Paraschiv (ANCMMR): Un consorţiu pentru învăţământul dual şi postliceal va fi înfiinţat la Focşani
Un consorţiu pentru învăţământul dual şi postliceal va fi înfiinţat la Focşani, în urma unui acord între Consiliul Judeţean, Universitatea de la Bucureşti, Universitatea de la Iaşi şi trei companii mari, a afirmat joi Feliciu Paraschiv, vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale a Comercianţilor Mici şi Mijlocii din România (ANCMMR).
"Ne-am adunat trei companii mari, Consiliul Judeţean, Universitatea de la Bucureşti, Universitatea de la Iaşi şi o să facem un consorţiu la Focşani pentru învăţământul dual şi postliceal. A trecut proiectul, am înţeles că sunt banii, o investiţie undeva la 22 de milioane de euro - şi aşteptăm cât mai repede să-i dăm drumul ca să putem să culegem şi roadele. Întrebarea noastră pe care am pus-o la minister de fiecare dată este: cum facem ca oamenii ăştia, cărora noi le plătim nişte burse, să rămână cumva la noi", a menţionat Feliciu Paraschiv, la o dezbatere pe tema educaţiei şi formării profesionale, organizată de Coaliţia pentru Libertatea Comerţului şi a Comunicării - CLCC.
El a subliniat că este nevoie de o reglementare legislativă, astfel încât să existe o garanţie că acei elevi care beneficiază de bursă şi cursuri plătite să rămână la companiile care îi pregăteşte.
"Nu am nicio garanţie că eu plătesc unui elev bursă sau cămin, tot ce trebuie, îl ţin doi ani sau trei ani, depinde de tipul de studii - şi el vine să lucreze la mine. Ok, nu vine să lucreze la mine, pot să înţeleg, dar nu pot să înţeleg când pleacă în străinătate. Doamna ministrul nu a ştiut să ne dea o soluţie. Am zis că trebuie modificat ceva legislativ. Trebuie să existe o obligaţie cumva ca elevul respectiv, dacă a beneficiat de nişte bani din partea unei companii, să aibă nişte obligaţii către compania respectivă, măcar să obţină o negaţie. Poate la momentul respectiv compania nu are nevoie de el, nu are posturi disponibile, să-i dau negaţie, să spună: "Momentan nu avem posturi disponibile. Poţi să te duci unde vrei să te angajezi în România". Grav e când pleacă şi se duce şi se angajează în Anglia sau în Franţa sau în Germania. Grav este că noi, cu banii noştri, şcolarizăm nişte angajaţi ai unor ţări mai dezvoltate", a mai spus Feliciu Paraschiv.
La rândul său, Adriana Iftime, Director General, Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii (FPSC), a subliniat că învăţământul dual este o soluţie, însă "pentru zona de construcţii, din păcate nu dă rezultate".
"Sunt bucuroasă să aud că există rezultate în alte domenii. Deseori este dată exemplu zona de industria auto, unde învăţământul dual a funcţionat şi funcţionează foarte bine, dar în sectorul construcţii din păcate nu prea funcţionează deoarece în construcţii există foarte multe firme. După ce absolventul a terminat cursul de pregătire, el are foarte multe opţiuni. (...) Dacă în industria auto avem în ţară două fabrici, în zona construcţiilor avem 80.000 de firme, deci există o libertate foarte mare, o plajă foarte mare de mişcare a absolvenţilor, plus plecarea din ţară. Evident asta rămâne în continuare o problemă", a menţionat Adriana Iftime.
Totodată, ea a subliniat că nu există obligativitatea de a încheia un contract cu firma care l-a ajutat pe cursant să atingă acel nivel de pregătire profesională - şi îl lasă pe el să opteze pentru oricare altă firmă din judeţul lui sau din alt judeţ şi mai ales din afara ţării.
