IEA: Peste jumătate din electricitatea produsă la nivel mondial va fi cu emisii reduse de carbon înainte de 2030
Peste jumătate din electricitatea produsă la nivel mondial va fi cu emisii reduse de carbon până la finele acestui deceniu, dar cu toate acestea lumea este încă departe de o traiectorie lină spre obiectivele de neutralitate climatică, se arată într-un raport publicat miercuri de Agenţia Internaţională a Energiei (IEA), informează AFP.
"În istoria energiei, am avut era carbonului şi era petrolului, iar acum intră în mare viteză în era electricităţii, care va defini sistemul energetic mondial în viitor şi, în plus, va fi bazată pe surse curate", estimează directorul executiv al IEA, Fatih Birol, cu ocazia publicării raportului anual al organizaţiei, World Energy Outlook 2024.
În acest raport, IEA îşi menţine estimările conform cărora vârful cererii pentru toţi combustibilii fosili (petrol, gaze naturale şi cărbune) va fi atins "până la finele acestui deceniu", chiar dacă aceste previziuni sunt contrazise de cele ale industriei de petrol şi gaze şi ale Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC).
"Prin includerea energiei nucleare, care în prezent a revenit în atenţia numeroaselor ţări, sursele de energie cu emisii reduse, precum energia eoliană şi cea fotovoltaică, ar urma să producă mai mult de jumătate din electricitatea mondială înainte de 2030", afirmă IEA.
Surplusul de petrol şi gaze ar urma să ducă la preţuri mai mici şi asta ar putea permite ţărilor să aloce mai multe resurse pentru energie curată, ceea ce ar duce lumea într-o "eră a electricităţii", a spus Birol.
Potrivit organizaţiei cu sediul la Paris, în 2023 capacităţile de producţie a energiei regenerabile care au fost conectate la reţea anul trecut au atins nu nivel record de 560 Gigavaţi (GW), astfel că totalul a ajuns la 4.250 GW, iar dacă ritmul actual de creştere se va menţine, totalul va ajunge la 10.000 de GW în 2030.
Chiar dacă există un elan în favoarea tranziţiei la energia curată, "lumea este încă departe de o traiectorie lină spre obiectivele vizând neutralitatea climatică în 2050", subliniază totuşi IEA, care a făcut un apel pentru o accelerare a tranziţiei. "Un nivel record de energie curată a fost instalată la nivel mondial în 2023, dar două treimi din creşterea cererii de energie a fost încă satisfăcută prin combustibili fosili", a subliniat IEA.
Agenţia Internaţională a Energiei este principalul organism de consiliere pe probleme energetice al celor mai dezvoltate 29 de state. Agenţia a fost înfiinţată ca răspuns la primul şoc petrolier din 1973 - 1974, pentru a coordona eliberarea de petrol din stocurile de rezervă. AGERPRES/(AS - autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Alte știri din categorie
Companiile alimentare vând produse care sunt mai puţin sănătoase în ţările mai sărace (raport)
Cele mai mari companii mondiale de alimente şi băuturi vând în medie ţărilor cu venituri scăzute produse care sunt mai puţin sănătoase decât cele pe care le vând în statele cu venituri ridicate, se arată într-un raport publicat joi, transmite Reuters. Produsele vândute de companii, inclusiv Nestle, Pepsico şi Unilever,
BTA: Ministrul Inovării anunţă finanţare de 150 milioane leva,pentru Parcul Tehnologic Industrial Dunărea din Svishtov
Ministrul interimar al Inovării şi Creşterii, Rosen Karadimov, a anunţat la ceremonia de inaugurare de joi că au fost asigurate fonduri de 150 de milioane de leva pentru Parcul Tehnologic Industrial Dunărea din Svishtov. Proiectul ar urma să transforme oraşul în termen de un an şi jumătate. Karadimov a spus că rezultatul eforturilor comune dintre stat şi
Banca Angliei reduce dobânda, dar se aşteaptă la o inflaţie mai ridicată
Banca Angliei (BoE) a decis joi să reducă dobânda de politică monetară, pentru a doua oară începând din 2020, şi a informat că viitoarele reduceri vor fi probabil graduale, previzionând o inflaţie mai ridicată şi un avans mai puternic al economiei, după bugetul pe 2025 prezentat recent de Guvernul britanic, transmite Reuters.
Nissan a înrăutăţit estimările anuale de profit şi a anunţat concedieri
Nissan Motor şi-a înrăutăţit estimările privind profitul în anul fiscal care se va încheia în 31 martie 2025 şi a anunţat că intenţionează să renunţe la 9.000 de angajaţi şi să-şi diminueze capacitatea de producţie cu 20%, pentru a răspunde scăderii vânzărilor pe pieţele principale, transmite Bloomberg. Al treilea mare producător
Salt de 15% pentru acţiunile Tesla, după victoria lui Trump
Acţiunile grupului Tesla, controlat de Elon Musk, înregistrau miercuri o creştere de 15% în cursul tranzacţiilor electronice care preced deschiderea burselor de pe Wall Street, impulsionate de sprijinul afişat de miliardarul Elon Musk pentru Donald Trump, care revendică victoria în alegerile prezidenţiale americane, informează AFP.
