logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

contact@agerpres.ro
Life Extern

EANA înfiinţează comisii axate pe Inteligenţa artificială

Image

Alianţa Europeană a Agenţiilor de Ştiri (EANA) a înfiinţat mai multe comisii orientate spre viitor, menite să stimuleze inovarea agenţiilor de presă şi să consolideze rolul acestora în peisajul media în continuă evoluţie.

Aceste noi comisii, a căror constituire a fost anunţată la cea mai recentă Adunare Generală a Alianţei, vor permite agenţiilor membre să abordeze provocările esenţiale ale industriei, de la adaptarea celor mai recente tehnologii la nevoile organizaţiilor de ştiri până la protejarea proprietăţii intelectuale.

Prin promovarea colaborării între agenţiile membre, a inovării şi a jurnalismului etic, EANA se poziţionează ca partener-cheie de dialog pentru problemele agenţiilor de presă în rândul principalilor actori media din Europa, explică EANA într-un comunicat publicat luni pe site-ul său.

Adunarea Generală a EANA l-a ales pe Patrick Lacroix, CEO al agenţiei de ştiri belgiene Belga, în calitate de nou membru al consiliului pentru un mandat de trei ani. Patrick Lacroix a fost nominalizat pentru această funcţie de către dpa.

Acesta s-a angajat să sprijine "efortul colectiv (al EANA) de a asigura diseminarea liberă şi imparţială a ştirilor, care este mai crucială acum decât oricând". "În calitate de director general al Belga, am apreciat întotdeauna colaborarea şi inovarea şi aştept cu nerăbdare să fac parte din consiliul nostru în acest spirit. Să continuăm să consolidăm reţeaua agenţiilor noastre, să ne împărtăşim cunoştinţele şi să abordăm împreună provocările şi oportunităţile viitoare", a mai declarat acesta, citat în comunicat.

De asemenea, Adunarea Generală l-a reales pe Alexandru Giboi pentru un al treilea mandat de secretar general. Alexandru Giboi a fost nominalizat pentru realegere de către AFP.

Alexandru Giboi şi-a reafirmat ataşamentul pentru misiunea EANA de a asigura cadrul general pentru ca agenţiile de presă să funcţioneze în conformitate cu regulile societăţilor democratice. "Odată cu lansarea noilor comisii EANA, vom extinde, de asemenea, capacitatea alianţei noastre de a face faţă provocărilor de mâine cu unitate şi un scop comun", a adăugat el.

Agenţiile de presă se confruntă cu provocări majore, iar EANA are un rol din ce în ce mai important de jucat în asigurarea unui mediu în care agenţiile de presă pot nu numai să facă faţă acestor provocări, ci şi să prospere, a declarat, în cadrul reuniunii, şi Fabrice Fries, preşedinte al EANA şi preşedinte şi director general al AFP.

EANA şi-a desfăşurat Adunarea Generală anuală la Roma, găzduită de agenţia membră ANSA. Punctul culminant al evenimentelor EANA a fost o întâlnire între membrii EANA şi preşedintele Republicii Italiene, Sergio Mattarella, la Palatul Quirinale. AGERPRES/(AS - editor: Mariana Ionescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)

 

Sursa foto: EANA - The European Alliance of News Agencies/x.com


Alte știri din categorie

Life Extern 2024-11-07 09:06:36

A murit părintele ''Eat-Art'', artistul vizual Daniel Spoerri, de origine română

Artistul vizual elveţian Daniel Spoerri, figură marcantă a mişcării artistice "Nouveau Réalisme" ("Noul Realism") şi părintele "Eat-Art", care constă în fixarea urmelor unei mese într-o operă de artă, a încetat din viaţă, a anunţat miercuri Centrul Pompidou din Paris. "Suntem profund

Life Extern 2024-11-07 00:00:02

Doi jurnalişti israelian şi palestinian, recompensaţi cu premiul pentru curaj jurnalistic la Paris

Jurnalistul israelian Yuval Abraham şi jurnalistul palestinian Basel Adra au fost recompensaţi pentru activitatea lor privind colonizarea israeliană în Cisiordania cu Premiul Anna Politkovskaia - Arman Soldin pentru curaj jurnalistic, a anunţat marţi Ministerul francez al Afacerilor Externe, relatează AFP. Yuval Abraham şi Basel Adra, &i

Life Extern 2024-11-06 20:36:29

Gravuri de Picasso, expuse la British Museum din Londra

Aproape 100 de gravuri realizate de Pablo Picasso vor fi expuse începând de joi la British Museum din Londra, alcătuind un fel de jurnal intim al artistului de la sosirea lui la Paris şi până în ultimii săi ani de viaţă, informează AFP. "Picasso a realizat aproximativ 2.400 de stampe în întreaga sa carieră. Oamenii cuno

Life Extern 2024-11-06 19:10:24

Ultimul sezon al serialului ''Stranger Things'' va fi lansat în 2025, a confirmat Netflix

Cel de-al cincilea sezon al serialului ''Stranger Things'', care va fi totodată ultimul, va avea premiera în 2025, a anunţat miercuri Netflix, potrivit publicaţiei de specialitate Variety. Pentru a celebra 6 noiembrie 1983, supranumită ''Ziua Stranger Things'', data la care personajul Will Byers (interpretat de Noah Schnap

