Hiturile verii 2024 au fost interpretate de vedete feminine
Cântăreţele Billie Eilish, Chappell Roan şi Sabrina Carpenter i-au făcut pe oamenii din lumea întreagă să danseze în vara anului 2024: aceste trei americance sub 30 de ani au revenit, fiind încă bine plasate, în topurile platformelor muzicale la sfârşitul săptămânii trecute, informează AFP.
Billie Eilish, cu cântecul "Birds of a feather", ocupă primul loc în clasamentul ascultărilor globale din această vară pe platforma Spotify, liderul mondial al platformelor de streaming muzical. Tânăra cântăreaţă californiană, în vârstă de 22 de ani, a devenit "cea mai ascultată artistă pe Spotify, cu peste 100 de milioane de ascultători lunari".
De asemenea, Billie Eilish se află pe poziţia a treia, cu acelaşi single, şi în clasamentul global întocmit de Apple Music şi pe locul al treilea, cu cântecul "Lunch", pe Qobuz, o platformă care se doreşte a fi mai exigentă în materie de rezoluţie sonoră şi linie editorială (sunt promovate genuri care sunt mai puţin în vogă decât pop şi rap, precum jazzul - Pat Metheny ocupă astfel primul loc în topul ascultărilor estivale cu piesa "MoonDial"). Billie Eilish ar putea chiar să câştige în perioada următoare noi ascultători, chiar dacă a coborât pe locul al cincilea în clasamentul Shazam, aplicaţia ce permite identificarea cântecelor şi a fragmentelor muzicale.
Vara anului 2024 a fost benefică şi pentru Sabrina Carpenter, în vârstă de 25 de ani, şi Chappell Roan, în vârstă de 26 de ani. Sabrina Carpenter ocupă locul al patrulea în topul global Spotify cu cântecul "Espresso", clasat pe prima poziţie în topul întocmit de platforma Deezer, şi a reuşit o dublă performanţă în Topul 10 realizat de Apple Music, ocupând poziţiile a cincea şi a şasea cu single-urile "Please please please", respectiv "Espresso". Această piesă se află şi pe locul al şaptelea în topul Qobuz.
Chappell Roan s-a clasat pe poziţia a doua în topul global Spotify cu "Hot to go" şi pe poziţia a opta în topul Apple Music cu cântecul "Good luck, babe!".
Doi cântăreţi americani au impresionat la rândul lor în această vară: Kendrick Lamar, în vârstă de 37 de ani, şi Shaboozey, în vârstă de 29 de ani. Kendrik Lamar se află în fruntea clasamentului Apple Music şi este al treilea în topul global al Spotify cu cântecul "Not like us". Shaboozey ocupă poziţia a doua în clasamentul Apple Music şi poziţia a cincea pe Spotify cu single-ul "A bar song (Tipsy)". AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Simona Tatu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Alte știri din categorie
Libanul cere UNESCO să protejeze siturile istorice de atacurile israeliene
Peste 100 de deputaţi libanezi au cerut joi UNESCO să protejeze siturile istorice ale ţării de atacurile intense israeliene, iar organizaţia ONU a decis să organizeze o reuniune pe această temă pe 18 noiembrie, relatează AFP. Atacurile Israelului, aflat în război deschis din 23 septembrie împotriva grupării libaneze Hezbollah, vizează mai ales oraş
Premiul literar Flore, atribuit scriitorului Benjamin Stock
Premiul literar Flore pe anul 2024 i-a fost decernat joi la Paris scriitorului Benjamin Stock pentru romanul său de debut, "Marc", o critică amuzantă a conspiraţionismului bazată pe romanele autorului francez de mare succes Marc Levy, a anunţat juriul, citat de AFP. Benjamin Stock a primit 11 voturi, contra unui vot primit de Joy Majdalani, &
A murit părintele ''Eat-Art'', artistul vizual Daniel Spoerri, de origine română
Artistul vizual elveţian Daniel Spoerri, figură marcantă a mişcării artistice "Nouveau Réalisme" ("Noul Realism") şi părintele "Eat-Art", care constă în fixarea urmelor unei mese într-o operă de artă, a încetat din viaţă, a anunţat miercuri Centrul Pompidou din Paris. "Suntem profund
Doi jurnalişti israelian şi palestinian, recompensaţi cu premiul pentru curaj jurnalistic la Paris
Jurnalistul israelian Yuval Abraham şi jurnalistul palestinian Basel Adra au fost recompensaţi pentru activitatea lor privind colonizarea israeliană în Cisiordania cu Premiul Anna Politkovskaia - Arman Soldin pentru curaj jurnalistic, a anunţat marţi Ministerul francez al Afacerilor Externe, relatează AFP. Yuval Abraham şi Basel Adra, &i
Gravuri de Picasso, expuse la British Museum din Londra
