logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

contact@agerpres.ro
Administratie

Suceava: Cel mai mare terminal de transbordare a cerealelor din Europa a fost inaugurat la Dorneşti

Image

Cel mai mare terminal de transbordare a cerealelor din Europa a fost inaugurat, vineri, în localitatea Dorneşti, în prezenţa autorităţilor române şi ucrainene.

Noul terminal a fost realizat în parteneriat public-privat şi a costat aproximativ 10 milioane de euro, finanţarea fiind asigurată de Grampet Group, cel mai mare grup de companii private feroviare cu acţionariat românesc din Europa de Sud-Est.

Potrivit preşedintelui Grampet Group, Gruia Stoica, terminalul de la Dorneşti, aflat în imediata vecinătate a Ucrainei, permite transportul a trei milioane de cereale anual şi "devine un punct strategic în fluidizarea traficului de mărfuri până în portul Constanţa".

"Datorită acestei capacităţi de transbordare şi a tuturor celorlalte soluţii tehnice şi tehnologice de vârf oferite, terminalul din Dorneşti va deveni un punct strategic pentru fluidizarea traficului de cereale de la graniţa cu Ucraina la portul Constanţa. Vreau să vă spun că facilităţile existente aici sunt similare cu cele ale marilor porturi maritime. Terminalul permite transbordarea a opt vagoane de cereale de tip ucrainean, care sunt cu ecartament larg şi opt vagoane româneşti. Ca idee, toate celelalte terminale din Europa permit transbordarea a cel mult două vagoane simultan", a afirmat Gruia Stoica.

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Gheorghe Flutur, susţine că investiţia de la Dorneşti descongestionează traficul rutier, sufocat de camioanele cu cereale.

"Aşteptam această investiţie şi noi credem că avem încă foarte multe de făcut. E nevoie de fluidizarea traficului şi în special a traficului de mărfuri. E o investiţie de 10 milioane de euro, care înseamnă, din ce am înţeles eu, patru garnituri de tren care pot pleca spre Portul Constanţa. E o scutire de tiruri pe şoselele din România, deşi eu aştept cu nerăbdare să vină autostrada A7 până la Siret. Eu cred că acesta este un lucru concret de solidaritate cu Ucraina", a declarat Flutur.

La inaugurarea noului terminal de transbordare a cerealelor au participat secretarul general al Guvernului, Mircea Abrudean, consilierul onorific al premierului în domeniul relaţiilor economice internaţionale, Victor Ponta, ambasadorul Ucrainei în România, Ihor Prokopchuk, consulul general al României la Cernăuţi, Irina Stănculescu, şeful Autorităţii Vamale Române, Marcel Simion Mutescu, dar şi mai mulţi secretari de stat. AGERPRES/ (A- autor: Cristian Lupaşcu, editor: Antonia Niţă, editor online: Andreea Lãzãroiu)


Alte știri din categorie

Administratie 2024-11-07 15:40:40

Sălaj: Şedinţă de constituire a Consiliului Judeţean; Dinu Iancu-Sălăjanu a depus jurământul ca preşedinte

Şedinţa de constituire a Consiliului Judeţean Sălaj a avut loc joi, prilej cu care, alături de consilierii judeţeni, a depus jurământul, pentru al doilea mandat de preşedinte, Dinu Iancu-Sălăjanu. La eveniment au fost prezenţi, alături de oficialităţi locale şi judeţene, primari ai comunelor din judeţ, angajaţi ai Consiliului Judeţean, vicepreşedintele C

Administratie 2024-11-07 10:15:15

Drum judeţean modernizat între Bihor şi Sălaj

Lucrările de reabilitare a drumului judeţean DJ 190G, care leagă judeţele Bihor şi Sălaj, prin comuna Balc, cu o lungime de 3,4 kilometri, au fost finalizate, a informat joi, într-un comunicat de presă, Consiliul Judeţean (CJ) Bihor. "Segmentul modernizat asigură acum o legătură rutieră sigură şi rapidă

Administratie 2024-11-07 09:53:07

Prahova: Şeful Pieţei Centrale a Ploieştiului, destituit; mai multe tarabe - ocupate fără taxă

Şeful Pieţei Centrale a Ploieştiului a fost destituit în urma unui control dispus de primarul Mihai Poliţeanu, verificările arătând că mai multe tarabe erau ocupate fără plata taxelor aferente. "Primarul Mihai Poliţeanu a luat măsuri ferme în urma sesizărilor cetăţenilor, solicitând verificări la SC Hale şi Pieţe SA, vizând a

Administratie 2024-11-06 17:46:54

Primarul din Focşani va înfiinţa o nouă societate de termoficare, după ce mii de locuitori nu au apă caldă şi căldură

Primarul municipiului Focşani, Cristi Valentin Misăilă, a anunţat că va înfiinţa o nouă societate care să asigure agentul termic în oraş, după ce ENET SA, societatea de termoficare, a fost debranşată de furnizorul de gaze din cauza datoriilor restante, mii de abonaţi rămânând în aceste zile fără apă caldă şi căldură.

