DOCUMENTAR: Semnarea, la Moscova, a Convenţiei de armistiţiu dintre România şi Naţiunile Unite (12 septembrie 1944)
În ziua de 12 septembrie 1944 era semnată, la Moscova, Convenţia de armistiţiu între guvernul României, pe de o parte, şi guvernele Uniunii Sovietice, Marii Britanii şi Statelor Unite ale Americii, pe de altă parte. Documentul a fost semnat de L. Pătrăşcanu, D. Dămăceanu, B. Ştirbey, G. Popp, din partea guvernului român, şi de mareşalul sovietic R.I. Malinovski, din partea URSS, SUA şi a Marii Britanii.
La 23 august 1944 avusese loc actul în urma căruia România a întors armele şi s-a alăturat Naţiunilor Unite în lupta împotriva puterilor Axei, fiind declanşată lupta împotriva Germaniei naziste.
''Desprinderea de Germania, realizată prin actul de la 23 august 1944, a fost urmată imediat de începutul satelizării României, de astă dată în orbita Kremlinului'', scrie istoricul Florin Constantiniu în lucrarea sa ''O istorie sinceră a poporului român'' (Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2002). ''Armata Roşie, pe măsura înaintării ei, ignora cu desăvârşire schimbarea intervenită în orientarea României şi, în consecinţă, dezarma şi captura unităţile române din Moldova''. La aceasta se adăugau şi jafurile comise de soldaţii sovietici. ''Comandamentele sovietice aveau însă un argument-forte: armistiţiul nu fusese semnat'', scrie Florin Constantiniu în lucrarea amintită. Armistiţiul avea să fie semnat abia în noaptea de 12/13 septembrie 1944.
În primul articol al Convenţiei de armistiţiu se arăta: ''Cu începere de la 24 august 1944, ora 4 a.m., România a încetat cu totul operaţiunile militare împotriva Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste, pe toate teatrele de război, a ieşit din războiul împotriva Naţiunilor Unite, a rupt relaţiile cu Germania şi sateliţii săi, a intrat în război şi va duce războiul alături de Puterile Aliate împotriva Germaniei şi Ungariei, cu scopul de a restaura independenţa şi suveranitatea României, pentru care scop va pune la dispoziţie nu mai puţin de 12 divizii ale infanteriei, împreună cu serviciile tehnice auxiliare. Operaţiunile militare din partea forţelor armate române cuprinzând forţele navale şi aeriene, împotriva Germaniei şi Ungariei, vor fi purtate sub conducerea generală a Înaltului Comandament Aliat (sovietic)'', conform volumului ''Relaţii internaţionale în acte şi documente'', volumul II (1939-1945) (Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1976).
Guvernul român se obliga să asigure, pe propria sa cheltuială, libera mişcare a trupelor sovietice pe teritoriul ţării, să pună la dispoziţie construcţii şi instalaţii de tot felul şi să facă plăţile cerute de Comandamentul sovietic, se menţionează în volumul ''Instaurarea totalitarismului comunist în România'', autori Şerban Rădulescu-Zoner, Daniela Buşe, Beatrice Marinescu (Editura Cavallioti, Bucureşti, 1995).
Era stabilită o despăgubire a URSS de 300 milioane de dolari ''plătibili în curs de şase ani, în mărfuri (produse petrolifere, cereale, materiale lemnoase, vase maritime şi fluviale, diverse maşini etc.)''. Guvernul român se mai obliga să elibereze prizonierii de război şi să predea atât valorile materiale capturate în URSS cât şi ''orice materiale de război ale Germaniei şi ale sateliţilor ei de pe teritoriul român''.
Partea română se angaja, totodată, să dizolve imediat toate organizaţiile prohitleriste de tip fascist, aflate pe teritoriul românesc, ''cât şi orice alte organizaţii care duc propagandă ostilă Naţiunilor Unite şi în special Uniunii Sovietice'', precum şi ''să colaboreze cu Înaltul Comandament Aliat (sovietic) la arestarea şi judecarea persoanelor acuzate de crime de război''.
