Schimbările climatice au exacerbat ploile şi vânturile aduse de uraganul Helene (studiu)
Ploile şi vânturile aduse de uraganul Helene, care a devastat sud-estul Statelor Unite la sfârşitul lunii septembrie şi a lăsat în urma sa peste 230 de morţi, au fost cu aproximativ 10% mai intense din cauza schimbărilor climatice, potrivit unui studiu realizat de o reţea ştiinţifică de referinţă, publicat miercuri, informează AFP.
Chiar dacă acest procent de 10% "poate părea relativ mic, este foarte important de subliniat (...) că o mică schimbare în ceea ce priveşte pericolul poate duce la o schimbare mare în ceea ce priveşte impactul şi pagubele", a subliniat Friederike Otto, care conduce reţeaua World Weather Attribution (WWA).
Această cercetare arată, de asemenea, că energiile fosile - principala cauză a încălzirii planetei - au făcut ca uragane precum Helene să fie de 2,5 ori mai probabile în această regiune.
Cu alte cuvinte, în loc să fie aşteptate la fiecare 130 de ani, acum este probabil ca uraganele să apară în medie la fiecare 53 de ani.
Pentru a studia uraganul Helene, oamenii de ştiinţă s-au concentrat pe trei aspecte distincte: precipitaţiile, vânturile şi temperatura apei din Golful Mexic - un factor esenţial în formarea sa.
"Toate aspectele acestui eveniment au fost amplificate de schimbările climatice în grade diferite", a declarat într-o conferinţă de presă Ben Clarke, coautor al studiului şi cercetător la Imperial College din Londra.
"Şi vom asista la alte fenomene de acest tip pe măsură ce planeta continuă să se încălzească", a adăugat el.
Studiul este făcut public în contextul în care statul american Florida se pregăteşte pentru sosirea unui nou uragan major, Milton, aşteptat miercuri, la doar zece zile după ce a fost lovit de uraganul Helene.
- Distrugătoare -
Helene a atins uscatul pe 26 septembrie în nord-vestul Floridei, cu vânturi de 225 km/h. Uraganul s-a deplasat apoi spre nord, declanşând ploi torenţiale în mai multe state, în special în Carolina de Nord, unde a provocat cele mai multe victime.
Autorii studiului au subliniat acest risc tot mai mare, dincolo de zonele de coastă.
Helene "a fost atât de puternic" încât pierderea acestei energii a necesitat timp, dar uraganul "se deplasa rapid (...) astfel încât a putut să pătrundă rapid în interiorul continentului", a explicat Bernadette Woods Placky, meteorolog la ONG-ul Climate Central.
WWA evaluează regulat legătura dintre evenimentele meteorologice extreme din întreaga lume şi dereglările climatice. Studiul de faţă a fost realizat de oameni de ştiinţă din Statele Unite, Regatul Unit, Suedia şi Ţările de Jos.
Aceştia s-au bazat pe trei metode pentru a studia cele trei aspecte alese.
Pentru precipitaţii, ei au folosit o abordare bazată atât pe observaţii, cât şi pe modele climatice, diferenţiind două regiuni: munţii Apalaşi din interiorul continentului şi zonele de coastă, în special din Florida.
În ambele cazuri, conform studiului, precipitaţiile s-au amplificat cu 10% din cauza încălzirii climatice, care crescuse deja cu 1,3 grade Celsius faţă de era preindustrială.
În ceea ce priveşte vânturile, deosebit de dificil de studiat pentru evenimente atât de scurte, abordarea aleasă utilizează date privind uraganele începând de la 1900.
Rezultatul: vânturile uraganului Helene au fost cu 11% mai puternice - adică cu 21 km/h - din cauza schimbărilor climatice, concluzionează studiul.
În cele din urmă, cercetătorii au analizat temperatura apei din Golful Mexic, unde s-a format Helene, care era cu circa 2 grade Celsius peste normal.
Această temperatură record a devenit de 200 până la 500 de ori mai probabilă din cauza schimbărilor climatice, susţin oamenii de ştiinţă.
Ori, oceanele mai calde eliberează mai mulţi vapori de apă, ceea ce furnizează energie suplimentară furtunilor.
