Ucraina este de acord cu tranzitul gazelor din Azerbaidjan, după expirarea acordului cu Gazprom
Ucraina a acceptat ca gazele naturale din Azerbaidjan să treacă pe teritoriul său în drum spre Europa, ca o măsură temporară, având în vedere că la finalul acestui an expiră acordul privind tranzitul gazelor naturale ruseşti prin Ucraina, a anunţat joi publicaţia Ukrainska Pravda, preluată de Reuters.
Ca urmare a invaziei din Ucraina, Rusia a oprit cea mai mare a livrărilor de gaze prin conducte spre Europa, însă mai există unele cantităţi de gaze ruseşti care continuă să treacă prin Ucraina. Aceste livrări acoperă cea mai mare parte a cererii de gaze în ţări, precum Austria, Ungaria şi Slovacia.
Livrările de gaze ruseşti spre Europa ar putea fi reduse şi mai mult după ce acordul referitor la tranzitul gazelor ruseşti prin Ucraina va expira la finele acestui an. Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a spus că nu va permite Rusiei să profite de pe urma trimiterii de gaze prin conductele Ucrainei.
Un oficial azer a spus că UE şi Kievul au cerut autorităţilor de la Baku să faciliteze discuţiile cu Rusia, una din opţiuni fiind acea ca Azerbaidjanul să cumpere gaze ruseşti pentru consumul propriu, în ideea de a elibera o parte din producţia sa de gaze care să fie exportată spre UE
"Înţelegem că UE are nevoie de tip pentru a abandona complet gazele ruseşti. Şi am făcut acest pas pentru a face tranziţia mai uşoară pentru UE", ar fi declarat o sursă din guvernul de la Kiev pentru Ukrainska Pravda. Publicaţia menţionată adaugă că Ucraina este pregătită să sprijine acest aranjament, chiar dacă anumite cantităţi de gaze ruseşti ar putea fi amestecate cu gazele din Azerbaidjan.
Săptămâna trecută, preşedintele azer Ilham Aliyev s-a declarat optimist că vor fi înregistrate progrese în discuţiile vizând continuarea livrărilor de gaze spre mai multe ţări europene via Ucraina.
Azerbaidjanul, care a început să vândă gaze Europei în 2020, furnizează în prezent gaze naturale în opt state din Europa şi are un acord cu regiunea să îşi dubleze exporturile până în 2027.
În acest an, exporturile de gaze ale Azerbaidjanului spre Europa sunt aşteptate să ajungă la 13 milioane metri cubi, în contextul în care Italia devenit cel mai recent cumpărător de gaze din Azerbaidjan. Ceilalţi clienţi sunt Grecia, Bulgaria, România, Ungaria, Serbia, Slovenia şi Croaţia. AGERPRES/(AS - autor: Constantin Balaban, editor: Mariana Nica, editor online: Simona Aruştei)
Alte știri din categorie
Companiile alimentare vând produse care sunt mai puţin sănătoase în ţările mai sărace (raport)
Cele mai mari companii mondiale de alimente şi băuturi vând în medie ţărilor cu venituri scăzute produse care sunt mai puţin sănătoase decât cele pe care le vând în statele cu venituri ridicate, se arată într-un raport publicat joi, transmite Reuters. Produsele vândute de companii, inclusiv Nestle, Pepsico şi Unilever,
BTA: Ministrul Inovării anunţă finanţare de 150 milioane leva,pentru Parcul Tehnologic Industrial Dunărea din Svishtov
Ministrul interimar al Inovării şi Creşterii, Rosen Karadimov, a anunţat la ceremonia de inaugurare de joi că au fost asigurate fonduri de 150 de milioane de leva pentru Parcul Tehnologic Industrial Dunărea din Svishtov. Proiectul ar urma să transforme oraşul în termen de un an şi jumătate. Karadimov a spus că rezultatul eforturilor comune dintre stat şi
Banca Angliei reduce dobânda, dar se aşteaptă la o inflaţie mai ridicată
Banca Angliei (BoE) a decis joi să reducă dobânda de politică monetară, pentru a doua oară începând din 2020, şi a informat că viitoarele reduceri vor fi probabil graduale, previzionând o inflaţie mai ridicată şi un avans mai puternic al economiei, după bugetul pe 2025 prezentat recent de Guvernul britanic, transmite Reuters.
Nissan a înrăutăţit estimările anuale de profit şi a anunţat concedieri
Nissan Motor şi-a înrăutăţit estimările privind profitul în anul fiscal care se va încheia în 31 martie 2025 şi a anunţat că intenţionează să renunţe la 9.000 de angajaţi şi să-şi diminueze capacitatea de producţie cu 20%, pentru a răspunde scăderii vânzărilor pe pieţele principale, transmite Bloomberg. Al treilea mare producător
Salt de 15% pentru acţiunile Tesla, după victoria lui Trump
Acţiunile grupului Tesla, controlat de Elon Musk, înregistrau miercuri o creştere de 15% în cursul tranzacţiilor electronice care preced deschiderea burselor de pe Wall Street, impulsionate de sprijinul afişat de miliardarul Elon Musk pentru Donald Trump, care revendică victoria în alegerile prezidenţiale americane, informează AFP.