Articolul 17 preciza: ''Administraţia civilă românească este restabilită pe întregul teritoriu al României, până la o distanţă de linia frontului de minimum 50-100 km (depinzând de condiţiile terenului), organele administrative româneşti obligându-se să aducă la îndeplinire, în interesul restabilirii păcii şi securităţii, instrucţiunile şi ordinele Înaltului Comandament Aliat (sovietic) date de către el, în scopul de a asigura execuţia acestor condiţiuni de armistiţiu''. (''Relaţii internaţionale în acte şi documente'', vol. II (1939-1945), Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1976)
În articolul 19 se arăta: ''Guvernele Aliate socotesc hotărârea Arbitrajului de la Viena, cu privire la Transilvania, ca nulă şi neavenită şi sunt de acord ca Transilvania (sau cea mai mare parte a ei) să fie restituită României sub condiţia confirmării prin Tratatul de Pace (...)''.
Aplicarea prevederilor Convenţiei de armistiţiu urma să fie supravegheată de o Comisie Aliată de Control, ''sub conducerea generală şi ordinele Înaltului Comandament Aliat (sovietic), lucrând în numele Puterilor Aliate''. (Articolul 18)
În jurnalul său, generalul Constantin Sănătescu, aflat în fruntea guvernului constituit la 23 august 1944, nota la 14 septembrie 1944: ''Soseşte delegaţia de la Moscova. Chiar după masă, am convocat consiliul de miniştri, pentru ca Pătrăşcanu să facă o expunere sumară asupra felului cum s-au desfăşurat tratativele''. (''Jurnalul generalului Sănătescu'', Editura Humanitas, Bucureşti, 1993).
Iar a doua zi, la 15 septembrie 1944, Constantin Sănătescu nota: ''În consiliul de miniştri am luat în discuţie articol cu articol din armistiţiu. Sunt condiţii destul de grele, aş zice că unele condiţii ar putea figura într-o capitulare necondiţionată. Ni se impun condiţii care vor îngreuna situaţia internă. Apoi, dezordinea produsă de trupele ruseşti va spori greutăţile. Prevăd de acum mari suferinţe pentru popor''. AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu; editor: Roxana Losneanu, editor online: Andreea Preda)
Sursa foto: Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe/Facebook
Alte știri din categorie
Festivalul de Film Românesc de la Washington, din 7-10 noiembrie 2024
Cea de-a cincea ediţie a Festivalului de Film Românesc de la Washington are loc în perioada 7-10 noiembrie 2024, la Landmark's E Street Cinema, sub titlul "New Romanian Perspectives", conform informării Ambasadei României în SUA. Cel mai mare eveniment de promovare a cinematografiei naţionale din spaţiul nord-american, der
Cea de-a cincea reuniune a Comunităţii Politice Europene, la Budapesta (7 noiembrie)
Cea de-a cincea reuniune a Comunităţii politice europene (CPE) are loc la 7 noiembrie 2024, la Budapesta, şi va dezbate provocările în materie de securitate cu care se confruntă Europa, conform scrisorii de invitaţie la summit publicate pe site-ul https://www.consilium.europa.eu/, la 25 octombrie. Comunitat
O PERSONALITATE PE ZI: Actorul Dean Stockwell
Actorul de film, teatru şi televiziune, Dean Stockwell, cu o carieră de aproape şapte decenii, s-a remarcat în producţii precum "Quantum Leap" (1989-1993) sau "Dune" (1984). A primit o nominalizare la un Premiu Oscar la categoria cel mai bun actor în rol secundar pentru rolul său din "Married to the Mob" (1988). Robert
7 noiembrie - Ziua internaţională împotriva violenţei şi a bullying-ului la şcoală, inclusiv a cyberbullying-ului (UNESCO)
Ziua internaţională împotriva violenţei şi a bullying-ului la şcoală, inclusiv a cyberbullying-ului, este marcată în prima zi de joi a lunii noiembrie, în 2024, la 7 noiembrie, potrivit site-ului UNICEF, https://www.unicef.org/. Bullying-ul se poate identifica, indică site-ul https://www.u
BISERICI ŞI CATEDRALE: Catedrala din Uppsala
Catedrala din oraşul suedez Uppsala datează de la sfârşitul secolului al XIII-lea. Este cea mai înaltă biserică din Scandinavia, reşedinţa episcopală a arhiepiscopului Suediei, adăposteşte osemintele Sfântului EriK, gazda tradiţională de încoronare a regilor suedezi în trecut şi o adevărată capodoperă a arhitecturii gotice scandinave, conform
