NASA a ales SpaceX pentru a dezvolta vehiculul care va distruge ISS după anul 2030
NASA a anunţat miercuri că a ales compania SpaceX pentru a construi un vehicul capabil să împingă Staţia Spaţială Internaţională (ISS) înapoi în atmosfera terestră, permiţând astfel distrugerea acesteia după retragerea sa din funcţiune în anul 2030, informează AFP.
Contractul câştigat de compania miliardarului Elon Musk are o valoare totală care poate ajunge la 843 de milioane de dolari, potrivit unui comunicat al NASA.
Agenţia spaţială americană îşi anunţase deja intenţia de a face Staţia Spaţială Internaţională (ISS) să plonjeze în atmosfera terestră, deasupra unui ocean, la sfârşitul ciclului său de funcţionare. Unele fragmente ale staţiei se vor dezintegra în timpul acelei manevre, în timp ce altele, mai rezistente, vor ajunge în mare.
Însă o astfel de operaţiune necesită dezvoltarea unui vehicul puternic, capabil să manevreze o staţie spaţială a cărei greutate este de aproximativ 430.000 de kilograme.
Vehiculul ce va fi construit de SpaceX va trebui să permită "ieşirea de pe orbită a Staţiei Spaţiale Internaţionale şi evitarea oricărui risc pentru zonele locuite", a precizat NASA.
La fel ca ISS, acel vehicul va trebui să se spargă în mai multe fragmente la reintrarea sa în atmosfera terestră, au adăugat reprezentanţii agenţiei spaţiale americane.
Odată dezvoltat, acesta va aparţine NASA, care se va ocupa de manevrarea lui în timpul misiunii sale.
Statele Unite, Japonia, Canada şi UE s-au angajat să îşi continue operaţiunile de la bordul ISS până în 2030. Rusia a anunţat un angajament similar, însă doar până în 2028.
"Scoaterea de pe orbită în condiţii de siguranţă a Staţiei Spaţiale Internaţionale ţine de responsabilitatea celor cinci agenţii spaţiale", a anunţat miercuri NASA.
În pofida războiului din Ucraina, ISS rămâne unul dintre puţinele domenii de cooperare între Washington şi Moscova.
În aprilie, în timpul unei audieri în Congresul american, administratorul NASA, Bill Nelson, a subliniat totuşi nevoia de a dezvolta rapid un astfel de vehicul în Statele Unite pentru a asigura sfârşitul ciclului de funcţionare al ISS.
Peste zece ani, "vom avea oare aceeaşi relaţie cu ruşii pentru a o putea face să coboare?", s-a întrebat el. "Nu putem să mizăm pe acest lucru", a adăugat Bill Nelson.
"Trebuie, aşadar, să începem chiar de acum să construim acest vehicul american de ieşire de pe orbită, care ar putea aduce la sol întreaga staţie în condiţii de siguranţă, astfel încât să nu lovească pe nimeni sau nimic", a mai spus Bill Nelson.
Laboratorul orbital este locuit în permanenţă de echipaje de astronauţi de peste 20 de ani.
După 2030, Statele Unite mizează pe staţii spaţiale private pe orbita terestră joasă, care ar putea găzdui astronauţi de la NASA, precum şi alţi clienţi. Mai multe companii americane lucrează deja la aceste proiecte, inclusiv Axiom Space şi Blue Origin. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Simona Tatu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Alte știri din categorie
Cel mai mic cod QR din lume, creat de fizicieni germani
O echipă de fizicieni de la Universitatea din Münster, Germania, a creat cel mai mic cod QR din lume, reuşind astfel să intre în Guinness Book of Records, transmite joi agenţia DPA. Codul QR măsoară 5,38 micrometri pătraţi, fiind de aproximativ 20 de ori mai mic prin comparaţie cu precedentul record mondial deţinut de un grup de cer
Noul director al CERN îşi exprimă angajamentul faţă de viitorul superaccelerator de particule
Fizicianul britanic Mark Thomson, care tocmai a fost numit în funcţia de director general al Organizaţiei Europene pentru Cercetare Nucleară (CERN), şi-a exprimat joi angajamentul faţă de viitorul superaccelerator de particule, care ar trebui să îi ajute pe oamenii de ştiinţă să înţeleagă mai bine universul infinitezimal, informează AFP. &quo
O gaură neagră primordială creşte într-un ritm ''extrem'', mai rapid decât se credea posibil
În centrul galaxiei noastre, Calea Lactee, se ascunde o gaură neagră super-masivă, de aproximativ patru milioane de ori mai mare decât masa Soarelui, numită Sagittarius A*. De fapt, aceste obiecte, a căror masă creşte în timp prin consumul de materie care ajunge prea aproape de ele, se află în centrul celor mai mu
Rusia va lansa doi sateliţi iranieni pe orbită la 5 noiembrie
