Oliver Varhelyi, criticat în audierea din PE pentru poziţia Ungariei în timpul pandemiei de COVID
Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Tudor Martalogu, transmite: Comisarul european desemnat pentru sănătate (publică) şi bunăstarea animalelor Oliver Varhelyi, audiat miercuri seară în Parlamentul European, a fost criticat de mai mulţi eurodeputaţi pentru faptul că ţara sa, Ungaria, a încălcat principiul solidarităţii europene în timpul pandemiei de COVID-19, când a autorizat vaccinul Sputnik şi vaccinurile din China.
Oliver Varhelyi a răspuns întrebărilor adresate de membrii comisiilor de mediu (ENVI) şi agricultură şi dezvoltare rurală (AGRI) ale Parlamentului European. La audierea de confirmare au fost invitaţi şi reprezentanţi ai subcomisiei de sănătate publică (SANT) şi ai comisiei de industrie, cercetare şi energie (ITRE).
''Spuneţi-ne cum putem să avem încredere în dumneavoastră pentru acest portofoliu atunci când ţara dumneavoastră a fost singura ţară (membră) care a autorizat vaccinul Sputnik şi vaccinurile din China. Asta, practic, a fost o ocolire a solidarităţii europene. Mai departe, cum veţi susţine valorile europene şi solidaritatea în domeniul sănătăţii, mai ales în crizele sanitare, mai ales dacă Ungaria doreşte să ocolească protocoalele ştiinţifice în favoarea unor tratamente neautorizate?'', a întrebat eurodeputatul Vlad Voiculescu (grupul Renew Europe), membru al SANT şi membru supleant al ENVI.
Oliver Varhelyi a răspuns că, în cazul în care va fi confirmat, se va baza pe munca Agenţiei Europene pentru Medicamente (EMA) şi s-a declarat convins că siguranţa şi eficacitatea vaccinurilor sunt cel mai bine garantate de către EMA. ''Aceasta este convingerea mea şi aceasta este linia pe care o voi urma în calitate de comisar. Este foarte clar că dacă vom avea o pandemie, suntem mult mai bine pregătiţi decât data trecută. (...) Din nefericire, pandemia de COVID ne-a luat pe toţi prin surprindere şi a durat un timp până când statele membre şi-au dat seama cum să conlucreze. Însă faptul că am avut vaccinuri la un an şi jumătate după ce a apărut această boală este fără precedent. N-am mai văzut aşa ceva în istoria omenirii şi toate statele membre au participat la acest efort, inclusiv ţara mea'', a spus comisarul european desemnat.
Anterior, o întrebare legată de lipsa de solidaritate arătată de Ungaria în timpul pandemiei de COVID-19 fusese adresată de eurodeputatul Peter Liese, din grupul Partidului Popular European (PPE).
Eurodeputatul Gheorghe Cârciu (S&D), membru al comisiei AGRI, a întrebat ''cum va asigura viitoarea Comisie finanţare adecvată pentru investiţiile în animale de reproducţie de înaltă calitate, pentru îmbunătăţirea genetică şi productivitatea, sporind atât cantitatea, cât şi calitatea producţiei de carne şi lactate şi contribuind astfel la o viaţă mai sănătoasă în Uniunea Europeană''.
Verhelyi a răspuns că portofoliul său nu este extins şi la ameliorarea raselor de animale. ''Trebuie să îi ajutăm cu siguranţă pe agricultori să îşi îmbunătăţească activitatea şi să le oferim cea mai bună tehnologie. Şi am putea să ajutăm şi agricultorii din România în acest sens, să poată să aibă rezultate mai bune cu ceea ce au. Însă din nou cred că mai bine vă poate răspunde colegul meu, domnul comisar Hansen'' (Christophe Hansen, comisarul european desemnat pentru agricultură şi sectorul alimentar), a afirmat comisarul desemnat pentru sănătate şi bunăstarea animalelor.
Un alt eurodeputat, membru al grupului S&D, a criticat poziţia Budapestei de a limita dreptul la avort. Varhelyi a afirmat că avortul este o chestiune ce ţine de drepturile omului şi o chestiune constituţională, subliniind că ''lucrurile sunt clare'' întrucât acest domeniu nu este unul de competenţă europeană, ci unul de competenţă naţională.
''Pentru a deveni o competenţă a UE, va trebui să amendaţi tratatul UE'', a spus el.
