Oameni de ştiinţă au folosit Telescopul Spaţial James Webb pentru a examina în detaliu condiţiile atmosferice de pe două pitice brune care se orbitează una pe cealaltă şi se află relativ aproape, la doar 6 ani lumină de Soare, transmite luni Reuters.

Un an lumină este distanţa parcursă de lumină într-un an, adică aproximativ 9,5 trilioane de kilometri.

Datele obţinute de telescopul James Webb oferă o imagine tridimensională a modului în care condiţiile atmosferice se modifică pe parcursul unei rotaţii complete a unei stele pitice brune, identificând multiple straturi de nori la diferite profunzimi atmosferice. Cea mai mare pitică brună din acest sistem binar încheie o rotaţie completă în 7 ore, iar cea mai mică în 5 ore.

Ambele stele au atmosfere formate în cea mai mare parte din hidrogen şi heliu, cu urme de vapori de apă, metan şi monoxid de carbon. Temperatura în straturile superioare ale atmosferei acestor stele pitice brune este de aproximativ 925 de grade Celsius.

"În cadrul acestui studiu am creat cele mai detaliate 'hărţi meteorologice' pentru pitice brune de până în prezent", a declarat astronomul Beth Biller de la Institutul pentru Astronomie al Universităţii din Edinburgh, coordonatorul studiului publicat luni în jurnalul ştiinţific Monthly Notices of the Royal Astronomical Society.
Piticele brune nu sunt nici stele şi nici planete, ci corpuri cosmice intermediare. Ele sunt suficient de fierbinţi pentru a emite lumină - la fel ca jarul unui foc sau tăciunii aprinşi, conform lui Biller. Această lumină emisă de sistemul binar de pitice brune a fost observată prin intermediul Telescopului James Webb. Spre deosebire de stele, piticele brune nu sunt capabile să aprindă şi să menţină procesul de fuziune nucleară.

"La fel ca planetele, dar spre deosebire de stele, piticele brune pot avea nori din precipitaţi în atmosferele lor. Însă, dacă spre exemplu norii pe Terra sunt formaţi din vapori şi particule de apă, norii piticelor brune sunt mult mai fierbinţi şi sunt formaţi, probabil, din particule de silicat - ca un fel de furtună de nisip foarte fierbinte din Sahara", conform lui Biller.

Principala ipoteză legată de naşterea piticelor brune este că aceste corpuri cosmice se formează din acumularea unor mari nori de gaze şi praf cosmic, la fel ca stelele, dar care nu dispun de suficientă masă şi presiune pentru a declanşa procesul de fuziune nucleară. Compoziţia lor este similară cu cea a unor planete gazoase gigantice, de tipul lui Jupiter, cea mai mare planetă din Sistemul Solar. Masa lor este de până la 80 de ori mai mare decât a lui Jupiter. Prin comparaţie, masa Soarelui este de aproximativ 1.000 de ori mai mare decât a planetei Jupiter.

Cele două pitice brune examinate de telescopul Webb s-au format în urmă cu aproximativ 500 de milioane de ani. Amândouă au diametrul comparabil cu cel al lui Jupiter. Una dintre ele este de 35 de ori mai masivă decât Jupiter, iar cealaltă de 30 de ori mai masivă.

Telescopul Webb a identificat variaţiile din lumina emisă de aceste pseudostele în contextul modificării condiţiilor atmosferice în cursul rotaţiei acestor corpuri în jurul propriei axe.

"Rotaţiile rapide ale acestor două obiecte contribuie la modificarea condiţiilor meteorologice din atmosferele lor, iar dacă am putea observa direct structurile ce se formează în straturile superioare ale atmosferei, am vedea probabil benzi şi vortexuri, aşa cum este Marea Pată Roşie a planetei Jupiter", a mai susţinut Biller, care a mai adăugat că în viitor tehnici similare ar putea fi folosite pentru a studia vremea pe exoplanetele potenţial locuibile.

Până în prezent au fost descoperite aproximativ 1.000 de pitice brune, comparativ cu peste 5.000 de exoplanete.

Telescopul Spaţial James Webb examinează cosmosul în special în spectrul infraroşu, în timp ce mai bătrânul Telescop Spaţial Hubble foloseşte în special lungimile de undă ale spectrului vizibil al luminii şi la lungimile de undă ale ultravioletelor.AGERPRES/(AS - editor: Codruţ Bălu, editor online: Ady Ivaşcu)