Life Extern 2024-11-06 15:51:05

Premiul Medicis pe anul 2024, câştigat de scriitoarea Julia Deck

Premiul Medicis pe anul 2024 a fost atribuit miercuri scriitoarei Julia Deck, în vârstă de 50 de ani, pentru romanul său "Ann d'Angleterre", publicat la editura Seuil, informează livreshebdo.fr. Ea a primit cinci voturi în cel de-al treilea tur de scrutin, depăşindu-l pe principalul său contracandidat, Thomas Clerc, autorul roma

Life Extern 2024-11-05 16:31:29

Scriitorul Miguel Bonnefoy a câştigat premiul Femina pe anul 2024

Premiul Femina pentru roman francez i-a fost atribuit marţi scriitorului franco-venezuelean Miguel Bonnefoy pentru volumul "Le Reve du Jaguar", care a fost deja recompensat cu Marele Premiu pentru Roman al Academiei Franceze la sfârşitul lunii octombrie, informează TV5monde.fr. "Este un premiu pe care îl aşteptam de zece ani", a

Life Extern 2024-11-05 00:00:01

Premiul Goncourt pe anul 2024, atribuit scriitorului Kamel Daoud

Premiul Goncourt pe anul 2024 a fost atribuit luni scriitorului franco-algerian Kamel Daoud pentru romanul "Houris" (editura Gallimard), o ficţiune despre masacrele din "deceniul negru" algerian (1992-2002), informează AFP. Kamel Daoud, în vârstă de 54 de ani, a fost desemnat câştigător după primul tur de scrutin, obţin&ac

Life Extern 2024-11-04 18:09:24

Lungmetrajul care marchează revenirea pe marile ecrane a ursuleţului Paddington a avut premiera la Londra

Paddington revine pe marele ecran: după şapte ani de la cel de-al doilea lungmetraj care îl are ca protagonist pe ursuleţul peruvian refugiat la Londra, o nouă peliculă din această serie cinematografică prezintă aventurile simpaticului personaj în inima pădurii amazoniene, informează AFP. Premiera mondială a filmului ''Paddington in Peru

Life Extern 2024-11-04 17:41:42

Un film ''Game of Thrones'', în curs de dezvoltare la Hollywood

Vor face dragonii din Westeros saltul de pe micul la marele ecran? Cel puţin un film bazat pe serialul TV de mare succes "Game of Thrones" se află în primele etape de dezvoltare, au anunţat joi publicaţiile americane The Hollywood Reporter şi Deadline, citate de AFP. Serialul TV original HBO şi cele opt sezoane ale sale au devenit un fenomen cu

Life Extern 2024-11-04 16:54:20

Kamel Daoud, un cronicar al Algeriei, exilat prin ''forţa împrejurărilor''

Scriitorul franco-algerian Kamel Daoud, care a câştigat luni, la vârsta de 54 de ani, prestigiosul premiu Goncourt, este un cronicar critic al Algeriei, cu un mod liber de exprimare care l-a obligat în cele din urmă să îşi părăsească oraşul natal, Oran, şi să se mute fără prea mare tragere de inimă la Paris, informează AFP. "Houris

Life Extern 2024-11-04 15:52:15

TOP CINEMA: ''Venom: The Last Dance'' continuă să domine box-office-ul nord-american

"The Last Dance", al treilea film din seria cinematografică ''Venom'', s-a clasat din nou pe primul loc în box-office-ul nord-american, conform estimărilor de duminică ale companiei de specialitate Exhibitor Relations, informează AFP.  

Life Extern 2024-11-04 15:51:27

Scriitorul Gael Faye a câştigat premiul Renaudot pe anul 2024

Scriitorul Gael Faye, în vârstă de 42 de ani, a câştigat luni premiul literar francez Ranaudot pe anul 2024 pentru romanul său "Jacaranda" (editura Grasset), care abordează tematica genocidului din Rwanda, informează huffingtonpost.fr. Potrivit tradiţiei, anunţul a fost făcut marţi la restaurantul Drouant din Paris,

Life Extern 2024-11-04 13:23:30

Scriitorul Oswald Egger, distins cu premiul literar Georg Büchner, acordat anual în Germania

Scriitorul Oswald Egger a fost recompensat cu premiul anual Georg Büchner, una dintre cele mai importante distincţii literare acordate autorilor de limbă germană, transmite agenţia DPA. "Este tot ce ţi-ai putea dori", a declarat Egger sâmbătă, înaintea ceremoniei de decernare, la Staatstheater din Darmstadt. "Sunt

Life Extern 2024-11-03 00:00:01

În pofida internetului, cubanezii iubesc în continuare foiletoanele radiofonice

Nici internetul, nici serialele TV difuzate pe platformele de streaming nu au reuşit să pună capăt "idilei" dintre cubanezi şi foiletoanele radiofonice, un gen de program audio care este încă foarte viu în această ţară ce a fost cândva avangarda sa în America Latină, informează AFP. În urmă cu aproape 80

Life Extern 2024-11-02 00:00:01

Versiunea scenică a peliculei ''Dr. Strangelove'' se joacă în West End-ul londonez, la 60 de ani de la lansarea filmului cult

La 60 de ani de la apariţia filmului "Dr. Strangelove" al regizorului Stanley Kubrick, o versiune scenică a comediei negre a fost lansată în West End-ul londonez, avându-l ca protagonist pe actorul Steve Coogan, nominalizat la Oscar şi premiat la BAFTA, transmite miercuri Reuters. La fel ca actorul Peters Sellers în

Subscribe to our mailing list!

We don't spam