COMUNICATE
Comunicat de presă - Asociaţia Energia Inteligentă
Sebastian Burduja, Ministrul Energiei a confirmat prezenţa la Măguri Răcătău, judeţul Cluj, în cadrul proiectului Energie pentru Viaţă
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a confirmat prezenţa în cadrul vizitei organizată în comuna Măguri Răcătău din judeţul Cluj, cu prilejul implementării celei de-a opta ediţii a proiectului 'Energie pentru viaţă' de către Asociaţia Energia Inteligentă.
La începutul lunii noiembrie, pentru şase case din satele Muntele Rece, comuna Măguri Răcătău şi Someşul Cald, comuna Gilău, care nu au fost niciodată racordate la reţeaua de energie electrică, diferenţa dintre întuneric şi lumină, atunci când se înserează, va fi făcută prin simpla apăsare a unui întrerupător, în urma instalării de panouri fotovoltaice în cadrul proiectului 'Energie pentru viaţă', implementat de Asociaţia Energia Inteligentă.
Cea de-a opta etapă a proiectului 'Energie pentru viaţă' a fost posibilă datorită fondurilor adunate în urma 'Crosului Energiei - Energie pentru toţi' un eveniment sportiv caritabil organizat la iniţiativa Ministerului Energiei la Bucureşti, pe Arena Naţională, la data de 29 septembrie 2024, unde au participat sute de susţinători ai acestui proiect. Crosul Energiei a fost mai mult decât o simplă cursă, a fost un gest de solidaritate şi o oportunitate de a contribui la rezolvarea unei probleme reale a României: sărăcia energetică extremă.
Asociaţia Energia Inteligentă a realizat în luna aprilie a acestui an inventarierea locuinţelor neracordate la reţeaua de energie electrică din România şi a întocmit 'Registrului Electronic Naţional al Gospodăriilor fără Energie Electrică din România' (RENGEER), care a relevat un număr de 5.494 de gospodării fără energie electrică, locuite de 11.611 de persoane, dintre care 4.777 au vârsta de până în 18 ani. Îngrijorător este faptul ca 87% din casele fără energie electrică nu au cadastru ceea ce face dificilă abordarea instituţională a rezolvării acestei probleme, 64% din persoanele care locuiesc în case fără energie electrică au venituri estimate sub venitul minim per persoană şi gospodărie în România, aşadar chiar şi racordarea acestora la o reţea de distribuţie, ar face dificilă plata energiei electrice consumată, în 53% din cazuri accesul la imobilele fără energie electrică este dificil, iar pentru 10% nu există drumuri de acces. Potrivit acestui registru, judeţul Cluj numără 98 de gospodării locuite permanent fără energie electrică.
Întocmirea RENGEER reprezintă un pas important către dezideratul de zero case locuite permanent fără energie electrică, deoarece constituie baza de pornire atât pentru elaborarea de politici publice privind reducerea sărăciei energetice extreme din ţara noastră, cât şi pentru întreprinderea unor acţiuni de reducere efectivă a acestui fenomen precum proiectul 'Energie pentru viaţă'.
Realizarea 'Registrului Electronic Naţional al Gospodăriilor fără Energie Electrică din România' a fost posibilă datorită 'Parteneriatul pentru combaterea sărăciei energetice' încheiat în noiembrie 2023 între Asociaţia Energia Inteligentă şi Ministerul Energiei, cu scopul de a atinge dezideratul de eradicare a sărăciei energetice extreme din ţara noastră.
Prin proiectul 'Energie pentru Viaţă' iniţiat în anul 2021, Asociaţia Energia Inteligentă a electrificat în ultimii 4 ani 55 de imobile ( 43 de case, 10 stâne şi 2 refugii montane), din 26 de localităţi şi 5 judeţe. Organizaţia noastră şi-a propus să continue implementarea de noi etape ale proiectului 'Energie pentru viaţă' şi să electrifice gospodării aflate în zone izolate, fără şanse de a fi conectate în viitorul apropiat la reţeaua de energie electrică, prin montarea de panouri fotovoltaice. În toate cele opt etape derulate în cei 4 ani de la iniţierea acestui proiect, societatea civilă a fost cea care şi-a adus contribuţia la electrificarea acestor gospodării. Împreună am adus o rază de speranţă în viaţa familiilor care trăiesc în case lipsite de 'normalitate', cea mai mare parte dintre ei aflându-se la limita sărăciei şi am contribuit în acelaşi timp la creşterea gradului de conştientizare a sărăciei energetice extreme din România şi crearea unei comunităţi puternice care a sprijinit demersul nostru şi a devenit ambasador în lupta pentru atingerea dezideratului de zero case fără energie electrică.
