Săptămâna europeană 2-6 septembrie 2024
Negocierile şi discuţiile privind componenţa noii Comisii Europene, reuniunea informală a Consiliului Afaceri Generale al Uniunii Europene de la Budapesta, deschiderea perioadei de depunere a candidaturilor pentru stagii remunerate la Consiliul UE (4 septembrie-2 octombrie 2024), raportul Curţii de Conturi a Uniunii Europene privind modul în care agenţiile medicale ale Uniunii au gestionat criza COVID-19 etc. sunt o parte dintre evenimentele desfăşurate la nivelul Uniunii în perioada 2-6 septembrie 2024.
Comisia Europeană
*2 septembrie: Noua Comisie Europeană, care va continua să fie prezidată de Ursula von der Leyen, nu va obţine paritatea de gen, deoarece majoritatea statelor membre au propus doar bărbaţi pentru posturile de comisari, în pofida faptului că actuala preşedintă ceruse ca fiecare capitală europeană să propună o femeie şi un bărbat, conform relatării EFE de la această dată. Distribuţia portofoliilor, care înregistrează un echilibru de aproape 50% în actualul executiv european - cu 13 femei şi 14 bărbaţi în configuraţia actuală -, va presupune o echipă cu aproximativ de două ori mai mulţi bărbaţi decât femei pentru următorii cinci ani.
Din numele cunoscute până la 6 septembrie, doar 9 sunt femei (Germania, Croaţia, Estonia, Spania, Finlanda, Portugalia, Suedia, Belgia, România), listă la care s-ar putea adăuga Bulgaria, care a fost singura ţară care a propus, la termenul limită stabilit pentru 30 august, un bărbat şi o femeie.
La 4 septembrie, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a dat asigurări, în cadru unei conferinţe de presă la Bruxelles, că va continua să lucreze pentru o echipă de comisari cu un număr egal de bărbaţi şi femei, lucru pe care nu l-a realizat până în prezent, şi a deplâns faptul că egalitatea de gen în funcţiile de responsabilitate nu se realizează niciodată în mod natural şi trebuie căutată în mod expres, mai scrie EFE.
Parlamentul European a invitat-o pe Von der Leyen să se întâlnească pe 11 septembrie cu şefii grupurilor politice şi cu preşedinta instituţiei pentru a le prezenta distribuţia finală a echipei sale, deşi nu este clar dacă o va face publică înainte sau după această întâlnire care se va desfăşura cu uşile închise (EFE).
*5 septembrie: Comisia Europeană a anunţat, la această dată, că aproape 100.000 de doze de vaccin împotriva variolei vor ajunge în Republica Democratică Congo (RDC), ceea ce face ca acestea să fie prima livrare a vaccinului către această ţară. Se preconizează că o a doua livrare, în valoare de aproximativ 100.000 de vaccinuri, va ajunge în zilele următoare. Aceste vaccinuri fac parte din cele 215.000 de doze de vaccin MVA-BNÂŽ pe care Autoritatea pentru Pregătire şi Răspuns în caz de Urgenţă Sanitară (HERA) a Comisiei Europene s-a angajat să le împartă cu ţările afectate din Africa, ca răspuns imediat la epidemia de variola mpox.
Prin intermediul Echipei Europa, alte 351.500 de doze din Franţa, Germania, Spania, Malta, Portugalia, Luxemburg, Croaţia, Austria, Polonia şi, eventual, din alte câteva state membre vor fi donate CDC Africa pentru a fi distribuite ţărilor afectate. Astfel, numărul total de doze de vaccin donate de Echipa Europa se ridică la circa 560.000, ceea ce include cele 215.000 doze de mai sus care au fost donate de HERA în cooperare cu compania farmaceutică nordică bavareză, informează site-ul Comisiei Europene, https://ec.europa.eu/.