Italia: Enel, Ansaldo şi Leonardo vor să construiască reactoare nucleare
Grupurile energetice Enel şi Ansaldo, precum şi firma din domeniul apărării Leonardo, sunt în negocieri pentru a înfiinţa o companie sprijinită de stat care să construiască reactoare nucleare în Italia, a anunţat miercuri ministrul Energiei, Gilberto Pichetto Fratin, transmite Reuters. Pichetto a confirmat discuţiile cu firmele, anunţate pent
BTA: Ministrul Turismului înaintează Iniţiativa mărcii Balcanilor la ''World Travel Market'' de la Londra
Ministrul Turismului, Evtim Miloshev, a participat la discuţii esenţiale cu omologii europeni pentru îmbunătăţirea cooperării în domeniul turismului regional, în timpul târgului internaţional de turism "World Travel Market" (WTM) de la Londra, a anunţat miercuri serviciul de presă al Ministerului Turismului. Iniţiativa
Industria din Germania dă semne de redresare
Comenzile pentru bunuri "Made in Germany" au crescut peste aşteptări în septembrie, datorită majorării cererii pentru trenuri, avioane, vapoare şi vehicule militare, atenuând temerile privind redresarea celei mai mari economii europene, transmite Reuters. Conform datelor publicate miercuri de Oficiul Federal de Statistică (Destatis), come
Bloomberg: Restricţiile ruseşti ajută Ucraina să vândă grâu
Deciziile Rusiei de limitare a exporturilor au ajutat accidental Ucraina săptămâna aceasta să-şi asigure vânzări în Egipt, cel mai mare cumpărător mondial de grâu, susţin traderii, transmite Reuters. Autoritatea Generală pentru Aprovizionare (GASC), entitatea responsabilă pentru achiziţiile strategice de grâu în numele statu
Bursele europene au deschis în creştere după victoria revendicată de Trump
Bursele europene au deschis şedinţa de miercuri în creştere, în perspectiva unei reveniri la Casa Albă a lui Donald Trump, care revendică victoria în alegerile prezidenţiale din SUA, transmite AFP. La scurt timp de la debutul tranzacţiilor, bursa de la Paris înregistra o creştere de 1,11%, cea de la Londra era în
Germania: Acţiunile companiilor auto scad, pe fondul temerilor privind majorarea în SUA a taxelor vamale la maşinile importate
BMW AG şi Porsche AG au condus declinul acţiunilor producătorilor auto din Germania, pe fondul temerilor că SUA vor majora taxele vamale la maşinile importate, după revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, transmite Bloomberg. BMW, care miercuri a raportat rezultate trimestriale dezamăgitoare, înregistra un declin al titlurilor de 7,5% la Bursa de la Fra
UniCredit a îmbunătăţit estimările de profit şi dividende după rezultatele solide din trimestrul trei
Grupul bancar italian UniCredit şi-a îmbunătăţit, miercuri, estimările de profit pentru anul 2024 şi de asemenea a anunţat că, din 2025, va începe să plătească investitorilor jumătate din profitul său net sub formă de numerar, după ce a raportat un profit net peste aşteptări în trimestrul al treilea, transmite Reuters. UniCre
Bitcoin a trecut de 75.000 de dolari, propulsat de eventualitatea unei victorii a lui Trump
Cotaţia bitcoin a depăşit miercuri dimineaţă pentru prima dată pragul de 75.000 de dolari, stimulat de perspectiva unei relaxări a reglementărilor cu privire la monedele digitale în cazul unei victorii a lui Donald Trump în alegerile prezidenţiale americane, transmite AFP. După ce a depăşit precedentul maxim istoric, de 73.797,98 d
Bloomberg: Livrările de ţiţei rusesc înregistrează un declin semnificativ
Exporturile de ţiţei rusesc pe cale maritimă au scăzut săptămâna trecută, înregistrând cel mai semnificativ declin de la începutul lui iunie, transmite Bloomberg. Fluxurile au scăzut cu aproximativ 530.000 barili pe zi (bpd) în săptămâna care s-a încheiat în 3 noiemb
Spania: Gospodăriile şi companiile afectate de inundaţii nu vor plăti trei luni ratele la bănci
Băncile din Spania au oferit deţinătorilor de credite ipotecare, lucrătorilor independenţi şi micilor afaceri afectate de inundaţiile din sud-estul ţării un moratoriu de trei luni pentru împrumuturi, perioadă în care nu vor trebui plătite ratele lunare, au anunţat luni seara asociaţiile bancare, transmite Reuters.