Impactul cu meteoriţi reprezintă factorul determinant care explică atmosfera subţire a Lunii
Astronauţii de la NASA care au devenit primii oameni care au păşit pe suprafaţa Lunii în anii 1960 şi 1970 au descoperit, de asemenea, o caracteristică până atunci necunoscută a Lunii - aceasta are o atmosferă, deşi destul de fragilă. Eşantioanele de roci pe care ei le-au colectat şi le-au adus pe Terra dezvăluie acum principalul proces fizic care determină acea atmosferă, informează Reuters.
Analizând formele a două elemente chimice - potasiu şi rubidiu - prezente în nouă mici eşantioane de sol prelevate în cadrul a cinci misiuni din programul Apollo, cercetătorii au stabilit că atmosfera lunară a fost creată şi este susţinută în principal de efectele meteoriţilor, mari şi mici, care lovesc suprafaţa Lunii.
"Impactul meteoriţilor generează temperaturi ridicate cuprinse între 2.000-6.000 de grade Celsius. Aceste temperaturi extreme topesc şi vaporizează rocile de pe suprafaţa lunară, similar cu modul în care căldura vaporizează apa, eliberând atomi în atmosferă", a declarat Nicole Nie, cercetătoare în ştiinţe planetare şi chimie cosmologică la Massachusetts Institute of Technology, autoarea principală a studiului publicat vineri în revista Science Advances.
Atmosfera lunară este extrem de subţire şi, din punct de vedere tehnic, a fost clasificată ca exosferă, ceea ce înseamnă că atomii nu se ciocnesc între ei deoarece numărul lor este foarte mic, spre deosebire de atmosfera densă şi stabilă a Pământului.
"Misiunile Apollo au dus pe suprafaţa lunară instrumente care au detectat atomii din aer", a declarat Nicole Nie.
În 2013, NASA a trimis sonda spaţială robotizată LADEE (Lunar Atmosphere and Dust Environment Explorer) pe orbita Lunii pentru a-i studia atmosfera şi mediul de la suprafaţa satelitului natural al Terrei. Sonda americană a identificat două procese, cunoscute sub denumirea de intemperii spaţiale, aflate în desfăşurare - impactul meteoriţilor şi un fenomen numit pulverizarea vântului solar.
"Vânturile solare transportă particule încărcate cu energie mare, în principal protoni, prin spaţiu. Atunci când aceste particule lovesc Luna, ele îşi transferă energia asupra atomilor de pe suprafaţa lunară, provocând ejectarea acestora de pe suprafaţă", a declarat Nicole Nie.
Vântul solar se referă la fluxul constant de particule încărcate cu sarcină electrică provenite de la Soare şi care pătrund în Sistemul Solar.
Sonda LADEE nu a determinat contribuţiile relative ale acestor două procese la formarea atmosferei lunare. Noul studiu a arătat însă că impacturile reprezintă peste 70% din compoziţia acesteia, în timp ce pulverizarea vântului solar contribuie cu mai puţin de 30%.
Luna a fost bombardată constant de meteoriţi - la începutul istoriei sale, de meteoriţi mari, care au provocat craterele vizibile pe suprafaţa lunară, şi mai recent, de meteoriţi mai mici, inclusiv micrometeoriţi de mărimea particulelor de praf. Unii dintre atomii ridicaţi de aceste impacturi zboară în spaţiu. Restul rămân suspendaţi deasupra scoarţei lunare într-o atmosferă care se reface în mod regulat pe măsură ce alţi meteoriţi cad pe suprafaţa Lunii.
Atmosfera lunară conţine în principal argon, heliu şi neon, alături de potasiu şi rubidiu şi, posibil, alte elemente chimice în concentraţii mai mici. Ea se întinde de la suprafaţa Lunii şi până la o înălţime de aproximativ 100 kilometri. Atmosfera Pământului se întinde până la aproximativ 10.000 de kilometri.
În loc să investigheze atomii reali din atmosfera lunară, cercetătorii au folosit solul lunar, denumit regolit, ca agent înlocuitor. Ei au folosit un instrument numit spectrometru de masă pentru a examina raportul dintre diferiţii izotopi de potasiu şi rubidiu din regolit. Izotopii sunt atomi ai aceluiaşi element chimic cu mase uşor diferite din cauza numărului diferit al unor particule subatomice, denumite neutroni.
