OPEC are o viziune optimistă cu privire la cererea mondială de petrol
Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) are o viziune foarte optimistă cu privire la cererea mondială de petrol, atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung, a declarat luni secretarul general al Organizaţiei, Haitham Al Ghais, la o conferinţă organizată la Abu Dhabi, transmite Reuters.
"Sunt unele provocări, dar imaginea de ansamblu nu este atât de negativă pe cât susţin unii", a spus Haitham Al Ghais, adăugând că aşa-numitul vârf al cererii de petrol nu se va întâmpla atâta timp cât economia mondială continuă să crească.
Ghais a mai spus că OPEC are o viziune optimistă şi cu privire la economia mondială, menţionând în special creşterile economice din SUA şi China, adăugând că un avans de 5% este unul foarte bun pentru o ţară de mărimea Chinei, chiar dacă în anii anteriori economia chineză a înregistrat creşteri de până la 10% pe an.
De asemenea, Ghais a reiterat că cererea de petrol nu va ajunge, prea curând, la aşa-numitul nivel de vârf.
"Asta îmi aduce aminte de discuţiile cu privire la vârful de ofertă din urmă cu mulţi ani. Acest vârf al ofertei nu a avut loc niciodată şi nici vârful cererii nu va avea loc atâta timp cât lumea continuă să crească", a afirmat Haitham Al Ghais.
OPEC se aşteaptă la o creştere a cererii de petrol pentru o perioadă mai lungă de timp decât prognozează organisme precum Agenţia Internaţională a Energiei, care se aşteaptă ca utilizarea petrolului să ating nivelul de vârf în cursul acestui deceniu.
OPEC şi aliaţii săi, un grup cunoscut colectiv drept OPEC+, au redus oferta de petrol pentru a susţine preţurile de pe piaţă.
Ghais a făcut aceste declaraţii la o zi după ce OPEC a anunţat că a decis să amâne, cu o lună, o majorare a producţiei de petrol care era planificată să aibă loc în luna decembrie, citând în sprjinul acestei decizii presiunile în jos de pe piaţa petrolieră, presiuni care provin de pe urma cererii slabe şi a creşterii ofertei de petrol din afara grupului. AGERPRES/(AS-autor: Constantin Balaban, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Ady Ivaşcu)
Alte știri din categorie
Companiile alimentare vând produse care sunt mai puţin sănătoase în ţările mai sărace (raport)
Cele mai mari companii mondiale de alimente şi băuturi vând în medie ţărilor cu venituri scăzute produse care sunt mai puţin sănătoase decât cele pe care le vând în statele cu venituri ridicate, se arată într-un raport publicat joi, transmite Reuters. Produsele vândute de companii, inclusiv Nestle, Pepsico şi Unilever,
BTA: Ministrul Inovării anunţă finanţare de 150 milioane leva,pentru Parcul Tehnologic Industrial Dunărea din Svishtov
Ministrul interimar al Inovării şi Creşterii, Rosen Karadimov, a anunţat la ceremonia de inaugurare de joi că au fost asigurate fonduri de 150 de milioane de leva pentru Parcul Tehnologic Industrial Dunărea din Svishtov. Proiectul ar urma să transforme oraşul în termen de un an şi jumătate. Karadimov a spus că rezultatul eforturilor comune dintre stat şi
Banca Angliei reduce dobânda, dar se aşteaptă la o inflaţie mai ridicată
Banca Angliei (BoE) a decis joi să reducă dobânda de politică monetară, pentru a doua oară începând din 2020, şi a informat că viitoarele reduceri vor fi probabil graduale, previzionând o inflaţie mai ridicată şi un avans mai puternic al economiei, după bugetul pe 2025 prezentat recent de Guvernul britanic, transmite Reuters.
Nissan a înrăutăţit estimările anuale de profit şi a anunţat concedieri
Nissan Motor şi-a înrăutăţit estimările privind profitul în anul fiscal care se va încheia în 31 martie 2025 şi a anunţat că intenţionează să renunţe la 9.000 de angajaţi şi să-şi diminueze capacitatea de producţie cu 20%, pentru a răspunde scăderii vânzărilor pe pieţele principale, transmite Bloomberg. Al treilea mare producător
Salt de 15% pentru acţiunile Tesla, după victoria lui Trump
Acţiunile grupului Tesla, controlat de Elon Musk, înregistrau miercuri o creştere de 15% în cursul tranzacţiilor electronice care preced deschiderea burselor de pe Wall Street, impulsionate de sprijinul afişat de miliardarul Elon Musk pentru Donald Trump, care revendică victoria în alegerile prezidenţiale americane, informează AFP.
