O PERSONALITATE PE ZI: Romancierul Henry Fielding
Henry Fielding s-a născut în Somerset în 1707. Fiu al unui locotenent de armată şi al fiicei unui judecător, a fost educat la Eton School şi la Universitatea din Leiden, în Ţările de Jos, înainte să se întoarcă în Anglia, unde a scris o serie de farse, opere şi comedii uşoare, potrivit https://www.goodreads.com/.
Fielding şi-a format propria companie de teatru şi conducea Little Theatre, din Haymarket, când una dintre piesele sale satirice a deranjat guvernul. Adoptarea Legii de acordare a licenţelor teatrale în 1737 a pus capăt carierei sale de dramaturg.
În 1739, s-a orientat către jurnalism şi a ajuns redactor al publicaţiei The Champion. De asemenea, a început să scrie romane, printre care: ''The Adventures of Joseph Andrews'' (1742) şi ''Jonathan Wild'' (1743).
În 1748, a fost numit judecător de pace pentru Westminster şi Middlesex în 1748. A militat împotriva corupţiei şi l-a ajutat pe fratele său vitreg, Sir John Fielding, să înfiinţeze Bow Street Runners în Londra, prima forţă de poliţie profesionistă. Bow Street Runners va ajunge să rezolve şi să prevină cu succes infracţiuni până în 1839, când gruparea a fost desfiinţată în favoarea Poliţiei Metropolitane, lăsând în urmă o moştenire pentru poliţia modernă, potrivit https://www.historic-uk.com/.
În 1749, a fost publicat romanul său ''The History of Tom Jones''. Naraţiunea urmăreşte viaţa lui Tom Jones, un copil găsit şi crescut de binevoitorul Squire Allworthy, explorând teme privind moralitatea, dragostea şi clasele sociale. Povestea este bogată în personaje şi detalii, ilustrând complexitatea naturii umane şi răspunsul societăţii la viciu şi virtute. Naraţiunea include, de asemenea, un comentariu umoristic şi filosofic asupra naturii umane, invitând cititorul să reflecteze asupra virtuţilor societăţii prin interacţiunile unor personaje. Romanul prezintă, astfel, o explorare a modului în care societatea vede moralitatea, inocenţa şi implicaţiile sociale ale situaţiei de fi "bastard" într-o lume care judecă, notează https://www.gutenberg.org/.
Criticii au consimţit că ''The History of Tom Jones'' este unul dintre cele mai importante romane comice în limba engleză. Succesul lui Fielding a continuat cu un alt roman bine primit, ''Amelia'' (1751).
Jurnalul său satiric, ''Covent Garden'' (1752), a fost una din ultimele sale lucrări scrise.
De-a lungul vieţii, Fielding a avut sănătate precară şi în 1752 ajunsese să se deplaseze cu ajutorul cârjelor. În încercarea de a-şi depăşi problemele de sănătate, Henry Fielding a plecat să locuiască în Portugalia, dar a murit la Lisabona la 8 octombrie 1754, aminteşte www.goodreads.com. AGERPRES/(Documentare - Roxana Losneanu, editor: Ruxandra Bratu, editor online: Andreea Preda)
Sursa foto: biography.com
Alte știri din categorie
Festivalul de Film Românesc de la Washington, din 7-10 noiembrie 2024
Cea de-a cincea ediţie a Festivalului de Film Românesc de la Washington are loc în perioada 7-10 noiembrie 2024, la Landmark's E Street Cinema, sub titlul "New Romanian Perspectives", conform informării Ambasadei României în SUA. Cel mai mare eveniment de promovare a cinematografiei naţionale din spaţiul nord-american, der
Cea de-a cincea reuniune a Comunităţii Politice Europene, la Budapesta (7 noiembrie)
Cea de-a cincea reuniune a Comunităţii politice europene (CPE) are loc la 7 noiembrie 2024, la Budapesta, şi va dezbate provocările în materie de securitate cu care se confruntă Europa, conform scrisorii de invitaţie la summit publicate pe site-ul https://www.consilium.europa.eu/, la 25 octombrie. Comunitat
O PERSONALITATE PE ZI: Actorul Dean Stockwell
Actorul de film, teatru şi televiziune, Dean Stockwell, cu o carieră de aproape şapte decenii, s-a remarcat în producţii precum "Quantum Leap" (1989-1993) sau "Dune" (1984). A primit o nominalizare la un Premiu Oscar la categoria cel mai bun actor în rol secundar pentru rolul său din "Married to the Mob" (1988). Robert
7 noiembrie - Ziua internaţională împotriva violenţei şi a bullying-ului la şcoală, inclusiv a cyberbullying-ului (UNESCO)
Ziua internaţională împotriva violenţei şi a bullying-ului la şcoală, inclusiv a cyberbullying-ului, este marcată în prima zi de joi a lunii noiembrie, în 2024, la 7 noiembrie, potrivit site-ului UNICEF, https://www.unicef.org/. Bullying-ul se poate identifica, indică site-ul https://www.u
BISERICI ŞI CATEDRALE: Catedrala din Uppsala
