Bihor: Oradea are, în premieră, un singur viceprimar, Teofil Filimon; al doilea - nominalizat în decembrie, după alegeri
Liberalul Teofil Filimon a fost ales joi singurul viceprimar al Oradiei, o premieră în politica locală, în cadrul unei şedinţe extraordinare în care au depus jurământul şi alţi patru consilieri locali, întregind astfel noul Consiliu Local pentru mandatul 2024 - 2028.
Acesta a fost ales de cei 23 de consilieri prezenţi, cu 16 voturi "pentru", 3 "împotrivă" şi 4 voturi nule. În mandatul 2024-2028, Consiliul Local Oradea este format din 17 consilieri PNL, 5 UDMR, 3 PSD şi, în premieră, 2 AUR.
Potrivit primarului Florin Birta, care l-a şi propus miercuri seară în BPM al PNL Oradea, Teofil Filimon va fi singurul viceprimar al municipiului Oradiei, până după 15 decembrie, când al doilea post va fi negociat după încheierea alegerilor parlamentare, pentru formarea unei majorităţi calificate.
"Aseară am luat o decizie ca până la jumătatea lunii decembrie să avem un singur viceprimar, deşi majoritatea pe care PNL o are ne permite să avem doi viceprimari. Dar pentru că avem foarte multe proiecte care necesită două treimi şi colaborarea dintre Primărie şi Guvernul României, am decis ca al doilea viceprimar să fie nominalizat după 15 decembrie," a spus, joi, în şedinţa extraordinară, primarul Florin Birta.
Din 26 august a.c., Teofil Filimon a ocupat postul de viceprimar de Oradea, după demisia lui Marcel Dragoş, care a fost numit în funcţia de prefect de Bihor. În vârstă de 42 de ani, acesta este expert în relaţii internaţionale şi studii europene, cu o carieră în mediul privat. Teofil Filimon a fost consilier local din anul 2012 până în prezent, având o continuitate neîntreruptă ca ales local.
Noul viceprimar a mulţumit, în primul rând, primarului pentru nominalizare şi pentru încrederea acordată, asigurându-l de tot sprijinul său în îndeplinirea mandatului, şi de toată disponibilitatea de a contribui la dezvoltarea continuă a oraşului natal.
"Este o onoare şi, totodată, o responsabilitate imensă să fac parte din una dintre cele mai performante administraţii locale din România, un adevărat exemplu de profesionalism şi dedicare. Această onoare mă obligă la performanţă, la implicare şi la o dedicare neîntreruptă faţă de cetăţenii acestui oraş frumos şi vibrant. În cele două luni petrecute deja în Primăria Oradea, am descoperit ce înseamnă cu adevărat o administraţie publică performantă şi eficientă. Am realizat că munca de aici înseamnă nu doar efort susţinut şi profesionalism, ci şi un angajament personal pe care toţi, de la domnul primar până la funcţionarii din primărie, şi-l asumă zilnic. Am descoperit un ritm intens şi o echipă dedicată, oameni care nu se dau înapoi de la ore suplimentare şi de la responsabilităţi complexe pe şantierele din tot oraşul, unde transformările se văd zi de zi", a spus, în cuvântul său, după depunerea jurământului, viceprimarul Teofil Filimon.
Oradea, a subliniat el, este un oraş în plină dezvoltare, cu proiecte ample şi bine conturate care îşi propun să îmbunătăţească infrastructura, să atragă noi investiţii şi să sprijine domenii vitale, de la educaţie şi sănătate la mediu şi cultură.
"În anii ce urmează, vom continua cu aceleaşi standarde şi dedicare, convinşi că putem face din Oradea un oraş de referinţă la nivel naţional şi european.Pentru mine, Oradea nu este doar un loc pe hartă, este oraşul meu natal, locul de care sunt profund legat şi în care vreau să contribui activ la creşterea calităţii vieţii", a mai afirmat Filimon. AGERPRES/(A - autor: Eugenia Paşca, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruştei)
Alte știri din categorie
Drum judeţean modernizat între Bihor şi Sălaj
Lucrările de reabilitare a drumului judeţean DJ 190G, care leagă judeţele Bihor şi Sălaj, prin comuna Balc, cu o lungime de 3,4 kilometri, au fost finalizate, a informat joi, într-un comunicat de presă, Consiliul Judeţean (CJ) Bihor. "Segmentul modernizat asigură acum o legătură rutieră sigură şi rapidă
Prahova: Şeful Pieţei Centrale a Ploieştiului, destituit; mai multe tarabe - ocupate fără taxă
Şeful Pieţei Centrale a Ploieştiului a fost destituit în urma unui control dispus de primarul Mihai Poliţeanu, verificările arătând că mai multe tarabe erau ocupate fără plata taxelor aferente. "Primarul Mihai Poliţeanu a luat măsuri ferme în urma sesizărilor cetăţenilor, solicitând verificări la SC Hale şi Pieţe SA, vizând a
Primarul din Focşani va înfiinţa o nouă societate de termoficare, după ce mii de locuitori nu au apă caldă şi căldură
Primarul municipiului Focşani, Cristi Valentin Misăilă, a anunţat că va înfiinţa o nouă societate care să asigure agentul termic în oraş, după ce ENET SA, societatea de termoficare, a fost debranşată de furnizorul de gaze din cauza datoriilor restante, mii de abonaţi rămânând în aceste zile fără apă caldă şi căldură.
