30 iunie - Ziua internaţională a parlamentarismului (ONU)
Ziua internaţională a parlamentarismului este marcată anual, la 30 iunie, în această zi fiind fondată, în 1989, Uniunea Interparlamentară. S-a considerat că instituirea unei zile internaţionale a parlamentelor este deosebit de importantă într-un moment critic pentru democraţia parlamentară, când oamenii îşi pierd încrederea în instituţiile politice şi democraţia însăşi se confruntă cu provocările mişcărilor populiste şi naţionaliste, conform https://www.ipu.org/ şi https://www.un.org/.
În acest context, ONU consideră că, pentru ca democraţia să prospere, parlamentele, ca piatră de temelie a democraţiilor funcţionale, trebuie să fie puternice, transparente, responsabile şi reprezentative.
Aniversarea acestei zile a fost stabilită în 2018 de către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, prin A/RES/72/278, care a recunoscut rolul parlamentelor în planurile şi strategiile naţionale şi în asigurarea unei mai mari transparenţe şi responsabilitate la nivel naţional şi global.
În 2024 se marchează cea de-a 135-a aniversare a Uniunii Interparlamentare, fiind un bun prilej de a vedea care sunt progresele pe care parlamentele le-au făcut în atingerea unor obiective cum ar fi reprezentativitatea, adaptarea la contextul actual, includerea mai multor femei şi tineri în legislative etc., conform paginii de Facebook International Day of Parliamentarism 2024.
Temele ediţiilor anterioare au fost: "Parliaments for the planet" (2023), "Citizen engagement and public participation in the work of parliaments around the world (2022)", "I Say Yes to Youth in Parliament!" (2021), "Member events for 2020 (2020)", "IPU's 130th anniversary!" (2019), conform https://www.ipu.org.
Regimurile parlamentare sunt acele regimuri caracterizate de un guvern responsabil în faţa parlamentului, noţiunea de democraţia parlamentară fiind produsul secolului al XX-lea, ce a urmat apariţiei şi extinderii sufragiului universal. Criteriul minim al democraţiei fiind considerat votul universal. În majoritatea ţărilor cu un regim de monarhie constituţională, precum Marea Britanie, Scandinavia sau Benelux, democraţia a fost introdusă mai târziu decât regimul parlamentar. Doar în unele monarhii autoritare a fost introdus sau păstrat votul universal, fără a avea însă şi un regim parlamentar cu guvern responsabil în faţa parlamentelor (ex: Franţa - 1851 sau Germania - 1871), se arată pe site-ul https://www.sciencedirect.com/.
În cercetările recente, conceptul de parlamentarism este definit prin prisma discuţiilor despre deliberare (parlamentară), reprezentare, responsabilitate şi suveranitate, sau prin prisma libertăţilor parlamentare (libertatea de exprimare, mandatul liber, alegerile libere etc). De asemenea, dezbaterile conceptuale recente din jurul parlamentarismului includ deficitul în creştere a legitimităţii parlamentelor naţionale, conform articolului "Parliamentarism: A Concept and its Practice" (Kari Palonen şi Zoltan Gabor Szucs) publicat pe site-ul https://ecpr.eu/.
În prezent, aproape fiecare ţară din lume are o formă de parlament, sistemele politice parlamentare clasificându-se în două categorii: bicameral şi unicameral. Din 190 de parlamente naţionale din lume, 78 sunt bicamerale (156 de camere) şi 112 sunt unicamerale, ceea ce înseamnă aproximativ 44.000 de membri în întreaga lume, conform https://www.ipu.org/.
Uniunea Interparlamentară
Uniunea Interparlamentară (UIP) a fost creată la 30 iunie 1889, într-o perioadă în care nu existau mijloace prin care guvernele şi parlamentele să coopereze la nivel internaţional. Ideea reunirii parlamentarilor din diferite ţări câştigase teren în rândul pacifiştilor în anii 1870 şi 1880, dar până în 1889 nimeni nu transformase ideea în realitate. Bazele Uniunii au fost puse de către englezii William Randal Cremer şi Frenchman Frederic Passy, laureaţi ai Nobelului pentru Pace. La 30 iunie 1889, Passy a fost ales preşedinte şi Cremer vicepreşedinte.
