Filmul ''Emilia Pérez'', selectat pentru a reprezenta Franţa la premiile Oscar din 2025
Comedia muzicală "Emilia Pérez", regizată de Jacques Audiard, reprezintă propunerea Franţei pentru o nominalizare la categoria "cel mai bun lungmetraj internaţional" la gala premiilor Oscar din martie 2025, a anunţat miercuri Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC) din această ţară, informează AFP.
Filmat în spaniolă, acest lungmetraj, care oscilează între un thriller dark şi coregrafii pe ritmuri de reggaeton, spune povestea transformării unui baron al drogurilor mexican, care îşi schimbă viaţa şi devine femeie.
Comedia a câştigat Premiul Juriului la cea mai recentă ediţie a Festivalului de Film de la Cannes şi le-a adus, de asemenea, un premiu de interpretare colectiv actriţelor Zoe Saldana, Selena Gomez şi interpretei sale principale, artista transgen Karla Sofía Gascón.
Candidatura franceză urmează să fie trimisă către Academia de film americană, care va anunţa pe 17 ianuarie 2025 titlurile lungmetrajelor străine ce vor fi nominalizate în această categorie.
Anul trecut, comisia responsabilă cu alegerea candidatului francez la Oscaruri a fost aspru criticată pentru că a preferat "La Passion de Dodin Bouffant", de Tran Anh Hung, în detrimentul candidatului anticipat de mulţi specialişti, "Anatomie d'une chute", filmul care a fost recompensat cu trofeul Palme d'Or la Festivalul de la Cannes 2023 şi care s-a bucurat de un succes imens atât în Franţa, cât şi la nivel internaţional.
Franţa nu a fost, în cele din urmă, selectată pentru a concura în categoria "cel mai bun lungmetraj internaţional". Acel eşec a dus la o reînnoire majoră a comisiei de profesionişti responsabilă pentru selectarea candidatului francez.
În prezent formată din 11 profesionişti din domeniul cinematografiei, cu paritate femei-bărbaţi (inclusiv unul dintre producătorii filmului "Anatomie d'une chute") şi prezidată de Charles Tesson, fost director al secţiunii Semaine de la Critique de la Cannes, comisia a preselectat săptămâna trecută patru filme.
Pe lângă filmul lui Jacques Audiard, "Le Comte de Monte-Cristo", unul dintre cele mai mari succese de box-office ale anului 2024, precum şi două pelicule mai puţin cunoscute, "Misericorde", de Alain Guiraudie, şi "All We Imagine as Light", al tinerei regizoare indiene Payal Kapadia, s-au aflat pe lista scurtă a acestei selecţii. AGERPRES/ (AS - autor: Ana Alecu, editor: Florin Bădescu, editor online: Anda Badea)
Alte știri din categorie
Premiul literar Flore, atribuit scriitorului Benjamin Stock
Premiul literar Flore pe anul 2024 i-a fost decernat joi la Paris scriitorului Benjamin Stock pentru romanul său de debut, "Marc", o critică amuzantă a conspiraţionismului bazată pe romanele autorului francez de mare succes Marc Levy, a anunţat juriul, citat de AFP. Benjamin Stock a primit 11 voturi, contra unui vot primit de Joy Majdalani, &
A murit părintele ''Eat-Art'', artistul vizual Daniel Spoerri, de origine română
Artistul vizual elveţian Daniel Spoerri, figură marcantă a mişcării artistice "Nouveau Réalisme" ("Noul Realism") şi părintele "Eat-Art", care constă în fixarea urmelor unei mese într-o operă de artă, a încetat din viaţă, a anunţat miercuri Centrul Pompidou din Paris. "Suntem profund
Doi jurnalişti israelian şi palestinian, recompensaţi cu premiul pentru curaj jurnalistic la Paris
Jurnalistul israelian Yuval Abraham şi jurnalistul palestinian Basel Adra au fost recompensaţi pentru activitatea lor privind colonizarea israeliană în Cisiordania cu Premiul Anna Politkovskaia - Arman Soldin pentru curaj jurnalistic, a anunţat marţi Ministerul francez al Afacerilor Externe, relatează AFP. Yuval Abraham şi Basel Adra, &i
Gravuri de Picasso, expuse la British Museum din Londra
Aproape 100 de gravuri realizate de Pablo Picasso vor fi expuse începând de joi la British Museum din Londra, alcătuind un fel de jurnal intim al artistului de la sosirea lui la Paris şi până în ultimii săi ani de viaţă, informează AFP. "Picasso a realizat aproximativ 2.400 de stampe în întreaga sa carieră. Oamenii cuno
Ultimul sezon al serialului ''Stranger Things'' va fi lansat în 2025, a confirmat Netflix
