Tulcea: Centrul de inovare comunitară 'Ivan Patzaichin', un succes
Numărul vizitatorilor înregistraţi anul acesta la Centrul de inovare comunitară "Ivan Patzaichin" din satul Mila 23, Delta Dunării, a fost de peste 12.000 şi a devenit astfel unul dintre cele mai căutate obiective turistice din judeţul Tulcea.
Vicepreşedintele Asociaţiei "Ivan Patzaichin-Mila 23", Teodor Frolu, a declarat, pentru AGERPRES, că numărul vizitatorilor înregistraţi oficial la centrul deschis publicului de la finalul lunii mai a acestui an este "un succes".
"Am avut peste 12.000 de vizitatori în lunile iunie, iulie şi august, ceea ce este o cifră, credem noi, de succes. (...) Noi am dezvoltat o aplicaţie online pentru acces în centru, dar a fost destul de puţin folosită. Nici nu am condiţionat accesul de rezervarea online, pentru că am vrut să testăm cât de uşor este de utilizat", a menţionat vicepreşedintele asociaţiei Ivan Patzaichin-Mila 23.
Teodor Frolu a mai spus că, odată cu micşorarea numărului vizitatorilor înregistrată pe fondul scăderii fenomenului turistic în perioada sezonului rece, centrul din satul Mila 23 se concentrează atât pe programele educaţionale, cât pe pregătirea sezonului estival 2025.
"Începând de anul viitor, muzeul va avea, pe lângă programul normal de vizitare, şi o stagiune de muzică tradiţională lipovenească special dezvoltată de muzeu cu un grup de doamne din Mila 23, care vine cu un program diferit de cele uzuale care, din perspectiva noastră, sunt mai vesele, de entertainment. Cred că va fi o contribuţie apreciată pentru anul viitor care va aduce componenta culturală mai puţin comercială în spaţiul turismului cultural", a menţionat vicepreşedintele asociaţiei Ivan Patzaichin-Mila 23.
Printre programele educaţionale dezvoltate în această perioadă în Centrul de inovare comunitară "Ivan Patzaichin" se numără atât unul prin care elevi ai şcolilor din Deltă vor crea eco-monografii ale localităţilor, cât şi un program derulat în parteneriat cu fundaţia Orange, Academia online Supercoders dedicată copiilor cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani.
Realizat pe locul casei părinţilor săi, Muzeul 'Ivan Patzaichin' este un turn-observator înalt de 18 metri care prezintă viaţa marelui campion olimpic la canoe, în clădirile anexă din imediata apropiere dezvoltându-se activităţi dedicate dezvoltării comunităţilor din Deltă.
Muzeul "Ivan Patzaichin" este singurul muzeu privat din judeţul Tulcea şi, având în vedere datele furnizate în raportul de activitate pentru anul 2023 al Institutului de Cercetări Eco-Muzeale "Gavrilă Simion" din subordinea autorităţii judeţene, ar putea fi anul acesta printre primele instituţii muzeale din judeţ în ceea ce priveşte numărul de vizitatori. AGERPRES/(A, AS - autor: Luisiana Bîgea, editor: Irina Poenaru, editor online: Ady Ivaşcu)
Alte știri din categorie
Timiş: Colibe improvizate, în Timişoara, de persoane fără adăpost din alte judeţe
Poliţiştii locali din Timişoara au depistat, joi, opt persoane din alte judeţe, între care şi doi minori, care şi-au construit colibe improvizate pe un teren viran din municipiu, unde erau abandonate deşeuri şi autovehicule fără stăpân. Oamenii străzii erau din judeţele Hunedoara şi Cluj şi în ju
Sportivi români scot la licitaţie obiecte pentru ridicarea spitalului Hospice destinat îngrijirii paliative pediatrice
Sportivi de performanţă din România scot la licitaţie obiecte valoroase şi cu poveste pentru ridicarea spitalului Hospice destinat îngrijirii paliative pediatrice. Potrivit unui comunicat de presă al Hospice Casa Speranţei remis joi AGERPRES, Gianina Van Groningen, Ana Maria Brânză, Robert Glinţă
Cluj: Expoziţie cu efecte luminoase speciale la Grădina Botanică ''Alexandru Borza''
''Garden of Lights'' - o expoziţie inedită, ce îmbină magia poveştilor cu tehnologia şi creativitatea, oferind vizitatorilor o călătorie de neuitat in jurul lumii, va fi deschisă, timp de trei luni, în incinta Grădinii Botanice ''Alexandru Borza'' din Cluj-Napoca.
