MDLPA: 22 de proiecte de 30,4 milioane euro vor primi finanţare prin Programul Interreg IPA România-Serbia
Un număr de 22 de proiecte, în valoare totală de 30,4 milioane de euro, au fost selectate, în vederea finanţării, la cea de-a cincea reuniune a Comitetului de Monitorizare pentru Programul Interreg IPA România-Serbia, acestea fiind în domeniul mediului şi al managementului situaţiilor de urgenţă, precum şi pentru dezvoltarea economică şi socială &icir
Lucian Fătu - preşedinte al Centrului Euro-Atlantic pentru Rezilienţă; noi secretari de stat la Energie, Cercetare şi MDLPA
Noi secretari de stat au fost numiţi în funcţie prin decizii ale premierului Marcel Ciolacu, publicate în Monitorul Oficial. Potrivit unei decizii publicate miercuri seară în Monitorul Oficial, Lucian Fătu a fost numit preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Centrului Euro-Atlantic pentru Rezilienţă, în locul lui Ovidiu Raeţchi.
Botoşani: Comitetul de Coordonare Judeţean al PNL a validat candidaturile la alegerile parlamentare
Comitetul de Coordonare Judeţean a filialei teritoriale Botoşani a Partidului Naţional Liberal (PNL) a validat, miercuri seară, candidaturile la alegerile parlamentare din 8 decembrie. Primul pe lista de candidaţi la Senat este omul de afaceri Ovidiu Jitaru, asociat al preşedintelui filialei PNL, Valeriu Iftime, iar pe poziţia a doua se află a
VTEX mizeazǎ pe AI şi achiziționeazǎ Weni, oferind experiențe inteligente brandurilor şi retailerilor
Achiziția consolidează platforma de comerț unificat a VTEX, optimizând asistența și îmbunătățind experien
Premierul Ciolacu - întâlnire cu liderii sectorului bancar: Avem un interes comun - o Românie mai puternică economic
Premierul Marcel Ciolacu a avut marţi o întâlnire consultativă cu reprezentanţii băncilor din România, pe teme de interes pentru susţinerea unor investiţii şi reforme de importanţă majoră pentru o dezvoltare cu adevărat sustenabilă a economiei româneşti, a informat Guvernul. Potrivit unui c
Preşedintele Senatului: Relaţiile economice şi politice dintre România şi Japonia au un potenţial imens
Relaţiile economice şi politice dintre România şi Japonia au un potenţial imens, care poate fi pus în valoare dacă cele două ţări vor coopera mai strâns şi pe mai multe domenii - a fost concluzia întrevederii avute luni, la Parlament, de preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, cu Hiroyuki Nagahama, vicepreşedintele Camerei Consilierilor din cad
Colaborare AEP - INPPA: Curs pentru avocaţi în domeniul managementului procesului electoral
Autoritatea Electorală Permanentă şi Institutul Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor lansează, în premieră, un curs de formare continuă în domeniul managementului procesului electoral pentru avocaţi. "Printre obiectivele principale ale AEP se numără şi stabilirea de parteneriate cu profesionişti din domeniul
Negrescu: Sunt încrezător că PSD va obţine în Comisia Europeană un portofoliu reprezentativ, influent pentru România
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu, vicepreşedinte al Parlamentului European, a declarat sâmbătă, la Neptun, că este încrezător că PSD va obţine un "portofoliu reprezentativ, reprezentativ, influent pentru România", în viitoarea arhitectură a Comisiei Europene, el subliniind şi că Socialiştii Europeni sunt fermi susţinători ai Român
VIDEO Preşedintele Klaus Iohannis, primit la Chişinău de omologul din Republica Moldova, Maia Sandu
Chişinău - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupaşcu, transmite: Preşedintele României, Klaus Iohannis, a ajuns, sâmbătă, la Chişinău, cu prilejul vizitei oficiale pe care o efectuează în Republica Moldova.
VIDEO Iohannis: Este incontestabilă contribuţia strategică a României la progresul continuu al Republicii Moldova pe drumul reformelor
Chişinău - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupaşcu, transmite: Preşedintele Klaus Iohannis a felicitat-o, sâmbătă, pe preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, "pentru paşii istorici realizaţi în procesul de ancorare în marea familie europeană" a ţării vecine. Şeful statului a declarat, în cadrul unei
Sibiu: Ministrul Raluca Turcan va candida pentru cel de al şaselea mandat de deputat
Parlamentarul sibian cu cele mai multe mandate la activ, ministrul Culturii, Raluca Turcan, lider al organizaţiei judeţene a liberalilor, a anunţat sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că va candida pentru cel de al şaselea mandat de deputat, fiind prima desemnată pe lista PNL Sibiu pentru Cameră. "PNL Sibiu a votat lista cand
Ciucă, la Praga: Am subliniat importanţa colaborării dincolo de curentele politice; am prezentat exemplul României ca pe o poveste de succes
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, liderul PNL, a subliniat, vineri, în cadrul conferinţei Globsec de la Praga, importanţa unităţii şi a colaborării dincolo de curentele politice. ''Am prezentat, cu mândrie, exemplul României ca pe o poveste de succes, în care adversari politici şi-au unit forţele pentru a guverna ţa
Tîlvăr: Contribuţia SUA este vitală pentru menţinerea păcii şi securităţii în regiunea Mării Negre
Contribuţia Statelor Unite ale Americii este vitală pentru menţinerea păcii şi securităţii în regiunea Mării Negre, a afirmat, joi, ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, în contextul convorbirii telefonice cu omologul său american, Lloyd J. Austin III. Potrivit unui comunicat MApN, discuţiile s-au concentrat pe situaţia de securitate ge
Mircea Geoană: Viitorul României nu este garantat; de ceea ce alegem va depinde direcţia naţiunii noastre
Secretarul general adjunct al Alianţei Nord Atlantice (NATO), Mircea Geoană, consideră că România se află "într-un moment de cumpănă al istorie naţionale" şi că direcţia naţiunii depinde de rezultatul alegerilor din luna decembrie. Prezent la Suceava la lansarea cărţii "Bătălia pentru viitorul României. Gâ
5 caracteristici prin care se face remarcată țigla metalică
Construirea acoperișului reprezintă o măsură cât se poate de complicată, iar asta nu doar din cauza complexită