logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

contact@agerpres.ro
Stiinta

Nobel 2024: Invenţii şi descoperiri în domeniul ''machine learning'', recompensate cu premiul Nobel pentru Fizică

Image

Premiul Nobel pentru Fizică 2024 a fost atribuit cercetătorului american John Hopfield şi canadianului Geoffrey Hinton pentru descoperiri şi invenţii legate de procesul de învăţare al maşinilor (machine learning) prin reţele neuronale artificiale, conform comunicatului Comitetului Nobel de marţi, de la Stockholm.

Cei doi laureaţi ai Nobelului pentru Fizică din acest an au folosit instrumentarul fizicii pentru a dezvolta metode care se află în prezent la baza procesului de învăţare al maşinilor. John Hopfield a creat o memorie asociativă ce poate stoca şi reconstrui imagini şi alte tipuri de modele în date. Geoffrey Hinton a inventat o metodă de identificare autonomă a unor proprietăţi ale datelor, ce permite îndeplinirea unor sarcini precum identificarea anumitor elemente specifice în fotografii.

Atunci când vorbim despre inteligenţă artificială (AI), de cele mai multe ori ne referim la procesul de învăţare al maşinilor prin reţele neuronale artificiale. Această tehnologie a fost iniţial inspirată de structura creierului uman. Într-o reţea neuronală artificială, neuronii creierului sunt reprezentaţi de noduri care pot avea diferite valori. Aceste noduri interacţionează între ele prin conexiuni ce pot fi asemuite sinapselor şi care pot fi făcute mai puternice sau mai slabe. Reţeaua este antrenată, spre exemplu, prin dezvoltarea unor conexiuni mai puternice între nodurile care au în mod simultan o valoare mai mare.

 


Foto: (c) TT News Agency/Christine Olsson via REUTERS



Laureaţii de anul acesta al Nobelului pentru Fizică au desfăşurat o activitate importantă în domeniul reţelelor neuronale artificiale începând cu anii 1980.

John Hopfield a inventat o reţea ce foloseşte o metodă pentru salvarea şi recreerea modelelor. Ne putem imagina nodurile ca pe nişte pixeli. Reţeaua lui Hopfield foloseşte fizica ce defineşte caracteristicile materialelor prin spinul atomilor - o proprietate care face ca fiecare atom să se comporte ca un micro-magnet. Reţeaua în ansamblu este descrisă într-o manieră echivalentă energiei din sistemele de spin din fizică şi este antrenată prin identificarea valorilor pentru conexiunile dintre noduri astfel încât imaginile salvate să aibă energie scăzută. Atunci când reţeaua Hopfield este alimentată cu o imagine distorsionată sau incompletă, lucrează metodic prin noduri şi le actualizează valorile astfel încât energia reţelei scade. Astfel reţeaua lucrează pas cu pas pentru a găsi imaginea salvată care este cea mai apropiată de cea imperfectă pe care a primit-o spre analiză.

Geoffrey Hinton a folosit reţeaua Hopfield ca bază pentru o nouă reţea care foloseşte o metodă diferită: maşina Boltzmann. Această reţea poate învăţa să recunoască elemente caracteristice într-un tip de date selectat. Hinton a folosit instrumente din fizica statistică, ştiinţa sistemelor construite din numeroase componente similare. Maşina Boltzmann este antrenată prin alimentarea cu exemple cu probabilitate mare să apară atunci când maşina este pornită. Maşina Boltzmann poate fi folosită pentru a clasifica imagini sau pentru a crea noi exemple din tipul de model cu care a fost antrenată. Contribuţia lui Hinton în domeniu a ajutat la declanşarea exploziei din prezent din domeniul dezvoltării procesului de învăţare a maşinilor.

"Activitatea laureaţilor s-a dovedit deja extraordinar de utilă. În fizică folosim deja reţelele neuronale artificiale într-o variatate mare de arii de specialitate, cum ar fi dezvoltarea unor noi materiale cu proprietăţi specifice", a declarat Ellen Moons, preşedinta Comitetului Nobel pentru Fizică.

John J. Hopfield s-a născut în 1933 la Chicago şi şi-a obţinut doctoratul de la Cornell University în 1958. În prezent activează ca profesor la Princeton University.

