Constanţa: Universitatea Ovidius, cu 16 facultăţi, scoate la concurs peste 8.000 locuri pentru studii de licenţă şi master
Universitatea Ovidius din Constanţa anunţă scoaterea la concurs a 5.260 de locuri pentru studii de licenţă şi a altor 3.055 de locuri la programele de master, în cadrul celor 16 facultăţi pe care le are în componenţă.
Potrivit unui comunicat de presă transmis marţi, la Universitatea Ovidius din Constanţa (UOC) începe luni, 8 iulie 2024, sesiunea de vară a concursului de admitere pentru programele de licenţă şi de master din cadrul celor 16 facultăţi şi al Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic.
Pentru admiterea din acest an, sunt scoase la concurs 5.260 de locuri la cele 80 de programe de studii universitare de licenţă şi 3.055 de locuri pentru 63 de programe universitare de master.
"În acest an, oferta educaţională include trei programe noi de master, la care înscrierile se pot realiza începând cu sesiunea din luna iulie. La Facultatea de Ştiinţe Aplicate şi Inginerie vor fi disponibile 30 de locuri la programul Tehnologii şi materiale avansate pentru sisteme energetice neconvenţionale / Advanced Materials and Technologies for Unconventional Energy Systems predat în limba engleză. La Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei absolvenţii de licenţă pot alege între două noi programe: Consiliere şi intervenţie psihopedagogică în şcoala incluzivă, cu 65 de locuri disponibile, şi Consilierea şi managementul serviciilor de asistenţă socială, cu 75 de locuri. Totodată, pentru sesiunea de admitere din luna septembrie, la Facultatea de Medicină vor fi scoase la concurs 20 de locuri la programul nou de master Fizioterapie şi reabilitare funcţională", precizează rectorul UOC, conf. univ. dr. Dan-Marcel Iliescu.
În sesiunea iulie a concursului de admitere, pentru programele de licenţă, calendarul general al admiterii este 8 - 31 iulie 2024, când vor avea loc înscrierile, susţinerea probelor de concurs şi înmatricularea pentru toate domeniile de studii de la toate formele de învăţământ - învăţământ cu frecvenţă (IF), învăţământ la distanţă (ID) şi învăţământ cu frecvenţă redusă (IFR), în funcţie de calendarul fiecărei facultăţi, cu excepţia facultăţilor medicale (Medicină, Stomatologie şi Farmacie), unde înmatriculările se finalizează pe data de 7 august 2024.
Pentru programele de master, în perioada 8 - 31 iulie 2024 vor avea loc înscrierile, susţinerea probelor de concurs şi înmatricularea pentru toate domeniile de studii, conform calendarului specific al fiecărei facultăţi. Excepţie face Facultatea de Medicină, unde admiterea la master va avea loc în luna septembrie.
La toate cele 16 facultăţi şi la Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic, înscrierea pentru admitere a candidaţilor cetăţeni români, UE, SEE, CE se va realiza online, pe platforma https://admitereonline.univ-ovidius.ro/.
În funcţie de facultatea aleasă, admiterea se face fie pe baza concursului de dosare, fie prin examen de admitere - în cazul programelor de studii care presupun probarea, de către candidaţi, a unor abilităţi sau cunoştinţe de specialitate.
Toate informaţiile legate de admiterea 2024 la UOC, sesiunile iulie şi septembrie, sunt publicate la http://admitere.univ-ovidius.ro/, dar şi pe site-urile facultăţilor. AGERPRES/(AS - autor: Nona Jalbă, editor: Karina Olteanu, editor online: Gabriela Badea)
* Sursa foto: Universitatea „Ovidius” din Constanța / Facebook.com
Alte știri din categorie
Ministrul Ligia Deca s-a întâlnit cu directorul general al Agenţiei pentru Energie Nucleară a OCDE
Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, s-a întâlnit miercuri cu directorul general al Agenţiei pentru Energie Nucleară (NEA) a OCDE, William D. Magwood, IV, cu care a discutat despre importanţa programelor de studii în domeniul ingineriei nucleare şi nevoia de a avea mai mulţi specialişti în acest sector. "Astăzi, am avut plăcerea să-l &
România a dominat podiumul la RoboChallenge 2024; 25 de medalii câştigate
România a înregistrat un rezultat remarcabil, câştigând 25 de medalii, la concursul internaţional RoboChallenge ajuns la ediţia a XV-a, dintre care nouă de aur şi câte opt de argint şi bronz. "La cea de-a treia ediţie a RoboFEST, desfăşurată în acest weekend la Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnic
Bihor: Clubul de Robotică al Universităţii din Oradea a câştigat un premiu la competiţia internaţională Robochallenge Bucureşti
Clubul de Robotică al Universităţii din Oradea a participat, în perioada 1-3 noiembrie, la competiţia internaţională Robochallenge Bucureşti - ediţia a XV-a, unde, după trei zile de competiţie intensă, echipa Dark a clubului a obţinut locul trei la proba Humanoid Robot Triatlon, iar echipa Tor s-a clasat pe locul patru la proba Humanoid Sumo.
