logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

contact@agerpres.ro
Administratie

Arad: O nouă linie de finanţare pentru finalizarea sistemului de încălzire cu apă geotermală de la Pecica

Image

Finalizarea sistemului de încălzire cu apă geotermală în oraşul Pecica ar urma să aibă loc în luna decembrie, administraţia locală obţinând o nouă linie de finanţare din fondurile europene, de aproximativ 11 milioane de lei, după ce proiectul iniţial a fost întârziat şi s-au cheltuit doar 14 milioane din cei 25 de milioane de lei obţinuţi prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020.

Primarul oraşului Pecica, Petru Antal, a declarat luni, pentru AGERPRES, că noua finanţare vine prin Programul de Dezvoltare Durabilă, iar semnarea contractului va avea loc în următoarea perioadă între reprezentanţii administraţiei locale şi cei ai Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

"Investiţia a fost împărţită în două faze şi a trecut pe o nouă linie de finanţare. Din prima alocare de 25 de milioane de lei s-au decontat 14 milioane, astfel că acum primim diferenţa pentru a încheia proiectul. În acest moment, sunt realizate reţelele de conducte, sunt făcute forajele şi se lucrează la montarea centralei, urmând să realizăm şi branşamentele la clădirile publice ce vor fi încălzite cu apă geotermală. Lucrările ar trebui să se încheie în luna decembrie", a declarat primarul.

Sistemul centralizat de producere şi distribuţie a energiei termice în Pecica va încălzi 13 clădiri publice, între care şcoli şi grădiniţe.

Petru Antal a precizat că a depus deja o cerere de finanţare şi pentru reabilitarea unui puţ care datează din anii 1980, iar odată finalizate acestor lucrări, alte opt clădiri publice, între care baze sportive, vor fi încălzite cu apă geotermală. Acest proiect are nevoie de o finanţare de un milion de euro, iar cererea a fost depusă printr-un program european destinat proiectelor transfrontaliere.

"Punerea în funcţiune a sistemului de încălzire cu apă geotermală va reduce cu 50% costurile de încălzire a clădirilor publice din oraş", a spus Petru Antal.

Primăria Pecica are peste 50 de clădiri, însă cele care nu vor beneficia acum de apa geotermală vor fi branşate peste cel puţin cinci ani, când sistemul va fi extins şi pentru clădirile de locuit, mai ales pentru blocurile din oraş.

Sistemul centralizat de producere şi distribuţie a energiei termice din Pecica ar fi trebuit să fie pus în funcţiune în toamna anului 2023, însă finalizarea lucrărilor a fost întârziată din cauză că nu au fost livrate la timp anumite componente ale instalaţiilor de pompare, care au venit din ţări diferite. AGERPRES/(AS - autor: Marian Buga, editor: Irina Poenaru, editor online: Ady Ivaşcu)


Alte știri din categorie

Administratie 2024-11-07 15:40:40

Sălaj: Şedinţă de constituire a Consiliului Judeţean; Dinu Iancu-Sălăjanu a depus jurământul ca preşedinte

Şedinţa de constituire a Consiliului Judeţean Sălaj a avut loc joi, prilej cu care, alături de consilierii judeţeni, a depus jurământul, pentru al doilea mandat de preşedinte, Dinu Iancu-Sălăjanu. La eveniment au fost prezenţi, alături de oficialităţi locale şi judeţene, primari ai comunelor din judeţ, angajaţi ai Consiliului Judeţean, vicepreşedintele C

Administratie 2024-11-07 10:15:15

Drum judeţean modernizat între Bihor şi Sălaj

Lucrările de reabilitare a drumului judeţean DJ 190G, care leagă judeţele Bihor şi Sălaj, prin comuna Balc, cu o lungime de 3,4 kilometri, au fost finalizate, a informat joi, într-un comunicat de presă, Consiliul Judeţean (CJ) Bihor. "Segmentul modernizat asigură acum o legătură rutieră sigură şi rapidă

Administratie 2024-11-07 09:53:07

Prahova: Şeful Pieţei Centrale a Ploieştiului, destituit; mai multe tarabe - ocupate fără taxă

Şeful Pieţei Centrale a Ploieştiului a fost destituit în urma unui control dispus de primarul Mihai Poliţeanu, verificările arătând că mai multe tarabe erau ocupate fără plata taxelor aferente. "Primarul Mihai Poliţeanu a luat măsuri ferme în urma sesizărilor cetăţenilor, solicitând verificări la SC Hale şi Pieţe SA, vizând a

Administratie 2024-11-06 17:46:54

Primarul din Focşani va înfiinţa o nouă societate de termoficare, după ce mii de locuitori nu au apă caldă şi căldură

Primarul municipiului Focşani, Cristi Valentin Misăilă, a anunţat că va înfiinţa o nouă societate care să asigure agentul termic în oraş, după ce ENET SA, societatea de termoficare, a fost debranşată de furnizorul de gaze din cauza datoriilor restante, mii de abonaţi rămânând în aceste zile fără apă caldă şi căldură.