Catedrala din oraşul suedez Uppsala datează de la sfârşitul secolului al XIII-lea. Este cea mai înaltă biserică din Scandinavia, reşedinţa episcopală a arhiepiscopului Suediei, adăposteşte osemintele Sfântului EriK, gazda tradiţională de încoronare a regilor suedezi în trecut şi o adevărată capodoperă a arhitecturii gotice scandinave, conform
5 noiembrie - Ziua mondială de conştientizare a tsunamiurilor (ONU)
Ziua mondială de conştientizare a tsunamiurilor este marcată, anual, la data de 5 noiembrie. În ultimii 100 de ani, peste 260.000 de oameni au murit în 58 de dezastre provocate de tsunami. Cu o medie de 4.600 de morţi, acest fenomen a depăşit orice alt dezastru natural. Cel mai mare număr de decese a fost provocat de tsunamiul care a avut loc în urma seismu
O PERSONALITATE PE ZI: Muzicianul canadian Bryan Adams
Bryan Adams este un cântăreţ-compozitor rock, fotograf şi activist social ale cărui albume "Cuts Like a Knife" (1983) şi "Reckless" (1984) l-au făcut unul dintre cei mai populari şi de succes artişti ai anilor '80. S-a născut pe 5 noiembrie 1959, în Kingston, Ontario, Canada. Adams a fost un talentat muzical la o vârst
DOCUMENTAR: Actorul american Matthew McConaughey împlineşte 55 de ani (4 noiembrie)
Actorul Matthew McConaughey, recompensat, în 2014, cu Premiul Oscar la categoria cea mai bună interpretare a unui actor în rol principal, pentru rolul Ron Woodruff din producţia "Dallas Buyers Club", s-a născut la 4 noiembrie 1969, în Uvalde, Statul Texas. A absolvit Universitatea din Austin (1993) şi a înregistrat primul succes cu filmul &q
Tim Walz, candidatul democrat la vicepreşedinţia SUA (fişă biografică)
Guvernatorul de Minnesota Tim Walz, candidatul democrat la vicepreşedinţia SUA, s-a născut la 6 aprilie 1964, la West Point, Cuming County, Nebraska. A absolvit Liceul Butte (1982) şi Colegiul de Stat Chadron, cu o diplomă în ştiinţe sociale (1989), urmând apoi un master la Universitatea de Stat Minnesota, din Mankato, Minnesota (2001) şi cursuri la Universitatea
JD Vance, candidatul republican la vicepreşedinţia SUA (fişă biografică)
Senatorul de Ohio JD Vance, candidatul Partidului Republican la vicepreşedinţia SUA, s-a născut la 2 august 1984, în Middletown, statul Ohio, potrivit https://www.vance.senate.gov şi https://www.biography.com. A absolvit, în 2003, Middletown High School. În 2005, s-a înscris în serviciul militar al US Marine Corps,
Kamala Harris, candidata democrată la preşedinţia SUA (fişă biografică)
Vicepreşedinta Statelor Unite ale Americii, Kamala Harris, candidata democrată la preşedinţia SUA, s-a născut la 20 octombrie 1964, în Oakland, California, dintr-un tată de origine jamaicană, care a emigrat în SUA pentru a urma studii în economie, şi o mamă activistă şi cercetătoare în domeniul cancerului de sân, care a emigrat din India
Donald Trump, candidatul republican la preşedinţia SUA (fişă biografică)
Donald Trump, cel de-al 45-lea preşedinte al Statelor Unite, s-a născut la 14 iunie 1946, în Queens, New York. Fiul lui Fred Trump, un bogat investitor imobiliar stabilit în New York City, Donald Trump a absolvit New York Military Academy (NYMA) din New York (1964) şi Şcoala de business Wharton a Universităţii Pennsylvania (1968). După terminarea studiilor, s-a a
O PERSONALITATE PE ZI: Actorul Martin Henry Balsam
Actorul Martin Henry Balsam, deţinător al unui Oscar în 1966, cunoscut pentru rolurile din "Psycho", "A Thousand Clowns" sau serialul "Archie Bunker's Place", s-a născut la 4 noiembrie 1919, în Bronx, la Jewish, New York, SUA. A urmat liceul la "DeWitt Clinton High School" din New York şi cursurile clubul
O PERSONALITATE PE ZI: Iulia Hasdeu, un copil precoce, o tânără genială
Iulia Hasdeu, unica fiică a savantului Bogdan Petriceicu Hasdeu, era de o inteligenţă sclipitoare, un copil precoce care la doi ani şi jumătate învăţa alfabetul, memora poezii, la trei ani ştia să citească, la opt ani vorbea în limbile franceză, germană şi engleză trecând examenele pentru clasele primare, la 11 ani compunea piese de teatru, iar la 16 ani de
O PERSONALITATE PE ZI: Colecţionarul de artă Solomon Guggenheim
Afacerist, filantrop şi, mai ales, colecţionar de artă, Solomon Robert Guggenheim s-a născut la 2 februarie 1861, în Philadelphia, Pennsylvania, SUA, potrivit guggenheim.org. A fost fiul imigrantei germane Barbara şi al imigrantului elveţian Meyer Guggenheim. Tatăl său deţinea o întreprinder