Sibiu: Primarul reales al municipiului, Astrid Fodor, a depus jurământul
Primarul reales al municipiului reşedinţă de judeţ, Astrid Fodor, a depus miercuri, la Judecătoria Sibiu, jurământul pentru un nou mandat. "Subsemnata Fodor Astrid Cora, primar al Municipiului Sibiu, judeţul Sibiu, (...), depun în faţa judecătorului delegat, în camera de consiliu a Judecătoriei Sibiu, următorul jurăm&aci
Bihor: Finalizarea marilor proiecte de infrastructură, între priorităţile conducerii Consiliului Judeţean
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Bihor, Mircea Mălan, a menţionat, luni, în noul Consiliu Judeţean, priorităţile noului mandat, între acestea fiind continuarea marilor proiecte de infrastructură. "Începând de astăzi, după depunerea jurământului şi constituirea consiliului judeţean, ne revine nouă tu
Timiş: Preşedintele ales al CJ, Alfred Simonis, a fost învestit în funcţie
Preşedintele ales al Consiliului Judeţean Timiş, social-democratul Alfred Simonis, a declarat, luni, după depunerea jurământului de învestire în funcţie, că este obligatoriu să existe o colaborare a Primăriei Municipiului Timişoara cu administraţia judeţeană, pentru implementarea proiectelor cerute de timişeni prin votul de la alegerile locale din vară.
Vrancea: Consiliul Judeţean a semnat contractele pentru deszăpezirea drumurilor judeţene în sezonul rece 2024-2025
Consiliul Judeţean (CJ) Vrancea e semnat, joi, contractele pentru deszăpezirea a 581 de kilometri de drumuri judeţene în sezonul rece 2024 - 2025, valoarea totală a serviciilor fiind de peste 9,7 milioane lei. Contractul a fost semnat de preşedintele CJ, Nicuşor Halici, care a avertizat că obligaţiile asumate trebuie respectate de ambele
Sibiu: Primăria a semnat parteneriatul cu CFR pentru trenul periurban
Primăria Sibiu a semnat parteneriatul cu Compania Naţională CFR SA pentru trenul periurban, însă, deocamdată, nu există finanţare pentru acest proiect, potrivit unui comunicat de presă al instituţiei. Trenul periurban va utiliza atât infrastructura CFR existentă, cât şi una nouă, "pe segmentele de traseu unde aceasta nu există deja sau n
Olt: Mandatul primarului comunei Nicolae Titulescu, invalidat de Judecătorie, validat definitiv de Tribunal
Mandatul de primar al comunei Nicolae Titulescu al lui Florin Tiutiu, reales în funcţie pentru a şasea oară în luna iunie, invalidat la începutul săptămânii trecute de Judecătoria Slatina, a fost validat de Tribunalul Olt prin hotărâre definitivă, potrivit soluţiei postată joi pe portalul instanţei. Tiutiu a candi
Timiş: Pasarela Îndrăgostiţilor, refăcută de municipalitatea timişoreană
Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a anunţat, joi, că a semnat contractul pentru proiectarea tehnică şi execuţia lucrărilor de refacere a Pasarelei Îndrăgostiţilor de peste Bega, situată în Parcul Copiilor. În 11 luni, vechea pasarelă, care devenise nesigură, va fi complet demolată şi înlocuită cu un pod pi
Neamţ: Un fost primar al municipiului Piatra-Neamţ a fost numit administrator public al oraşului
Dragoş Chitic, fost primar al municipiului Piatra-Neamţ în perioada 2014 - 2020, a fost numit în funcţia de administrator public al oraşului, informează un comunicat de presă al primăriei. El va avea în atribuţii monitorizarea proiectelor de investiţii ale municipalităţii şi cele de infrastructură educaţională.
Bihor: Prima jumătate, de 8,5 kilometri, din a doua centură a municipiului Oradea - aproape de finalizare
Prima jumătate, în lungime de 8,5 kilometri, a drumului metropolitan din sudul municipiului Oradea va fi deschisă circulaţiei la mijlocul lunii noiembrie, a anunţat, joi, Biroul de presă al Consiliului Judeţean (CJ) Bihor. "Ne propunem ca acest prim tronson de 8,5 kilometri al inelului metropolitan să fie deschis la finalul săptămânii 16-17 no
Preşedintele CJ Galaţi: Refacem drumurile afectate de inundaţii, sunt lucrări complexe, dar extrem de necesare
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Galaţi, Costel Fotea, a anunţat că, în prezent, se lucrează intens la refacerea tronsoanelor de drum afectate de inundaţiile din 14 septembrie, lucrări fiind unele complexe şi extrem de necesare. "Refacem drumurile afectate de inundaţii. Mai sigure, mai rezistente. Se lucrează intens pe tronsoanele de drum pute
Nicuşor Dan: Bucureştiul, în parteneriat cu sectoarele, a fost declarat câştigător în competiţia M100 pentru neutralitate climatică
Bucureştiul, în parteneriat cu sectoarele, a fost declarat câştigător în competiţia M100 pentru neutralitate climatică, anunţă primarul Capitalei, Nicuşor Dan. Cele zece oraşe premiate vor beneficia de sprijin şi expertiză în vederea elaborării planurilor de acţiune pentru neutralitate climatică şi a celor de investiţii