Aproape 100 de gravuri realizate de Pablo Picasso vor fi expuse începând de joi la British Museum din Londra, alcătuind un fel de jurnal intim al artistului de la sosirea lui la Paris şi până în ultimii săi ani de viaţă, informează AFP. "Picasso a realizat aproximativ 2.400 de stampe în întreaga sa carieră. Oamenii cuno
Ultimul sezon al serialului ''Stranger Things'' va fi lansat în 2025, a confirmat Netflix
Cel de-al cincilea sezon al serialului ''Stranger Things'', care va fi totodată ultimul, va avea premiera în 2025, a anunţat miercuri Netflix, potrivit publicaţiei de specialitate Variety. Pentru a celebra 6 noiembrie 1983, supranumită ''Ziua Stranger Things'', data la care personajul Will Byers (interpretat de Noah Schnap
Premiul Medicis pe anul 2024, câştigat de scriitoarea Julia Deck
Premiul Medicis pe anul 2024 a fost atribuit miercuri scriitoarei Julia Deck, în vârstă de 50 de ani, pentru romanul său "Ann d'Angleterre", publicat la editura Seuil, informează livreshebdo.fr. Ea a primit cinci voturi în cel de-al treilea tur de scrutin, depăşindu-l pe principalul său contracandidat, Thomas Clerc, autorul roma
Scriitorul Miguel Bonnefoy a câştigat premiul Femina pe anul 2024
Premiul Femina pentru roman francez i-a fost atribuit marţi scriitorului franco-venezuelean Miguel Bonnefoy pentru volumul "Le Reve du Jaguar", care a fost deja recompensat cu Marele Premiu pentru Roman al Academiei Franceze la sfârşitul lunii octombrie, informează TV5monde.fr. "Este un premiu pe care îl aşteptam de zece ani", a
Premiul Goncourt pe anul 2024, atribuit scriitorului Kamel Daoud
Premiul Goncourt pe anul 2024 a fost atribuit luni scriitorului franco-algerian Kamel Daoud pentru romanul "Houris" (editura Gallimard), o ficţiune despre masacrele din "deceniul negru" algerian (1992-2002), informează AFP. Kamel Daoud, în vârstă de 54 de ani, a fost desemnat câştigător după primul tur de scrutin, obţin&ac
Lungmetrajul care marchează revenirea pe marile ecrane a ursuleţului Paddington a avut premiera la Londra
Paddington revine pe marele ecran: după şapte ani de la cel de-al doilea lungmetraj care îl are ca protagonist pe ursuleţul peruvian refugiat la Londra, o nouă peliculă din această serie cinematografică prezintă aventurile simpaticului personaj în inima pădurii amazoniene, informează AFP. Premiera mondială a filmului ''Paddington in Peru
Un film ''Game of Thrones'', în curs de dezvoltare la Hollywood
Vor face dragonii din Westeros saltul de pe micul la marele ecran? Cel puţin un film bazat pe serialul TV de mare succes "Game of Thrones" se află în primele etape de dezvoltare, au anunţat joi publicaţiile americane The Hollywood Reporter şi Deadline, citate de AFP. Serialul TV original HBO şi cele opt sezoane ale sale au devenit un fenomen cu
Kamel Daoud, un cronicar al Algeriei, exilat prin ''forţa împrejurărilor''
Scriitorul franco-algerian Kamel Daoud, care a câştigat luni, la vârsta de 54 de ani, prestigiosul premiu Goncourt, este un cronicar critic al Algeriei, cu un mod liber de exprimare care l-a obligat în cele din urmă să îşi părăsească oraşul natal, Oran, şi să se mute fără prea mare tragere de inimă la Paris, informează AFP. "Houris
TOP CINEMA: ''Venom: The Last Dance'' continuă să domine box-office-ul nord-american
"The Last Dance", al treilea film din seria cinematografică ''Venom'', s-a clasat din nou pe primul loc în box-office-ul nord-american, conform estimărilor de duminică ale companiei de specialitate Exhibitor Relations, informează AFP.
Scriitorul Gael Faye a câştigat premiul Renaudot pe anul 2024
Scriitorul Gael Faye, în vârstă de 42 de ani, a câştigat luni premiul literar francez Ranaudot pe anul 2024 pentru romanul său "Jacaranda" (editura Grasset), care abordează tematica genocidului din Rwanda, informează huffingtonpost.fr. Potrivit tradiţiei, anunţul a fost făcut marţi la restaurantul Drouant din Paris,
Scriitorul Oswald Egger, distins cu premiul literar Georg Büchner, acordat anual în Germania
Scriitorul Oswald Egger a fost recompensat cu premiul anual Georg Büchner, una dintre cele mai importante distincţii literare acordate autorilor de limbă germană, transmite agenţia DPA. "Este tot ce ţi-ai putea dori", a declarat Egger sâmbătă, înaintea ceremoniei de decernare, la Staatstheater din Darmstadt. "Sunt