Consiliul Uniunii Europene
*2-3 septembrie: A avut loc, la Budapesta, reuniunea informală a Consiliului Afaceri Generale al Uniunii Europene, sub egida preşedinţiei Ungariei la UE. Preşedinţia ungară a Uniunii Europene încearcă să redacteze proiectul unui nou acord european privind competitivitatea, înaintea reuniunii neoficiale a Consiliului European, care va fi găzduită de Budapesta în 8 noiembrie, a declarat, în 3 septembrie, ministrul ungar al afacerilor europene, Janos Boka, citat de MTI.
*4 septembrie: Consiliul Uniunii Europene a anunţat programul de stagii al Consiliului, ce oferă o experienţă directă a modului de funcţionare a Consiliului şi a UE, informează https://www.consilium.europa.eu/. Astfel, candidaturile pot fi depuse în perioada 4 septembrie-2 octombrie 2024 (ora 12.00 CEST), pentru stagiile care încep în februarie 2025. Depunerea candidaturilor poate fi făcută pe site-ul https://consilium.gestmax.eu/search. De două ori pe an, Consiliul oferă stagii remunerate de câte 5 luni la Bruxelles în perioadele 16 februarie-15 iulie (prima perioadă) şi 1 septembrie-31 ianuarie (a doua perioadă). Consiliul oferă, de asemenea, stagii pentru studenţii de la şcolile naţionale de administraţie.
Parlamentul European
*5 septembrie: Eurodeputatul român (PNL), Siegfried Mureşan, din grupul Partidului Popular European în Parlamentul European (PE), a fost desemnat de grupurile politice din legislativul comunitar negociator-şef privind viitorul buget multianual al Uniunii Europene (UE) post-2027, conform unui comunicat al biroului său. Bugetul multianual al UE, întins pe 7 ani, are o valoare totală de aproximativ 1,3 trilioane de euro şi este instrumentul din care România primeşte cea mai mare parte a fondurilor europene nerambursabile pentru investiţii şi pentru subvenţiile agricole. Din actualul exerciţiu financiar multianual, 2021-2027, România beneficiază de aproximativ 46 de miliarde de euro, ceea ce înseamnă 16,5% din PIB-ul ţării. Siegfried Mureşan este primul europarlamentar din România care îndeplineşte acest rol.
Curtea de Conturi a Uniunii Europene
*4 septembrie: Curtea de Conturi a Uniunii Europene (CCE) a consemnat, într-un raport publicat la această dată, că agenţiile UE din domeniul medical nu au fost pe deplin pregătite pentru o pandemie de durată, dar că ele au reuşit totuşi să se adapteze şi să răspundă eficient la criza provocată de pandemia de COVID-19. De aceea, încercările de a îmbunătăţi gradul de pregătire la crizele sanitare mai trebuie să treacă proba timpului, arată raportul CCE, conform https://www.eca.europa.eu/.
Raportul arată că în prima linie în lupta împotriva pandemiei au fost cele două agenţii ale UE din domeniul medical: Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC) şi Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA). Auditorii Curţii de Conturi au observat însă că ECDC a subestimat iniţial gravitatea situaţiei, considerând puţin probabilă introducerea virusului în UE. Abia pe 12 martie 2020, la trei zile după ce Italia a instaurat măsuri la nivel naţional de limitare a mişcării persoanelor, centrul a admis că era necesară o "acţiune specifică imediată".
ECDC începuse, într-adevăr, să colecteze date privind pandemia, dar această sarcină a fost îngreunată de faptul că numărul de infecţii declarate depindea în mare măsură de diferitele strategii de testare ale statelor membre, se mai precizează în raport.
În schimb, arată raportul Curţii de Conturi, EMA s-a adaptat rapid la situaţie. În primele etape ale pandemiei, agenţia a contactat proactiv potenţialii dezvoltatori de vaccinuri şi de tratamente şi a luat o serie de alte măsuri pentru a le accelera autorizarea. Auditorii au mai precizat şi că EMA a contribuit la combaterea deficitelor de produse medicale în timpul pandemiei. Singura problemă a fost că EMA nu a reuşit să promoveze desfăşurarea de studii clinice în UE.
