logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

contact@agerpres.ro
Economic

DEER: Cele 2 parcuri fotovoltaice dezvoltate de Soceram şi MHC Water Power nu îndeplinesc toate condiţiile stipulate în ATR

Image

Cele 2 parcuri fotovoltaice dezvoltate de către societăţile Soceram şi MHC Water Power în judeţul Dâmboviţa nu îndeplinesc în prezent toate condiţiile stipulate în Avizele Tehnice de Racordare emise de Operatorul de Distribuţie, precizează reprezentanţii Distribuţie Energie Electrică România (DERR).

Precizările vin în urma protestului organizat miercuri de angajaţii Soceram Doiceşti şi a acuzaţiilor aduse de cele două firme distribuitorului, conform cărora DEER "refuză cu obstinaţie să ofere un răspuns oficial şi să procedeze la punerea sub tensiune a acestor parcuri".

"Pentru cele 2 parcuri fotovoltaice dezvoltate de către societăţile Soceram şi MHC Water Power menţionăm următoarele: La acest moment nu sunt îndeplinite toate condiţiile stipulate în Avizele Tehnice de Racordare emise de Operatorul de Distribuţie şi preluate în contractele de racordare între OD şi cele două societăţi mai sus amintite. Precizăm faptul că Avizul Tehnic de Racordare este emis în condiţiile respectării legislaţiei secundare (Ordinul ANRE 59 din 2013). De asemenea, în vederea punerii în funcţiune, conform Ordinului ANRE nr. 51/2019 Procedură de Notificare pentru racordarea unităţilor generatoare şi de verificare a conformităţii unităţilor generatoare cu cerinţele tehnice privind racordarea unităţilor generatoare la reţelele electrice de interes public, actualizat, solicitantul are obligaţia legală de a depune la Operatorul de Distribuţie (OD), cu cel puţin 3 luni înainte de data propusă pentru punerea sub tensiune, solicitarea pentru punerea în funcţiune (întocmită în conformitate cu modelul din Anexa 16) însoţită de Documentaţia Unităţii Generatoare şi să specifice termenul planificat pentru punerea în funcţiune, solicitare netransmisă la acest moment", explică reprezentanţii DEER în punctul de vedere trimis AGERPRES.

Aceştia subliniază că investitorii nu au respectat clauzele agreate de părţi din contractele de racordare şi că Avizul Tehnic de Racordare a fost întocmit în baza unui studiu efectuat de o societate independentă, selectată de investitor. Avizul Tehnic de Racordare se validează/emite de către o comisie tehnică specializată, formată din specialişti din cadrul companiei, într-o manieră obiectivă şi independentă, precizează ei.

"În consecinţă, considerăm organizarea protestului, în prezenţa reprezentanţilor presei, un demers forţat, abuziv şi maliţios împotriva Distribuţie Energie Electrică Romania S.A. (DEER), ţinând cont de faptul că această companie este parte a Grupului Electrica şi începând cu anul 2014 este o companie cu capital majoritar privat, listată la bursele din Londra şi Bucureşti, şi orice informaţie sau acuzaţie ori acţiune împotriva acesteia afectează în mod direct imaginea DEER S.A. şi a Grupului Electrica. Urmare a demersurilor nefundamentate, netemeinice şi abuzive, iniţiate de cele două companii la adresa DEER S.A. şi a Grupului Electrica, Operatorul de Distribuţie îşi rezervă dreptul de a pretinde daune interese cauzate de această acţiune, pentru orice prejudiciu de imagine sau material care rezultă din acest eveniment", transmit reprezentanţii DEER.

Angajaţii Soceram Doiceşti din judeţul Dâmboviţa au protestat, miercuri, în curtea societăţii, alături de conducerea firmei, "pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la refuzul DEER de a pune sub tensiune parcurile fotovoltaice ale firmei", investiţie de 10 milioane de euro.

Protestatarii au reclamat că investiţia, fiind una mare, şi făcută în mare parte prin credite bancare, este pusă în pericol şi poate duce la falimentul celor care au realizat-o.

