21 septembrie - Ziua internaţională a păcii (ONU)
La 21 septembrie 2024 este marcată Ziua internaţională a păcii.
Sărbătorită anual, pe plan mondial, această zi a fost instituită în 1981, prin adoptarea, în unanimitate, a Rezoluţiei 36/67 a Adunării Generale a Naţiunilor Unite.
Această zi este marcată pentru a creşte la nivel internaţional angajamentul în slujba păcii dincolo de orice fel de diferenduri şi pentru a contribui în plus la edificarea unei culturi a păcii, potrivit www.un.org. Cu acest prilej, se urmăreşte şi consolidarea idealurilor păcii în interiorul şi în relaţiile dintre naţiuni, precum şi în rândul oamenilor.
A fost marcată pentru prima dată, în septembrie 1982. Textul Rezoluţiei 55/282 a ONU, adoptat la 7 septembrie 2001, a stabilit celebrarea acestei zile, începând din anul 2002, la data de 21 septembrie.
În 2024, tema pentru marcarea acestei zile este ''Cultivarea unei culturi a păcii''. Tema şi logoul alese pentru marcarea zilei internaţionale în acest an fac trimitere la ideile legate de pace şi cultură a păcii care trebuie cultivate în minţile copiilor şi comunităţilor prin educaţie formală şi informală, în cadrul statelor şi a generaţiilor. Ziua internaţională a păcii a reprezentat în mod consecvent oportunitatea de a renunţa la arme şi de a monitoriza încetarea focului, însă deopotrivă trebuie să fie un moment în care oamenii să se îngrijească unii de alţii, conform www.un.org.
Cu prilejul marcării zilei internaţionale a păcii în acest an, sunt aniversaţi 25 de ani de la adoptarea, la 13 septembrie 1999, la cea de-a 107-a sesiune plenară, de către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a Declaraţiei şi Programului de Acţiune privind Cultura Păcii, potrivit www.un.org şi https://digitallibrary.un.org. Potrivit documentului adoptat, organismul ONU admite faptul ''că pacea reprezintă nu doar absenţa conflictului, dar necesită, de asemenea, un proces pozitiv, dinamic şi participativ unde dialogul este încurajat, iar conflictele sunt soluţionate în spiritul înţelegerii comune şi a cooperării'', conform www.un.org
Într-o lume cu tensiuni geopolitice şi conflicte prelungite, nu a existat un moment mai bun pentru a reaminti modul în care Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a subliniat în 1999, valorile necesare pentru o cultură a păcii. Acestea includ: respectul pentru viaţă, pentru drepturile omului şi pentru drepturile fundamentale; promovarea unei educaţii prin non-violenţă, dialog şi cooperare; angajamentul pentru reglementare paşnică a conflictelor; adeziunea la libertate, justiţie, democraţie, toleranţă, solidaritate, cooperare, pluralism, diversitate culturală, dialog şi înţelegere la toate niveluri societăţii şi între naţiuni. În textele rezoluţiilor dedicate care au urmat, Adunarea Generală a recunoscut mai departe importanţa alegerii negocierilor în defavoarea disputei şi a lucrului în echipă şi nu a unuia împotriva celuilalt, arată www.un.org.
O altă zi dedicată păcii, este marcată la 1 ianuarie, respectiv Ziua mondială a păcii, instituită, în anul 1968, de Papa Paul al VI-lea. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Cerasela Bădiţă, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: www.internationaldayofpeace.org
Alte știri din categorie
Festivalul de Film Românesc de la Washington, din 7-10 noiembrie 2024
Cea de-a cincea ediţie a Festivalului de Film Românesc de la Washington are loc în perioada 7-10 noiembrie 2024, la Landmark's E Street Cinema, sub titlul "New Romanian Perspectives", conform informării Ambasadei României în SUA. Cel mai mare eveniment de promovare a cinematografiei naţionale din spaţiul nord-american, der
Cea de-a cincea reuniune a Comunităţii Politice Europene, la Budapesta (7 noiembrie)
Cea de-a cincea reuniune a Comunităţii politice europene (CPE) are loc la 7 noiembrie 2024, la Budapesta, şi va dezbate provocările în materie de securitate cu care se confruntă Europa, conform scrisorii de invitaţie la summit publicate pe site-ul https://www.consilium.europa.eu/, la 25 octombrie. Comunitat
O PERSONALITATE PE ZI: Actorul Dean Stockwell
Actorul de film, teatru şi televiziune, Dean Stockwell, cu o carieră de aproape şapte decenii, s-a remarcat în producţii precum "Quantum Leap" (1989-1993) sau "Dune" (1984). A primit o nominalizare la un Premiu Oscar la categoria cel mai bun actor în rol secundar pentru rolul său din "Married to the Mob" (1988). Robert
7 noiembrie - Ziua internaţională împotriva violenţei şi a bullying-ului la şcoală, inclusiv a cyberbullying-ului (UNESCO)
