MTI şi ARF au semnat contractul pentru achiziţia a 37 de unităţi electrice feroviare de lung parcurs
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) şi Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) au semnat contractul de finanţare pentru achiziţia de material rulant nou, respectiv 37 unităţi electrice multiple feroviare de lung parcurs, a anunţat, marţi, ARF.
"Ieri, 16 septembrie 2024, a fost finalizată semnarea contractului de finanţare pentru realizarea proiectului "Achiziţie material rulant nou - 37 unităţi electrice multiple interregionale (RE -IR) - Proiect Fazat - Etapa II", între Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, în calitate de Autoritate de Management, şi Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), în calitate de Beneficiar.
Obiectivul de investiţii vizează achiziţia a 37 unităţi multiple electrice feroviare de lung parcurs. Proiectul este fazat, fiind implementat în două perioade de programare financiară: în Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) 2014 -2020 şi în Programul Transport (PT) 2021 -2027", se menţionează în comunicatul ARF transmis AGERPRES.
Astfel, în cadrul POIM, a fost plătit avansul de 15% din valoarea totală a contractului de furnizare şi a fost livrată o ramă electrică EMU, iar contractul de finanţare nerambursabilă a fost în cuantum de 2,058 miliarde de lei, din care: 302,89 milioane de lei cheltuieli eligibile (257,45 milioane de lei finanţare nerambursabilă din Fondul de Coeziune şi 45,43 milioane de lei cofinanţare a Beneficiarului), respectiv 1,755 miliarde de lei, reprezentând cheltuieli neeligibile, inclusiv TVA.
În acest mod, prin etapizarea proiectului, în cadrul PT 2021 -2027, vor fi livrate 36 rame electrice.
Potrivit sursei citate, obiectivul principal al proiectului îl reprezintă conectarea capitalei cu principalele centre urbane ale ţării, contribuind la asigurarea mobilităţii, scăderea timpilor de călătorie şi îmbunătăţirea nivelului general al serviciilor publice prestate pentru transportul public pe calea ferată.
Valoarea totală a contractului de finanţare - în cadrul PT 2021 - 2027 - este de peste 1,708 miliarde de lei, finanţarea fiind distribuită astfel: 1,213 miliarde de lei - valoarea eligibilă nerambursabilă din partea fondurilor( FEDR); 214,15 milioane de lei - bugetul propriu al beneficiarului; 281,32 milioane de lei - cheltuieli neeligibile, inclusiv TVA.
"Rezultatele aşteptate şi beneficiile socio-economice pe care proiectul le aduce la nivel naţional sunt: eficientizarea şi îmbunătăţirea calităţii serviciilor publice prestate pentru transportul public feroviar de călători pe rute inter-regionale; atribuirea contractelor de servicii publice destinate serviciului public de transport feroviar de călători pentru toţi operatorii de transport feroviar de călători, în condiţiile prevăzute de lege şi în conformitate cu prevederile comunitare", susţin reprezentanţii ARF.
Rutele deservite de ramele electrice de lung parcurs sunt: Bucureşti Nord - Constanţa, Bucureşti Nord - Braşov - Arad - Timişoara, Bucureşti Nord - Braşov - Cluj, Bucureşti Nord - Braşov - Deda - Cluj, Bucureşti Nord - Braşov, Bucureşti Nord - Iaşi, Bucureşti Nord - Suceava, Bucureşti Nord - Galaţi, Bucureşti-Nord - Craiova - Târgu Jiu- Petroşani - Simeria, Bucureşti Nord-Craiova-Timişoara-Arad, Cluj-Timişoara, Cluj-Suceava-Iaşi.
Perioada de implementare a contractului este de 24 de luni (1 ianuarie 2024 - 31 decembrie 2025).
Proiectul este cofinanţat de Uniunea Europeană din Fondul de Coeziune, prin Programul Transport 2021-2027. AGERPRES/(AS - editor: Mariana Nica, editor online: Irina Giurgiu)
Sursa foto: ARF/facebook.com
Alte știri din categorie
Alin Burcea (ANAT) - Dacă nu vom avea o autoritate pentru turism vom fi cu toţii foarte dezamăgiţi
Preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Alin Burcea, a afirmat, într-o conferinţă de presă, că toţi reprezentanţii din industria de profil vor fi dezamăgiţi dacă în urma alegerilor din această toamnă nu va fi înfiinţată o autoritate naţională pentru turism de sine stătătoare. "Noi cerem în continuare să exi
Alin Burcea: Zborurile anulate sau întârziate, cea mai mare provocare pentru turism în 2024
Zborurile anulate sau întârziate ale companiilor aeriene low-cost au reprezentat cea mai mare provocare în acest an, a afirmat preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism, Alin Burcea, într-o conferinţă de presă. "Dintre provocările anului 2024 trebuie menţionate în primul rând întârzierile şi a
(P) Legea plafonării dobânzilor: ai dreptul să soliciți reducerea dobânzii la creditele IFN
București, 5 noiembrie 2024 – Începând cu data de 11 noiembrie 2024, intră în vigoare Legea nr. 243/2024 privind protecția consumatorilor cu privire la costul total al creditării și la cesiunea de cr
(P) Soluții Inovative pentru Păstrarea Igienei și Curățeniei în spațiile de business
În orice mediu profesional, menținerea s
Patronatul Proiectanţilor în Construcţii solicită decidenţilor să nu genereze nejustificat, în regim de urgenţă, modificări ale legislaţiei în domeniul construcţiilor
Patronatul Proiectanţilor în Construcţii din România transmite public decidenţilor din puterea executivă şi legislativă solicitarea de a nu genera nejustificat, în regim de urgenţă, modificări substanţiale ale legislaţiei în domeniul construcţiilor înainte de o consultare serioasă, temeinică şi aplicată cu reprezentanţii acestui sector economic.
