Parlamentare2024/ Sibiu: Forţa Dreptei a anunţat candidaţii; fostul ministru Ion Ariton - primul pe listă la Senat
Alianţa Forţelor de Dreapta Liberal Conservatoare (AFDLC) a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă, că s-a constituit şi la Sibiu, unde principalii candidaţi la alegerile parlamentare sunt fostul ministru al Economiei Ion Ariton, vicepreşedinte al Biroului Naţional al PMP, primul pe lista pentru Senat şi deputatul Constantin Şovăială, liderul judeţean al filialei F
Parlamentare2024/ Sibiu: PNL a depus listele de candidaţi; ministrul Raluca Turcan va candida pentru a şasea oară
Filiala Sibiu a Partidului Naţional Liberal (PNL) şi-a depus, vineri, candidaturile pentru alegerile parlamentare la Biroul Electoral Judeţean (BEJ), ministrul Raluca Turcan fiind prima pe lista pentru Camera Deputaţilor, în timp ce senatorul Nicolae Neagu este primul pe lista pentru Senat. "Astăzi am depus semnăturile de susţinere pentru echipa de
Parlamentare2024/ Satu Mare: PSD a depus listele de candidaţi; Mircea Govor, pe primul loc pentru Cameră
PSD Satu Mare a depus, vineri, la Biroul Electoral Judeţean, listele candidaţilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat, acestea fiind deschise de către liderul judeţean al social democraţilor, Mircea Govor, şi primarul oraşului Negreşti Oaş, Aurelia Fedorca. "Mulţumesc dragilor noştri sătmăreni pentru cele 58.000 de semnături care ne-au fost date pentru pre
Prezidenţiale2024/ Ciucă: Am intrat în această competiţie cu convingerea că vom intra în turul doi şi vom câştiga alegerile
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat vineri, în judeţul Bihor, că a intrat în competiţia pentru Preşedinţia României fiind convins că va accede în turul doi şi va câştiga alegerile. "Am intrat în această competiţie fiind convins că vom intra în turul doi şi vom câştiga alegerile. Ce u
Satu Mare: UDMR a depus listele candidaţilor la parlamentare
UDMR Satu Mare a depus, vineri, la Biroul Electoral Judeţean, listele de candidaţi pentru alegerile parlamentare, acestea fiind deschise de către actualii parlamentari. Lista la Senat este deschisă de către actualul senator Turos Lorand, iar la Cameră pe primele două poziţii sunt deputaţii Magyar Lorand şi Nagy Szabols. Preşedin
Mureş: Ministrul Odobescu şi doi ambasadori, discuţii cu elevii şi studenţii în cadrul evenimentului 'Born în NATO'
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a organizat joi, la Târgu Mureş, o nouă etapă a campaniei 'Born în NATO', cu scopul de a celebra 20 de ani de apartenenţă a României la NATO şi 75 de ani de la fondarea Alianţei Nord-Atlantice. Potrivit unui comunicat transmis de MAE, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, ambasadorul Rega
Ciucă - întâlnire 'neprevăzută' cu preşedinta CE: Am reuşit să atingem subiecte esenţiale pentru România şi regiune
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a avut o întâlnire ''neprevăzută'' miercuri, pe aeroportul din Chişinău, cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, discuţiile dintre cei doi oficiali vizând sprijinul Moldovei pe drumul european şi cooperarea în securitatea energetică. ''Astăzi, într-o &ic
Ciucă - întâlnire cu Maia Sandu la Chişinău: România va rămâne alături de Republica Moldova, susţinând cu tărie integrarea sa în UE
România va rămâne alături de Republica Moldova, susţinând cu tărie integrarea sa în Uniunea Europeană, a declarat preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă. Acesta s-a întâlnit miercuri, la Chişinău, cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu. ''Votul din Parlamentul European, care sprijină ferm parcur
Premierul - întâlnire cu preşedintele FC Barcelona: E incredibil că un brand sportiv legendar îşi deschide porţile tinerilor români
Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit, miercuri, la Palatul Victoria, cu preşedintele clubului de fotbal FC Barcelona, Joan Laporta, context în care şi-a exprimat aprecierea pentru faptul că "un brand sportiv legendar a ales să îşi deschidă porţile tinerilor noştri români". "Am avut astăzi plăcerea să schimb câ
Tulcea: Ambasadorul Bulgariei în România susţine turismul cultural în nordul Dobrogei
Ambasadorul Republicii Bulgaria la Bucureşti, Radko Vlaykov, susţine dezvoltarea turismului cultural în nordul Dobrogei şi a apreciat, miercuri, oraşul Tulcea drept un model de bună convieţuire interetnică. Ambasadorul Bulgariei a participat la ceremonia de inaugurare a noii plăci explicative din piatră de pe bustul personalităţii bulgare Gheorghi Rakovs
Parlamentare2024/Arad: Geanina Pistru şi Glad Varga deschid listele PNL pentru Camera Deputaţilor şi Senat
Prim-vicepreşedintele Organizaţiei Femeilor Liberale, Geanina Pistru, deschide lista candidaţilor liberali din Arad pentru Camera Deputaţilor, fiind la prima candidatură pentru Parlament, în timp ce deputatul Glad Varga este în capul listei pentru Senat. Organizaţia judeţeană PNL şi-a depus, miercuri, la Biroul Electoral de Circums
Prahova: A murit deputata Simona-Maya Teodoroiu, fostă judecătoare CCR
Deputata PSD Simona-Maya Teodoroiu, fostă judecătoare la CCR, a murit, anunţă, marţi seară, senatorul social-democrat Laura Moagher. "Cu profundă tristeţe şi durere, ne luăm rămas bun de la o colegă deosebită - Simona-Maya Teodoroiu, care a fost nu doar un exemplu de profesionalism, dar şi un om cald, empatic şi mereu dedicat celor din ju
Cosette Chichirău a depus un proiect prin care CCR este exclusă de la validarea candidaţilor la prezidenţiale
Deputatul neafiliat Cosette Chichirău a depus marţi un proiect de lege la Parlament prin care Curtea Constituţională este exclusă din procesul de validare a candidaţilor la alegerile prezidenţiale, iar de această validare ar urma să se ocupe Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Biroul Electoral Central. "Cazul Şoşoacă a şocat demo
Ambasada SUA: Departamentul de Stat a aprobat vânzarea de sisteme radar de supraveghere aeriană Sentinel pentru România
Departamentul de Stat al SUA a aprobat vânzarea de sisteme radar de supraveghere aeriană Sentinel pentru România, a anunţat, luni, Ambasada Statelor Unite la Bucureşti. "Guvernul României a solicitat achiziţionarea a până la patru sisteme radar Sentinel AN/MPQ-64 F1. Sistemul Sentinel este capabil să detecteze o ga
Partidele care candidează la parlamentare, invitate la discuţii de către organizaţiile de tineret şi studenţeşti
Organizaţii reprezentative ale studenţilor, tinerilor şi elevilor invită la discuţii partidele care candidează la alegerile parlamentare. Discuţiile vor viza 14 priorităţi ale elevilor, studenţilor şi tinerilor, iar reprezentanţii partidelor vor fi invitaţi să semneze o scrisoare de angajament, prin care să îşi asume că vor implementa mă