Pe de altă parte, Oliver Varhelyi a anunţat că va propune în primele 100 de zile de mandat o legislaţie privind medicamentele critice.
O altă prioritate a sa va fi reprezentat de biotehnologii, comisarul desemnat susţinând că Europa trebuie să devină un centru dinamic în acest domeniu.
După finalizarea audierilor tuturor comisarilor europeni desemnaţi, care vor dura până în 12 noiembrie, Conferinţa preşedinţilor de comisii va evalua rezultatul acestora şi va transmite concluziile Conferinţei preşedinţilor (formată din preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola şi liderii grupurilor politice europarlamentare).
Conferinţa preşedinţilor va analiza scrisorile de evaluare primite de la comisiile PE abilitate şi recomandările Conferinţei preşedinţilor de comisii. Ea va face apoi o evaluare finală şi, pe 21 noiembrie, va declara audierile închise. Scrisorile de evaluare vor fi publicate după ce Conferinţa preşedinţilor declară toate audierile închise.
După încheierea audierilor, preşedinta aleasă a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va prezenta Colegiul complet al comisarilor şi programul său în plenul Parlamentului European. Întreaga Comisie Europeană trebuie să primească aprobarea Parlamentului European, votul fiind prevăzut pentru sesiunea plenară din 25-28 noiembrie de la Strasbourg. AGERPRES/(A - editor: Mariana Ionescu, editor online: Andreea Preda)
Alte știri din categorie
Emmanuel Macron: Europenii nu trebuie 'să-şi încredinţeze pentru eternitate' securitatea americanilor
Emmanuel Macron a declarat joi, la Budapesta, că europenii nu trebuie "să-şi încredinţeze pentru eternitate" securitatea americanilor şi că, în plus, trebuie să-şi "apere" interesele în faţa SUA şi Chinei, relatează AFP şi Reuters. "Este un moment al istoriei pentru noi, europenii, care este decisiv. În fond, &i
Şeful diplomaţiei franceze declară, în Israel, că vede o 'perspectivă' pentru oprirea războaielor din Gaza şi Liban
Şeful diplomaţiei franceze Jean-Noel Barrot a avut joi la Ierusalim o întrevedere cu Israel Katz, ministrul israelian de externe aflat la sfârşit de mandat şi a cărui ţară este de peste un an în război pe mai multe fronturi, informează AFP. Barrot a anunţat pe contul său de pe platforma socială X că a venit în Israel "pentru a cont
Criză politică în Germania/ Liderii UE nu sunt preocupaţi de ruperea coaliţiei de guvernare de la Berlin - 'Aşa e în democraţie'
Principalii oficiali de la vârful Uniunii Europene s-au arătat puţin preocupaţi de prăbuşirea coaliţiei de guvernare din Germania şi de perspectiva alegerilor anticipate în cea mai mare ţară membră din blocul comunitar, relatează dpa. "În democraţii, avem alegeri", a declarat joi preşedinta Comisiei Europene, Ursula
Mark Rutte avertizează că întărirea relaţiilor dintre Coreea de Nord şi Rusia reprezintă o ameninţare şi pentru SUA
Budapesta - Trimisul special al AGERPRES, Gheorghe Pietrar, transmite: Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat că modul în care Coreea de Nord cooperează cu Rusia reprezintă o ameninţare tot mai mare nu doar pentru partea europeană a NATO, ci şi pentru Statele Unite ale Americii şi că aşteaptă cu nerăbdare să discute cu noul preşedinte, Donald T
Criză politică în Germania: Cancelarul Scholz a numit un nou ministru de finanţe
Cancelarul german Olaf Scholz l-a numit joi pe Jörg Kukies, fostul său consilier economic, în locul ministrului de finanţe demis miercuri, Christian Lindner, informează dpa, AFP şi Reuters. Scholz l-a demis pe Lindner, liderul Partidului Liberal-Democrat (FDP, pro-afaceri), partener în coaliţia guvernamentală tripartită alătur
Criză politică în Germania/Preşedintele Frank-Walter Steinmeier se declară pregătit să dizolve parlamentul, dar cere 'raţiune şi responsabilitate'
Preşedintele german, Frank-Walter Steinmeier, s-a declarat joi pregătit să dizolve parlamentul şi să pregătească astfel calea pentru noi alegeri, după destrămarea în ajun a coaliţiei tripartite a cancelarului Olaf Scholz, relatează Reuters, dpa şi AFP. Şeful statului german a atenţionat totodată partidele să se poarte în mod responsabil.