Acest audit face parte dintr-o serie de analize şi audituri desfăşurate de Curte cu privire la răspunsul UE la pandemia de COVID-19, printre care rapoartele speciale privind achiziţionarea de vaccinuri împotriva COVID-19 de către UE, securitatea alimentară în timpul COVID-19 şi certificatul digital al UE privind COVID, se arată pe site-ul https://www.eca.europa.eu/. AGERPRES/ (Documentare - Ionela Gavril, editor: Roxana Losneanu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Alte știri din categorie
Festivalul de Film Românesc de la Washington, din 7-10 noiembrie 2024
Cea de-a cincea ediţie a Festivalului de Film Românesc de la Washington are loc în perioada 7-10 noiembrie 2024, la Landmark's E Street Cinema, sub titlul "New Romanian Perspectives", conform informării Ambasadei României în SUA. Cel mai mare eveniment de promovare a cinematografiei naţionale din spaţiul nord-american, der
Cea de-a cincea reuniune a Comunităţii Politice Europene, la Budapesta (7 noiembrie)
Cea de-a cincea reuniune a Comunităţii politice europene (CPE) are loc la 7 noiembrie 2024, la Budapesta, şi va dezbate provocările în materie de securitate cu care se confruntă Europa, conform scrisorii de invitaţie la summit publicate pe site-ul https://www.consilium.europa.eu/, la 25 octombrie. Comunitat
O PERSONALITATE PE ZI: Actorul Dean Stockwell
Actorul de film, teatru şi televiziune, Dean Stockwell, cu o carieră de aproape şapte decenii, s-a remarcat în producţii precum "Quantum Leap" (1989-1993) sau "Dune" (1984). A primit o nominalizare la un Premiu Oscar la categoria cel mai bun actor în rol secundar pentru rolul său din "Married to the Mob" (1988). Robert
7 noiembrie - Ziua internaţională împotriva violenţei şi a bullying-ului la şcoală, inclusiv a cyberbullying-ului (UNESCO)
Ziua internaţională împotriva violenţei şi a bullying-ului la şcoală, inclusiv a cyberbullying-ului, este marcată în prima zi de joi a lunii noiembrie, în 2024, la 7 noiembrie, potrivit site-ului UNICEF, https://www.unicef.org/. Bullying-ul se poate identifica, indică site-ul https://www.u
BISERICI ŞI CATEDRALE: Catedrala din Uppsala
Catedrala din oraşul suedez Uppsala datează de la sfârşitul secolului al XIII-lea. Este cea mai înaltă biserică din Scandinavia, reşedinţa episcopală a arhiepiscopului Suediei, adăposteşte osemintele Sfântului EriK, gazda tradiţională de încoronare a regilor suedezi în trecut şi o adevărată capodoperă a arhitecturii gotice scandinave, conform
5 noiembrie - Ziua mondială de conştientizare a tsunamiurilor (ONU)
Ziua mondială de conştientizare a tsunamiurilor este marcată, anual, la data de 5 noiembrie. În ultimii 100 de ani, peste 260.000 de oameni au murit în 58 de dezastre provocate de tsunami. Cu o medie de 4.600 de morţi, acest fenomen a depăşit orice alt dezastru natural. Cel mai mare număr de decese a fost provocat de tsunamiul care a avut loc în urma seismu
O PERSONALITATE PE ZI: Muzicianul canadian Bryan Adams
Bryan Adams este un cântăreţ-compozitor rock, fotograf şi activist social ale cărui albume "Cuts Like a Knife" (1983) şi "Reckless" (1984) l-au făcut unul dintre cei mai populari şi de succes artişti ai anilor '80. S-a născut pe 5 noiembrie 1959, în Kingston, Ontario, Canada. Adams a fost un talentat muzical la o vârst