Administratie 2024-11-06 15:52:38

Sibiu: Primarul reales al municipiului, Astrid Fodor, a depus jurământul

Primarul reales al municipiului reşedinţă de judeţ, Astrid Fodor, a depus miercuri, la Judecătoria Sibiu, jurământul pentru un nou mandat. "Subsemnata Fodor Astrid Cora, primar al Municipiului Sibiu, judeţul Sibiu, (...), depun în faţa judecătorului delegat, în camera de consiliu a Judecătoriei Sibiu, următorul jurăm&aci

Administratie 2024-11-05 15:20:11

Bihor: Finalizarea marilor proiecte de infrastructură, între priorităţile conducerii Consiliului Judeţean

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Bihor, Mircea Mălan, a menţionat, luni, în noul Consiliu Judeţean, priorităţile noului mandat, între acestea fiind continuarea marilor proiecte de infrastructură. "Începând de astăzi, după depunerea jurământului şi constituirea consiliului judeţean, ne revine nouă tu

Administratie 2024-11-04 16:54:42

Timiş: Preşedintele ales al CJ, Alfred Simonis, a fost învestit în funcţie

Preşedintele ales al Consiliului Judeţean Timiş, social-democratul Alfred Simonis, a declarat, luni, după depunerea jurământului de învestire în funcţie, că este obligatoriu să existe o colaborare a Primăriei Municipiului Timişoara cu administraţia judeţeană, pentru implementarea proiectelor cerute de timişeni prin votul de la alegerile locale din vară.

Administratie 2024-11-02 00:00:01

Vrancea: Consiliul Judeţean a semnat contractele pentru deszăpezirea drumurilor judeţene în sezonul rece 2024-2025

Consiliul Judeţean (CJ) Vrancea e semnat, joi, contractele pentru deszăpezirea a 581 de kilometri de drumuri judeţene în sezonul rece 2024 - 2025, valoarea totală a serviciilor fiind de peste 9,7 milioane lei. Contractul a fost semnat de preşedintele CJ, Nicuşor Halici, care a avertizat că obligaţiile asumate trebuie respectate de ambele

Administratie 2024-11-01 00:00:02

Sibiu: Primăria a semnat parteneriatul cu CFR pentru trenul periurban

Primăria Sibiu a semnat parteneriatul cu Compania Naţională CFR SA pentru trenul periurban, însă, deocamdată, nu există finanţare pentru acest proiect, potrivit unui comunicat de presă al instituţiei. Trenul periurban va utiliza atât infrastructura CFR existentă, cât şi una nouă, "pe segmentele de traseu unde aceasta nu există deja sau n

Administratie 2024-10-31 16:59:47

Olt: Mandatul primarului comunei Nicolae Titulescu, invalidat de Judecătorie, validat definitiv de Tribunal

Mandatul de primar al comunei Nicolae Titulescu al lui Florin Tiutiu, reales în funcţie pentru a şasea oară în luna iunie, invalidat la începutul săptămânii trecute de Judecătoria Slatina, a fost validat de Tribunalul Olt prin hotărâre definitivă, potrivit soluţiei postată joi pe portalul instanţei. Tiutiu a candi

Administratie 2024-10-31 16:20:29

Bihor: Oradea are, în premieră, un singur viceprimar, Teofil Filimon; al doilea - nominalizat în decembrie, după alegeri

Liberalul Teofil Filimon a fost ales joi singurul viceprimar al Oradiei, o premieră în politica locală, în cadrul unei şedinţe extraordinare în care au depus jurământul şi alţi patru consilieri locali, întregind astfel noul Consiliu Local pentru mandatul 2024 - 2028. Acesta a fost ales de cei 23 de consilieri prez

Administratie 2024-10-31 16:09:50

Timiş: Pasarela Îndrăgostiţilor, refăcută de municipalitatea timişoreană

Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a anunţat, joi, că a semnat contractul pentru proiectarea tehnică şi execuţia lucrărilor de refacere a Pasarelei Îndrăgostiţilor de peste Bega, situată în Parcul Copiilor. În 11 luni, vechea pasarelă, care devenise nesigură, va fi complet demolată şi înlocuită cu un pod pi

Administratie 2024-10-31 15:09:06

Neamţ: Un fost primar al municipiului Piatra-Neamţ a fost numit administrator public al oraşului

Dragoş Chitic, fost primar al municipiului Piatra-Neamţ în perioada 2014 - 2020, a fost numit în funcţia de administrator public al oraşului, informează un comunicat de presă al primăriei. El va avea în atribuţii monitorizarea proiectelor de investiţii ale municipalităţii şi cele de infrastructură educaţională.

Administratie 2024-10-31 13:49:55

Bihor: Prima jumătate, de 8,5 kilometri, din a doua centură a municipiului Oradea - aproape de finalizare

Prima jumătate, în lungime de 8,5 kilometri, a drumului metropolitan din sudul municipiului Oradea va fi deschisă circulaţiei la mijlocul lunii noiembrie, a anunţat, joi, Biroul de presă al Consiliului Judeţean (CJ) Bihor. "Ne propunem ca acest prim tronson de 8,5 kilometri al inelului metropolitan să fie deschis la finalul săptămânii 16-17 no

Administratie 2024-10-31 10:31:08

Preşedintele CJ Galaţi: Refacem drumurile afectate de inundaţii, sunt lucrări complexe, dar extrem de necesare

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Galaţi, Costel Fotea, a anunţat că, în prezent, se lucrează intens la refacerea tronsoanelor de drum afectate de inundaţiile din 14 septembrie, lucrări fiind unele complexe şi extrem de necesare. "Refacem drumurile afectate de inundaţii. Mai sigure, mai rezistente. Se lucrează intens pe tronsoanele de drum pute

Subscribe to our mailing list!

We don't spam