Italia: Enel, Ansaldo şi Leonardo vor să construiască reactoare nucleare
Grupurile energetice Enel şi Ansaldo, precum şi firma din domeniul apărării Leonardo, sunt în negocieri pentru a înfiinţa o companie sprijinită de stat care să construiască reactoare nucleare în Italia, a anunţat miercuri ministrul Energiei, Gilberto Pichetto Fratin, transmite Reuters. Pichetto a confirmat discuţiile cu firmele, anunţate pent
BTA: Ministrul Turismului înaintează Iniţiativa mărcii Balcanilor la ''World Travel Market'' de la Londra
Ministrul Turismului, Evtim Miloshev, a participat la discuţii esenţiale cu omologii europeni pentru îmbunătăţirea cooperării în domeniul turismului regional, în timpul târgului internaţional de turism "World Travel Market" (WTM) de la Londra, a anunţat miercuri serviciul de presă al Ministerului Turismului. Iniţiativa
Industria din Germania dă semne de redresare
Comenzile pentru bunuri "Made in Germany" au crescut peste aşteptări în septembrie, datorită majorării cererii pentru trenuri, avioane, vapoare şi vehicule militare, atenuând temerile privind redresarea celei mai mari economii europene, transmite Reuters. Conform datelor publicate miercuri de Oficiul Federal de Statistică (Destatis), come
Bloomberg: Restricţiile ruseşti ajută Ucraina să vândă grâu
Deciziile Rusiei de limitare a exporturilor au ajutat accidental Ucraina săptămâna aceasta să-şi asigure vânzări în Egipt, cel mai mare cumpărător mondial de grâu, susţin traderii, transmite Reuters. Autoritatea Generală pentru Aprovizionare (GASC), entitatea responsabilă pentru achiziţiile strategice de grâu în numele statu
Bursele europene au deschis în creştere după victoria revendicată de Trump
Bursele europene au deschis şedinţa de miercuri în creştere, în perspectiva unei reveniri la Casa Albă a lui Donald Trump, care revendică victoria în alegerile prezidenţiale din SUA, transmite AFP. La scurt timp de la debutul tranzacţiilor, bursa de la Paris înregistra o creştere de 1,11%, cea de la Londra era în
Germania: Acţiunile companiilor auto scad, pe fondul temerilor privind majorarea în SUA a taxelor vamale la maşinile importate
BMW AG şi Porsche AG au condus declinul acţiunilor producătorilor auto din Germania, pe fondul temerilor că SUA vor majora taxele vamale la maşinile importate, după revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, transmite Bloomberg. BMW, care miercuri a raportat rezultate trimestriale dezamăgitoare, înregistra un declin al titlurilor de 7,5% la Bursa de la Fra
UniCredit a îmbunătăţit estimările de profit şi dividende după rezultatele solide din trimestrul trei
Grupul bancar italian UniCredit şi-a îmbunătăţit, miercuri, estimările de profit pentru anul 2024 şi de asemenea a anunţat că, din 2025, va începe să plătească investitorilor jumătate din profitul său net sub formă de numerar, după ce a raportat un profit net peste aşteptări în trimestrul al treilea, transmite Reuters. UniCre
Bitcoin a trecut de 75.000 de dolari, propulsat de eventualitatea unei victorii a lui Trump
Cotaţia bitcoin a depăşit miercuri dimineaţă pentru prima dată pragul de 75.000 de dolari, stimulat de perspectiva unei relaxări a reglementărilor cu privire la monedele digitale în cazul unei victorii a lui Donald Trump în alegerile prezidenţiale americane, transmite AFP. După ce a depăşit precedentul maxim istoric, de 73.797,98 d
Bloomberg: Livrările de ţiţei rusesc înregistrează un declin semnificativ
Exporturile de ţiţei rusesc pe cale maritimă au scăzut săptămâna trecută, înregistrând cel mai semnificativ declin de la începutul lui iunie, transmite Bloomberg. Fluxurile au scăzut cu aproximativ 530.000 barili pe zi (bpd) în săptămâna care s-a încheiat în 3 noiemb
Spania: Gospodăriile şi companiile afectate de inundaţii nu vor plăti trei luni ratele la bănci
Băncile din Spania au oferit deţinătorilor de credite ipotecare, lucrătorilor independenţi şi micilor afaceri afectate de inundaţiile din sud-estul ţării un moratoriu de trei luni pentru împrumuturi, perioadă în care nu vor trebui plătite ratele lunare, au anunţat luni seara asociaţiile bancare, transmite Reuters.