Stratul de ozon este pe cale să se refacă în pofida unei erupţii vulcanice, afirmă Organizaţia Meteorologică Mondială
Stratul de ozon din atmosfera planetei noastre se află "pe drumul către o recuperare pe termen lung" în pofida unei erupţii vulcanice distrugătoare din Pacificul de Sud, a anunţat marţi Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM), lăudând eforturile de eliminare treptată a substanţelor chimice care distrug stratul de ozon, informează Reuters.
Conform tendinţelor actuale, stratul de ozon este pe cale să revină la nivelul său din 1980 în jurul anului 2066 deasupra Antarcticii, în 2045 deasupra Arcticii şi în 2040 deasupra restului lumii, a precizat această agenţie din cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Deşi erupţia vulcanică de lângă Tonga de la începutul anului 2022 a dus la o scurtă perioadă de diminuare accelerată a ozonului deasupra Antarcticii anul trecut, determinată de nivelurile mai ridicate de vapori de apă din atmosferă, pierderile de ozon globale au fost limitate, a anunţat OMM în buletinul său anual privind ozonul.
Stratul de ozon protejează Pământul de radiaţiile ultraviolete ale Soarelui, care sunt asociate cu cancerul de piele şi cu alte riscuri pentru sănătate.
Protocolul de la Montreal, care a intrat în vigoare în 1989, a convenit să elimine treptat clorofluorocarburile (CFC) şi alte substanţe care diminuează stratul de ozon, iar succesul acelui acord internaţional "reprezintă un puternic simbol al speranţei" într-o perioadă în care cooperarea multilaterală a fost supusă unor tensiuni, a declarat secretarul general al ONU, Antonio Guterres.
CFC-urile au fost înlocuite în mare parte cu hidrofluorocarburi (HFC), care nu provoacă distrugerea stratului de ozon, dar sunt gaze cu un efect de seră puternic şi care duc la încălzirea climei.
Ţările pun acum în aplicare Amendamentul de la Kigali, semnat în 2016 pentru a fi adăugat Protocolului de la Montreal, care va reduce treptat producţia de HFC-uri şi ar putea evita încălzirea globală a climei planetei noastre cu aproximativ 0,5 grade Celsius până în anul 2100.
China rămâne cel mai mare producător mondial de HFC-uri, cu o capacitate actuală echivalentă cu aproape 2 miliarde de tone de dioxid de carbon. Aproximativ un sfert din acea cantitate este exportată.
Ministerul Mediului din China a anunţat luni că va publica în curând un plan pentru a controla mai bine producţia de HFC. Ca ţară în curs de dezvoltare, China este obligată să îşi reducă consumul de HFC cu 85% în perioada 2013-2045.
China îşi reduce cotele de producţie şi reprimă producţia ilegală, dar a avertizat în acest an că încă "se confruntă cu provocări uriaşe" în ceea ce priveşte eliminarea treptată a HFC-urilor, care sunt utilizate de o gamă largă de industrii diferite, dintre care multe întâmpină dificultăţi în a găsi produse înlocuitoare. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Alte știri din categorie
Inundaţii în Spania/ Când dezinformarea agravează catastrofa
Explicaţii mincinoase cu privire la originea dezastrului, false mesaje ale autorităţilor publice, evaluări eronate: inundaţiile care au devastat sud-estul Spaniei au dus la publicarea a numeroase ştiri false pe reţelele de socializare, alimentând furia împotriva autorităţilor, informează AFP. Ploile torenţiale care au căzut în special î
Oamenii de ştiinţă au identificat compoziţia misterioaselor bile negre apărute pe plaje din Australia
Oamenii de ştiinţă au identificat originea miilor de bile negre aduse de apele mării pe mai multe plaje din estul Australiei în luna octombrie, informează DPA. Plaja Coogee, populară în rândul excursioniştilor, a fost curăţată după ce salvamarii ''au descoperit reziduuri misterioase, de culoare neagră, în formă sferică''
Ritmul defrişărilor în Amazonia braziliană, la cel mai scăzut nivel din ultimii 9 ani
Ritmul defrişărilor în Amazonia braziliană a scăzut cu 30,6% într-un an, între august 2023 şi iulie 2024, o evoluţie prezentată drept un succes pentru preşedintele Luiz Inácio Lula da Silva, care a promis că va lupta cu hotărâre împotriva acestui fenomen, informează joi AFP. Apărătorii mediului au salutat această evoluţie,
Indonezia/ Nor de cenuşă la aproape 8 km altitudine după o nouă erupţie a vulcanului Lewotobi Laki-laki
Un vulcan din estul Indoneziei a erupt din nou, joi, proiectând în atmosferă o imensă coloană de cenuşă, la două zile după ce a aruncat roci incandescente asupra unor sate vecine, provocând moartea a nouă persoane, informează AFP. Agenţia de vulcanologie a ţării a raportat joi şapte erupţii care au proiectat cenuşă la o &icir