România şi Bulgaria ar putea crea rute comune pentru turiştii japonezi care vor să viziteze regiunea
România şi Bulgaria doresc că creeze o serie de rute comune pentru turiştii japonezi care vor să viziteze regiunea, astfel încât aceştia să aibă ocazia să vadă mai multe ţări, a anunţat ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea. Acesta s-a întâlnit miercuri cu delegaţia japoneză condusă de Shinji Tak
Alegerile din SUA vor avea un impact direct asupra peisajului economic global (analiză)
Alegerile din SUA vor avea un impact direct asupra peisajului economic global, inclusiv asupra României, având în vedere că America este cea mai mare economie din lume, are cea mai importantă bursă, iar dolarul este cea mai folosită monedă la nivel internaţional, potrivit unei analize Moneycorp România privind perspectivele economice post-elec
Startup-urile de tehnologie se pot înscrie, până pe 15 noiembrie, la prima ediţie a 'Romania Startup Awards'
Cele mai inovatoare startup-uri de tehnologie din România, dar şi din Republica Moldova, vor fi alese în cadrul primei ediţii a "Romania Startup Awards" de către un juriu format din 20 dintre cei mai cunoscuţi investitori şi experţi în tehnologie & dezvoltare de business de pe plan local, au anunţat organizatorii competiţiei, într-un com
Bucura-Oprescu: Consolidăm şi extindem cooperarea bilaterală cu Franţa pe probleme de muncă şi securitate socială
Cooperarea bilaterală cu Franţa pe probleme de muncă şi securitate socială va fi consolidată şi extinsă în cadrul parteneriatului strategic, a susţinut ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura Oprescu, după întrevederea avută cu omologul francez, Astrid Panosyan-Bouvet. Potrivit unei
Comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, vine miercuri în România
Comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, vine miercuri în România pentru o vizită oficială, acesta urmând să participe la Conferinţa Naţională a Clubului Fermierilor Români. Potrivit unui comunicat al Executivului comunitar, comisarul este invitat special în cadrul Dialogului interactiv UE-Rom&
CNIR: Construirea secţiunii de munte Sărăţeni - Pipirig de pe Autostrada Unirii necesită o forţă de muncă de 22.000 de lucrători
Un număr de 22.000 de lucrători sunt necesari pentru construirea secţiunii de munte Sărăţeni - Pipirig pe traseul autostrăzii Unirii (A8), indică datele Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere pe baza estimării din Studiul de Fezabilitate. Secţiunea de munte Sărăţeni - Pipirig, cu o lungime de 116 kilometri, car
A XVII-a ediţie a Conferinţei ''Ziua Profesiilor Liberale din România''
Uniunea Profesiilor Liberale din România organizează marţi cea de-a XVII-a ediţie a Conferinţei "Ziua Profesiilor Liberale din România", tema evenimentului din acest an fiind "Încurajarea tinerilor să acceadă în profesii liberale". Conform unui comunicat al organizatoril
BNR lansează o monedă de aur cu tema 80 de ani de la desfăşurarea Operaţiunii ''Neptun''
Banca Naţională a României lansează în circuitul numismatic, începând de marţi, o monedă din aur cu tema 80 de ani de la desfăşurarea Operaţiunii ''Neptun" şi o coală specială formată din patru bancnote cu valoare nominală de 10 lei, informează vineri un comunicat al băncii centrale.
InfoCons a lansat Aplicaţia Globală de Protecţia Consumatorilor, cu prilejul Zilei Internaţionale ''One Health''
InfoCons a lansat Aplicaţia Globală de Protecţia Consumatorilor, cu prilejul Zilei Internaţionale "One Health", care este marcată anual pe data de 3 noiembrie, informează luni organizaţia europeană pentru protecţia consumatorilor. "Cu ocazia Zilei Internaţionale 'One Health', ce este celebrată în fiecare an pe data
Trei oferte depuse pentru construcţia primului lot al autostrăzii Paşcani - Suceava
Două asocieri de constructori din România şi un antreprenor italian au depus luni oferte pentru construcţia primilor 33 de kilometri ai autostrăzii Paşcani - Suceava, un contract cu o valoare de 3,88 miliarde lei (fără TVA), a anunţat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu. "Pas important pentru construcţia primilor 33 de km a