O nouă tehnologie israeliană poate revoluţiona anestezia şi monitorizarea pacienţilor de la terapie intensivă
O nouă tehnologie creată de cercetători israelieni are potenţialul de a îmbunătăţi modul în care medicii evaluează pacienţii sub anestezie, în timpul somnului sau la terapie intensivă, transmite duminică agenţia TPS.
Această tehnologie noninvazivă le permite medicilor să monitorizeze mişcarea ochilor şi nivelul de dilatare al pupilelor pacienţilor chiar şi când aceştia au ochii închişi, oferind promisiunea de a îmbunătăţi răspunsul clinic pentru pacienţii aflaţi în condiţii de comă, indusă sau nu, somn etc.
Dilatarea pupilelor, procesul prin care pupilele se extind pentru a permite ca mai multă lumină să pătrundă în ochi, poate oferi date extrem de importante cu privire la starea fiziologică a pacienţilor. Dimensiunea pupilei fluctuează nu numai ca răspuns la lumină dar şi ca reacţie la stimuli emoţionali sau fizici, cum ar fi durerea sau evenimente neaşteptate. Aceste schimbări sunt coordonate de sistemul nervos vegetativ, care pregăteşte reacţia organismului la stimuli externi. Însă, până în prezent, monitorizarea acestor schimbări era posibilă doar atunci când pacienţii aveau ochii deschişi.
O echipă de cercetători de la Universitatea din Tel Aviv, coordonată de studentul doctoral Omer Ben Barak-Dror şi supervizată de prof. Yuval Nir şi de prof. Israel Ganot, a demonstrat că schimbările dimensiunii pupilelor şi direcţiei privirii pot fi monitorizate fără ca pacientul să aibă ochii deschişi. Concluziile lor au fost publicate recent în jurnalul Communications Medicine.
"Se spune deseori că ochii sunt oglinda sufletului", a declarat prof. Nir, care conduce Departamentul de Fiziologie al Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii din Tel Aviv. Noua tehnologie foloseşte imagistica SWIR (short-wave infrared - infraroşu pe unde scurte n.r) combinată cu algoritmi de învăţare, permiţându-le medicilor să urmărească reflexul fotopupilar (PLR) chiar dacă se produce în spatele pleoapelor închise.
PLR se referă la modul în care pupilele se contractă în răspuns la un fascicol luminos şi apoi revin la dimensiunea normală.
Cercetătorii au desfăşurat experimente care au demonstrat că sistemul lor poate monitoriza cu precizie acest reflex chiar dacă ochii pacientului sunt închişi.
"Metoda noastră poate urmări cu succes dinamica exactă a reflexului fotopupilar în condiţii de ochi închişi", a declarat prof. Ganot, de la Departamentul de Inginerie Biomedicală al Universităţii. El a adăugat că această tehnologie poate chiar să estimeze direcţia privirii pacientului, cu o acurateţe remarcabilă, oferind informaţii suplimentare cu privire la starea sa cognitivă.
Cercetătorii israelieni au precizat că această tehnologie poate fi folosită pentru a monitoriza profunzimea sedării în timpul unor intervenţii chirurgicale sau pentru identificarea conştienţei intraoperative, o stare rară dar traumatizantă în care pacienţii îşi redobândesc cunoştinţa în timp ce se află sub anestezie dar nu pot vorbi sau să se mişte.
O altă potenţială utilizare a acestei tehnologii este în secţiile de terapie intensivă, unde pacienţii sunt de multe ori inconştienţi. În astfel de cazuri, monitorizarea dimensiunilor pupilei poate ajuta la identificarea semnelor durerii, ale unor atacuri cerebrale, convulsii, sau alte efecte neurologice care altfel ar putea trece neobservate.
Această tehnologie ar putea să se dovedească utilă şi în medicina somnului, oferind date cu privire la felurite stări sau afecţiuni legate de somn şi putând identifica în timp real producerea unor coşmaruri, mai transmite TPS.AGERPRES/(AS - editor: Codruţ Bălu, editor online: Ady Ivaşcu)
Alte știri din categorie
Cel mai mic cod QR din lume, creat de fizicieni germani
O echipă de fizicieni de la Universitatea din Münster, Germania, a creat cel mai mic cod QR din lume, reuşind astfel să intre în Guinness Book of Records, transmite joi agenţia DPA. Codul QR măsoară 5,38 micrometri pătraţi, fiind de aproximativ 20 de ori mai mic prin comparaţie cu precedentul record mondial deţinut de un grup de cer
O gaură neagră primordială creşte într-un ritm ''extrem'', mai rapid decât se credea posibil
În centrul galaxiei noastre, Calea Lactee, se ascunde o gaură neagră super-masivă, de aproximativ patru milioane de ori mai mare decât masa Soarelui, numită Sagittarius A*. De fapt, aceste obiecte, a căror masă creşte în timp prin consumul de materie care ajunge prea aproape de ele, se află în centrul celor mai mu
Rusia va lansa doi sateliţi iranieni pe orbită la 5 noiembrie
Rusia va lansa marţi doi sateliţi iranieni pe orbită cu ajutorul unui lansator Soiuz, a declarat luni ambasadorul Iranului la Moscova, în contextul în care cele două ţări sancţionate de SUA îşi consolidează relaţiile ştiinţifice, informează Reuters. "În continuarea dezvoltării cooperării ştiinţifice şi tehnologice
