Un cutremur uriaş din urmă cu 2.500 de ani a redirecţionat fluviul Gange, sugerează un studiu
Un cutremur uriaş care a zguduit sudul Asiei în urmă cu 2.500 de ani a schimbat brusc cursul fluviului Gange, sugerează autorii unui nou studiu, informează livescience.com.
Existenţa acelui seism nu era cunoscută de oamenii de ştiinţă, însă ei au descoperit indicii ale forţei sale uriaşe în formele de relief de lângă Dhaka, capitala Bangladeshului. Echipa de cercetare şi-a prezentat descoperirea într-un studiu publicat luni în revista Nature Communications.
Acel seism a avut probabil o magnitudine de 7,5 sau 8 şi a fost atât de puternic încât a redirecţionat principalul braţ al fluviului Gange, în pofida faptului că secţiunea redirecţionată a fluviului se afla la peste 180 de kilometri depărtare de epicentrul cutremurului.
Schimbarea rapidă a cursului unui râu poartă numele de "avulsie". Oamenii de ştiinţă au documentat în trecut avulsii cauzate de activităţi seismice, dar "nu cred că am văzut nicăieri vreodată una atât de mare", a declarat un coautor al studiului, Michael Steckler, geofizician şi profesor cercetător la Lamont-Doherty Earth Observatory din cadrul Facultăţii de Climatologie de la Universitatea Columbia din New York.
Gangele este unul dintre cele mai mari fluvii din lume, străbătând o distanţă de aproximativ 2.500 de kilometri. Izvorăşte din Munţii Himalaya, la graniţa dintre India şi China, apoi curge spre est prin India şi Bangladesh, unde se uneşte cu alte fluvii majore, inclusiv cu Brahmaputra şi Meghna. Cursurile lor de apă combinate se extind şi formează cea mai mare deltă fluvială de pe Pământ şi se varsă în ocean în Golful Bengal.
La fel ca alte fluvii care se scurg în mare prin delte de mari dimensiuni, Gangele poate să îşi schimbe cursul - fără ajutorul unui seism - transportând sedimente care se acumulează treptat în albia sa. În cele din urmă, o cantitate suficient de mare de sedimente se acumulează într-un loc şi devine mai înaltă decât relieful înconjurător, moment în care fluviul se revarsă peste o altă zonă şi îşi croieşte singur un nou drum.
În timp ce acest proces se produce de-a lungul mai multor ani sau decenii, un seism are potenţialul de a redirecţiona un râu aproape instantaneu, a spus Michael Steckler.
"Anterior nu se confirmase niciodată că seismele pot duce la avulsii în delte, în special în cazul unor fluvii imense cum este Gangele", a declarat autoarea principală a studiului, Liz Chamberlain, specialistă în geocronologie şi profesoară-asistent la Universitatea Wageningen din Ţările de Jos.
Imaginile din satelit le-au oferit cercetătorilor primele indicii că Gangele a fost violent redirecţionat în trecut. Liz Chamberlain şi colegii ei au zărit ceva ce părea să fie vechi canale de scurgere a unui râu, care erau paralele cu Gangele şi care se aflau la 100 de kilometri distanţă de Dhaka. Oamenii de ştiinţă au explorat apoi regiunea pentru a aduna mai multe dovezi şi au găsit benzi de nisip care treceau prin terenurile noroioase din mai multe localităţi. Ei au identificat acele benzi ca fiind "seismite" - straturi verticale de nisip care "erup" atunci când un seism zguduie solurile apoase - şi au ajuns la concluzia că acestea s-au format în timpul unui eveniment singular.
Analizele chimice ale nisipului şi noroiului prelevat au dezvăluit că evenimentul, despre care oamenii de ştiinţă au dedus că a fost un seism uriaş, s-a produs în urmă cu 2.500 de ani.