"O firmă mare din federaţia noastră a reuşit cu mare greutate să strângă 25 de de cursanţi. Au terminat cursul 12, iar firma a rămas cu doi. Cam ăsta a fost filmul acestei pregătiri. Noi mai avem încă o altă problemă: sectorul de construcţii nu este un sector foarte atractiv, pentru că noi avem foarte multe meserii. Avem circa 70 de meserii în construcţii, dar sunt meserii grele. Anul acesta, anul trecut, în construcţii s-a lucrat la 40 de grade Celsius şi chiar la peste 40 de grade Celsius. Iernile au devenit mai blânde, dar nu chiar peste tot, pentru că la Miercurea Ciuc tot trebuie să se lucreze la temperaturi sub 10 de grade Celsius şi, atunci, din start meseria pare un pic mai murdară, cu mai multe constrângeri", a adăugat directorul general al FPSC.
Potrivit acesteia, trebuie reglementată totuşi "această rămânere în cadrul firmei, care a cheltuit bani şi energie, şi-a pus nişte speranţe".
"Meseria de constructor este o meserie grea. În continuare pot să spun că meseria de constructor este frumoasă. Ori a vedea frumuseţea meseriei este o chestiune de educaţie încă din familie şi din primii ani de şcoală. Trebuie insistat mai mult pe partea aceasta educaţională şi a arăta ce înseamnă meseria de constructor. S-a tehnologizat foarte mult şi în zona construcţiilor. Şantierul de astăzi nu mai este şantierul de acum 10 ani. Lucrăm foarte mult la ideea de digitalizare - şi asta ar trebui să fie foarte atractiv, mai ales pentru partea universitară, partea de viitor inginer. Trebuie să lucrăm ceva mai mult aici pentru a atrage tinerii deoarece foarte mulţi absolvenţi ai facultăţii de construcţii în loc să meargă la şantier s-au dus directori de marketing şi au vândut materiale de construcţii ori asta nu este normal", a mai spus Adriana Iftime. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Anda Badea)
Sursa foto: ancmmr.ro
Alte știri din categorie
Alin Burcea (ANAT) - Dacă nu vom avea o autoritate pentru turism vom fi cu toţii foarte dezamăgiţi
Preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Alin Burcea, a afirmat, într-o conferinţă de presă, că toţi reprezentanţii din industria de profil vor fi dezamăgiţi dacă în urma alegerilor din această toamnă nu va fi înfiinţată o autoritate naţională pentru turism de sine stătătoare. "Noi cerem în continuare să exi
Alin Burcea: Zborurile anulate sau întârziate, cea mai mare provocare pentru turism în 2024
Zborurile anulate sau întârziate ale companiilor aeriene low-cost au reprezentat cea mai mare provocare în acest an, a afirmat preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism, Alin Burcea, într-o conferinţă de presă. "Dintre provocările anului 2024 trebuie menţionate în primul rând întârzierile şi a
(P) Legea plafonării dobânzilor: ai dreptul să soliciți reducerea dobânzii la creditele IFN
București, 5 noiembrie 2024 – Începând cu data de 11 noiembrie 2024, intră în vigoare Legea nr. 243/2024 privind protecția consumatorilor cu privire la costul total al creditării și la cesiunea de cr
(P) Soluții Inovative pentru Păstrarea Igienei și Curățeniei în spațiile de business
În orice mediu profesional, menținerea s
Patronatul Proiectanţilor în Construcţii solicită decidenţilor să nu genereze nejustificat, în regim de urgenţă, modificări ale legislaţiei în domeniul construcţiilor
Patronatul Proiectanţilor în Construcţii din România transmite public decidenţilor din puterea executivă şi legislativă solicitarea de a nu genera nejustificat, în regim de urgenţă, modificări substanţiale ale legislaţiei în domeniul construcţiilor înainte de o consultare serioasă, temeinică şi aplicată cu reprezentanţii acestui sector economic.