Administratie 2024-11-06 15:52:38

Sibiu: Primarul reales al municipiului, Astrid Fodor, a depus jurământul

Primarul reales al municipiului reşedinţă de judeţ, Astrid Fodor, a depus miercuri, la Judecătoria Sibiu, jurământul pentru un nou mandat. "Subsemnata Fodor Astrid Cora, primar al Municipiului Sibiu, judeţul Sibiu, (...), depun în faţa judecătorului delegat, în camera de consiliu a Judecătoriei Sibiu, următorul jurăm&aci

Administratie 2024-11-05 15:20:11

Bihor: Finalizarea marilor proiecte de infrastructură, între priorităţile conducerii Consiliului Judeţean

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Bihor, Mircea Mălan, a menţionat, luni, în noul Consiliu Judeţean, priorităţile noului mandat, între acestea fiind continuarea marilor proiecte de infrastructură. "Începând de astăzi, după depunerea jurământului şi constituirea consiliului judeţean, ne revine nouă tu

Administratie 2024-11-04 16:54:42

Timiş: Preşedintele ales al CJ, Alfred Simonis, a fost învestit în funcţie

Preşedintele ales al Consiliului Judeţean Timiş, social-democratul Alfred Simonis, a declarat, luni, după depunerea jurământului de învestire în funcţie, că este obligatoriu să existe o colaborare a Primăriei Municipiului Timişoara cu administraţia judeţeană, pentru implementarea proiectelor cerute de timişeni prin votul de la alegerile locale din vară.

Administratie 2024-11-02 00:00:01

Vrancea: Consiliul Judeţean a semnat contractele pentru deszăpezirea drumurilor judeţene în sezonul rece 2024-2025

Consiliul Judeţean (CJ) Vrancea e semnat, joi, contractele pentru deszăpezirea a 581 de kilometri de drumuri judeţene în sezonul rece 2024 - 2025, valoarea totală a serviciilor fiind de peste 9,7 milioane lei. Contractul a fost semnat de preşedintele CJ, Nicuşor Halici, care a avertizat că obligaţiile asumate trebuie respectate de ambele

Administratie 2024-11-01 00:00:02

Sibiu: Primăria a semnat parteneriatul cu CFR pentru trenul periurban

Primăria Sibiu a semnat parteneriatul cu Compania Naţională CFR SA pentru trenul periurban, însă, deocamdată, nu există finanţare pentru acest proiect, potrivit unui comunicat de presă al instituţiei. Trenul periurban va utiliza atât infrastructura CFR existentă, cât şi una nouă, "pe segmentele de traseu unde aceasta nu există deja sau n

Administratie 2024-10-31 16:59:47

Olt: Mandatul primarului comunei Nicolae Titulescu, invalidat de Judecătorie, validat definitiv de Tribunal

Mandatul de primar al comunei Nicolae Titulescu al lui Florin Tiutiu, reales în funcţie pentru a şasea oară în luna iunie, invalidat la începutul săptămânii trecute de Judecătoria Slatina, a fost validat de Tribunalul Olt prin hotărâre definitivă, potrivit soluţiei postată joi pe portalul instanţei. Tiutiu a candi

Administratie 2024-10-31 16:20:29

Bihor: Oradea are, în premieră, un singur viceprimar, Teofil Filimon; al doilea - nominalizat în decembrie, după alegeri

Liberalul Teofil Filimon a fost ales joi singurul viceprimar al Oradiei, o premieră în politica locală, în cadrul unei şedinţe extraordinare în care au depus jurământul şi alţi patru consilieri locali, întregind astfel noul Consiliu Local pentru mandatul 2024 - 2028. Acesta a fost ales de cei 23 de consilieri prez

Administratie 2024-10-31 16:09:50

Timiş: Pasarela Îndrăgostiţilor, refăcută de municipalitatea timişoreană

Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a anunţat, joi, că a semnat contractul pentru proiectarea tehnică şi execuţia lucrărilor de refacere a Pasarelei Îndrăgostiţilor de peste Bega, situată în Parcul Copiilor. În 11 luni, vechea pasarelă, care devenise nesigură, va fi complet demolată şi înlocuită cu un pod pi

Administratie 2024-10-31 15:09:06

Neamţ: Un fost primar al municipiului Piatra-Neamţ a fost numit administrator public al oraşului

Dragoş Chitic, fost primar al municipiului Piatra-Neamţ în perioada 2014 - 2020, a fost numit în funcţia de administrator public al oraşului, informează un comunicat de presă al primăriei. El va avea în atribuţii monitorizarea proiectelor de investiţii ale municipalităţii şi cele de infrastructură educaţională.

Administratie 2024-10-31 13:49:55

Bihor: Prima jumătate, de 8,5 kilometri, din a doua centură a municipiului Oradea - aproape de finalizare

Prima jumătate, în lungime de 8,5 kilometri, a drumului metropolitan din sudul municipiului Oradea va fi deschisă circulaţiei la mijlocul lunii noiembrie, a anunţat, joi, Biroul de presă al Consiliului Judeţean (CJ) Bihor. "Ne propunem ca acest prim tronson de 8,5 kilometri al inelului metropolitan să fie deschis la finalul săptămânii 16-17 no

Administratie 2024-10-31 10:31:08

Preşedintele CJ Galaţi: Refacem drumurile afectate de inundaţii, sunt lucrări complexe, dar extrem de necesare

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Galaţi, Costel Fotea, a anunţat că, în prezent, se lucrează intens la refacerea tronsoanelor de drum afectate de inundaţiile din 14 septembrie, lucrări fiind unele complexe şi extrem de necesare. "Refacem drumurile afectate de inundaţii. Mai sigure, mai rezistente. Se lucrează intens pe tronsoanele de drum pute

Subscribe to our mailing list!

We don't spam