Două mecanisme separate ar fi putut declanşa seismul, potrivit acestui studiu. Primul este o zonă activă din punct de vedere seismic în jurul masivului muntos Shillong din nord-estul Indiei, unde placa tectonică indiană se ciocneşte cu placa eurasiatică. Cel de-al doilea este subducţia scoarţei Oceanului Indian sub Bangladesh, Myanmar şi nord-estul Indiei.
Ambele procese se produc la peste 180 de kilometri de locul în care cercetătorii au găsit acele "seismite", ceea ce sugerează că seismul care a redirecţionat Gangele a avut o magnitudine de cel puţin 7,5 - 8, potrivit noului studiu.
Un studiu din 2016, coordonat de Michael Steckler, a arătat că atât masivul Shillong cât şi zona de subducţie Indo-Birmană ar putea declanşa din nou seisme cu o magnitudine similară. Un astfel de cutremur ar putea afecta aproximativ 140 de milioane de oameni, au dezvăluit autorii studiului. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Ady Ivaşcu)
Alte știri din categorie
Cel mai mic cod QR din lume, creat de fizicieni germani
O echipă de fizicieni de la Universitatea din Münster, Germania, a creat cel mai mic cod QR din lume, reuşind astfel să intre în Guinness Book of Records, transmite joi agenţia DPA. Codul QR măsoară 5,38 micrometri pătraţi, fiind de aproximativ 20 de ori mai mic prin comparaţie cu precedentul record mondial deţinut de un grup de cer
Noul director al CERN îşi exprimă angajamentul faţă de viitorul superaccelerator de particule
Fizicianul britanic Mark Thomson, care tocmai a fost numit în funcţia de director general al Organizaţiei Europene pentru Cercetare Nucleară (CERN), şi-a exprimat joi angajamentul faţă de viitorul superaccelerator de particule, care ar trebui să îi ajute pe oamenii de ştiinţă să înţeleagă mai bine universul infinitezimal, informează AFP. &quo
O gaură neagră primordială creşte într-un ritm ''extrem'', mai rapid decât se credea posibil
În centrul galaxiei noastre, Calea Lactee, se ascunde o gaură neagră super-masivă, de aproximativ patru milioane de ori mai mare decât masa Soarelui, numită Sagittarius A*. De fapt, aceste obiecte, a căror masă creşte în timp prin consumul de materie care ajunge prea aproape de ele, se află în centrul celor mai mu
Rusia va lansa doi sateliţi iranieni pe orbită la 5 noiembrie
Rusia va lansa marţi doi sateliţi iranieni pe orbită cu ajutorul unui lansator Soiuz, a declarat luni ambasadorul Iranului la Moscova, în contextul în care cele două ţări sancţionate de SUA îşi consolidează relaţiile ştiinţifice, informează Reuters. "În continuarea dezvoltării cooperării ştiinţifice şi tehnologice
Primul satelit din lemn, lansat în spaţiu
Primul satelit din lemn din lume, conceput de specialişti japonezi, a fost lansat marţi în spaţiu, la bordul unei rachete SpaceX, în cadrul unei misiuni de aprovizionare a Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), transmite AFP. Satelitul experimental, numit LignoSat şi al cărui aspect seamănă cu un cub de lemn cu latura de doar 10 ce
O maimuţă care ar dispune de tot timpul din Univers nu va putea rivaliza niciodată cu Shakespeare
Doi matematicieni au contestat "paradoxul maimuţei savante", o teorie ştiinţifică potrivit căreia, dacă ar dispune de suficient timp, o maimuţă care scrie pe o tastatură ar putea reproduce întreaga operă a lui Shakespeare, informează AFP. Acest experiment de gândire, conceput cu peste un secol în urmă, exprimă ideea că, dacă se disp