"Societăţile Soceram S.A. şi MHC Water Power S.A. trag un semnal de alarmă cu privire la abuzurile societăţii Distribuţie Energie Electrică România (DEER) în ceea ce priveşte punerea sub tensiune a parcurilor fotovoltaice dezvoltate de cele două societăţi în comuna Doiceşti, judeţul Dâmboviţa. Deşi au fost depuse cererile şi documentele necesare pentru punerea sub tensiune, potrivit legii, pentru perioada de probe a parcurilor fotovoltaice, DEER refuză cu obstinaţie să ofere un răspuns oficial şi să procedeze la punerea sub tensiune a acestor parcuri", se arăta într-un comunicat al Soceram SA.

Societatea reclama faptul că lipsa de acţiune din partea DEER faţă de demersurile făcute împiedică livrarea energiei electrice în reţea, destabilizând astfel planurile de dezvoltare ale celor două companii.

"Prin neconectarea acestor parcuri la reţeaua de distribuţie, DEER nu doar că pune în pericol sustenabilitatea investiţiilor, dar creează în acelaşi timp şi prejudicii majore economiei locale din judeţul Dâmboviţa, unde 440 de angajaţi ai Soceram îşi câştigă existenţa. Situaţia creată de DEER are consecinţe devastatoare asupra activităţii şi funcţionării celor două companii, iar întârzierea punerii sub tensiune a parcurilor fotovoltaice poate conduce la scadenţa anticipată a creditelor contractate de Soceram şi MHC Water Power. Acest lucru poate declanşa executarea silită a bunurilor celor două societăţi", mai scria în comunicatul Soceram.

Sursa citată susţinea că "riscul cel mai mare" este închiderea fabricilor de BCA, cărămidă şi mortar pe care le deţine, lăsând fără loc de muncă 440 de angajaţi, precum şi oprirea furnizării de energie electrică de către hidrocentralele MHC Water Power, fapt ce poate avea ca efect producerea unui dezechilibru pe piaţa de energie electrică. AGERPRES/(AS-autor: Nicoleta Gherasi, editor: Andreea Marinescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)

 

Sursa foto: Distributie Energie Electrica Romania/Facebook.com


Alte știri din categorie

Economic 2024-11-07 17:48:00

Alin Burcea (ANAT) - Dacă nu vom avea o autoritate pentru turism vom fi cu toţii foarte dezamăgiţi

Preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Alin Burcea, a afirmat, într-o conferinţă de presă, că toţi reprezentanţii din industria de profil vor fi dezamăgiţi dacă în urma alegerilor din această toamnă nu va fi înfiinţată o autoritate naţională pentru turism de sine stătătoare. "Noi cerem în continuare să exi

Economic 2024-11-07 17:18:49

Alin Burcea: Zborurile anulate sau întârziate, cea mai mare provocare pentru turism în 2024

Zborurile anulate sau întârziate ale companiilor aeriene low-cost au reprezentat cea mai mare provocare în acest an, a afirmat preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism, Alin Burcea, într-o conferinţă de presă. "Dintre provocările anului 2024 trebuie menţionate în primul rând întârzierile şi a

Economic 2024-11-07 11:57:11

(P) Legea plafonării dobânzilor: ai dreptul să soliciți reducerea dobânzii la creditele IFN

București, 5 noiembrie 2024 – Începând cu data de 11 noiembrie 2024, intră în vigoare Legea nr. 243/2024 privind protecția consumatorilor cu privire la costul total al creditării și la cesiunea de cr

Economic 2024-11-06 23:23:34

Patronatul Proiectanţilor în Construcţii solicită decidenţilor să nu genereze nejustificat, în regim de urgenţă, modificări ale legislaţiei în domeniul construcţiilor

Patronatul Proiectanţilor în Construcţii din România transmite public decidenţilor din puterea executivă şi legislativă solicitarea de a nu genera nejustificat, în regim de urgenţă, modificări substanţiale ale legislaţiei în domeniul construcţiilor înainte de o consultare serioasă, temeinică şi aplicată cu reprezentanţii acestui sector economic.

