Alba: Cel mai vârstnic student din România a absolvit Universitatea "1 Decembrie 1918"
Cel mai în vârstă student din România, Aurel Voicu, a absolvit sâmbătă, la aproape 89 de ani, cursurile de masterat la Universitatea "1 Decembrie 1918" Alba Iulia. Născut în 17 iunie 1935, Aurel Voicu, inginer mecanic şi primar al oraşului Cugir până în 2004 şi viceprimar până în
Iaşi: O echipă a UMF, pe podiumul unei competiţii iniţiate de Stanford University
O echipă alcătuită din patru studenţi ai Universităţii de Medicină şi Farmacie "Grigore T. Popa" din Iaşi, specializarea Medicină Generală, a câştigat premiul "Top Student Team" în cadrul competiţiei Women in Data Science (WiDS) Datathon 2024 - Challenge #2. Membrii echipei, Andrei Panait, în anul al II-lea la Medicină Gen
Hunedoara: Peste 1.100 de copii de la Şcoala "Andrei Şaguna" din Deva vor învăţa în clase noi
Peste 1.100 de copii din Deva care învaţă la Şcoala Gimnazială "Andrei Şaguna" vor reveni din toamna acestui an într-o unitate de învăţământ în care toate clasele sunt noi, cele două clădiri ale unităţii de învăţământ fiind reabilitate integral cu fonduri europene nerambursabile în valoare de peste 5,1 milioane de eur
Arad: Şefa de promoţie a celui mai mare liceu din judeţ, critici la adresa sistemului de educaţie
Şefa de promoţie de la Colegiul "Mihai Viteazul" Ineu (cel mai mare liceu din judeţul Arad), Iulia Cociuba, a avut un discurs critic la adresa sistemului de educaţie, cu ocazia ceremoniei de absolvire, care s-a viralizat în câteva ore, ea afirmând că şcoala a învăţat-o să se conformeze, să mintă sau să-şi şteargă cu buretele personal
Bihor: 100 de locuri în plus la Facultatea de Drept a Universităţii din Oradea, printr-o decizie ARACIS
Facultatea de Drept a Universităţii din Oradea are disponibile 250 de locuri la studiile de licenţă, pentru admiterea din iulie 2024, cu o sută de locuri în plus faţă de anul trecut, în urma evaluării şi deciziei ARACIS, a informat, vineri, Biroul de presă al instituţiei de învăţământ superior. Potrivit sursei citate, h
Mureş: UMFST, cel mai mare buget din România pentru programul Erasmus+ în competiţia 2024
Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) "George Emil Palade" din Târgu Mureş a anunţat, joi, că a obţinut cel mai mare buget din România pentru programul Erasmus+ în cadrul competiţiei din anul 2024, în valoare de 4,97 milioane euro. "Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie
Preşedintele Societăţii Române Geoexchange, Horia Ban: Dezvoltarea geotermiei în România, esenţială pentru un viitor verde
Preşedintele Societăţii Române Geoexchange (SRG), inginerul Horia Ban, aduce în atenţia autorităţilor române nevoia de a reglementa "clar şi cât mai curând" legislaţia ţării noastre în domeniul geotermal, pentru o dezvoltare accentuată şi pentru a o corela cu cea europeană privind utilizarea energiei geotermale, un pilon
Iaşi: Inima de la MAVIS ajunge în Japonia, în marea finală a "Heart Hackaton"
Pentru al doilea an consecutiv, echipa Centrului de Inovare şi Transfer Tehnologic pentru Managementul vârstnicului şi îmbătrânirii sănătoase - CITT MAVIS (MAVIS), din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Grigore T. Popa" din Iaşi ajunge în marea finală a "Heart Hackaton", care anul acesta se va desfăşura în
Vaslui: Peste 1.000 de elevi ai claselor a XII-a din municipiul reşedinţă au participat la Ziua Absolventului
Peste 1.000 de elevi de clasa a XII-a de la cele cinci licee din municipiul reşedinţă au participat, miercuri, la Ziua Absolventului de Liceu, eveniment organizat de Primăria Vaslui. Elevii, însoţiţi de cadre didactice şi părinţi, s-au deplasat în marş în Piaţa Centrului Civic, unde au fost felicitaţi de autorităţile locale.
Timiş: British Law Centre şi Facultatea de Drept a UVT anunţă programul de studiu ''English Law&Legal Skills''
Facultatea de Drept a Universităţii de Vest din Timişoara (UVT) va oferi, din acest an universitar, în cadrul unui parteneriat cu British Law Centre (BLC), un program de studiu de un an în drept englez - Diploma în English Law and Legal Skills. "BLC a fost înfiinţat în 1992
Mureş: Miturile şi realităţile UE, explicate publicului de doi profesori ai UMFST în perspectiva alegerilor europene
Doi profesori specializaţi în politici europene de la Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie "George Emil Palade" din Târgu Mureş, Mihaela Daciana Natea şi Simion Costea, au iniţiat o serie de emisiuni de informare, "Mituri şi realităţi despre UE", prin care evidenţiază rolul pe care România îl joacă &ic
Ligia Deca: România şi Albania au un mare potenţial de colaborare
Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, s-a întâlnit, la Tirana, cu omologul său albanez, Ogerta Manastirliu, prilej cu care a reiterat interesul pentru negocierea unui nou document bilateral de cooperare în domeniu. "În contextul Conferinţei ministeriale de la Tirana, am avut o întâlnire cu ministrul Educaţie
REPORTAJ Alexandra Popescu şi visul american - de la eleva din Scoarţa la bursiera de 400.000 de dolari la Universitatea Dartmouth
Alexandra Popescu, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Naţional ''Ecaterina Teodoroiu'' din Târgu Jiu, a reuşit, prin multă muncă şi ambiţie, dorinţă şi sacrificiu, performanţa de a obţine o bursă integrală în valoare de 400.000 de dolari la celebra Universitate Dartmouth din New Hampshire, SUA.
Timiş: Universitatea de Vest Timişoara, a şasea din ţară în rankingul RUR 2024
Universitatea de Vest Timişoara (UVT) este prima instituţie academică din Timişoara şi cea de-a şasea din ţară în clasamentul Round University Ranking (RUR) World University Rankings 2024. UVT ocupă poziţia 814 la nivel mondial (dintr-un total de 1.169 de universităţi ierarhizate din 89 de ţări), poziţia 293 la nivel european (dintr-un t
Buzău: Un profesor Merito din Clondiru pregăteşte gratuit elevi din ţară pentru Evaluarea Naţională
Cătălin Zaman, profesor Merito, director al Şcolii Gimnaziale "Învăţător Nicolae Ispas" din localitatea buzoiană Clondiru, va oferi meditaţii online gratuite începând din luna iunie elevilor din toată ţara care doresc să se pregătească pentru examenul de Evaluare Naţională. Lecţiile sunt destinate tuturor elevilor d