Trei ani mai târziu, grupul şi-a înfiinţat sediul, Biroul Interparlamentar, la Berna, în Elveţia, Albert Gobat fiind secretar general voluntar până în 1909. Eforturile acestor personalităţi au condus la crearea primei organizaţii politice internaţionale, oferind cadrul cooperării multilaterale între naţiuni de astăzi. Uniunea Interparlamentară a jucat un rol esenţial în înfiinţarea Curţii Permanente de Arbitraj de la Haga în 1899, precum şi în în crearea Ligii Naţiunilor în 1919 şi a Naţiunilor Unite în 1945. Actuala denumire de Uniunea Interparlamentară datează din 1899, scrie https://www.ipu.org/.
În prezent, Uniunea Interparlamentară reuneşte 149 de parlamente. UIP îşi propune să ajute parlamentele să devină mai reprezentative, mai echilibrate în funcţie de gen, mai tinere, mai transparente, accesibile, responsabile şi eficiente.
Idealurile democratice ale UIP au fost consacrate în două declaraţii importante: Declaraţia privind criteriile pentru alegeri libere şi corecte (1994) şi Declaraţia Universală asupra Democraţiei (1997). AGERPRES/ (Documentare - Ionela Gavril, editor: Cerasela Bădiţă, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: www.ipu.org
Alte știri din categorie
Cea de-a cincea reuniune a Comunităţii Politice Europene, la Budapesta (7 noiembrie)
Cea de-a cincea reuniune a Comunităţii politice europene (CPE) are loc la 7 noiembrie 2024, la Budapesta, şi va dezbate provocările în materie de securitate cu care se confruntă Europa, conform scrisorii de invitaţie la summit publicate pe site-ul https://www.consilium.europa.eu/, la 25 octombrie. Comunitat
DOCUMENTAR: Scriitorul japonez Sir Kazuo Ishiguro, laureat Nobel în 2017, împlineşte 70 de ani (8 noiembrie)
Sir Kazuo Ishiguro este un scriitor britanic de origine japoneză, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 2017, ale cărui romane au fost traduse în peste 50 de limbi străine. Unele dintre cele mai bună cărţi ale sale - "The Remains of the Day" (1989) şi "Never Let Me Go" (2005) - au fost vândute, fiecare, în peste 1 milion
O PERSONALITATE PE ZI: Sociologul şi academicianul Mihail M. Cernea
Sociologul Mihail M. Cernea, membru titular al Academiei Române, s-a născut la 14 octombrie 1931, la Iaşi, potrivit dicţionarului "Membrii Academiei Române (1866-2003)" (Editura Enciclopedică / Editura Academiei Române, 2003). A urmat cursurile Facultăţii de Filosofie din cadrul Universităţii Bucureşti între 1950 şi 1954. A de
Festivalul de Film Românesc de la Washington, din 7-10 noiembrie 2024
Cea de-a cincea ediţie a Festivalului de Film Românesc de la Washington are loc în perioada 7-10 noiembrie 2024, la Landmark's E Street Cinema, sub titlul "New Romanian Perspectives", conform informării Ambasadei României în SUA. Cel mai mare eveniment de promovare a cinematografiei naţionale din spaţiul nord-american, der
O PERSONALITATE PE ZI: Actorul Dean Stockwell
Actorul de film, teatru şi televiziune, Dean Stockwell, cu o carieră de aproape şapte decenii, s-a remarcat în producţii precum "Quantum Leap" (1989-1993) sau "Dune" (1984). A primit o nominalizare la un Premiu Oscar la categoria cel mai bun actor în rol secundar pentru rolul său din "Married to the Mob" (1988). Robert
7 noiembrie - Ziua internaţională împotriva violenţei şi a bullying-ului la şcoală, inclusiv a cyberbullying-ului (UNESCO)
Ziua internaţională împotriva violenţei şi a bullying-ului la şcoală, inclusiv a cyberbullying-ului, este marcată în prima zi de joi a lunii noiembrie, în 2024, la 7 noiembrie, potrivit site-ului UNICEF, https://www.unicef.org/. Bullying-ul se poate identifica, indică site-ul https://www.u