Rusia va lansa marţi doi sateliţi iranieni pe orbită cu ajutorul unui lansator Soiuz, a declarat luni ambasadorul Iranului la Moscova, în contextul în care cele două ţări sancţionate de SUA îşi consolidează relaţiile ştiinţifice, informează Reuters. "În continuarea dezvoltării cooperării ştiinţifice şi tehnologice
Primul satelit din lemn, lansat în spaţiu
Primul satelit din lemn din lume, conceput de specialişti japonezi, a fost lansat marţi în spaţiu, la bordul unei rachete SpaceX, în cadrul unei misiuni de aprovizionare a Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), transmite AFP. Satelitul experimental, numit LignoSat şi al cărui aspect seamănă cu un cub de lemn cu latura de doar 10 ce
O maimuţă care ar dispune de tot timpul din Univers nu va putea rivaliza niciodată cu Shakespeare
Doi matematicieni au contestat "paradoxul maimuţei savante", o teorie ştiinţifică potrivit căreia, dacă ar dispune de suficient timp, o maimuţă care scrie pe o tastatură ar putea reproduce întreaga operă a lui Shakespeare, informează AFP. Acest experiment de gândire, conceput cu peste un secol în urmă, exprimă ideea că, dacă se disp
Oamenii de ştiinţă au reconstruit chipul unui 'vampir' polonez care a trăit în urmă cu 400 de ani
Îngropată cu picioarele legate cu un lanţ prevăzut cu un lacăt şi cu o seceră de fier plasată în zona gâtului, "Zosia" nu ar fi trebuit să mai poată să se întoarcă vreodată din morţi, informează Reuters. Înmormântată într-un cimitir nemarcat din Pien, în nordul Poloniei, tânăra femeie era una dint
Vulcanii de pe Terra au eliberat CO2 mult timp după ce erupţiile lor au încetat (studiu)
Zonele vulcanice masive au continuat să elibereze dioxid de carbon (CO2) în atmosfera Terrei mult timp după ce activitatea lor de suprafaţă a încetat, ceea ce ar putea explica durata anumitor episoade de schimbări climatice, conform unui studiu publicat miercuri, informează AFP. "Descoperirile noastre sunt importante deoarece
China va trimite miercuri un nou echipaj spre staţia sa spaţială
China va trimite miercuri alţi trei astronauţi, inclusiv o femeie, spre staţia sa spaţială Tiangong, în cadrul unei misiuni menite să îi consolideze experienţa pe orbita Pământului şi să contribuie la pregătirile pentru "cucerirea" Lunii până în anul 2030, informează AFP. Marele obiectiv pe termen scurt
Secretele genetice ale viespii orientale ar putea conduce la noi metode de dezintoxicare de alcool
Oamenii de ştiinţă israelieni au identificat viespea orientală ca fiind primul animal capabil să consume cantităţi mari de alcool fără să prezinte efectele nocive pe care majoritatea speciilor, inclusiv oamenii, le resimt de obicei, transmite agenţia TPS. Studierea modului în care aceste insecte metabolizeaz
O capsulă SpaceX cu patru astronauţi la bord se îndreaptă spre Pământ
O capsulă SpaceX cu patru astronauţi la bord s-a desprins de Staţia Spaţială Internaţională (ISS) şi se află pe drumul de întoarcere spre Pământ, după mai multe întârzieri cauzate de condiţiile meteorologice nefavorabile, a anunţat miercuri agenţia spaţială americană NASA, transmite DPA. Capsula spaţială SpaceX Dragon,
Dimensiunile celei de-a treia cea mai lungă peşteră din lume, extinse la 437 km
Lungimea cunoscută a celei de-a treia cea mai lungă peşteră din lume a fost extinsă de la 409,9 km la 437,1 km în urma unei expediţii ştiinţifice recente, au anunţat joi oamenii de ştiinţă implicaţi, transmite agenţia Xinhua. Descoperirea a fost anunţată după încheierea celei de-a 23-a expediţii ştiinţifice internaţionale comune &i
BTA: Preşedintele Radev i-a primit pe exploratorii bulgari din Antarctica
Preşedintele Rumen Radev a înmânat luni drapelul naţional membrilor celei de-a 33-a expediţii bulgare din Antarctica în cadrul unei ceremonii desfăşurate în Sala Armelor din clădirea Preşedinţiei. Drapelul a fost acceptat de liderul expediţiei, prof. Christo Pimpirev. ''Azi, aducem un omagiu statului bulgar şi o
Eutelsat foloseşte o rachetă aparţinând SpaceX pentru a lansa primii sateliţi de după fuziunea cu OneWeb
Eutelsat, companie aflată pe locul trei în topul celor mai mari operatori de sateliţi din lume după venituri, a lansat duminică 20 de sateliţi pentru reţeaua sa de comunicaţii, folosind o rachetă a companiei lui Elon Musk, SpaceX, transmite Reuters. Aceasta a fost prima lansare de sateliţi desfăşurată de Eutelsat după fuziunea de anul trecut cu compania
Necropolă veche de 2.000 de ani, conţinând 12 schelete, descoperită la Petra (Iordania)
Arheologii au descoperit o necropolă veche de 2.000 de ani ce conţine 12 schelete, sub "Trezoreria" vechiului oraş Petra, în Iordania, transmite Live