Geoffrey E. Hinton, născut în 1947 la Londra, a obţinut doctoratul în 1978 la Universitatea din Edinburgh. În prezent este profesor la Universitatea din Toronto, Canada.

În 2023, premiul Nobel pentru Fizică a fost atribuit cercetătorilor Pierre Agostini, Ferenc Krausz şi Anne L'Huillier pentru "metode experimentale care generează attosecunde de impulsuri luminoase pentru studierea dinamicii electronilor în cadrul materiei"

Premiile vor fi înmânate laureaţilor în cadrul unei ceremonii speciale ce va fi organizate la 10 decembrie, ziua morţii lui Alfred Nobel (1833-1896), inventatorul dinamitei.

Anul acesta, premiile la fiecare categorie sunt însoţite de o recompensă financiară de 11 milioane de coroane suedeze (puţin peste 1 milion de dolari). AGERPRES/(AS - editor: Codruţ Bălu, editor online: Simona Aruştei)


Alte știri din categorie

Stiinta 2024-11-07 13:48:02

Cel mai mic cod QR din lume, creat de fizicieni germani

O echipă de fizicieni de la Universitatea din Münster, Germania, a creat cel mai mic cod QR din lume, reuşind astfel să intre în Guinness Book of Records, transmite joi agenţia DPA. Codul QR măsoară 5,38 micrometri pătraţi, fiind de aproximativ 20 de ori mai mic prin comparaţie cu precedentul record mondial deţinut de un grup de cer

Stiinta 2024-11-07 13:48:02

O gaură neagră primordială creşte într-un ritm ''extrem'', mai rapid decât se credea posibil

În centrul galaxiei noastre, Calea Lactee, se ascunde o gaură neagră super-masivă, de aproximativ patru milioane de ori mai mare decât masa Soarelui, numită Sagittarius A*. De fapt, aceste obiecte, a căror masă creşte în timp prin consumul de materie care ajunge prea aproape de ele, se află în centrul celor mai mu

Stiinta 2024-11-06 00:00:01

Rusia va lansa doi sateliţi iranieni pe orbită la 5 noiembrie

Rusia va lansa marţi doi sateliţi iranieni pe orbită cu ajutorul unui lansator Soiuz, a declarat luni ambasadorul Iranului la Moscova, în contextul în care cele două ţări sancţionate de SUA îşi consolidează relaţiile ştiinţifice, informează Reuters. "În continuarea dezvoltării cooperării ştiinţifice şi tehnologice

Stiinta 2024-11-05 17:36:18

Primul satelit din lemn, lansat în spaţiu

Primul satelit din lemn din lume, conceput de specialişti japonezi, a fost lansat marţi în spaţiu, la bordul unei rachete SpaceX, în cadrul unei misiuni de aprovizionare a Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), transmite AFP. Satelitul experimental, numit LignoSat şi al cărui aspect seamănă cu un cub de lemn cu latura de doar 10 ce

Stiinta 2024-11-04 00:00:01

O maimuţă care ar dispune de tot timpul din Univers nu va putea rivaliza niciodată cu Shakespeare

Doi matematicieni au contestat "paradoxul maimuţei savante", o teorie ştiinţifică potrivit căreia, dacă ar dispune de suficient timp, o maimuţă care scrie pe o tastatură ar putea reproduce întreaga operă a lui Shakespeare, informează AFP. Acest experiment de gândire, conceput cu peste un secol în urmă, exprimă ideea că, dacă se disp

Stiinta 2024-11-01 12:54:36

Oamenii de ştiinţă au reconstruit chipul unui 'vampir' polonez care a trăit în urmă cu 400 de ani

Îngropată cu picioarele legate cu un lanţ prevăzut cu un lacăt şi cu o seceră de fier plasată în zona gâtului, "Zosia" nu ar fi trebuit să mai poată să se întoarcă vreodată din morţi, informează Reuters. Înmormântată într-un cimitir nemarcat din Pien, în nordul Poloniei, tânăra femeie era una dint

Stiinta 2024-10-31 13:33:50

Vulcanii de pe Terra au eliberat CO2 mult timp după ce erupţiile lor au încetat (studiu)

