O PERSONALITATE PE ZI: Artistul Rick Springfield
Cântăreţul şi actorul Rick Springfield, numele de scenă al lui Richard Lewis Springthorpe, s-a născut la 23 august 1949, în Sydney, Australia, potrivit rickspringfield.com.
A început să studieze chitara la vârsta de 13 ani. Un an mai târziu, i-a văzut pe britanicii de la The Beatles în concert la Festival Hall, în Melbourne, moment în care s-a decis să se dedice muzicii.
După ce a făcut parte din câteva trupe de pop rock, mai puţin cunoscute, în 1969 a fost cooptat în formaţia Zoot, nume celebru al scenei de pop rock din sudul Australiei. Colaborarea a durat până în 1971, an în care Rick Springfield şi-a început cariera solo. Piesa de debut a fost "Speak to the Sky", care a ajuns în topurile 10 din Australia în vara anului 1972.
Melodia care l-a făcut celebru pe plan internaţional a fost "Jessie's Girl", lansată în 1981, la puţin timp după ce artistul s-a stabilit în SUA. Cântecul s-a aflat pe primele locuri în topurile americane şi australiene, aducându-i lui Rick Springfield un Premiul Grammy la categoria "Cea mai bună interpretare vocală masculină de muzică rock", potrivit grammy.com.
A mai fost nominalizat la Grammy în anii 1983, la două categorii diferite, precum şi în 1984.
Au urmat patru hit-singles, situate pe primele zece poziţii în topurile americane: "I've Done Everything For You", "Don't Talk to Strangers", "Affair of the Heart" şi "Love Somebody".
Cele mai apreciate albume semnate de Rick Springfield au fost "Working Class Dog", lansat în 1981, precum şi "Success Hasn't Spoiled Me Yet", ce datează din 1982. Ambele s-au aflat pe primele zece poziţii în topurile din SUA.
Din bogata sa discografie, fac parte albume precum: ""Tao" (1985), "Karma" (1999), "The Day After Yesterday" (2005), "Venus in Overdrive" (2008), "Rocket Science" (2016), "The Red Locusts" (2021), "Automatic" (2023).
În 1984, artistul a debutat pe marile ecrane în pelicula "Hard to Hold". Între 1994 şi 1997, a făcut parte din distribuţia serialului de televiziune "High Tide".
Unul dintre cele mai cunoscute roluri ale sale a fost Noah Drake, în serialul-dramă "General Hospital", în sezoanele 1981-1983, 2005-2008 şi în 2012.
În 2009, a avut o apariţie episodică în serialul "Californication". În 2012, a avut o scurtă apariţie în spectacolul televizat "Hot in Cleveland", episodul 16.
A urmat rolul Vince Vincente în sezonul cu numărul 12 al serialului "Supernatural", în 2016. Un an mai târziu, a fost Pastor Charles în episodul numit "Winter of Our Discontent" al serialului "American Horror Story", notează imdb.com.
A lansat lucrarea autobiografică "Late, Late at Night: A Memoir" în anul 2010. În luna octombrie a aceluiaşi an, cartea a ocupat cea de-a treisprezecea poziţie în lista The New York Times Best Seller. În mai 2014, a publicat romanul "Magnificent Vibration", primit bine atât de critica de specialitate, cât şi de public.
În anul 2012, revista Rolling Stone a nominalizat cartea "Late, Late at Night" pe poziţia cu numărul 23 în topul celor mai bune cărţi de memorialistică din domeniul muzicii rock.
La 9 mai 2014, Ricky Springfield a primit o stea pe Hollywood Walk of Fame, pentru activitatea sa muzicală.
În 1984 s-a căsătorit cu Barbara Porter, cu care are doi copii. AGERPRES (Documentare - Horia Plugaru, editor: Suzana Cristache Drăgan, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: www.imdb.com
Alte știri din categorie
DOCUMENTAR: Scriitorul japonez Sir Kazuo Ishiguro, laureat Nobel în 2017, împlineşte 70 de ani (8 noiembrie)
Sir Kazuo Ishiguro este un scriitor britanic de origine japoneză, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 2017, ale cărui romane au fost traduse în peste 50 de limbi străine. Unele dintre cele mai bună cărţi ale sale - "The Remains of the Day" (1989) şi "Never Let Me Go" (2005) - au fost vândute, fiecare, în peste 1 milion
O PERSONALITATE PE ZI: Sociologul şi academicianul Mihail M. Cernea
Sociologul Mihail M. Cernea, membru titular al Academiei Române, s-a născut la 14 octombrie 1931, la Iaşi, potrivit dicţionarului "Membrii Academiei Române (1866-2003)" (Editura Enciclopedică / Editura Academiei Române, 2003). A urmat cursurile Facultăţii de Filosofie din cadrul Universităţii Bucureşti între 1950 şi 1954. A de
Festivalul de Film Românesc de la Washington, din 7-10 noiembrie 2024
Cea de-a cincea ediţie a Festivalului de Film Românesc de la Washington are loc în perioada 7-10 noiembrie 2024, la Landmark's E Street Cinema, sub titlul "New Romanian Perspectives", conform informării Ambasadei României în SUA. Cel mai mare eveniment de promovare a cinematografiei naţionale din spaţiul nord-american, der
Cea de-a cincea reuniune a Comunităţii Politice Europene, la Budapesta (7 noiembrie)
