Christine Lagarde (BCE): Sunt necesare bănci cu adevărat europene pentru a opera eficient
Europa are nevoie de bănci cu adevărat continentale pentru a opera eficient, a declarat miercuri Christine Lagarde, preşedintele Băncii Centrale Europene, într-un moment în care grupul german Commerzbank AG caută să se opună potenţialei încercări de preluare din partea băncii italiene UniCredit spA, transmite Reuters.
"Reducerea cerinţelor privind capitalul şi lichidităţile va permite libera circulaţie a fondurilor în cadrul grupurilor bancare şi va facilita creditarea transfrontalieră", a spus Lagarde cu privire la integrare, fără a se referi la anumite bănci.
"Băncile cu adevărat europene îşi pot diversifica în mod eficient riscurile în sectoare şi regiuni. Ele au capacitatea de a credita mai mult şi de a gestiona proiecte de finanţare transfrontaliere, care nu pot fi realizate de băncile mai mici, locale", susţine şeful BCE.
UniCredit, a doua mare bancă din Italia, face presiuni pentru o alianţă cu creditorul german, după ce luna aceasta şi-a majorat participaţia deţinută la Commerzbank, atrăgând critici atât din partea băncii germane cât şi a autorităţilor de la Berlin, care vor să menţină creditorul independent.
Autoritatea de supervizare din cadrul BCE va avea de spus ultimul cuvânt în privinţa planurilor UniCredit de a-şi majora participaţia deţinută la Commerzbank iar Consiliul guvernatorilor BCE aprobă orice fuziune. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Alte știri din categorie
Nissan a înrăutăţit estimările anuale de profit şi a anunţat concedieri
Nissan Motor şi-a înrăutăţit estimările privind profitul în anul fiscal care se va încheia în 31 martie 2025 şi a anunţat că intenţionează să renunţe la 9.000 de angajaţi şi să-şi diminueze capacitatea de producţie cu 20%, pentru a răspunde scăderii vânzărilor pe pieţele principale, transmite Bloomberg. Al treilea mare producător
Salt de 15% pentru acţiunile Tesla, după victoria lui Trump
Acţiunile grupului Tesla, controlat de Elon Musk, înregistrau miercuri o creştere de 15% în cursul tranzacţiilor electronice care preced deschiderea burselor de pe Wall Street, impulsionate de sprijinul afişat de miliardarul Elon Musk pentru Donald Trump, care revendică victoria în alegerile prezidenţiale americane, informează AFP.
Italia: Enel, Ansaldo şi Leonardo vor să construiască reactoare nucleare
Grupurile energetice Enel şi Ansaldo, precum şi firma din domeniul apărării Leonardo, sunt în negocieri pentru a înfiinţa o companie sprijinită de stat care să construiască reactoare nucleare în Italia, a anunţat miercuri ministrul Energiei, Gilberto Pichetto Fratin, transmite Reuters. Pichetto a confirmat discuţiile cu firmele, anunţate pent
BTA: Ministrul Turismului înaintează Iniţiativa mărcii Balcanilor la ''World Travel Market'' de la Londra
Ministrul Turismului, Evtim Miloshev, a participat la discuţii esenţiale cu omologii europeni pentru îmbunătăţirea cooperării în domeniul turismului regional, în timpul târgului internaţional de turism "World Travel Market" (WTM) de la Londra, a anunţat miercuri serviciul de presă al Ministerului Turismului. Iniţiativa
Industria din Germania dă semne de redresare
Comenzile pentru bunuri "Made in Germany" au crescut peste aşteptări în septembrie, datorită majorării cererii pentru trenuri, avioane, vapoare şi vehicule militare, atenuând temerile privind redresarea celei mai mari economii europene, transmite Reuters. Conform datelor publicate miercuri de Oficiul Federal de Statistică (Destatis), come
Bloomberg: Restricţiile ruseşti ajută Ucraina să vândă grâu
Deciziile Rusiei de limitare a exporturilor au ajutat accidental Ucraina săptămâna aceasta să-şi asigure vânzări în Egipt, cel mai mare cumpărător mondial de grâu, susţin traderii, transmite Reuters. Autoritatea Generală pentru Aprovizionare (GASC), entitatea responsabilă pentru achiziţiile strategice de grâu în numele statu