Misiunea spaţială DropCoal, lansată către Staţia Spaţială Internaţională
Dispozitivul ştiinţific DropCoal, dezvoltat integral în România de către Romanian InSpace Engineering, a fost lansat marţi către Staţia Spaţială Internaţională, informează un comunicat remis AGERPRES. Dispozitivul a fost dezvoltat integral în România de către Romanian InSpace Engineering (RISE), în cadrul unui pro
Timiş: Conferinţa 'Diplomaţia Academică în contextul Alianţelor de Universităţi Europene', la UVT
Şefa Diplomaţiei române, Luminiţa Odobescu, a declarat, joi, la Timişoara, că Ministerul de Externe, împreună cu universităţile din România, îşi propun să se conecteze prin dialog academic cu studenţii care învaţă în spaţiul european şi să dezvolte împreună programe universitare atractive pentru a-i readuce în ţară pe tinerii a
Ligia Deca şi Raluca Turcan au semnat un protocol în vederea susţinerii activităţilor pentru promovarea educaţiei culturale
Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, şi ministrul Culturii, Raluca Turcan, au semnat un protocol de colaborare în vederea susţinerii activităţilor, proiectelor şi iniţiativelor pentru promovarea educaţiei culturale. Printre obiectivele principale ale proiectului se numără: valorizarea patrimoniului cultural naţional şi a formelor de expresie
Cluj: O plantă de peste 60.000 de ani, descoperită de cercetătorii UBB în Carpaţi
Cercetători ai Universităţii "Babeş-Bolyai" (UBB) din Cluj-Napoca au descoperit o plantă care trăieşte de peste 60.000 de ani în Carpaţi, plantă care este una dintre cele mai vechi fiinţe vii de pe Terra. "O echipă internaţională de cercetători a făcut o descoperire uimitoare în Carpaţii Orientali din România: Andryala laevitom
Ligia Deca: Am mărit bursele pentru studenţi
Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, anunţă că a aprobat noul ordin privind bursele studenţilor. ''Burse mai mari pentru studenţi! Am aprobat noul ordin de ministru privind bursele studenţilor. Cuantumul minim al bursei sociale se propune anual de către Comisia Naţională pentru Finanţarea Învăţământului Superior şi trebuie să acopere cheltuieli
Bihor: Clase de elevi din Oradea, invitate într-un concurs creativ pe tema reciclării
Clasele V-VIII ale elevilor orădeni sunt invitate să participe la concursul "Oradea mea - Obiecte de artă din materiale reciclate", un proiect educaţional şi creativ, menit să promoveze responsabilitatea ecologică şi talentul artistic al elevilor, organizat de Asociaţia Rotary Club Insignis Oradea. Potrivit unui comunicat de presă al asociaţiei, este
(P) Elevii români își subestimează potențialul în cursa globală pentru universitățile de top. Acest test gratuit dezvăluie ce au cu adevărat nevoie.
78% dintre elevi au descoperit pentru prima dată că au șanse reale să fie admiși la universități de top din străinătate.
Iaşi: Ceremonia de aniversare a 164 de ani de la fondarea UAIC, în prezenţa ambasadorului Japoniei
În Aula Magna "Mihai Eminescu" a avut loc, vineri, ceremonia de aniversare a 164 de ani de la fondarea Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi (UAIC), în prezenţa ambasadorului Japoniei în România, Katae Takashi. Cu acest prilej, rectorul UAIC, Liviu-George Maha, a declarat jurnaliştilor că în cadrul "
Ministerul Educaţiei: Metodologia pentru prevenirea şi combaterea segregării şcolare în învăţământul preuniversitar - în consultare publică
Ministerul Educaţiei a lansat în consultare publică Metodologia pentru monitorizarea, identificarea, evaluarea, prevenirea şi combaterea segregării şcolare în învăţământul preuniversitar. Potrivit Ministerului Educaţiei, în învăţământul preuniversitar este interzisă segregarea şcolară la toate nivelurile, pe criteriul
Vrancea: Peste 250 de elevi au participat la lansarea campaniei 'O singură dată, poate deveni mereu'
Peste 250 de elevi de gimnaziu şi liceu, zeci de cadre didactice şi părinţi au participat, joi, la lansarea celei de-a treia ediţii a campaniei de prevenire a consumului de substanţe psihoactive "O singură dată, poate deveni mereu", a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea. "Analizând evenimentele înregistrate la ni
Mureş: Centru de training GE HealthCare pentru studenţii Facultăţii de Inginerie şi Tehnologia Informaţiei ai UMFST
Facultatea de Inginerie şi Tehnologia Informaţiei din cadrul Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie "George Emil Palade" din Târgu Mureş şi divizia General Electric HealthCare România, lider mondial în echipamente de imagistică, ultrasonografie şi soluţii digitale pentru asistenţa medicală, au inaugurat, joi, Centrul de trainin
Braşov: Peste 600 de tineri, invitaţi la Râşnov la Erasmus Generation Summit
Peste 600 de studenţi Erasmus+ vor participa, la Râşnov, în 25 octombrie, la atelierele Erasmus Generation Summit, eveniment organizat de Erasmus Student Network (ESN) România şi Centrul Europe Direct Râşnov, cu sprijinul Şcolii Gimnaziale "Peter Thal" şi al Primăriei oraşului. Or