Cuba din nou fără electricitate şi lovită de uraganul Rafael, categoria 3
Uraganul Rafael de categoria 3 a atins uscatul miercuri după-amiază la vest de Havana, în timp ce insula se află în întuneric din cauza prăbuşirii sistemului electric, avarie cauzată de rafalele de vânt de peste 185 km/h, relatează joi AFP. "Rafael a atins uscatul în provincia cubaneză Artemisa", la vest
Filipine/ Mii de persoane s-au refugiat în adăposturi înainte de sosirea unui nou taifun
Mii de persoane din Filipine s-au mutat în adăposturi temporare înainte de sosirea unui nou taifun, au anunţat autorităţile locale joi, la câteva zile după moartea a peste o sută de locuitori în urma unui alt taifun şi a unei furtuni, transmite AFP. Taifunul Yinxing (Marce, după denumirea locală), însoţit de v&aci
SUA/ Un incendiu se propagă rapid în apropiere de Los Angeles
Un incendiu se propaga rapid miercuri în nord-vestul oraşului Los Angeles, alimentat de vânturi violente care l-au împins până la porţile unor suburbii de lux ale unui oraş cu 70.000 de locuitori, sezonul incendiilor nefiind încă încheiat în California, notează AFP. Autorităţile i-au somat pe locuitori
Inundaţii în Spania: 93 de persoane dispărute, potrivit unui nou bilanţ
Un total de 93 de persoane sunt date dispărute de la inundaţiile care au devastat sud-estul Spaniei în urmă cu opt zile, potrivit unui nou bilanţ publicat miercuri de Curtea Superioară de Justiţie din regiunea Valencia, relatează AFP. Marţi seara, această instanţă a indicat că 89 de persoane sunt căutate în urma intemperiilor care
Prinţul William speră că premiul său ecologic va aduce speranţă în contextul unui viitor ''sumbru''
Prinţul William al Regatului Unit speră ca premiul său ecologic, în valoare de mai multe milioane de dolari, să ofere optimismul de care au atât de multă nevoie activiştii pentru climă, afirmând că viitorul arată "destul de sumbru" fără implicarea tinerilor, informează Reuters. Prinţul William a călătorit în Africa de Sud &ici
Japonia/ Prima ninsoare pe Muntele Fuji, mai târziu ca oricând
Zăpada s-a aşternut în sfârşit pe Muntele Fuji, conform fotografiilor postate miercuri dimineaţă de autorităţile locale şi de locuitori, după ce niciodată până acum nu a mai nins atât de târziu pe cel mai cunoscut munte al Japoniei, transmite AFP. "Iată fotografii ale Muntelui Fu
Cuba se pregăteşte de sosirea uraganului Rafael, la două săptămâni după ce a fost lovită de uraganul Oscar
Cuba se pregăteşte pentru sosirea uraganului Rafael, care urmează să lovească insula miercuri, într-un moment în care ţara abia îşi revine după o pană uriaşă de curent şi după trecerea uraganului Oscar, care a lăsat în urma sa opt morţi, informează AFP. "Rafael s-a transformat în
Inundaţii în Spania: 89 de dispăruţi, potrivit justiţiei regionale din Valencia
Justiţia din Valencia a declarat marţi seara că a înregistrat 89 de cazuri de persoane dispărute în aceasta regiune spaniolă puternic afectată de inundaţii, relatează AFP. "Birourile mixte ale poliţiei ştiinţifice şi ale forţelor de securitate au înregistrat 89 de cazuri de persoane dispărute", a indicat Curtea Supe
BTA: La viitoarea expediţie navală bulgară în Antarctica vor lua parte şi ornitologi
Pentru prima dată, vor participa şi ornitologi la cea de-a treia expediţie polară către Antarctica a vasului de cercetare bulgar Sv. Sv. Kiril i Metodii (RSV 421), care va ridica ancora pe 7 noiembrie din Varna, a declarat marţi pentru BTA căpitanul vasului, Radko Muevsk. Muevsk a precizat că ruta vasului va fi aproape identică cu precedentele două expedi
Prinţul William al Marii Britanii soseşte în Africa de Sud unde va participa la decernarea premiului Earthshot Prize
Prinţul William al Marii Britanii a aterizat luni în Cape Town în cadrul unei vizite de patru zile în Africa de Sud, axată pe premiul său anual Earthshot Prize pentru inovatori din domeniul mediului, transmite Reuters. Moştenitorul tronului britanic va participa, de asemenea, la summitul global United for Wildlife şi va avea
Ajutoare trimise de urgenţă după o erupţie mortală a unui vulcan din Indonezia
Autorităţile indoneziene au livrat marţi ajutoare de urgenţă miilor de persoane afectate de erupţia vulcanului Lewotobi Laki-Laki de pe insula Flores, soldată cu cel puţin 10 victime şi zeci de răniţi, transmite agenţia DPA. Guvernul a trimis echipe pentru operaţiunile de ajutorare, provizii medicale şi bunuri de primă necesitate către zonele