"Dacă oamenii continuă să ardă combustibili fosili, Statele Unite se vor confrunta cu uragane şi mai distrugătoare", a avertizat Ben Clarke.AGERPRES/ (AS - editor: Ana Alecu, editor online: Irina Giurgiu)
Alte știri din categorie
Oamenii de ştiinţă au identificat compoziţia misterioaselor bile negre apărute pe plaje din Australia
Oamenii de ştiinţă au identificat originea miilor de bile negre aduse de apele mării pe mai multe plaje din estul Australiei în luna octombrie, informează DPA. Plaja Coogee, populară în rândul excursioniştilor, a fost curăţată după ce salvamarii ''au descoperit reziduuri misterioase, de culoare neagră, în formă sferică''
Ritmul defrişărilor în Amazonia braziliană, la cel mai scăzut nivel din ultimii 9 ani
Ritmul defrişărilor în Amazonia braziliană a scăzut cu 30,6% într-un an, între august 2023 şi iulie 2024, o evoluţie prezentată drept un succes pentru preşedintele Luiz Inácio Lula da Silva, care a promis că va lupta cu hotărâre împotriva acestui fenomen, informează joi AFP. Apărătorii mediului au salutat această evoluţie,
Indonezia/ Nor de cenuşă la aproape 8 km altitudine după o nouă erupţie a vulcanului Lewotobi Laki-laki
Un vulcan din estul Indoneziei a erupt din nou, joi, proiectând în atmosferă o imensă coloană de cenuşă, la două zile după ce a aruncat roci incandescente asupra unor sate vecine, provocând moartea a nouă persoane, informează AFP. Agenţia de vulcanologie a ţării a raportat joi şapte erupţii care au proiectat cenuşă la o &icir
Cuba din nou fără electricitate şi lovită de uraganul Rafael, categoria 3
Uraganul Rafael de categoria 3 a atins uscatul miercuri după-amiază la vest de Havana, în timp ce insula se află în întuneric din cauza prăbuşirii sistemului electric, avarie cauzată de rafalele de vânt de peste 185 km/h, relatează joi AFP. "Rafael a atins uscatul în provincia cubaneză Artemisa", la vest
Filipine/ Mii de persoane s-au refugiat în adăposturi înainte de sosirea unui nou taifun
Mii de persoane din Filipine s-au mutat în adăposturi temporare înainte de sosirea unui nou taifun, au anunţat autorităţile locale joi, la câteva zile după moartea a peste o sută de locuitori în urma unui alt taifun şi a unei furtuni, transmite AFP. Taifunul Yinxing (Marce, după denumirea locală), însoţit de v&aci
SUA/ Un incendiu se propagă rapid în apropiere de Los Angeles
Un incendiu se propaga rapid miercuri în nord-vestul oraşului Los Angeles, alimentat de vânturi violente care l-au împins până la porţile unor suburbii de lux ale unui oraş cu 70.000 de locuitori, sezonul incendiilor nefiind încă încheiat în California, notează AFP. Autorităţile i-au somat pe locuitori
Inundaţii în Spania: 93 de persoane dispărute, potrivit unui nou bilanţ
Un total de 93 de persoane sunt date dispărute de la inundaţiile care au devastat sud-estul Spaniei în urmă cu opt zile, potrivit unui nou bilanţ publicat miercuri de Curtea Superioară de Justiţie din regiunea Valencia, relatează AFP. Marţi seara, această instanţă a indicat că 89 de persoane sunt căutate în urma intemperiilor care
Prinţul William speră că premiul său ecologic va aduce speranţă în contextul unui viitor ''sumbru''
Prinţul William al Regatului Unit speră ca premiul său ecologic, în valoare de mai multe milioane de dolari, să ofere optimismul de care au atât de multă nevoie activiştii pentru climă, afirmând că viitorul arată "destul de sumbru" fără implicarea tinerilor, informează Reuters. Prinţul William a călătorit în Africa de Sud &ici
Japonia/ Prima ninsoare pe Muntele Fuji, mai târziu ca oricând
Zăpada s-a aşternut în sfârşit pe Muntele Fuji, conform fotografiilor postate miercuri dimineaţă de autorităţile locale şi de locuitori, după ce niciodată până acum nu a mai nins atât de târziu pe cel mai cunoscut munte al Japoniei, transmite AFP. "Iată fotografii ale Muntelui Fu
Cuba se pregăteşte de sosirea uraganului Rafael, la două săptămâni după ce a fost lovită de uraganul Oscar
Cuba se pregăteşte pentru sosirea uraganului Rafael, care urmează să lovească insula miercuri, într-un moment în care ţara abia îşi revine după o pană uriaşă de curent şi după trecerea uraganului Oscar, care a lăsat în urma sa opt morţi, informează AFP. "Rafael s-a transformat în
Inundaţii în Spania: 89 de dispăruţi, potrivit justiţiei regionale din Valencia
Justiţia din Valencia a declarat marţi seara că a înregistrat 89 de cazuri de persoane dispărute în aceasta regiune spaniolă puternic afectată de inundaţii, relatează AFP. "Birourile mixte ale poliţiei ştiinţifice şi ale forţelor de securitate au înregistrat 89 de cazuri de persoane dispărute", a indicat Curtea Supe
BTA: La viitoarea expediţie navală bulgară în Antarctica vor lua parte şi ornitologi
Pentru prima dată, vor participa şi ornitologi la cea de-a treia expediţie polară către Antarctica a vasului de cercetare bulgar Sv. Sv. Kiril i Metodii (RSV 421), care va ridica ancora pe 7 noiembrie din Varna, a declarat marţi pentru BTA căpitanul vasului, Radko Muevsk. Muevsk a precizat că ruta vasului va fi aproape identică cu precedentele două expedi
Prinţul William al Marii Britanii soseşte în Africa de Sud unde va participa la decernarea premiului Earthshot Prize
Prinţul William al Marii Britanii a aterizat luni în Cape Town în cadrul unei vizite de patru zile în Africa de Sud, axată pe premiul său anual Earthshot Prize pentru inovatori din domeniul mediului, transmite Reuters. Moştenitorul tronului britanic va participa, de asemenea, la summitul global United for Wildlife şi va avea
Ajutoare trimise de urgenţă după o erupţie mortală a unui vulcan din Indonezia
Autorităţile indoneziene au livrat marţi ajutoare de urgenţă miilor de persoane afectate de erupţia vulcanului Lewotobi Laki-Laki de pe insula Flores, soldată cu cel puţin 10 victime şi zeci de răniţi, transmite agenţia DPA. Guvernul a trimis echipe pentru operaţiunile de ajutorare, provizii medicale şi bunuri de primă necesitate către zonele
Inundaţii în Spania/ Serviciile de urgenţă se tem că ar putea fi găsite şi alte victime
Operaţiunile de căutare au fost reluate în Spania luni, la şase zile după inundaţiile teribile soldate cu cel puţin 217 morţi, autorităţile temându-se că ar putea fi găsite şi alte victime, în special în parcarea unui centru comercial dintr-o suburbie a oraşului Valencia, transmite AFP. La o zi după ce o mulţime furioas