Primul satelit din lemn, lansat în spaţiu
Primul satelit din lemn din lume, conceput de specialişti japonezi, a fost lansat marţi în spaţiu, la bordul unei rachete SpaceX, în cadrul unei misiuni de aprovizionare a Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), transmite AFP. Satelitul experimental, numit LignoSat şi al cărui aspect seamănă cu un cub de lemn cu latura de doar 10 ce
O maimuţă care ar dispune de tot timpul din Univers nu va putea rivaliza niciodată cu Shakespeare
Doi matematicieni au contestat "paradoxul maimuţei savante", o teorie ştiinţifică potrivit căreia, dacă ar dispune de suficient timp, o maimuţă care scrie pe o tastatură ar putea reproduce întreaga operă a lui Shakespeare, informează AFP. Acest experiment de gândire, conceput cu peste un secol în urmă, exprimă ideea că, dacă se disp
Oamenii de ştiinţă au reconstruit chipul unui 'vampir' polonez care a trăit în urmă cu 400 de ani
Îngropată cu picioarele legate cu un lanţ prevăzut cu un lacăt şi cu o seceră de fier plasată în zona gâtului, "Zosia" nu ar fi trebuit să mai poată să se întoarcă vreodată din morţi, informează Reuters. Înmormântată într-un cimitir nemarcat din Pien, în nordul Poloniei, tânăra femeie era una dint
Vulcanii de pe Terra au eliberat CO2 mult timp după ce erupţiile lor au încetat (studiu)
Zonele vulcanice masive au continuat să elibereze dioxid de carbon (CO2) în atmosfera Terrei mult timp după ce activitatea lor de suprafaţă a încetat, ceea ce ar putea explica durata anumitor episoade de schimbări climatice, conform unui studiu publicat miercuri, informează AFP. "Descoperirile noastre sunt importante deoarece
China va trimite miercuri un nou echipaj spre staţia sa spaţială
China va trimite miercuri alţi trei astronauţi, inclusiv o femeie, spre staţia sa spaţială Tiangong, în cadrul unei misiuni menite să îi consolideze experienţa pe orbita Pământului şi să contribuie la pregătirile pentru "cucerirea" Lunii până în anul 2030, informează AFP. Marele obiectiv pe termen scurt
Secretele genetice ale viespii orientale ar putea conduce la noi metode de dezintoxicare de alcool
Oamenii de ştiinţă israelieni au identificat viespea orientală ca fiind primul animal capabil să consume cantităţi mari de alcool fără să prezinte efectele nocive pe care majoritatea speciilor, inclusiv oamenii, le resimt de obicei, transmite agenţia TPS. Studierea modului în care aceste insecte metabolizeaz
O capsulă SpaceX cu patru astronauţi la bord se îndreaptă spre Pământ
O capsulă SpaceX cu patru astronauţi la bord s-a desprins de Staţia Spaţială Internaţională (ISS) şi se află pe drumul de întoarcere spre Pământ, după mai multe întârzieri cauzate de condiţiile meteorologice nefavorabile, a anunţat miercuri agenţia spaţială americană NASA, transmite DPA. Capsula spaţială SpaceX Dragon,
Dimensiunile celei de-a treia cea mai lungă peşteră din lume, extinse la 437 km
Lungimea cunoscută a celei de-a treia cea mai lungă peşteră din lume a fost extinsă de la 409,9 km la 437,1 km în urma unei expediţii ştiinţifice recente, au anunţat joi oamenii de ştiinţă implicaţi, transmite agenţia Xinhua. Descoperirea a fost anunţată după încheierea celei de-a 23-a expediţii ştiinţifice internaţionale comune &i
BTA: Preşedintele Radev i-a primit pe exploratorii bulgari din Antarctica
Preşedintele Rumen Radev a înmânat luni drapelul naţional membrilor celei de-a 33-a expediţii bulgare din Antarctica în cadrul unei ceremonii desfăşurate în Sala Armelor din clădirea Preşedinţiei. Drapelul a fost acceptat de liderul expediţiei, prof. Christo Pimpirev. ''Azi, aducem un omagiu statului bulgar şi o
Eutelsat foloseşte o rachetă aparţinând SpaceX pentru a lansa primii sateliţi de după fuziunea cu OneWeb
Eutelsat, companie aflată pe locul trei în topul celor mai mari operatori de sateliţi din lume după venituri, a lansat duminică 20 de sateliţi pentru reţeaua sa de comunicaţii, folosind o rachetă a companiei lui Elon Musk, SpaceX, transmite Reuters. Aceasta a fost prima lansare de sateliţi desfăşurată de Eutelsat după fuziunea de anul trecut cu compania
Necropolă veche de 2.000 de ani, conţinând 12 schelete, descoperită la Petra (Iordania)
Arheologii au descoperit o necropolă veche de 2.000 de ani ce conţine 12 schelete, sub "Trezoreria" vechiului oraş Petra, în Iordania, transmite Live
Astronomii au identificat originea meteoriţilor care au lovit Terra
Meteoriţii - roci provenite din spaţiu care cad pe Terra - au bombardat planeta noastră de la naşterea acesteia în urmă cu circa 4,5 miliarde de ani şi până în ziua de azi, provocând cel mai adesea pagube reduse, dar declanşând uneori şi cataclisme. Dar de unde provin mai exact aceste roci spaţiale? O nouă c