Serialul TV 'Disclaimer', cu Cate Blanchett şi regizat de Alfonso Cuaron, va fi lansat pe 11 octombrie
Doi artişti premiaţi cu Oscar, regizorul Alfonso Cuaron şi actriţa Cate Blanchett, au declarat că noul serial TV la care au colaborat recent, "Disclaimer", este ţesut în jurul unor personaje care provoacă telespectatorii să îşi suspende obiceiul de a-i judeca foarte repede pe oameni, informează Reuters. Serialul "Disclaimer", un
Roma: Fontana di Trevi trece printr-o ''cură de întinerire''
Fontana di Trevi îşi oferă începând de luni "o cură de întinerire", pe durata căreia vizitatorii vor putea să admire acest monument din Roma de pe o pasarelă construită deasupra bazinului său, au anunţat autorităţile italiene locale, citate de AFP. Panouri de sticlă le vor permite vizitatorilor să îşi continue vizitele &
TOP CINEMA ''Joker: Folie a Deux'', pe primul loc în box-office-ul nord-american
"Joker: Folie a Deux", cu Joaquin Phoenix şi Lady Gaga în rolurile principale, a ajuns pe primul loc în box-office-ul nord-american în weekend-ul care tocmai s-a încheiat, devansând "The Wild Robot", potrivit estimărilor publicate duminică de compania de specialitate Exhibitor Relations, informează AFP.
O operă de artă a unui muzeu olandez, găsită într-un coş de gunoi
O operă de artă modernă, care seamănă cu două cutii de bere goale, a fost găsită într-un coş de gunoi dintr-un muzeu olandez, după ce un membru al personajului acestuia a aruncat-o crezând că era vorba despre deşeuri, informează AFP. Lucrarea, intitulată "All The Good Times We Spent Together", a fost realizată de artistul francez Alexandr
Proprietarul unui site american este pe cale să cumpere The Telegraph
Proprietarul site-ului american de ştiri The New York Sun este pe cale să încheie un acord pentru a cumpăra influentul cotidian conservator britanic The Telegraph cu suma de 550 de milioane de lire sterline (655 de milioane de euro), potrivit unui articol publicat luni în acest ziar, care îşi caută un cumpărător de aproximativ un an, informează AFP.
Artişti din Arad au prezentat, la Gyula, tradiţii populare din judeţ
Artişti din judeţul Arad au participat duminică, la Gyula, în Ungaria, la cea de-a XV-a ediţie a Festivalului de păstrare şi promovare a tradiţiilor populare româneşti, intitulat "La obârşii, la izvor".
Stea postumă pe Hollywood Walk of Fame pentru Otis Redding
Cântăreţul şi compozitorul american de muzică soul şi rhythm and blues Otis Redding a primit vineri, postum, o stea pe Hollywood Walk of Fame, relatează UPI. "Camera de Comerţ de la Hollywood este onorată să dedice o stea legendarului Otis Redding, care continuă să inspire generaţii prin muzica sa", a declarat Ana Martinez, producătoarea ceremo
Preşedintele Italiei, întâlnire cu delegaţia EANA: Informaţia liberă, un drept şi antidotul pentru a combate fenomenele manipulatoare
Libertatea şi pluralismul mass-media garantează deplina manifestare a unora dintre drepturile esenţiale pentru democraţie şi pentru evaluarea calităţii acesteia - dreptul la libertatea de exprimare şi de informare, a declarat preşedintele Italiei, Sergio Mattarella, joi, în timpul întâlnirii cu reprezentanţii agenţiilor membre ale Alianţei Europene
Oamenii de ştiinţă au descifrat secretul tabloului ''Fata cu cercel de perlă''
Oamenii de ştiinţă cred că au descifrat secretul din spatele faimosului tablou "Fata cu cercel de perlă" al pictorului Johannes Vermeer, după ce au măsurat efectul pe care această operă de artă îl are asupra creierului persoanelor care o contemplă, informează AFP. Muzeul Mauritshuis din Haga, care găzduieşte această pictură cunoscută în l
Daniel Day-Lewis revine în cinema cu un rol în 'Anemone', debutul regizoral în lungmetraj al fiului său
Daniel Day-Lewis, de trei ori recompensat cu Oscar, revine în cinema, după ce îşi anunţase retragerea din actorie, pentru a juca în filmul "Anemone", debutul regizoral în lungmetraj al fiului său, informează miercuri Reuters. Extrem de apreciatul actor, cunoscut pentru filme precum "Lincoln" şi "
Actorul John Amos, vedetă a serialelor din anii 1970 ''Good Times'' şi ''Roots'', a murit la 84 de ani
John Amos, un jucător american de fotbal care a devenit apoi actor şi a interpretat roluri apreciate în serialul de televiziune din anii 1970 ''Good Times'', precum şi în miniseria TV ''Roots'' a murit pe 21 august în Los Angeles la vârsta de 84 de ani, a declarat fiul acestuia, Kelly Christopher (K.C.) Amos, in
Mozaicurile unei catedrale din Sicilia îşi vor recăpăta strălucirea în urma unei operaţiuni de restaurare
Mozaicurile unei catedrale medievale din Sicilia, construită de ultimul rege normand al insulei, urmează să îşi recapete strălucirea graţie unei minuţioase operaţiuni de restaurare şi unei noi instalaţii de iluminat, relatează Reuters. Catedrala Monreale, construită în perioada 1174 - 1189 în apropiere de Palermo la ordinele
Kris Kristofferson, actor şi star al muzicii country, a murit la vârsta de 88 de ani
Actorul şi starul american al muzicii country Kris Kristofferson, care a reprezentat o sursă de inspiraţie pentru Bob Dylan şi care a jucat în mai multe producţii cinematografice, inclusiv într-un film celebru alături de Barbra Streisand, a murit sâmbătă la vârsta de 88 de ani, a anunţat duminică familia sa, informează AFP. &quo
TOP CINEMA Filmul ''The Wild Robot'' a debutat pe primul loc în box-office-ul nord-american
Filmul "The Wild Robot", o frescă SF realizată de studioul de animaţie DreamWorks, a debutat weekendul trecut pe primul loc în box-office-ul nord-american, potrivit estimărilor publicate duminică de compania de specialitate Exhibitor Relations, informează AFP. În acest lungmetraj de animaţie, robotul Roz - a cărui voce în limba engl
Actriţa britanică Maggie Smith a murit la vârsta de 89 de ani
Actriţa britanică Maggie Smith, premiată pentru roluri în piese de Shakespeare şi recompensată de două ori cu Oscar, şi care, mai recent, a apărut în seria de filme ''Harry Potter'', a murit la vârsta de 89 de ani, a anunţat vineri BBC, preluat de Reuters. Maggie Smith, unul din puţinii artişti din lume care au fost recompensa