Oamenii de ştiinţă au reconstruit chipul unui 'vampir' polonez care a trăit în urmă cu 400 de ani
Îngropată cu picioarele legate cu un lanţ prevăzut cu un lacăt şi cu o seceră de fier plasată în zona gâtului, "Zosia" nu ar fi trebuit să mai poată să se întoarcă vreodată din morţi, informează Reuters. Înmormântată într-un cimitir nemarcat din Pien, în nordul Poloniei, tânăra femeie era una dint
Vulcanii de pe Terra au eliberat CO2 mult timp după ce erupţiile lor au încetat (studiu)
Zonele vulcanice masive au continuat să elibereze dioxid de carbon (CO2) în atmosfera Terrei mult timp după ce activitatea lor de suprafaţă a încetat, ceea ce ar putea explica durata anumitor episoade de schimbări climatice, conform unui studiu publicat miercuri, informează AFP. "Descoperirile noastre sunt importante deoarece
China va trimite miercuri un nou echipaj spre staţia sa spaţială
China va trimite miercuri alţi trei astronauţi, inclusiv o femeie, spre staţia sa spaţială Tiangong, în cadrul unei misiuni menite să îi consolideze experienţa pe orbita Pământului şi să contribuie la pregătirile pentru "cucerirea" Lunii până în anul 2030, informează AFP. Marele obiectiv pe termen scurt
Secretele genetice ale viespii orientale ar putea conduce la noi metode de dezintoxicare de alcool
Oamenii de ştiinţă israelieni au identificat viespea orientală ca fiind primul animal capabil să consume cantităţi mari de alcool fără să prezinte efectele nocive pe care majoritatea speciilor, inclusiv oamenii, le resimt de obicei, transmite agenţia TPS. Studierea modului în care aceste insecte metabolizeaz
O capsulă SpaceX cu patru astronauţi la bord se îndreaptă spre Pământ
O capsulă SpaceX cu patru astronauţi la bord s-a desprins de Staţia Spaţială Internaţională (ISS) şi se află pe drumul de întoarcere spre Pământ, după mai multe întârzieri cauzate de condiţiile meteorologice nefavorabile, a anunţat miercuri agenţia spaţială americană NASA, transmite DPA. Capsula spaţială SpaceX Dragon,
Dimensiunile celei de-a treia cea mai lungă peşteră din lume, extinse la 437 km
Lungimea cunoscută a celei de-a treia cea mai lungă peşteră din lume a fost extinsă de la 409,9 km la 437,1 km în urma unei expediţii ştiinţifice recente, au anunţat joi oamenii de ştiinţă implicaţi, transmite agenţia Xinhua. Descoperirea a fost anunţată după încheierea celei de-a 23-a expediţii ştiinţifice internaţionale comune &i
BTA: Preşedintele Radev i-a primit pe exploratorii bulgari din Antarctica
Preşedintele Rumen Radev a înmânat luni drapelul naţional membrilor celei de-a 33-a expediţii bulgare din Antarctica în cadrul unei ceremonii desfăşurate în Sala Armelor din clădirea Preşedinţiei. Drapelul a fost acceptat de liderul expediţiei, prof. Christo Pimpirev. ''Azi, aducem un omagiu statului bulgar şi o
Eutelsat foloseşte o rachetă aparţinând SpaceX pentru a lansa primii sateliţi de după fuziunea cu OneWeb
Eutelsat, companie aflată pe locul trei în topul celor mai mari operatori de sateliţi din lume după venituri, a lansat duminică 20 de sateliţi pentru reţeaua sa de comunicaţii, folosind o rachetă a companiei lui Elon Musk, SpaceX, transmite Reuters. Aceasta a fost prima lansare de sateliţi desfăşurată de Eutelsat după fuziunea de anul trecut cu compania
Necropolă veche de 2.000 de ani, conţinând 12 schelete, descoperită la Petra (Iordania)
Arheologii au descoperit o necropolă veche de 2.000 de ani ce conţine 12 schelete, sub "Trezoreria" vechiului oraş Petra, în Iordania, transmite Live