Rugby: Marius Simionescu, căpitanul 'stejarilor' - Sperăm şi credem că vom câştiga toate meciurile
Marius Simionescu, căpitanul echipei de rugby a României, a declarat, joi, cu prilejul unei conferinţe de presă, că îşi doreşte victorii în cele trei meciuri test cu Tonga, Canada şi Uruguay, prevăzute luna aceasta pe stadionul Arcul de Triumf, cu rol de pregătire pentru campania de anul viitor de calificare la Cupa Mondială din 2027 din Australia.
''Avem aşteptări de la aceste meciuri, sperăm şi credem că le vom câştiga pe toate trei. Noi ne uităm înainte. Ăsta este un obstacol pentru meciurile din februarie, pentru calificare. Cu Tonga avem o revanşă de luat de la Cupa Mondială şi, cum se spune, nu contează pe cine ai în faţă, ci pe cine ai alături. Şi nu uităm că Tonga este într-adevăr o echipă bună, dar şi România este la fel. Jucăm pe Arcul de Triumf unde ne-am antrenat atâta timp, dar din păcate nu ne mai putem antrena aici. Dar totuşi noi considerăm Arcul de Triumf ca este casa noastră şi publicul o să ne împingă cu siguranţă de la spate spre terenul advers. Suntem în formă, suntem foarte montaţi pentru aceste meciuri, mai ales pentru cel de sâmbătă când vom fi pregătiţi să dăm 100%, chiar 200%'', a spus Simionescu, jucătorul echipei SCM USV Timişoara.
''Vor fi ultimele trei meciuri importante dinaintea calificărilor la Cupa Mondială 2027, principalul nostru obiectiv. Sunt trei meciuri în care eu şi stafful vrem să vedem aceşti jucători la nivelul lor maxim. Este o şansă pentru ei de a demonstra şi pentru că trebuie să alcătuim cea mai bună echipă în februarie. Vrem ca jucătorii român să îşi arate calitatea în aceste meciuri. Pentru primul meci avem o echipă tânără, cu jucători fără prea mare experienţă. Vor fi jucători din campionatul nostru şi nu este ceva obişnuit în această perioadă. Dar ne dorim ca jucătorii să demonstreze care este calitatea rugby-ului românesc din ţară. Tonga are multă calitate, cu mulţi jucători care evoluează în Top 14 din Franţa, în Premiership (Anglia) şi în Super Rugby. Au multe calităţi, îmi amintesc de ultimul meci cu noi de la Cupa Mondială, când a existat o diferenţă. Sper că vom reuşi să ne facem jocul, nu doar să ne uităm cum joacă ei. Victoriile sunt foarte bune pentru încredere, pentru că vom întâlni echipe foarte puternice. Desigur, victoria ne va ajuta, dar calitatea a ceea ce facem pe teren este foarte importantă. Nu sunt omul care să vorbească prea mult despre calificarea la Cupa Mondială, ştiu cât de greu e să te califici după trei meciuri. Bineînţeles că avem şansa noastră, dar pentru mine toate echipele au acelaşi procent de şansă la calificare'', a spus, la rândul său, antrenorul echipei României, David Gerard.
Pentru a ajunge în Australia, echipa de rugby a României trebuie să se claseze între primele două în Grupa B. Adică să se impună în două din cele trei partide pe care le are de disputat: cu Germania (1/2 februarie, la Bucureşti), cu Belgia (8/9 februarie, în deplasare) sau cu Portugalia (15/16 februarie, la Bucureşti). A 5-a echipă cea mai bună din cele două grupe va participa la recalificări. România a participat la toate turneele finale ale Rugby World Cup, cu excepţia ediţiei din 2019.
XV-le României va disputa trei meciuri test în luna noiembrie, urmând să întâlnească Tonga, pe 9 noiembrie, Canada, pe 16 noiembrie şi Uruguay pe 23 noiembrie. Toate partidele au loc la Bucureşti pe Stadionul Naţional de Rugby Arcul de Triumf, de la ora 18:00. AGERPRES/(A, AS/autor: Teodor Ciobanu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ady Ivaşcu)
Alte știri din categorie
#PreţulSportului INTERVIU George Vescan (psiholog): Sportul este un educator fantastic pentru viaţă
Sportul oferă mult mai mult decât sănătate fizică, este o şcoală a vieţii, unde învăţăm lecţii de perseverenţă şi autocontrol, afirmă psihologul George Vescan, într-un interviu pentru AGERPRES, explicând modul în care mişcarea fizică ne educă, ne provoacă să depăşim limitele personale şi ne oferă un antrenament esenţial pentru a face faţ
Baschet masculin: Un nou eşec pentru CSM Constanţa în FIBA Europe Cup
CSM CSU Constanţa a fost surclasată de echipa elveţiană Fribourg Olympic, cu scorul de 104-77 (26-20, 19-18, 29-20, 30-19), miercuri seara, pe teren propriu, în Grupa C a competiţiei masculine de baschet FIBA Europe Cup. Echipa de la malul Mării Negre, debutantă în competiţie, după ce a venit din preliminarii, a pierdut toate cele
Baschet masculin: CSO Voluntari, la a treia victorie consecutivă în ENBL
CSO Voluntari a învins echipa slovacă Spisski Rytieri, cu scorul de 104-80 (25-25, 23-17, 29-12, 27-26), miercuri seara, pe teren propriu, în Grupa A a Ligii Nord-Europene de baschet masculin (ENBL). Ilfovenii au bifat a treia lor victorie în competiţie în tot atâtea meciuri. Finalista din sezonul t