Comisarul desemnat al Ungariei Oliver Varhelyi primeşte întrebări suplimentare din partea comisiilor PE care l-au audiat
Coordonatorii grupurilor din comisiile de mediu şi de agricultură din Parlamentul European au decis să-i adreseze comisarului desemnat al Ungariei Oliver Varhelyi întrebări suplimentare după audierea sa din Parlamentul European, a anunţat joi purtătoarea de cuvânt a PE, Delphine Colard. Oliver Varhelyi a fost audiat miercuri seară
Procesul de extindere a UE a devenit prioritar şi datorită Ucrainei, afirmă comisarul desemnat Marta Kos
Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Tudor Martalogu, transmite: Procesul de extindere a Uniunii Europene a devenit prioritar şi datorită Ucrainei, iar sprijinul nostru pentru Kiev este obligatoriu întrucât contribuie la consolidarea Europei, a afirmat joi comisarul european desemnat pentru extindere Marta Kos, în audierea de confirmare &i
#Ucraina/Kievul a fost vizat de un atac rus masiv cu drone, care a provocat doi răniţi, distrugeri şi incendii
Kievul a fost vizat în timpul nopţii de un nou atac "masiv" cu drone al Rusiei, atac care a rănit doi oameni, a avariat mai multe imobile şi a provocat incendii în mai multe cartiere, a anunţat administraţia militară a capitalei ucrainene, informează joi AFP. Rusia, care a lansat în urmă cu aproape trei ani o invazi
Situaţia din #Ucraina nu este în favoarea Kievului şi Occidentul ar trebui să negocieze încheierea războiului, declară Serghei Şoigu
Situaţia din zona de luptă din Ucraina nu este în favoarea Kievului şi de aceea Occidentul ar trebui să accepte aceasta şi să negocieze încheierea conflictului, a declarat joi fostul ministru rus al apărării Serghei Şoigu, în prezent secretar al Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, informează Reuters şi AFP. "Ac
Preşedintele Chinei o felicită pe Maia Sandu pentru realegerea ei la preşedinţia Republicii Moldova
Preşedintele chinez Xi Jinping a transmis miercuri un mesaj de felicitare Maiei Sandu pentru realegerea ei la preşedinţia Republicii Moldova, informează Xinhua. Subliniind că Republica Moldova şi China sunt în mod tradiţional parteneri prieteni, Xi a spus că în ultimii ani relaţiile bilaterale au menţinut o dezvoltare constantă, ia
AlegeriSUA2024: Donald Trump, din nou subestimat de institutele de sondare
Pentru al treilea scrutin prezidenţial consecutiv din SUA, sondajele de opinie au subestimat votul pentru Donald Trump, care rămâne dificil de evaluat, în ciuda unei uşoare îmbunătăţiri a anchetelor, comentează AFP. "Nu au reuşit să ofere informaţia principală: creşterea generalizată a lui Donald Trump", a declarat
Israel: Acord privind achiziţia a 25 de avioane de luptă F-15 de ultimă generaţie
Ministerul Apărării israelian a anunţat joi semnarea unui acord privind achiziţia a 25 de avioane de luptă F-15 de ultimă generaţie de la Boeing, informează Reuters. Acordul în valoare de 5,2 miliarde de dolari face parte dintr-un pachet de asistenţă mai amplu aprobat mai devreme în acest an de administraţia şi Congresul SUA şi cup
VIDEO AlegeriSUA2024/ Kamala Harris: Rezultatul nu este ceea ce ne-am dorit, dar trebuie să îl acceptăm
Rezultatul alegerilor prezidenţiale din SUA "nu este ceea ce ne-am dorit", dar "trebuie să îl acceptăm", a declarat miercuri candidata democrată Kamala Harris într-un discurs susţinut la Universitatea Howard din Washington, relatează Reuters. Ea a precizat că l-a sunat pe Donald Trump pentru a-l felicita pentru
AlegeriSUA2024/Iranul speră că alegerea lui Donald Trump va permite SUA să revadă ''abordările eronate din trecut''
Iranul, care întreţine de decenii relaţii tensionate cu SUA, şi-a exprimat joi speranţa că alegerea republicanului Donald Trump la Casa Albă va permite Washingtonului "să revadă abordările eronate din trecut", informează AFP. "Avem experienţe foarte amare de politici şi abordări ale diferitelor guverne americane", a d