Despre Asociaţia Energia Inteligentă
Asociaţia Energia Inteligentă (AEI) este o organizaţie non-profit care reuneşte profesionişti din domeniul gazelor naturale, hidrogenului, energiei nucleare, energiei electrice şi eficienţei energetice. Membri săi militează pentru creşterea transparenţei în piaţa de energie şi pentru a găsi soluţii la provocările care exista în sectorul energetic din România. Asociaţia Energia Inteligentă are un aport important în domeniul energetic din România prin cele trei direcţii de acţiune care vizează sectorul energetic în ansamblul său, consumatorii de gaze naturale şi energie electrică şi educarea publicului larg.
Prin analizele, studiile şi proiectele sale, AEI aduce în atenţia profesioniştilor din energie informaţii privind trendurile la nivel european, sisteme de finanţare disponibile, recomandările Comisiei Europene, importanţa adoptării celor mai noi tehnologii în domeniu, susţinând în acelaşi timp interesele României la întrevederile de la Bruxelles privind alinierea la legislaţia europeană, ţinând cont în acelaşi timp de particularităţile ţării noastre din sectorul energetic. Membrii asociaţiei militează în acelaşi timp pentru creşterea gradului de transparenţă pe piaţa de energie, reducerea sărăciei energetice extreme din ţara noastră şi creşterea eficienţei energetice.
O activitate centrala a Asociaţiei Energia Inteligentă, încă de la înfiinţare este aceea de a contribui la o mai bună informare a consumatorilor casnici şi non-casnici de gaze şi energie pentru ca aceştia să poată fi mai bine pregătiţi în alegerea furnizorului şi a pachetelor de servicii potrivite, negocierea contractelor de achiziţie şi înţelegerea corectă a facturilor pe care le plătesc.
Educarea şi formarea continuă rămâne una din principalele acţiuni derulate de Asociaţia Energia Inteligentă cu accent pe eficienţă energetică, protecţia mediului, înţelegerea importanţei acceptării noilor tehnologii şi a îmbrăţişării într-o măsură cât mai mare a surselor de producere a energiei regenerabile.
Dumitru Chisăliţă este Fondator şi Preşedinte al Asociaţiei Energia Inteligentă. A absolvit Facultatea de Inginerie, Universitatea 'Lucian Blaga' Sibiu şi a obţinut diplome de masterat în 'Valorificarea Gazelor Naturale' (2002) la aceeaşi universitate, 'Managementul şi marketingul petrolului' (2006) la Universitatea Petrol şi Gaze Ploieşti şi 'Modernizarea energetică a clădirilor' (2007) la Universitatea Transilvania din Braşov. Dumitru Chisăliţă a obţinut, în 2006, atestatul de Expert tehnic extra judiciar şi consultant în domeniul petrol si gaze eliberat de Asociaţia Experţilor Europeni Agreaţi Paris, iar în 2007 obţine atestatul de Auditor Energetic eliberat de ANRE.
În anul 2009 a obţinut atestatul de Auditor Energetic pentru Clădiri eliberat de MDRL şi în 2010 atestatul de Expert tehnic judiciar în domeniul petrol şi gaze în cadrul Ministerului Justiţiei. Are o experienţă de peste 15 ani în poziţii de management în cadrul unor companii din sectorul gazelor naturale şi a fost consilier pentru doi foşti miniştri responsabili de sectorul energetic, având o activitate profesională şi academică de peste 30 de ani. În prezent este Şef de Lucrări la Universitatea de Construcţii din Braşov, Catedra Instalaţii, membru al Societăţii Inginerilor de Petrol şi Gaze (SIPG), membru al Asociaţiei Inginerilor Instalatori din România (AIIR).

Alte știri din categorie
Ultimele știri
Business OTS
Comunicate
12:32 - Comunicat de presă - Infotrafic