Economic 2024-11-06 19:13:22

România şi Bulgaria ar putea crea rute comune pentru turiştii japonezi care vor să viziteze regiunea

România şi Bulgaria doresc că creeze o serie de rute comune pentru turiştii japonezi care vor să viziteze regiunea, astfel încât aceştia să aibă ocazia să vadă mai multe ţări, a anunţat ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea. Acesta s-a întâlnit miercuri cu delegaţia japoneză condusă de Shinji Tak

Economic 2024-11-06 18:18:52

Alegerile din SUA vor avea un impact direct asupra peisajului economic global (analiză)

Alegerile din SUA vor avea un impact direct asupra peisajului economic global, inclusiv asupra României, având în vedere că America este cea mai mare economie din lume, are cea mai importantă bursă, iar dolarul este cea mai folosită monedă la nivel internaţional, potrivit unei analize Moneycorp România privind perspectivele economice post-elec

Economic 2024-11-06 18:00:46

Startup-urile de tehnologie se pot înscrie, până pe 15 noiembrie, la prima ediţie a 'Romania Startup Awards'

Cele mai inovatoare startup-uri de tehnologie din România, dar şi din Republica Moldova, vor fi alese în cadrul primei ediţii a "Romania Startup Awards" de către un juriu format din 20 dintre cei mai cunoscuţi investitori şi experţi în tehnologie & dezvoltare de business de pe plan local, au anunţat organizatorii competiţiei, într-un com

Economic 2024-11-06 13:51:39

Bucura-Oprescu: Consolidăm şi extindem cooperarea bilaterală cu Franţa pe probleme de muncă şi securitate socială

Cooperarea bilaterală cu Franţa pe probleme de muncă şi securitate socială va fi consolidată şi extinsă în cadrul parteneriatului strategic, a susţinut ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura Oprescu, după întrevederea avută cu omologul francez, Astrid Panosyan-Bouvet. Potrivit unei

Economic 2024-11-06 08:14:09

Comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, vine miercuri în România

Comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, vine miercuri în România pentru o vizită oficială, acesta urmând să participe la Conferinţa Naţională a Clubului Fermierilor Români. Potrivit unui comunicat al Executivului comunitar, comisarul este invitat special în cadrul Dialogului interactiv UE-Rom&

Economic 2024-11-05 13:43:13

CNIR: Construirea secţiunii de munte Sărăţeni - Pipirig de pe Autostrada Unirii necesită o forţă de muncă de 22.000 de lucrători

Un număr de 22.000 de lucrători sunt necesari pentru construirea secţiunii de munte Sărăţeni - Pipirig pe traseul autostrăzii Unirii (A8), indică datele Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere pe baza estimării din Studiul de Fezabilitate. Secţiunea de munte Sărăţeni - Pipirig, cu o lungime de 116 kilometri, car

Economic 2024-11-05 08:29:15

A XVII-a ediţie a Conferinţei ''Ziua Profesiilor Liberale din România''

Uniunea Profesiilor Liberale din România organizează marţi cea de-a XVII-a ediţie a Conferinţei "Ziua Profesiilor Liberale din România", tema evenimentului din acest an fiind "Încurajarea tinerilor să acceadă în profesii liberale". Conform unui comunicat al organizatoril

Economic 2024-11-05 08:17:45

BNR lansează o monedă de aur cu tema 80 de ani de la desfăşurarea Operaţiunii ''Neptun''

Banca Naţională a României lansează în circuitul numismatic, începând de marţi, o monedă din aur cu tema 80 de ani de la desfăşurarea Operaţiunii ''Neptun" şi o coală specială formată din patru bancnote cu valoare nominală de 10 lei, informează vineri un comunicat al băncii centrale.

Economic 2024-11-04 19:12:05

InfoCons a lansat Aplicaţia Globală de Protecţia Consumatorilor, cu prilejul Zilei Internaţionale ''One Health''

InfoCons a lansat Aplicaţia Globală de Protecţia Consumatorilor, cu prilejul Zilei Internaţionale "One Health", care este marcată anual pe data de 3 noiembrie, informează luni organizaţia europeană pentru protecţia consumatorilor. "Cu ocazia Zilei Internaţionale 'One Health', ce este celebrată în fiecare an pe data

Economic 2024-11-04 17:26:40

Trei oferte depuse pentru construcţia primului lot al autostrăzii Paşcani - Suceava

Două asocieri de constructori din România şi un antreprenor italian au depus luni oferte pentru construcţia primilor 33 de kilometri ai autostrăzii Paşcani - Suceava, un contract cu o valoare de 3,88 miliarde lei (fără TVA), a anunţat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu. "Pas important pentru construcţia primilor 33 de km a

Subscribe to our mailing list!

We don't spam