Italia: Enel, Ansaldo şi Leonardo vor să construiască reactoare nucleare
Grupurile energetice Enel şi Ansaldo, precum şi firma din domeniul apărării Leonardo, sunt în negocieri pentru a înfiinţa o companie sprijinită de stat care să construiască reactoare nucleare în Italia, a anunţat miercuri ministrul Energiei, Gilberto Pichetto Fratin, transmite Reuters. Pichetto a confirmat discuţiile cu firmele, anunţate pent
BTA: Ministrul Turismului înaintează Iniţiativa mărcii Balcanilor la ''World Travel Market'' de la Londra
Ministrul Turismului, Evtim Miloshev, a participat la discuţii esenţiale cu omologii europeni pentru îmbunătăţirea cooperării în domeniul turismului regional, în timpul târgului internaţional de turism "World Travel Market" (WTM) de la Londra, a anunţat miercuri serviciul de presă al Ministerului Turismului. Iniţiativa
Industria din Germania dă semne de redresare
Comenzile pentru bunuri "Made in Germany" au crescut peste aşteptări în septembrie, datorită majorării cererii pentru trenuri, avioane, vapoare şi vehicule militare, atenuând temerile privind redresarea celei mai mari economii europene, transmite Reuters. Conform datelor publicate miercuri de Oficiul Federal de Statistică (Destatis), come
Bloomberg: Restricţiile ruseşti ajută Ucraina să vândă grâu
Deciziile Rusiei de limitare a exporturilor au ajutat accidental Ucraina săptămâna aceasta să-şi asigure vânzări în Egipt, cel mai mare cumpărător mondial de grâu, susţin traderii, transmite Reuters. Autoritatea Generală pentru Aprovizionare (GASC), entitatea responsabilă pentru achiziţiile strategice de grâu în numele statu
Bursele europene au deschis în creştere după victoria revendicată de Trump
Bursele europene au deschis şedinţa de miercuri în creştere, în perspectiva unei reveniri la Casa Albă a lui Donald Trump, care revendică victoria în alegerile prezidenţiale din SUA, transmite AFP. La scurt timp de la debutul tranzacţiilor, bursa de la Paris înregistra o creştere de 1,11%, cea de la Londra era în
Germania: Acţiunile companiilor auto scad, pe fondul temerilor privind majorarea în SUA a taxelor vamale la maşinile importate
BMW AG şi Porsche AG au condus declinul acţiunilor producătorilor auto din Germania, pe fondul temerilor că SUA vor majora taxele vamale la maşinile importate, după revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, transmite Bloomberg. BMW, care miercuri a raportat rezultate trimestriale dezamăgitoare, înregistra un declin al titlurilor de 7,5% la Bursa de la Fra
UniCredit a îmbunătăţit estimările de profit şi dividende după rezultatele solide din trimestrul trei
Grupul bancar italian UniCredit şi-a îmbunătăţit, miercuri, estimările de profit pentru anul 2024 şi de asemenea a anunţat că, din 2025, va începe să plătească investitorilor jumătate din profitul său net sub formă de numerar, după ce a raportat un profit net peste aşteptări în trimestrul al treilea, transmite Reuters. UniCre
Bitcoin a trecut de 75.000 de dolari, propulsat de eventualitatea unei victorii a lui Trump
Cotaţia bitcoin a depăşit miercuri dimineaţă pentru prima dată pragul de 75.000 de dolari, stimulat de perspectiva unei relaxări a reglementărilor cu privire la monedele digitale în cazul unei victorii a lui Donald Trump în alegerile prezidenţiale americane, transmite AFP. După ce a depăşit precedentul maxim istoric, de 73.797,98 d
Bloomberg: Livrările de ţiţei rusesc înregistrează un declin semnificativ
Exporturile de ţiţei rusesc pe cale maritimă au scăzut săptămâna trecută, înregistrând cel mai semnificativ declin de la începutul lui iunie, transmite Bloomberg. Fluxurile au scăzut cu aproximativ 530.000 barili pe zi (bpd) în săptămâna care s-a încheiat în 3 noiemb
Spania: Gospodăriile şi companiile afectate de inundaţii nu vor plăti trei luni ratele la bănci
Băncile din Spania au oferit deţinătorilor de credite ipotecare, lucrătorilor independenţi şi micilor afaceri afectate de inundaţiile din sud-estul ţării un moratoriu de trei luni pentru împrumuturi, perioadă în care nu vor trebui plătite ratele lunare, au anunţat luni seara asociaţiile bancare, transmite Reuters.