5 noiembrie - Ziua mondială de conştientizare a tsunamiurilor (ONU)
Ziua mondială de conştientizare a tsunamiurilor este marcată, anual, la data de 5 noiembrie. În ultimii 100 de ani, peste 260.000 de oameni au murit în 58 de dezastre provocate de tsunami. Cu o medie de 4.600 de morţi, acest fenomen a depăşit orice alt dezastru natural. Cel mai mare număr de decese a fost provocat de tsunamiul care a avut loc în urma seismu
O PERSONALITATE PE ZI: Muzicianul canadian Bryan Adams
Bryan Adams este un cântăreţ-compozitor rock, fotograf şi activist social ale cărui albume "Cuts Like a Knife" (1983) şi "Reckless" (1984) l-au făcut unul dintre cei mai populari şi de succes artişti ai anilor '80. S-a născut pe 5 noiembrie 1959, în Kingston, Ontario, Canada. Adams a fost un talentat muzical la o vârst
DOCUMENTAR: Actorul american Matthew McConaughey împlineşte 55 de ani (4 noiembrie)
Actorul Matthew McConaughey, recompensat, în 2014, cu Premiul Oscar la categoria cea mai bună interpretare a unui actor în rol principal, pentru rolul Ron Woodruff din producţia "Dallas Buyers Club", s-a născut la 4 noiembrie 1969, în Uvalde, Statul Texas. A absolvit Universitatea din Austin (1993) şi a înregistrat primul succes cu filmul &q
Tim Walz, candidatul democrat la vicepreşedinţia SUA (fişă biografică)
Guvernatorul de Minnesota Tim Walz, candidatul democrat la vicepreşedinţia SUA, s-a născut la 6 aprilie 1964, la West Point, Cuming County, Nebraska. A absolvit Liceul Butte (1982) şi Colegiul de Stat Chadron, cu o diplomă în ştiinţe sociale (1989), urmând apoi un master la Universitatea de Stat Minnesota, din Mankato, Minnesota (2001) şi cursuri la Universitatea
JD Vance, candidatul republican la vicepreşedinţia SUA (fişă biografică)
Senatorul de Ohio JD Vance, candidatul Partidului Republican la vicepreşedinţia SUA, s-a născut la 2 august 1984, în Middletown, statul Ohio, potrivit https://www.vance.senate.gov şi https://www.biography.com. A absolvit, în 2003, Middletown High School. În 2005, s-a înscris în serviciul militar al US Marine Corps,
Kamala Harris, candidata democrată la preşedinţia SUA (fişă biografică)
Vicepreşedinta Statelor Unite ale Americii, Kamala Harris, candidata democrată la preşedinţia SUA, s-a născut la 20 octombrie 1964, în Oakland, California, dintr-un tată de origine jamaicană, care a emigrat în SUA pentru a urma studii în economie, şi o mamă activistă şi cercetătoare în domeniul cancerului de sân, care a emigrat din India
Donald Trump, candidatul republican la preşedinţia SUA (fişă biografică)
Donald Trump, cel de-al 45-lea preşedinte al Statelor Unite, s-a născut la 14 iunie 1946, în Queens, New York. Fiul lui Fred Trump, un bogat investitor imobiliar stabilit în New York City, Donald Trump a absolvit New York Military Academy (NYMA) din New York (1964) şi Şcoala de business Wharton a Universităţii Pennsylvania (1968). După terminarea studiilor, s-a a
O PERSONALITATE PE ZI: Actorul Martin Henry Balsam
Actorul Martin Henry Balsam, deţinător al unui Oscar în 1966, cunoscut pentru rolurile din "Psycho", "A Thousand Clowns" sau serialul "Archie Bunker's Place", s-a născut la 4 noiembrie 1919, în Bronx, la Jewish, New York, SUA. A urmat liceul la "DeWitt Clinton High School" din New York şi cursurile clubul
O PERSONALITATE PE ZI: Iulia Hasdeu, un copil precoce, o tânără genială
Iulia Hasdeu, unica fiică a savantului Bogdan Petriceicu Hasdeu, era de o inteligenţă sclipitoare, un copil precoce care la doi ani şi jumătate învăţa alfabetul, memora poezii, la trei ani ştia să citească, la opt ani vorbea în limbile franceză, germană şi engleză trecând examenele pentru clasele primare, la 11 ani compunea piese de teatru, iar la 16 ani de
O PERSONALITATE PE ZI: Colecţionarul de artă Solomon Guggenheim
Afacerist, filantrop şi, mai ales, colecţionar de artă, Solomon Robert Guggenheim s-a născut la 2 februarie 1861, în Philadelphia, Pennsylvania, SUA, potrivit guggenheim.org. A fost fiul imigrantei germane Barbara şi al imigrantului elveţian Meyer Guggenheim. Tatăl său deţinea o întreprinder