Industria din Germania dă semne de redresare
Comenzile pentru bunuri "Made in Germany" au crescut peste aşteptări în septembrie, datorită majorării cererii pentru trenuri, avioane, vapoare şi vehicule militare, atenuând temerile privind redresarea celei mai mari economii europene, transmite Reuters.
Conform datelor publicate miercuri de Oficiul Federal de Statistică (Destatis), comenzile industriale au urcat cu 4,2% în septembrie, comparativ cu luna precedentă (când s-a înregistrat un declin de 5,4%), în timp ce analiştii estimau o expansiune de 1,5%.
În principiu, acesta ar trebui să fie un semnal pozitiv care să indice o redresare ciclică a comerţului exterior. Dar, în realitate, evoluţiile geopolitice nu vor permite probabil o asemenea revenire, a apreciat Sebastian Dullien, de la Institutul de politici macroeconomice IMK. Acesta avertizează că revenirea lui Donald Trump la Casa Albă "ameninţă suplimentar industria germană, care în următoarele luni ar putea arăta un regres". În campania electorală, Trump a susţinut că SUA vor majora taxele vamale la produsele importate din Europa.
Nivelul comenzilor ar putea fi afectat de astfel de taxe pe termen mediu spre lung, a avertizat Thomas Gitzel, economist şef la VP Bank.
Comenzile industriale interne au urcat cu 3,6% în septembrie iar cele externe cu 4,4%. Comenzile noi din zona euro au crescut cu 14,6%, iar cele din restul lumii au scăzut cu 1,6%.
"Reformele, şi mai ales reducerea obstacolelor birocratice pentru noile investiţii, sunt urgent necesare pentru a ajuta industria care se confruntă cu dificultăţi", susţine Gitzel.
Excluzând comenzile mari, în septembrie comenzile industriale au crescut cu 2,2% faţă de luna precedentă. Un indicator mai puţin volatil arată că în perioada iulie-septembrie 2024 comenzile industriale au crescut cu 4,2% faţă de precedentele trei luni.
Anul trecut, Germania a avut cea mai slabă performanţă în rândul economiilor din G7. De asemenea, Germania are cea mai mare pondere a exporturilor în PIB, în G7, şi este puternic dependentă de comenzile externe, a explicat Thomas Gitzel. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Alte știri din categorie
BTA: Ministrul Inovării anunţă finanţare de 150 milioane leva,pentru Parcul Tehnologic Industrial Dunărea din Svishtov
Ministrul interimar al Inovării şi Creşterii, Rosen Karadimov, a anunţat la ceremonia de inaugurare de joi că au fost asigurate fonduri de 150 de milioane de leva pentru Parcul Tehnologic Industrial Dunărea din Svishtov. Proiectul ar urma să transforme oraşul în termen de un an şi jumătate. Karadimov a spus că rezultatul eforturilor comune dintre stat şi
Banca Angliei reduce dobânda, dar se aşteaptă la o inflaţie mai ridicată
Banca Angliei (BoE) a decis joi să reducă dobânda de politică monetară, pentru a doua oară începând din 2020, şi a informat că viitoarele reduceri vor fi probabil graduale, previzionând o inflaţie mai ridicată şi un avans mai puternic al economiei, după bugetul pe 2025 prezentat recent de Guvernul britanic, transmite Reuters.
Nissan a înrăutăţit estimările anuale de profit şi a anunţat concedieri
Nissan Motor şi-a înrăutăţit estimările privind profitul în anul fiscal care se va încheia în 31 martie 2025 şi a anunţat că intenţionează să renunţe la 9.000 de angajaţi şi să-şi diminueze capacitatea de producţie cu 20%, pentru a răspunde scăderii vânzărilor pe pieţele principale, transmite Bloomberg. Al treilea mare producător
Salt de 15% pentru acţiunile Tesla, după victoria lui Trump
Acţiunile grupului Tesla, controlat de Elon Musk, înregistrau miercuri o creştere de 15% în cursul tranzacţiilor electronice care preced deschiderea burselor de pe Wall Street, impulsionate de sprijinul afişat de miliardarul Elon Musk pentru Donald Trump, care revendică victoria în alegerile prezidenţiale americane, informează AFP.
