logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

contact@agerpres.ro

Climate Change Summit 2024 începe, marţi, la Bucureşti cu dezbateri pe teme de mediu

Image

Tranziţia verde, energiile regenerabile, politici publice şi ESG vor fi printre cele mai importante subiecte abordate în cadrul evenimentului Climate Change Summit, organizat în perioada 15-17 octombrie la Bucureşti.

Dezbaterile de la Bucureşti aduc împreună lideri din domenii diverse, de la biodiversitate şi economie circulară, până la politici publice şi gestionarea resurselor naturale, iar toate acestea vor crea un spaţiu de colaborare şi acţiune la nivel regional şi global. Astfel, zeci de experţi internaţionali şi lideri de opinie din diverse domenii vor dezbate teme esenţiale, precum: finanţarea tranziţiei energetice, rolul crucial al inovaţiilor tehnologice pentru oraşe sustenabile, importanţa colaborării intersectoriale între guverne, sectorul privat şi societatea civilă, dar şi politicile publice necesare pentru combaterea schimbărilor climatice la nivel global.

Potrivit organizatorilor, Social Innovation Solutions, marţi, 15 octombrie, pe cele două scene amenajate (Blue Stage şi Green Stage) ar urma să fie prezentate mesaje din partea unor reprezentanţi ai oficialităţilor, printre care: Klaus Iohannis - preşedintele României, Ursula von den Leyen - preşedinta Comisiei Europene (mesaj video), Ramona Chiriac - şefa Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti, Florin Barbu - ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Radu Oprea - ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, şi Mircea Fechet - ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Pe parcursul summitului sunt programate evenimente conexe în peste 30 de locaţii din Capitală şi din regiune.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES este unul dintre partenerii media ai Climate Change Summit 2024, eveniment organizat de Social Innovation Solutions, împreună cu BRD Groupe Societe Generale, în calitate de partener-fondator.

Misiunea Social Innovation Solutions (SIS) este de a susţine indivizi şi organizaţii să înţeleagă transformările viitorului şi să dezvolte soluţii sustenabile de tehnologie, politici publice şi antreprenoriale.

SIS organizează mai multe programe de educaţie de sustenabilitate în România şi în trei ţări din Europa Centrală şi de Est, lucrând cu peste 15.000 de IMM-uri şi ONG-uri în programe ca: Academia de Sustenabilitate, Transformator şi Sustainability Hub. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Mariana Nica, editor online: Ady Ivaşcu)


Alte știri din categorie

2024-11-03 00:00:01

Cod galben de intensificări ale vântului în 14 judeţe, până la ora 20:00

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de intensificări ale vântului, valabilă în 14 judeţe din ţară, până sâmbătă seara. Astfel, de la ora 12:00 până la ora 20:00, vântul se va intensifica în Moldova, nord-estul Munteniei, în nordul Dobrogei, sudul Banatului şi sud-vestul Oltenie

2024-10-30 00:00:02

Sprijin şi finanţare în dezvoltarea planurilor de neutralitate climatică pentru cele 10 oraşe selectate de platforma M100

Oraşele Alba Iulia, Bistriţa, Braşov, Bucureşti, Buzău, Constanţa, Iaşi, Oradea, Reşiţa şi Timişoara au fost selectate pentru a deveni neutre climatic până în 2035, a anunţat, marţi, platforma naţională M100. Aceste oraşe vor primi în următorii ani sprijin în dezvoltarea planurilor de neutralitate climatică şi vor fi fi

2024-10-29 15:15:11

Cod galben de ceaţă în localităţi din şapte judeţe, până la ora 10:00

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis marţi dimineaţa atenţionări nowcasting de ceaţă valabile până la ora 10:00 în zone din şapte judeţe. Astfel, în mai multe localităţi din judeţele Maramureş, Sălaj, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Arad, Timiş şi Hunedoara, ceaţa va determina vizibilitate redusă sub 200 m şi izolat sub 50 m.

2024-10-29 00:00:01

ANPM: Hidrocentrala de la Răstoliţa, primul proiect hidroenergetic de mare capacitate construit după 1990

Hidrocentrala de la Răstoliţa, din judeţul Mureş a primit, luni, acord de mediu, de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Mureş, conform unui comunicat de presă al Agenţiei Naţională pentru Protecţia Mediului. "Hidrocentrala de la Răstoliţa, din judeţul Mureş, primul proiect hidroenergetic de mare capacitate construit după 1990, amplasat p

2024-10-25 00:00:01

Apele Române: Coeficientul de umplere în principalele 40 de lacuri de acumulare a scăzut la 70%