Ziua internaţională împotriva violenţei şi a bullying-ului la şcoală, inclusiv a cyberbullying-ului, este marcată în prima zi de joi a lunii noiembrie, în 2024, la 7 noiembrie, potrivit site-ului UNICEF, https://www.unicef.org/. Bullying-ul se poate identifica, indică site-ul https://www.u
BISERICI ŞI CATEDRALE: Catedrala din Uppsala
Catedrala din oraşul suedez Uppsala datează de la sfârşitul secolului al XIII-lea. Este cea mai înaltă biserică din Scandinavia, reşedinţa episcopală a arhiepiscopului Suediei, adăposteşte osemintele Sfântului EriK, gazda tradiţională de încoronare a regilor suedezi în trecut şi o adevărată capodoperă a arhitecturii gotice scandinave, conform
5 noiembrie - Ziua mondială de conştientizare a tsunamiurilor (ONU)
Ziua mondială de conştientizare a tsunamiurilor este marcată, anual, la data de 5 noiembrie. În ultimii 100 de ani, peste 260.000 de oameni au murit în 58 de dezastre provocate de tsunami. Cu o medie de 4.600 de morţi, acest fenomen a depăşit orice alt dezastru natural. Cel mai mare număr de decese a fost provocat de tsunamiul care a avut loc în urma seismu
O PERSONALITATE PE ZI: Muzicianul canadian Bryan Adams
Bryan Adams este un cântăreţ-compozitor rock, fotograf şi activist social ale cărui albume "Cuts Like a Knife" (1983) şi "Reckless" (1984) l-au făcut unul dintre cei mai populari şi de succes artişti ai anilor '80. S-a născut pe 5 noiembrie 1959, în Kingston, Ontario, Canada. Adams a fost un talentat muzical la o vârst
DOCUMENTAR: Actorul american Matthew McConaughey împlineşte 55 de ani (4 noiembrie)
Actorul Matthew McConaughey, recompensat, în 2014, cu Premiul Oscar la categoria cea mai bună interpretare a unui actor în rol principal, pentru rolul Ron Woodruff din producţia "Dallas Buyers Club", s-a născut la 4 noiembrie 1969, în Uvalde, Statul Texas. A absolvit Universitatea din Austin (1993) şi a înregistrat primul succes cu filmul &q
Tim Walz, candidatul democrat la vicepreşedinţia SUA (fişă biografică)
Guvernatorul de Minnesota Tim Walz, candidatul democrat la vicepreşedinţia SUA, s-a născut la 6 aprilie 1964, la West Point, Cuming County, Nebraska. A absolvit Liceul Butte (1982) şi Colegiul de Stat Chadron, cu o diplomă în ştiinţe sociale (1989), urmând apoi un master la Universitatea de Stat Minnesota, din Mankato, Minnesota (2001) şi cursuri la Universitatea
JD Vance, candidatul republican la vicepreşedinţia SUA (fişă biografică)
Senatorul de Ohio JD Vance, candidatul Partidului Republican la vicepreşedinţia SUA, s-a născut la 2 august 1984, în Middletown, statul Ohio, potrivit https://www.vance.senate.gov şi https://www.biography.com. A absolvit, în 2003, Middletown High School. În 2005, s-a înscris în serviciul militar al US Marine Corps,
Kamala Harris, candidata democrată la preşedinţia SUA (fişă biografică)
Vicepreşedinta Statelor Unite ale Americii, Kamala Harris, candidata democrată la preşedinţia SUA, s-a născut la 20 octombrie 1964, în Oakland, California, dintr-un tată de origine jamaicană, care a emigrat în SUA pentru a urma studii în economie, şi o mamă activistă şi cercetătoare în domeniul cancerului de sân, care a emigrat din India
Donald Trump, candidatul republican la preşedinţia SUA (fişă biografică)
Donald Trump, cel de-al 45-lea preşedinte al Statelor Unite, s-a născut la 14 iunie 1946, în Queens, New York. Fiul lui Fred Trump, un bogat investitor imobiliar stabilit în New York City, Donald Trump a absolvit New York Military Academy (NYMA) din New York (1964) şi Şcoala de business Wharton a Universităţii Pennsylvania (1968). După terminarea studiilor, s-a a
O PERSONALITATE PE ZI: Actorul Martin Henry Balsam
Actorul Martin Henry Balsam, deţinător al unui Oscar în 1966, cunoscut pentru rolurile din "Psycho", "A Thousand Clowns" sau serialul "Archie Bunker's Place", s-a născut la 4 noiembrie 1919, în Bronx, la Jewish, New York, SUA. A urmat liceul la "DeWitt Clinton High School" din New York şi cursurile clubul
O PERSONALITATE PE ZI: Iulia Hasdeu, un copil precoce, o tânără genială
Iulia Hasdeu, unica fiică a savantului Bogdan Petriceicu Hasdeu, era de o inteligenţă sclipitoare, un copil precoce care la doi ani şi jumătate învăţa alfabetul, memora poezii, la trei ani ştia să citească, la opt ani vorbea în limbile franceză, germană şi engleză trecând examenele pentru clasele primare, la 11 ani compunea piese de teatru, iar la 16 ani de
O PERSONALITATE PE ZI: Colecţionarul de artă Solomon Guggenheim
Afacerist, filantrop şi, mai ales, colecţionar de artă, Solomon Robert Guggenheim s-a născut la 2 februarie 1861, în Philadelphia, Pennsylvania, SUA, potrivit guggenheim.org. A fost fiul imigrantei germane Barbara şi al imigrantului elveţian Meyer Guggenheim. Tatăl său deţinea o întreprinder