Bursele europene au deschis în creştere după victoria revendicată de Trump
Bursele europene au deschis şedinţa de miercuri în creştere, în perspectiva unei reveniri la Casa Albă a lui Donald Trump, care revendică victoria în alegerile prezidenţiale din SUA, transmite AFP. La scurt timp de la debutul tranzacţiilor, bursa de la Paris înregistra o creştere de 1,11%, cea de la Londra era în
Germania: Acţiunile companiilor auto scad, pe fondul temerilor privind majorarea în SUA a taxelor vamale la maşinile importate
BMW AG şi Porsche AG au condus declinul acţiunilor producătorilor auto din Germania, pe fondul temerilor că SUA vor majora taxele vamale la maşinile importate, după revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, transmite Bloomberg. BMW, care miercuri a raportat rezultate trimestriale dezamăgitoare, înregistra un declin al titlurilor de 7,5% la Bursa de la Fra
UniCredit a îmbunătăţit estimările de profit şi dividende după rezultatele solide din trimestrul trei
Grupul bancar italian UniCredit şi-a îmbunătăţit, miercuri, estimările de profit pentru anul 2024 şi de asemenea a anunţat că, din 2025, va începe să plătească investitorilor jumătate din profitul său net sub formă de numerar, după ce a raportat un profit net peste aşteptări în trimestrul al treilea, transmite Reuters. UniCre
Bitcoin a trecut de 75.000 de dolari, propulsat de eventualitatea unei victorii a lui Trump
Cotaţia bitcoin a depăşit miercuri dimineaţă pentru prima dată pragul de 75.000 de dolari, stimulat de perspectiva unei relaxări a reglementărilor cu privire la monedele digitale în cazul unei victorii a lui Donald Trump în alegerile prezidenţiale americane, transmite AFP. După ce a depăşit precedentul maxim istoric, de 73.797,98 d
Bloomberg: Livrările de ţiţei rusesc înregistrează un declin semnificativ
Exporturile de ţiţei rusesc pe cale maritimă au scăzut săptămâna trecută, înregistrând cel mai semnificativ declin de la începutul lui iunie, transmite Bloomberg. Fluxurile au scăzut cu aproximativ 530.000 barili pe zi (bpd) în săptămâna care s-a încheiat în 3 noiemb
Spania: Gospodăriile şi companiile afectate de inundaţii nu vor plăti trei luni ratele la bănci
Băncile din Spania au oferit deţinătorilor de credite ipotecare, lucrătorilor independenţi şi micilor afaceri afectate de inundaţiile din sud-estul ţării un moratoriu de trei luni pentru împrumuturi, perioadă în care nu vor trebui plătite ratele lunare, au anunţat luni seara asociaţiile bancare, transmite Reuters.
Schaeffler va implementa reduceri de locuri de muncă după fuziunea cu Vitesco
Grupul german Schaeffler AG a anunţat marţi că intenţionează să renunţe la 4.700 de angajaţi în Europa, după ce profitul de bază aproape s-a înjumătăţit în trimestrul trei din 2024, ceea ce arată dificultăţile cu care se confrunta industria auto europeană, transmite Reuters. "Acesta este răs
Comerţul a devenit un instrument geostrategic, a declarat comisarul european desemnat Maros Sefcovic
Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Tudor Martalogu, transmite: Audierile comisarilor europeni desemnaţi, în comisiile de specialitate ale Parlamentului European, au început luni, primii pretendenţi fiind slovacul Maros Sefcovic (comerţ şi securitate economică, relaţii interinstituţionale şi transparenţă) şi maltezul Glenn Micallef (echitate într
Producătorul de taxiuri aeriene Lilium îşi declară insolvenţa, după eşecul eforturilor de strângere de fonduri
Producătorul de taxiuri aeriene Lilium a anunţat luni că va depune "în curând" cererea de plasare în insolvenţă, după ce eforturile destinate strângerii de fonduri nu au dat rezultate, transmite Reuters. Decizia scoate în evidenţă dificultăţile cu care se confruntă start-up-urile din domeniul aviaţiei &i