Coeficientul de umplere în principalele 40 de lacuri de acumulare este, în prezent, de 70% faţă de 74% cât era în 2023 şi 72% în 2022, a anunţat miercuri Administraţia Naţională Apele Române, &ici

2024-10-24 00:00:01

ANM: Avertizări de ceaţă şi vizibilitate redusă în localităţi din opt judeţe, miercuri dimineaţa

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri dimineaţa, avertizări nowcasting Cod galben de ceaţă densă şi vizibilitate redusă, valabile în următoarele ore în mai multe localităţi din opt judeţe. Potrivit meteorologilor, până la ora 9:00, în judeţul Sălaj, respectiv în localităţile: Gâlgău,

2024-10-22 10:53:24

Conferinţa PRIA Environment la aniversarea unui an de la implementarea SGR

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, participă marţi la conferinţa "PRIA Environment - Aniversare un an de SGR (Sistemul de Garanţie-Returnare) în România". La conferinţa PRIA Environment este anunţată şi prezenţa unor reprezentanţi ai companiei RetuRO, producătorilor, reta

2024-10-22 08:02:02

Greenpeace atacă în instanţă avizele emise de Ministerul Culturii pentru proiectul Neptun Deep

Greenpeace România cheamă în judecată Ministerul Culturii, solicitând instanţelor suspendarea şi anularea ordinului prin care situl arheologic subacvatic "CT-I-s-A-02561" situat în Platforma continentală a Mării Negre îşi pierde statutul de monument istoric, a anunţat luni organizaţia de mediu. Greenpeac

2024-10-20 00:00:01

Apele Române pregătesc plajele pentru sezonul rece

Echipele de la Apele Române din Constanţa desfăşoară activităţi de conservare şi întreţinere a plajelor pe tot parcursul sezonului rece. În prezent, activităţile au loc pe trei tronsoane: Corbu - Năvodari - Mamaia - Constanţa, Agigea - Eforie Nord - Tuzla - Costineşti şi 23 August - Olimp - Neptun - Jupiter - Cap Aurora - Venus - Mangalia - 2

2024-10-19 13:08:01

SGR: Rată de colectare a ambalajelor de peste 81%, în septembrie

Bucureşti, 18 oct /Agerpres/ - Peste 81% dintre ambalajele cu sigla "SGR" au fost returnate de către consumatori în luna septembrie, în creştere faţă de luna august, când rata de colectare a fost de 78%, arată datele centralizate, publicate vineri de RetuRo, administratorul Sistemului de Garanţie-Returnare. Astfel, luna trecută, con

2024-10-18 08:17:01

Greenpeace România solicită lămuriri ministrului Energiei cu privire la posibila plângere penală împotriva organizaţiilor de mediu

Reprezentanţii Greenpeace România îşi exprimă dezamăgirea faţă de decizia ministrului Energiei, Sebastian Burduja, de a ataca şi restricţiona "activitatea paşnică şi legitimă a organizaţiilor de mediu", deşi pretinde că împărtăşeşte obiective comune de consolidare a securităţii, accesibilităţii şi sustenabilităţii energetice a Români

2024-10-10 00:00:02

Apele Române: Dunărea atinge niveluri maxime pe sectorul românesc, de la Corabia până la Feteşti; riscul de inundaţii este redus

Dunărea atinge astăzi niveluri maxime pe sectorul românesc, de la Corabia până la Feteşti, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate în bazinul Dunării, a propagării viiturilor formate anterior în bazinul superior al Savei şi pe principalii afluenţi, dar acestea rămân sub cotele de atenţie, a anunţat Administraţia Naţională Apele Româ

2024-10-08 19:52:49

Apele Române: O cantitate de 30 de kilograme de peşti morţi, recoltată marţi din apa pârâului Peţa în Oradea

O cantitate de 30 de kilograme de peşti morţi a fost recoltată marţi din apa pârâului Peţa în Oradea în context fiind stabilită, ca măsură preventivă, supravegherea conductelor pluviale, a anunţat Administraţia Naţională Apele Române. "Marţi dimineaţa, 8 octombrie 2024, în urma sesizărilor din social media, echipa ABA C

2024-10-04 18:53:29

AFM: Platforma programului 'Casa Verde' are un cod suplimentar de verificare pentru a evita utilizarea roboţilor

Platforma utilizată în cadrul programului "Casa Verde Fotovoltaice" este aceeaşi pentru toate regiunile, iar funcţionalităţile acesteia au fost optimizate pentru a asigura o utilizare sigură, fiind totodată adăugat suplimentar încă un cod de verificare tocmai pentru a evita utilizarea roboţilor în procesul de depunere a dosarelor, au expli

Subscribe to our mailing list!

We don't spam