România şi Bulgaria ar putea crea rute comune pentru turiştii japonezi care vor să viziteze regiunea
România şi Bulgaria doresc că creeze o serie de rute comune pentru turiştii japonezi care vor să viziteze regiunea, astfel încât aceştia să aibă ocazia să vadă mai multe ţări, a anunţat ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea. Acesta s-a întâlnit miercuri cu delegaţia japoneză condusă de Shinji Tak
Alegerile din SUA vor avea un impact direct asupra peisajului economic global (analiză)
Alegerile din SUA vor avea un impact direct asupra peisajului economic global, inclusiv asupra României, având în vedere că America este cea mai mare economie din lume, are cea mai importantă bursă, iar dolarul este cea mai folosită monedă la nivel internaţional, potrivit unei analize Moneycorp România privind perspectivele economice post-elec
Startup-urile de tehnologie se pot înscrie, până pe 15 noiembrie, la prima ediţie a 'Romania Startup Awards'
Cele mai inovatoare startup-uri de tehnologie din România, dar şi din Republica Moldova, vor fi alese în cadrul primei ediţii a "Romania Startup Awards" de către un juriu format din 20 dintre cei mai cunoscuţi investitori şi experţi în tehnologie & dezvoltare de business de pe plan local, au anunţat organizatorii competiţiei, într-un com
Bucura-Oprescu: Consolidăm şi extindem cooperarea bilaterală cu Franţa pe probleme de muncă şi securitate socială
Cooperarea bilaterală cu Franţa pe probleme de muncă şi securitate socială va fi consolidată şi extinsă în cadrul parteneriatului strategic, a susţinut ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura Oprescu, după întrevederea avută cu omologul francez, Astrid Panosyan-Bouvet. Potrivit unei
Comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, vine miercuri în România
Comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, vine miercuri în România pentru o vizită oficială, acesta urmând să participe la Conferinţa Naţională a Clubului Fermierilor Români. Potrivit unui comunicat al Executivului comunitar, comisarul este invitat special în cadrul Dialogului interactiv UE-Rom&
CNIR: Construirea secţiunii de munte Sărăţeni - Pipirig de pe Autostrada Unirii necesită o forţă de muncă de 22.000 de lucrători
Un număr de 22.000 de lucrători sunt necesari pentru construirea secţiunii de munte Sărăţeni - Pipirig pe traseul autostrăzii Unirii (A8), indică datele Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere pe baza estimării din Studiul de Fezabilitate. Secţiunea de munte Sărăţeni - Pipirig, cu o lungime de 116 kilometri, car
A XVII-a ediţie a Conferinţei ''Ziua Profesiilor Liberale din România''
Uniunea Profesiilor Liberale din România organizează marţi cea de-a XVII-a ediţie a Conferinţei "Ziua Profesiilor Liberale din România", tema evenimentului din acest an fiind "Încurajarea tinerilor să acceadă în profesii liberale". Conform unui comunicat al organizatoril
BNR lansează o monedă de aur cu tema 80 de ani de la desfăşurarea Operaţiunii ''Neptun''
Banca Naţională a României lansează în circuitul numismatic, începând de marţi, o monedă din aur cu tema 80 de ani de la desfăşurarea Operaţiunii ''Neptun" şi o coală specială formată din patru bancnote cu valoare nominală de 10 lei, informează vineri un comunicat al băncii centrale.
InfoCons a lansat Aplicaţia Globală de Protecţia Consumatorilor, cu prilejul Zilei Internaţionale ''One Health''
InfoCons a lansat Aplicaţia Globală de Protecţia Consumatorilor, cu prilejul Zilei Internaţionale "One Health", care este marcată anual pe data de 3 noiembrie, informează luni organizaţia europeană pentru protecţia consumatorilor. "Cu ocazia Zilei Internaţionale 'One Health', ce este celebrată în fiecare an pe data
Trei oferte depuse pentru construcţia primului lot al autostrăzii Paşcani - Suceava
Două asocieri de constructori din România şi un antreprenor italian au depus luni oferte pentru construcţia primilor 33 de kilometri ai autostrăzii Paşcani - Suceava, un contract cu o valoare de 3,88 miliarde lei (fără TVA), a anunţat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu. "Pas important pentru construcţia primilor 33 de km a