Cel de-al cincilea sezon al serialului ''Stranger Things'', care va fi totodată ultimul, va avea premiera în 2025, a anunţat miercuri Netflix, potrivit publicaţiei de specialitate Variety. Pentru a celebra 6 noiembrie 1983, supranumită ''Ziua Stranger Things'', data la care personajul Will Byers (interpretat de Noah Schnap
Premiul Medicis pe anul 2024, câştigat de scriitoarea Julia Deck
Premiul Medicis pe anul 2024 a fost atribuit miercuri scriitoarei Julia Deck, în vârstă de 50 de ani, pentru romanul său "Ann d'Angleterre", publicat la editura Seuil, informează livreshebdo.fr. Ea a primit cinci voturi în cel de-al treilea tur de scrutin, depăşindu-l pe principalul său contracandidat, Thomas Clerc, autorul roma
Scriitorul Miguel Bonnefoy a câştigat premiul Femina pe anul 2024
Premiul Femina pentru roman francez i-a fost atribuit marţi scriitorului franco-venezuelean Miguel Bonnefoy pentru volumul "Le Reve du Jaguar", care a fost deja recompensat cu Marele Premiu pentru Roman al Academiei Franceze la sfârşitul lunii octombrie, informează TV5monde.fr. "Este un premiu pe care îl aşteptam de zece ani", a
Premiul Goncourt pe anul 2024, atribuit scriitorului Kamel Daoud
Premiul Goncourt pe anul 2024 a fost atribuit luni scriitorului franco-algerian Kamel Daoud pentru romanul "Houris" (editura Gallimard), o ficţiune despre masacrele din "deceniul negru" algerian (1992-2002), informează AFP. Kamel Daoud, în vârstă de 54 de ani, a fost desemnat câştigător după primul tur de scrutin, obţin&ac
Lungmetrajul care marchează revenirea pe marile ecrane a ursuleţului Paddington a avut premiera la Londra
Paddington revine pe marele ecran: după şapte ani de la cel de-al doilea lungmetraj care îl are ca protagonist pe ursuleţul peruvian refugiat la Londra, o nouă peliculă din această serie cinematografică prezintă aventurile simpaticului personaj în inima pădurii amazoniene, informează AFP. Premiera mondială a filmului ''Paddington in Peru
Un film ''Game of Thrones'', în curs de dezvoltare la Hollywood
Vor face dragonii din Westeros saltul de pe micul la marele ecran? Cel puţin un film bazat pe serialul TV de mare succes "Game of Thrones" se află în primele etape de dezvoltare, au anunţat joi publicaţiile americane The Hollywood Reporter şi Deadline, citate de AFP. Serialul TV original HBO şi cele opt sezoane ale sale au devenit un fenomen cu
Kamel Daoud, un cronicar al Algeriei, exilat prin ''forţa împrejurărilor''
Scriitorul franco-algerian Kamel Daoud, care a câştigat luni, la vârsta de 54 de ani, prestigiosul premiu Goncourt, este un cronicar critic al Algeriei, cu un mod liber de exprimare care l-a obligat în cele din urmă să îşi părăsească oraşul natal, Oran, şi să se mute fără prea mare tragere de inimă la Paris, informează AFP. "Houris
TOP CINEMA: ''Venom: The Last Dance'' continuă să domine box-office-ul nord-american
"The Last Dance", al treilea film din seria cinematografică ''Venom'', s-a clasat din nou pe primul loc în box-office-ul nord-american, conform estimărilor de duminică ale companiei de specialitate Exhibitor Relations, informează AFP.
Scriitorul Gael Faye a câştigat premiul Renaudot pe anul 2024
Scriitorul Gael Faye, în vârstă de 42 de ani, a câştigat luni premiul literar francez Ranaudot pe anul 2024 pentru romanul său "Jacaranda" (editura Grasset), care abordează tematica genocidului din Rwanda, informează huffingtonpost.fr. Potrivit tradiţiei, anunţul a fost făcut marţi la restaurantul Drouant din Paris,
Scriitorul Oswald Egger, distins cu premiul literar Georg Büchner, acordat anual în Germania
Scriitorul Oswald Egger a fost recompensat cu premiul anual Georg Büchner, una dintre cele mai importante distincţii literare acordate autorilor de limbă germană, transmite agenţia DPA. "Este tot ce ţi-ai putea dori", a declarat Egger sâmbătă, înaintea ceremoniei de decernare, la Staatstheater din Darmstadt. "Sunt
În pofida internetului, cubanezii iubesc în continuare foiletoanele radiofonice
Nici internetul, nici serialele TV difuzate pe platformele de streaming nu au reuşit să pună capăt "idilei" dintre cubanezi şi foiletoanele radiofonice, un gen de program audio care este încă foarte viu în această ţară ce a fost cândva avangarda sa în America Latină, informează AFP. În urmă cu aproape 80