Timişoara marchează 35 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989 printr-o paletă de manifestări
Municipalitatea Timişoreană marchează împlinirea a 35 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989 cu o amplă agendă de manifestări dedicate, care se vor derula pe parcursul a două luni, reunite sub titlul "35 de ani de libertate". Vor fi expoziţii, conferinţe, piese de teatru, concerte, tururi ghidate, filmele sau dezbaterile care au loc
Emisiunea de mărci poştale 'Aniversări istorice' - de vineri, în magazinele Romfilatelia
Romfilatelia anunţă introducerea în circulaţie, vineri, a emisiunii de mărci poştale "Aniversări istorice" dedicată domnitorului primei Uniri, Mihai Viteazul. Prin această emisiune se celebrează 425 de ani de la intrarea lui Mihai Viteazul în cetatea Alba Iulia, eveniment care va pregăti prima Unire a Ardealului cu Ţara R
Bihor: Oradea este promovată la Târgul de Turism din Londra
Oradea este reprezentată, în perioada 5 - 7 noiembrie, la cel mai prestigios eveniment din industria turismului, Târgul Mondial de Turism de la Londra (WTM London), a informat miercuri, într-un comunicat, Visit Oradea. "Participarea la WTM London reprezintă efortul municipalităţii orădene de a consolida prezenţa oraşului nostru în
Bihor: Campanie de donare de sânge pentru studenţi şi profesionişti în Drept
Aproape 70 de studenţi ai Facultăţii de Drept din Oradea s-au înscris să doneze sânge în cea de a doua campanie de donare "Blood (in) Law(s)", iniţiată şi organizată, în al doilea an, de studenta Ela Ardelean. "Spre surprinderea mea, anul acesta s-au înscris, până ieri, marţi, termenul final,
Olt: Parcul ''Constantin Poroineanu'' din Caracal va beneficia de finanţare de 28 milioane lei pentru revitalizare
Parcul "Constantin Poroineanu" din Caracal, aflat pe lista monumentelor istorice din judeţul Olt, va fi revitalizat printr-un proiect în valoare de 28 de milioane lei, finanţat prin Programul Regional Sud-Vest Oltenia, potrivit unui
Sibiu/Poliţiştii locali verifică zilnic, de mai multe ori, panourile electorale după ce au fost rupte afişe
Poliţia Locală verifică zilnic starea panourilor pentru afişaj electoral, după ce mai multe afişe ale candidaţilor au fost rupte sau vandalizate, a anunţat Primăria Sibiu, printr-un comunicat de presă. "Poliţiştii locali au cuprinsă în sarcinile de serviciu şi activitatea de verificare a panourilor destinate afişajului electoral. As
MAE: Atenţionare de călătorie - Fenomene meteo intense în Comunitatea Autonomă Catalonia
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Comunitatea Autonomă Catalonia că Agenţia Regională de Meteorologie (Servei Meteorologic de Catalunya) a emis un avertisment de cod roşu pentru condiţii meteorologice adverse, cu precipitaţii intense, vânt şi descărcări electrice pe
Grevă de avertisment a sindicaliştilor Europol de la Arhivele Naţionale din aproape toată ţara
Sindicaliştii Europol din Arhivele Naţionale din aproape toată ţara s-au aflat, luni, în grevă de avertisment timp de două ore, urmând ca din 14 noiembrie să intre în grevă generală dacă nu se ajunge la un consens cu factorii de decizie, a declarat dr. Livia Ardelean, vicepreşedinte Europol, Filiala Arhivele Naţionale, pentru AGERPRES.
MAE/Atenţionare de călătorie: Spania, Comunitatea Valenciană - cod portocaliu de fenomene meteorologice
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Comunitatea Valenciană că Agenţia Meteorologică de Stat spaniolă şi Centrul de Coordonare a Urgenţelor au emis duminică o avertizare de cod portocaliu de fenomene meteorologice pentru nordul provinciei Castellon, sudul litoralului provinc
Giurgiu: Delta Neajlovului arde pe o suprafaţă de 60 de hectare, la Budeni; a fost sesizată Garda de Mediu
Un incendiu de vegetaţie uscată şi stuf a izbucnit duminică după-amiaza în Delta Neajlovului, pe raza localităţii Budeni, cuprinzând o suprafaţă de aproximativ 60 de hectare, fiind sesizată Garda de Mediu. "Pompierii giurgiuveni au fost solicitaţi în urmă cu puţin timp să intervină pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată şi st
VIDEO REPORTAJ/Vrancea: Circa 180 de fete care se antrenează la Focşani visează să ajungă campioane mondiale la gimnastică
Circa 180 de fete, cu vârste de la patru până la 16 ani, se antrenează la Clubul Sportiv Şcolar de Gimnastică din Focşani şi visează să ajungă viitoare campioane mondiale. Că Focşaniul are un potenţial imens în acest sport o dovedesc rezultatele obţinute de-a lungul timpului de sportivii legitimaţi în micuţa sală din Focşani, de
'Lumea lui Moş Crăciun' - din 16 noiembrie, la Muzeul Copiilor din Capitală
Expoziţia interactivă "Lumea lui Moş Crăciun" îşi aşteaptă vizitatorii din 16 noiembrie la Muzeul Copiilor. Evenimentul este organizat de Primăria Capitalei, prin PROEDUS. ''Copiii cu vârste între 3 şi 12 ani sunt aşteptaţi împreună cu familiile lor să descopere surprizele şi bucuriile sărbătorilor de ia