Zonele vulcanice masive au continuat să elibereze dioxid de carbon (CO2) în atmosfera Terrei mult timp după ce activitatea lor de suprafaţă a încetat, ceea ce ar putea explica durata anumitor episoade de schimbări climatice, conform unui studiu publicat miercuri, informează AFP. "Descoperirile noastre sunt importante deoarece

Stiinta 2024-10-30 00:00:02

China va trimite miercuri un nou echipaj spre staţia sa spaţială

China va trimite miercuri alţi trei astronauţi, inclusiv o femeie, spre staţia sa spaţială Tiangong, în cadrul unei misiuni menite să îi consolideze experienţa pe orbita Pământului şi să contribuie la pregătirile pentru "cucerirea" Lunii până în anul 2030, informează AFP. Marele obiectiv pe termen scurt

Stiinta 2024-10-29 00:00:01

Secretele genetice ale viespii orientale ar putea conduce la noi metode de dezintoxicare de alcool

Oamenii de ştiinţă israelieni au identificat viespea orientală ca fiind primul animal capabil să consume cantităţi mari de alcool fără să prezinte efectele nocive pe care majoritatea speciilor, inclusiv oamenii, le resimt de obicei, transmite agenţia TPS. Studierea modului în care aceste insecte metabolizeaz

Stiinta 2024-10-26 00:00:01

O capsulă SpaceX cu patru astronauţi la bord se îndreaptă spre Pământ

O capsulă SpaceX cu patru astronauţi la bord s-a desprins de Staţia Spaţială Internaţională (ISS) şi se află pe drumul de întoarcere spre Pământ, după mai multe întârzieri cauzate de condiţiile meteorologice nefavorabile, a anunţat miercuri agenţia spaţială americană NASA, transmite DPA. Capsula spaţială SpaceX Dragon,

Stiinta 2024-10-25 10:33:53

Dimensiunile celei de-a treia cea mai lungă peşteră din lume, extinse la 437 km

Lungimea cunoscută a celei de-a treia cea mai lungă peşteră din lume a fost extinsă de la 409,9 km la 437,1 km în urma unei expediţii ştiinţifice recente, au anunţat joi oamenii de ştiinţă implicaţi, transmite agenţia Xinhua. Descoperirea a fost anunţată după încheierea celei de-a 23-a expediţii ştiinţifice internaţionale comune &i

Stiinta 2024-10-25 00:00:01

BTA: Preşedintele Radev i-a primit pe exploratorii bulgari din Antarctica

Preşedintele Rumen Radev a înmânat luni drapelul naţional membrilor celei de-a 33-a expediţii bulgare din Antarctica în cadrul unei ceremonii desfăşurate în Sala Armelor din clădirea Preşedinţiei. Drapelul a fost acceptat de liderul expediţiei, prof. Christo Pimpirev. ''Azi, aducem un omagiu statului bulgar şi o

Stiinta 2024-10-21 00:00:01

Eutelsat foloseşte o rachetă aparţinând SpaceX pentru a lansa primii sateliţi de după fuziunea cu OneWeb

Eutelsat, companie aflată pe locul trei în topul celor mai mari operatori de sateliţi din lume după venituri, a lansat duminică 20 de sateliţi pentru reţeaua sa de comunicaţii, folosind o rachetă a companiei lui Elon Musk, SpaceX, transmite Reuters. Aceasta a fost prima lansare de sateliţi desfăşurată de Eutelsat după fuziunea de anul trecut cu compania

Stiinta 2024-10-20 13:50:00

Necropolă veche de 2.000 de ani, conţinând 12 schelete, descoperită la Petra (Iordania)

Arheologii au descoperit o necropolă veche de 2.000 de ani ce conţine 12 schelete, sub "Trezoreria" vechiului oraş Petra, în Iordania, transmite Live

Stiinta 2024-10-19 00:00:02

Astronomii au identificat originea meteoriţilor care au lovit Terra

Meteoriţii - roci provenite din spaţiu care cad pe Terra - au bombardat planeta noastră de la naşterea acesteia în urmă cu circa 4,5 miliarde de ani şi până în ziua de azi, provocând cel mai adesea pagube reduse, dar declanşând uneori şi cataclisme. Dar de unde provin mai exact aceste roci spaţiale? O nouă c

Subscribe to our mailing list!

We don't spam