DOCUMENTAR: Actorul american Matthew McConaughey împlineşte 55 de ani (4 noiembrie)
Actorul Matthew McConaughey, recompensat, în 2014, cu Premiul Oscar la categoria cea mai bună interpretare a unui actor în rol principal, pentru rolul Ron Woodruff din producţia "Dallas Buyers Club", s-a născut la 4 noiembrie 1969, în Uvalde, Statul Texas. A absolvit Universitatea din Austin (1993) şi a înregistrat primul succes cu filmul &q
Tim Walz, candidatul democrat la vicepreşedinţia SUA (fişă biografică)
Guvernatorul de Minnesota Tim Walz, candidatul democrat la vicepreşedinţia SUA, s-a născut la 6 aprilie 1964, la West Point, Cuming County, Nebraska. A absolvit Liceul Butte (1982) şi Colegiul de Stat Chadron, cu o diplomă în ştiinţe sociale (1989), urmând apoi un master la Universitatea de Stat Minnesota, din Mankato, Minnesota (2001) şi cursuri la Universitatea
JD Vance, candidatul republican la vicepreşedinţia SUA (fişă biografică)
Senatorul de Ohio JD Vance, candidatul Partidului Republican la vicepreşedinţia SUA, s-a născut la 2 august 1984, în Middletown, statul Ohio, potrivit https://www.vance.senate.gov şi https://www.biography.com. A absolvit, în 2003, Middletown High School. În 2005, s-a înscris în serviciul militar al US Marine Corps,
Kamala Harris, candidata democrată la preşedinţia SUA (fişă biografică)
Vicepreşedinta Statelor Unite ale Americii, Kamala Harris, candidata democrată la preşedinţia SUA, s-a născut la 20 octombrie 1964, în Oakland, California, dintr-un tată de origine jamaicană, care a emigrat în SUA pentru a urma studii în economie, şi o mamă activistă şi cercetătoare în domeniul cancerului de sân, care a emigrat din India
Donald Trump, candidatul republican la preşedinţia SUA (fişă biografică)
Donald Trump, cel de-al 45-lea preşedinte al Statelor Unite, s-a născut la 14 iunie 1946, în Queens, New York. Fiul lui Fred Trump, un bogat investitor imobiliar stabilit în New York City, Donald Trump a absolvit New York Military Academy (NYMA) din New York (1964) şi Şcoala de business Wharton a Universităţii Pennsylvania (1968). După terminarea studiilor, s-a a
O PERSONALITATE PE ZI: Actorul Martin Henry Balsam
Actorul Martin Henry Balsam, deţinător al unui Oscar în 1966, cunoscut pentru rolurile din "Psycho", "A Thousand Clowns" sau serialul "Archie Bunker's Place", s-a născut la 4 noiembrie 1919, în Bronx, la Jewish, New York, SUA. A urmat liceul la "DeWitt Clinton High School" din New York şi cursurile clubul
O PERSONALITATE PE ZI: Iulia Hasdeu, un copil precoce, o tânără genială
Iulia Hasdeu, unica fiică a savantului Bogdan Petriceicu Hasdeu, era de o inteligenţă sclipitoare, un copil precoce care la doi ani şi jumătate învăţa alfabetul, memora poezii, la trei ani ştia să citească, la opt ani vorbea în limbile franceză, germană şi engleză trecând examenele pentru clasele primare, la 11 ani compunea piese de teatru, iar la 16 ani de
O PERSONALITATE PE ZI: Colecţionarul de artă Solomon Guggenheim
Afacerist, filantrop şi, mai ales, colecţionar de artă, Solomon Robert Guggenheim s-a născut la 2 februarie 1861, în Philadelphia, Pennsylvania, SUA, potrivit guggenheim.org. A fost fiul imigrantei germane Barbara şi al imigrantului elveţian Meyer Guggenheim. Tatăl său deţinea o întreprinder