"Acest lucru este posibil deoarece solul de la suprafaţa Lunii interacţionează cu exosfera încă de la formarea Lunii, iar diferitele procese lasă amprente distincte asupra compoziţiei izotopice a solului lunar", a declarat cercetătorul în ştiinţe planetare şi coautor al studiului, Timo Hopp, de la Institutul Max Planck pentru studierea Sistemului Solar, situat în Germania.
Există trei izotopi de potasiu şi doi izotopi de rubidiu.
După decenii de studiere a Lunii, oamenii de ştiinţă încă descoperă informaţii noi despre unele dintre procesele sale de bază.
"Multe întrebări importante despre atmosfera lunară rămân fără răspuns. Acum suntem capabili să abordăm unele dintre aceste întrebări datorită progreselor tehnologice", a spus Nicole Nie. "Atunci când eşantioanele din misiunile Apollo au fost aduse de pe Lună în anii 1970, compoziţiile izotopice ale potasiului şi rubidiului din solurile lunare au fost măsurate cu ajutorul spectrometrelor de masă. Cu toate acestea, la acel moment, nu au fost observate diferenţe izotopice. Spectrometrele de masă de astăzi ne oferă însă o precizie mult mai mare", a adăugat coordonatoarea noului studiu. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor online: Simona Aruştei)
Alte știri din categorie
Cel mai mic cod QR din lume, creat de fizicieni germani
O echipă de fizicieni de la Universitatea din Münster, Germania, a creat cel mai mic cod QR din lume, reuşind astfel să intre în Guinness Book of Records, transmite joi agenţia DPA. Codul QR măsoară 5,38 micrometri pătraţi, fiind de aproximativ 20 de ori mai mic prin comparaţie cu precedentul record mondial deţinut de un grup de cer
O gaură neagră primordială creşte într-un ritm ''extrem'', mai rapid decât se credea posibil
În centrul galaxiei noastre, Calea Lactee, se ascunde o gaură neagră super-masivă, de aproximativ patru milioane de ori mai mare decât masa Soarelui, numită Sagittarius A*. De fapt, aceste obiecte, a căror masă creşte în timp prin consumul de materie care ajunge prea aproape de ele, se află în centrul celor mai mu
Rusia va lansa doi sateliţi iranieni pe orbită la 5 noiembrie
Rusia va lansa marţi doi sateliţi iranieni pe orbită cu ajutorul unui lansator Soiuz, a declarat luni ambasadorul Iranului la Moscova, în contextul în care cele două ţări sancţionate de SUA îşi consolidează relaţiile ştiinţifice, informează Reuters. "În continuarea dezvoltării cooperării ştiinţifice şi tehnologice
Primul satelit din lemn, lansat în spaţiu
Primul satelit din lemn din lume, conceput de specialişti japonezi, a fost lansat marţi în spaţiu, la bordul unei rachete SpaceX, în cadrul unei misiuni de aprovizionare a Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), transmite AFP. Satelitul experimental, numit LignoSat şi al cărui aspect seamănă cu un cub de lemn cu latura de doar 10 ce
O maimuţă care ar dispune de tot timpul din Univers nu va putea rivaliza niciodată cu Shakespeare
Doi matematicieni au contestat "paradoxul maimuţei savante", o teorie ştiinţifică potrivit căreia, dacă ar dispune de suficient timp, o maimuţă care scrie pe o tastatură ar putea reproduce întreaga operă a lui Shakespeare, informează AFP. Acest experiment de gândire, conceput cu peste un secol în urmă, exprimă ideea că, dacă se disp
Oamenii de ştiinţă au reconstruit chipul unui 'vampir' polonez care a trăit în urmă cu 400 de ani
Îngropată cu picioarele legate cu un lanţ prevăzut cu un lacăt şi cu o seceră de fier plasată în zona gâtului, "Zosia" nu ar fi trebuit să mai poată să se întoarcă vreodată din morţi, informează Reuters. Înmormântată într-un cimitir nemarcat din Pien, în nordul Poloniei, tânăra femeie era una dint
