la Senat pe listele partidului Forţa Dreptei. Carabelea a explicat că a venit în partidul condus de Ludovic Orban pentru că el a fost cel care l-a susţinut, în urmă cu patru ani, să candideze la funcţia de primar.
România s-a alăturat iniţiativei privind tragerea la răspundere a celor care au încălcat drepturile femeilor în Afganistan
Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, a participat, miercuri, la segmentul la nivel înalt al celei de-a 79-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), ca membru în delegaţia condusă de preşedintele Klaus Iohannis. Potrivit unui comunicat al MAE transmis joi AGERPRES, în acest context, Odobescu a par
Klaus Iohannis a avut o întâlnire cu premierul armean Nikol Paşinian, pe marginea Adunării Generale a ONU
New York - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ştefan, transmite: Preşedintele român Klaus Iohannis a avut miercuri, la New York, o întâlnire cu premierul armean Nikol Paşinian, pe marginea Adunării Generale a ONU, cu care a discutat, printre altele, despre stabilitatea regională şi securitate. "Astăzi, pe marginea
Ministrul Odobescu a subliniat, la New York, sprijinul României pentru Formula de pace a preşedintelui Zelenski
Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, a participat, marţi, în delegaţia condusă de către preşedintele Klaus Iohannis, la deschiderea segmentului la nivel înalt al celei de-a 79-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU). Potrivit MAE, programul ministrului român a inclus participarea la o r
Premierul - întrevedere cu reprezentanţii OMV Petrom; discuţiile au vizat evoluţia proiectului Neptun Deep
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a avut, marţi, la Palatul Victoria, o întrevedere cu delegaţia OMV Petrom condusă de Alfred Stern, director general executiv al OMV, în cadrul căreia s-a discutat despre evoluţia proiectului de exploatare a gazelor din Marea Neagră - Neptun Deep, precum şi despre alte proiecte de investiţii în domeniul energiei, potrivi
Ministrul Odobescu, la Summitul Viitorului de la New York; a subliniat importanţa respectării dreptului internaţional
Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, a participat duminică, la New York, la deschiderea Summitului Viitorului, eveniment care precede Săptămâna la nivel înalt a celei de-a 79-a sesiuni a Adunării Generale ONU, transmite MAE. Odobescu a susţinut o alocuţiune în cadrul dialogului interactiv cu tema "Consolidarea multilateralism
Ciucă: Sper să reuşim să le arătăm şi celor din regiunea de sud-vest că administraţiile liberale aduc prosperitate şi libertate
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, le-a cerut sâmbătă femeilor din partid să transmită mesajul liberal şi electoratului din sud-vestul ţării, pentru a le arăta alegătorilor din această zonă că administraţiile liberale sunt cele care aduc prosperitate şi libertate. El a fost prezent la Şcoala politică a Organizaţiei Femeilor Liberale, la Po
Ciolacu: Institutul de Cercetare în Inteligenţă Artificială din Cluj-Napoca va deveni o unitate de elită în domeniu
Premierul Marcel Ciolacu consideră că noul Institut de Cercetare în Inteligenţă Artificială din Cluj-Napoca, al cărui şantier l-a vizitat, sâmbătă, va deveni rapid o unitate de elită în domeniu, la nivel european. "Am vizitat şantierul noului Institut de Cercetare în Inteligenţă Artificială, realizat de Universitatea Tehnică din Cl