BISERICI ŞI CATEDRALE: Catedrala din Uppsala
Catedrala din oraşul suedez Uppsala datează de la sfârşitul secolului al XIII-lea. Este cea mai înaltă biserică din Scandinavia, reşedinţa episcopală a arhiepiscopului Suediei, adăposteşte osemintele Sfântului EriK, gazda tradiţională de încoronare a regilor suedezi în trecut şi o adevărată capodoperă a arhitecturii gotice scandinave, conform
5 noiembrie - Ziua mondială de conştientizare a tsunamiurilor (ONU)
Ziua mondială de conştientizare a tsunamiurilor este marcată, anual, la data de 5 noiembrie. În ultimii 100 de ani, peste 260.000 de oameni au murit în 58 de dezastre provocate de tsunami. Cu o medie de 4.600 de morţi, acest fenomen a depăşit orice alt dezastru natural. Cel mai mare număr de decese a fost provocat de tsunamiul care a avut loc în urma seismu
O PERSONALITATE PE ZI: Muzicianul canadian Bryan Adams
Bryan Adams este un cântăreţ-compozitor rock, fotograf şi activist social ale cărui albume "Cuts Like a Knife" (1983) şi "Reckless" (1984) l-au făcut unul dintre cei mai populari şi de succes artişti ai anilor '80. S-a născut pe 5 noiembrie 1959, în Kingston, Ontario, Canada. Adams a fost un talentat muzical la o vârst
DOCUMENTAR: Actorul american Matthew McConaughey împlineşte 55 de ani (4 noiembrie)
Actorul Matthew McConaughey, recompensat, în 2014, cu Premiul Oscar la categoria cea mai bună interpretare a unui actor în rol principal, pentru rolul Ron Woodruff din producţia "Dallas Buyers Club", s-a născut la 4 noiembrie 1969, în Uvalde, Statul Texas. A absolvit Universitatea din Austin (1993) şi a înregistrat primul succes cu filmul &q
Tim Walz, candidatul democrat la vicepreşedinţia SUA (fişă biografică)
Guvernatorul de Minnesota Tim Walz, candidatul democrat la vicepreşedinţia SUA, s-a născut la 6 aprilie 1964, la West Point, Cuming County, Nebraska. A absolvit Liceul Butte (1982) şi Colegiul de Stat Chadron, cu o diplomă în ştiinţe sociale (1989), urmând apoi un master la Universitatea de Stat Minnesota, din Mankato, Minnesota (2001) şi cursuri la Universitatea
JD Vance, candidatul republican la vicepreşedinţia SUA (fişă biografică)
Senatorul de Ohio JD Vance, candidatul Partidului Republican la vicepreşedinţia SUA, s-a născut la 2 august 1984, în Middletown, statul Ohio, potrivit https://www.vance.senate.gov şi https://www.biography.com. A absolvit, în 2003, Middletown High School. În 2005, s-a înscris în serviciul militar al US Marine Corps,
Kamala Harris, candidata democrată la preşedinţia SUA (fişă biografică)
Vicepreşedinta Statelor Unite ale Americii, Kamala Harris, candidata democrată la preşedinţia SUA, s-a născut la 20 octombrie 1964, în Oakland, California, dintr-un tată de origine jamaicană, care a emigrat în SUA pentru a urma studii în economie, şi o mamă activistă şi cercetătoare în domeniul cancerului de sân, care a emigrat din India
Donald Trump, candidatul republican la preşedinţia SUA (fişă biografică)
Donald Trump, cel de-al 45-lea preşedinte al Statelor Unite, s-a născut la 14 iunie 1946, în Queens, New York. Fiul lui Fred Trump, un bogat investitor imobiliar stabilit în New York City, Donald Trump a absolvit New York Military Academy (NYMA) din New York (1964) şi Şcoala de business Wharton a Universităţii Pennsylvania (1968). După terminarea studiilor, s-a a
O PERSONALITATE PE ZI: Actorul Martin Henry Balsam
Actorul Martin Henry Balsam, deţinător al unui Oscar în 1966, cunoscut pentru rolurile din "Psycho", "A Thousand Clowns" sau serialul "Archie Bunker's Place", s-a născut la 4 noiembrie 1919, în Bronx, la Jewish, New York, SUA. A urmat liceul la "DeWitt Clinton High School" din New York şi cursurile clubul