Vulcanii de pe Terra au eliberat CO2 mult timp după ce erupţiile lor au încetat (studiu)
Zonele vulcanice masive au continuat să elibereze dioxid de carbon (CO2) în atmosfera Terrei mult timp după ce activitatea lor de suprafaţă a încetat, ceea ce ar putea explica durata anumitor episoade de schimbări climatice, conform unui studiu publicat miercuri, informează AFP. "Descoperirile noastre sunt importante deoarece
China va trimite miercuri un nou echipaj spre staţia sa spaţială
China va trimite miercuri alţi trei astronauţi, inclusiv o femeie, spre staţia sa spaţială Tiangong, în cadrul unei misiuni menite să îi consolideze experienţa pe orbita Pământului şi să contribuie la pregătirile pentru "cucerirea" Lunii până în anul 2030, informează AFP. Marele obiectiv pe termen scurt
Secretele genetice ale viespii orientale ar putea conduce la noi metode de dezintoxicare de alcool
Oamenii de ştiinţă israelieni au identificat viespea orientală ca fiind primul animal capabil să consume cantităţi mari de alcool fără să prezinte efectele nocive pe care majoritatea speciilor, inclusiv oamenii, le resimt de obicei, transmite agenţia TPS. Studierea modului în care aceste insecte metabolizeaz
O capsulă SpaceX cu patru astronauţi la bord se îndreaptă spre Pământ
O capsulă SpaceX cu patru astronauţi la bord s-a desprins de Staţia Spaţială Internaţională (ISS) şi se află pe drumul de întoarcere spre Pământ, după mai multe întârzieri cauzate de condiţiile meteorologice nefavorabile, a anunţat miercuri agenţia spaţială americană NASA, transmite DPA. Capsula spaţială SpaceX Dragon,
Dimensiunile celei de-a treia cea mai lungă peşteră din lume, extinse la 437 km
Lungimea cunoscută a celei de-a treia cea mai lungă peşteră din lume a fost extinsă de la 409,9 km la 437,1 km în urma unei expediţii ştiinţifice recente, au anunţat joi oamenii de ştiinţă implicaţi, transmite agenţia Xinhua. Descoperirea a fost anunţată după încheierea celei de-a 23-a expediţii ştiinţifice internaţionale comune &i
BTA: Preşedintele Radev i-a primit pe exploratorii bulgari din Antarctica
Preşedintele Rumen Radev a înmânat luni drapelul naţional membrilor celei de-a 33-a expediţii bulgare din Antarctica în cadrul unei ceremonii desfăşurate în Sala Armelor din clădirea Preşedinţiei. Drapelul a fost acceptat de liderul expediţiei, prof. Christo Pimpirev. ''Azi, aducem un omagiu statului bulgar şi o
Eutelsat foloseşte o rachetă aparţinând SpaceX pentru a lansa primii sateliţi de după fuziunea cu OneWeb
Eutelsat, companie aflată pe locul trei în topul celor mai mari operatori de sateliţi din lume după venituri, a lansat duminică 20 de sateliţi pentru reţeaua sa de comunicaţii, folosind o rachetă a companiei lui Elon Musk, SpaceX, transmite Reuters. Aceasta a fost prima lansare de sateliţi desfăşurată de Eutelsat după fuziunea de anul trecut cu compania
Necropolă veche de 2.000 de ani, conţinând 12 schelete, descoperită la Petra (Iordania)
Arheologii au descoperit o necropolă veche de 2.000 de ani ce conţine 12 schelete, sub "Trezoreria" vechiului oraş Petra, în Iordania, transmite Live
Astronomii au identificat originea meteoriţilor care au lovit Terra
Meteoriţii - roci provenite din spaţiu care cad pe Terra - au bombardat planeta noastră de la naşterea acesteia în urmă cu circa 4,5 miliarde de ani şi până în ziua de azi, provocând cel mai adesea pagube reduse, dar declanşând uneori şi cataclisme. Dar de unde provin mai exact aceste roci spaţiale? O nouă c