Cea de-a cincea reuniune a Comunităţii politice europene (CPE) are loc la 7 noiembrie 2024, la Budapesta, şi va dezbate provocările în materie de securitate cu care se confruntă Europa, conform scrisorii de invitaţie la summit publicate pe site-ul https://www.consilium.europa.eu/, la 25 octombrie. Comunitat
O PERSONALITATE PE ZI: Actorul Dean Stockwell
Actorul de film, teatru şi televiziune, Dean Stockwell, cu o carieră de aproape şapte decenii, s-a remarcat în producţii precum "Quantum Leap" (1989-1993) sau "Dune" (1984). A primit o nominalizare la un Premiu Oscar la categoria cel mai bun actor în rol secundar pentru rolul său din "Married to the Mob" (1988). Robert
7 noiembrie - Ziua internaţională împotriva violenţei şi a bullying-ului la şcoală, inclusiv a cyberbullying-ului (UNESCO)
Ziua internaţională împotriva violenţei şi a bullying-ului la şcoală, inclusiv a cyberbullying-ului, este marcată în prima zi de joi a lunii noiembrie, în 2024, la 7 noiembrie, potrivit site-ului UNICEF, https://www.unicef.org/. Bullying-ul se poate identifica, indică site-ul https://www.u
BISERICI ŞI CATEDRALE: Catedrala din Uppsala
Catedrala din oraşul suedez Uppsala datează de la sfârşitul secolului al XIII-lea. Este cea mai înaltă biserică din Scandinavia, reşedinţa episcopală a arhiepiscopului Suediei, adăposteşte osemintele Sfântului EriK, gazda tradiţională de încoronare a regilor suedezi în trecut şi o adevărată capodoperă a arhitecturii gotice scandinave, conform
5 noiembrie - Ziua mondială de conştientizare a tsunamiurilor (ONU)
Ziua mondială de conştientizare a tsunamiurilor este marcată, anual, la data de 5 noiembrie. În ultimii 100 de ani, peste 260.000 de oameni au murit în 58 de dezastre provocate de tsunami. Cu o medie de 4.600 de morţi, acest fenomen a depăşit orice alt dezastru natural. Cel mai mare număr de decese a fost provocat de tsunamiul care a avut loc în urma seismu
O PERSONALITATE PE ZI: Muzicianul canadian Bryan Adams
Bryan Adams este un cântăreţ-compozitor rock, fotograf şi activist social ale cărui albume "Cuts Like a Knife" (1983) şi "Reckless" (1984) l-au făcut unul dintre cei mai populari şi de succes artişti ai anilor '80. S-a născut pe 5 noiembrie 1959, în Kingston, Ontario, Canada. Adams a fost un talentat muzical la o vârst
DOCUMENTAR: Actorul american Matthew McConaughey împlineşte 55 de ani (4 noiembrie)
Actorul Matthew McConaughey, recompensat, în 2014, cu Premiul Oscar la categoria cea mai bună interpretare a unui actor în rol principal, pentru rolul Ron Woodruff din producţia "Dallas Buyers Club", s-a născut la 4 noiembrie 1969, în Uvalde, Statul Texas. A absolvit Universitatea din Austin (1993) şi a înregistrat primul succes cu filmul &q
Tim Walz, candidatul democrat la vicepreşedinţia SUA (fişă biografică)
Guvernatorul de Minnesota Tim Walz, candidatul democrat la vicepreşedinţia SUA, s-a născut la 6 aprilie 1964, la West Point, Cuming County, Nebraska. A absolvit Liceul Butte (1982) şi Colegiul de Stat Chadron, cu o diplomă în ştiinţe sociale (1989), urmând apoi un master la Universitatea de Stat Minnesota, din Mankato, Minnesota (2001) şi cursuri la Universitatea
JD Vance, candidatul republican la vicepreşedinţia SUA (fişă biografică)
Senatorul de Ohio JD Vance, candidatul Partidului Republican la vicepreşedinţia SUA, s-a născut la 2 august 1984, în Middletown, statul Ohio, potrivit https://www.vance.senate.gov şi https://www.biography.com. A absolvit, în 2003, Middletown High School. În 2005, s-a înscris în serviciul militar al US Marine Corps,
Kamala Harris, candidata democrată la preşedinţia SUA (fişă biografică)
Vicepreşedinta Statelor Unite ale Americii, Kamala Harris, candidata democrată la preşedinţia SUA, s-a născut la 20 octombrie 1964, în Oakland, California, dintr-un tată de origine jamaicană, care a emigrat în SUA pentru a urma studii în economie, şi o mamă activistă şi cercetătoare în domeniul cancerului de sân, care a emigrat din India
Donald Trump, candidatul republican la preşedinţia SUA (fişă biografică)
Donald Trump, cel de-al 45-lea preşedinte al Statelor Unite, s-a născut la 14 iunie 1946, în Queens, New York. Fiul lui Fred Trump, un bogat investitor imobiliar stabilit în New York City, Donald Trump a absolvit New York Military Academy (NYMA) din New York (1964) şi Şcoala de business Wharton a Universităţii Pennsylvania (1968). După terminarea studiilor, s-a a
O PERSONALITATE PE ZI: Actorul Martin Henry Balsam
Actorul Martin Henry Balsam, deţinător al unui Oscar în 1966, cunoscut pentru rolurile din "Psycho", "A Thousand Clowns" sau serialul "Archie Bunker's Place", s-a născut la 4 noiembrie 1919, în Bronx, la Jewish, New York, SUA. A urmat liceul la "DeWitt Clinton High School" din New York şi cursurile clubul