Volei feminin: Victorie pentru CSM Târgovişte în Cupa Challenge
CSM Târgovişte a învins echipa cehă Olymp Praga cu scorul de 3-1 (25-18, 23-25, 25-18, 27-25), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a şaisprezecimilor de finală ale Cupei Challenge la volei feminin. CSM, care în turul anterior a trecut de altă echipă cehă, TJ Ostrava, s-a impus după aproape două ore de joc în faţa form
Fotbal: Petrolul Ploieşti l-a transferat pe portarul suedez Oscar Linner
Portarul suedez Oscar Carl Linner, în vârstă de 27 de ani, a semnat un angajament cu echipa de fotbal Petrolul Ploieşti valabil până la finalul sezonului 2025-2026, a anunţat clubul, marţi, pe pagina sa de Facebook. Suedezul măsoară 1,99 metri şi a avut o prezenţă constantă la naţionalele de juniori, debutând la prima reprezenta
Baschet masculin: Roger Grimau, fostul antrenor al Barcelonei, numit la CS Dinamo Bucureşti
Roger Grimau, fostul antrenor al Barcelonei, a fost numit în funcţie la echipa masculină de baschet CS Dinamo Bucureşti, a anunţat gruparea, luni seara, pe pagina sa de Facebook. ''Pe lângă activitatea acestuia la echipa angrenată în LNBM Getica 95, Cupa României şi ENBL, Roger va fi şi principalul coordonator al Academiei de Ba
Fotbal: Gloria Buzău - CFR Cluj 0-1, în Superligă
CFR Cluj a învins-o pe Gloria Buzău cu scorul de 1-0 (0-0), vineri seara, în deplasare, într-un meci din etapa a 15-a a Superligii de fotbal. Unicul gol a fost marcat de Virgiliu Postolachi (67). Căpitanul echipei clujene, Mario Camora, a jucat meciul cu numărul 400 în prima ligă a României, potrivi
VIDEO Fotbal: Egal nesperat pentru Sepsi OSK Sfântu Gheorghe cu Petrolul Ploieşti (1-1), în Superligă
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a obţinut un egal nesperat cu Petrolul Ploieşti, 1-1 (0-1), sâmbătă seara, pe teren propriu, în etapa a 15-a a Superligii de fotbal. Petrolul, care a deschis scorul prin Alexandru Tudorie (28), fost jucător al covăsnenilor, a avut superioritate numerică mai bine de o repriză, după ce doi jucători de
Fotbal: Claudiu Tudor (Petrolul) - Sunt probleme, avem nevoie de ajutorul suporterilor, al oamenilor de afaceri şi al autorităţilor
Preşedintele clubului de fotbal Petrolul Ploieşti, Claudiu Tudor, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că există probleme la club şi că gruparea are nevoie de sprijinul tuturor, al suporterilor, al oamenilor de afaceri locali şi al autorităţilor. "Niciodată nu am ascuns problemele care sunt la club şi nu le vom ascunde ni
Fotbal: Răzvan Patriche (Dinamo), după 0-4 cu FCSB - E o seară neagră pentru noi
Fotbalistul formaţiei Dinamo, Răzvan Patriche, a declarat, după înfrângerea cu 4-0 cu FCSB în Cupa României, că este o seară neagră pentru el şi colegii săi pentru că nu au reuşit să facă faţă adversarilor. "Ce mai e de spus, se pare că asta e diferenţa dintre Dinamo şi FCSB. E o seară neagră pentru noi. În repriza a doua am
Baschet masculin: Victorie cu emoţii pentru U-BT Cluj-Napoca în EuroCup
U-BT Cluj-Napoca a învins cu emoţii echipa italiană Umana Reyer Veneţia, scor 86-78 (20-24, 19-22, 17-21, 30-11), miercuri seara, în BTarena, în Grupa B a competiţiei masculine de baschet EuroCup. Campioana României a reuşit a treia sa victorie consecutivă, după un debut greoi de sezon, cu trei eşecuri. E
Baschet feminin: CSM Constanţa, victorioasă pe teren propriu în EuroCup Women
CSM CSU Constanţa a învins formaţia finlandeză Peli-Karhut cu scorul de 74-70 (16-16, 22-17, 13-16, 23-21), miercuri seara, pe teren propriu, într-un meci din Grupa F a competiţiei feminine de baschet EuroCup Women. Campioana României a reuşit a treia sa victorie şi conduce în grupă. Echipa de la malul Mă
Fotbal: Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, învinsă în Cupa României de o echipă de liga a treia
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, fostă câştigătoare a trofeului, a fost învinsă în deplasare de echipa de liga a treia Unirea Alba Iulia cu scorul de 1-0 (0-0), miercuri, într-un meci din Grupa D a Cupei României la fotbal. Surpriza echipei din oraşul Marii Uniri se datorează golului
Fotbal: CFR Cluj, ţinută în şah de CFC Argeş (2-2), în Cupa României
CFR Cluj a terminat la egalitate cu CFC Argeş, 2-2 (2-1), marţi seara, în deplasare, al Mioveni, într-un meci din Grupa A a Cupei României la fotbal. Piteştenii au deschis scorul prin fundaşul Florin Borţa (7), cu un şut cu boltă peste portarul Otto Hindrich. Clujenii au întors scorul până la pauză, prin golurile
Fotbal: Politehnica Iaşi - UTA Arad 1-1, în Cupa României
Politehnica Iaşi a terminat la egalitate cu UTA Arad, 1-1 (1-0), marţi seara, pe teren propriu, într-un meci din Grupa C a Cupei României la fotbal. Ieşenii au deschis scorul prin englezul Shayon Harrison (30), dar UTA a egalat după pauză, prin slovacul Andrej Fabry (56). Celelalte meciuri din grupă vor avea loc mier