Italia: Enel, Ansaldo şi Leonardo vor să construiască reactoare nucleare
Grupurile energetice Enel şi Ansaldo, precum şi firma din domeniul apărării Leonardo, sunt în negocieri pentru a înfiinţa o companie sprijinită de stat care să construiască reactoare nucleare în Italia, a anunţat miercuri ministrul Energiei, Gilberto Pichetto Fratin, transmite Reuters. Pichetto a confirmat discuţiile cu firmele, anunţate pent
BTA: Ministrul Turismului înaintează Iniţiativa mărcii Balcanilor la ''World Travel Market'' de la Londra
Ministrul Turismului, Evtim Miloshev, a participat la discuţii esenţiale cu omologii europeni pentru îmbunătăţirea cooperării în domeniul turismului regional, în timpul târgului internaţional de turism "World Travel Market" (WTM) de la Londra, a anunţat miercuri serviciul de presă al Ministerului Turismului. Iniţiativa
Bloomberg: Restricţiile ruseşti ajută Ucraina să vândă grâu
Deciziile Rusiei de limitare a exporturilor au ajutat accidental Ucraina săptămâna aceasta să-şi asigure vânzări în Egipt, cel mai mare cumpărător mondial de grâu, susţin traderii, transmite Reuters. Autoritatea Generală pentru Aprovizionare (GASC), entitatea responsabilă pentru achiziţiile strategice de grâu în numele statu
Bursele europene au deschis în creştere după victoria revendicată de Trump
Bursele europene au deschis şedinţa de miercuri în creştere, în perspectiva unei reveniri la Casa Albă a lui Donald Trump, care revendică victoria în alegerile prezidenţiale din SUA, transmite AFP. La scurt timp de la debutul tranzacţiilor, bursa de la Paris înregistra o creştere de 1,11%, cea de la Londra era în
Germania: Acţiunile companiilor auto scad, pe fondul temerilor privind majorarea în SUA a taxelor vamale la maşinile importate
BMW AG şi Porsche AG au condus declinul acţiunilor producătorilor auto din Germania, pe fondul temerilor că SUA vor majora taxele vamale la maşinile importate, după revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, transmite Bloomberg. BMW, care miercuri a raportat rezultate trimestriale dezamăgitoare, înregistra un declin al titlurilor de 7,5% la Bursa de la Fra
UniCredit a îmbunătăţit estimările de profit şi dividende după rezultatele solide din trimestrul trei
Grupul bancar italian UniCredit şi-a îmbunătăţit, miercuri, estimările de profit pentru anul 2024 şi de asemenea a anunţat că, din 2025, va începe să plătească investitorilor jumătate din profitul său net sub formă de numerar, după ce a raportat un profit net peste aşteptări în trimestrul al treilea, transmite Reuters. UniCre
Bitcoin a trecut de 75.000 de dolari, propulsat de eventualitatea unei victorii a lui Trump
Cotaţia bitcoin a depăşit miercuri dimineaţă pentru prima dată pragul de 75.000 de dolari, stimulat de perspectiva unei relaxări a reglementărilor cu privire la monedele digitale în cazul unei victorii a lui Donald Trump în alegerile prezidenţiale americane, transmite AFP. După ce a depăşit precedentul maxim istoric, de 73.797,98 d
Bloomberg: Livrările de ţiţei rusesc înregistrează un declin semnificativ
Exporturile de ţiţei rusesc pe cale maritimă au scăzut săptămâna trecută, înregistrând cel mai semnificativ declin de la începutul lui iunie, transmite Bloomberg. Fluxurile au scăzut cu aproximativ 530.000 barili pe zi (bpd) în săptămâna care s-a încheiat în 3 noiemb
Spania: Gospodăriile şi companiile afectate de inundaţii nu vor plăti trei luni ratele la bănci
Băncile din Spania au oferit deţinătorilor de credite ipotecare, lucrătorilor independenţi şi micilor afaceri afectate de inundaţiile din sud-estul ţării un moratoriu de trei luni pentru împrumuturi, perioadă în care nu vor trebui plătite ratele lunare, au anunţat luni seara asociaţiile bancare, transmite Reuters.
Schaeffler va implementa reduceri de locuri de muncă după fuziunea cu Vitesco
Grupul german Schaeffler AG a anunţat marţi că intenţionează să renunţe la 4.700 de angajaţi în Europa, după ce profitul de bază aproape s-a înjumătăţit în trimestrul trei din 2024, ceea ce arată dificultăţile cu care se confrunta industria auto europeană, transmite Reuters. "Acesta este răs