Bihor: Construcţia unui pasaj subteran în Oradea, estimată a fi finalizată în trei luni
Primăria Oradea a anunţat joi demararea lucrărilor de construcţie a pasajului subteran de la intersecţia bulevardului Decebal cu strada Tudor Vladimirescu, o investiţie de aproape 40 de milioane de lei, din fonduri europene, pe care constructorii ar urma să o finalizeze într-un timp record de trei luni.
"Am programat începerea lucrărilor la acest pasaj în a doua jumătate a lunii iunie, ca să ne corelăm cu vacanţa de vară a elevilor, când circulaţia rutieră este mai redusă, urmând ca circulaţia să fie reluată pe b-dul Decebal în preajma începerii noului an şcolar", a precizat, într-un comunicat de presă, primarul Florin Birta.
Asocierea de firme constructoare care a câştigat licitaţia pentru lucrări va trebui să profite la maximum de perioada de vacanţă, când traficul auto este mai relaxat.
Primarul a afirmat miercuri, într-o deplasare pe teren cu ziariştii, că, discutând cu constructorii, are încredere că traficul pe acest bulevard foarte circulat din Oradea va fi redeschis pe 15 septembrie, fiind un angajament faţă de orădeni, aşa cum a promis şi deschiderea pasajelor subterane din centrul civic pentru Revelionul 2024.
Având în vedere faptul că lucrările vor afecta circulaţia autoturismelor şi a tramvaielor în zonă, au fost stabilite modificări în circulaţia rutieră, pentru a veni în ajutorul participanţilor la trafic. În acest sens, începând de sâmbătă, 22 iunie, bulevardul Decebal se închide total pe tronsonul dintre intersecţia cu str. S. Bărnuţiu şi intersecţia cu Piaţa Cazărmii, dar au fost anunţate o serie de alte trasee pe care va fi redirecţionat traficul.
Prin lărgirea străzii Tudor Vladimirescu la patru benzi de circulaţie şi executarea pasajului denivelat la intersecţia cu bulevardul Decebal, va fi descongestionat traficul în zonă şi va fi sporită siguranţa circulaţiei rutiere.
Potrivit site-ului oradea.ro, lucrarea "Coridor de mobilitate Tudor Vladimirescu - Meşteşugarilor" este una dintre cele mai importante lucrări efectuate de municipalitate.
Pe lângă realizarea pasajului subteran la intersecţia dintre b-dul Decebal şi strada Tudor Vladimirescu, se va realiza lărgirea străzii Tudor Vladimirescu la patru benzi de circulaţie, un pasaj subteran la intersecţia străzilor Oneştilor şi Tudor Vladimirescu, asigurarea a patru benzi de circulaţie pe strada Lăpuşului, un pasaj suprateran pe strada Meşteşugarilor peste drumul de centură şi calea ferată.
În cadrul aceleiaşi lucrări va fi rezolvată şi traversarea pietonilor, care vor trece prin pasajul subteran pietonal pe sub b-dul Decebal, prevăzut cu bretele de acces/ieşire.
Contractul pentru realizarea pasajului care va subtraversa bulevardul Decebal a fost semnat deja în data de 9 mai cu asocierea formată din Freyrom - lider, Inginerie Drumuri şi Poduri - Asociat 1, Integrated Road Solutions - Asociat 2 şi Procons Group - Asociat 3 şi mai mulţi subcontractanţi.
Valoarea contractului este de 39.406.505,06 lei, fără TVA, finanţarea urmând să fie asigurată prin Programul Regional Nord-Vest 2021 - 2027. AGERPRES/(AS - autor: Eugenia Paşca, editor online: Ady Ivaşcu)
Alte știri din categorie
Sălaj: Şedinţă de constituire a Consiliului Judeţean; Dinu Iancu-Sălăjanu a depus jurământul ca preşedinte
Şedinţa de constituire a Consiliului Judeţean Sălaj a avut loc joi, prilej cu care, alături de consilierii judeţeni, a depus jurământul, pentru al doilea mandat de preşedinte, Dinu Iancu-Sălăjanu. La eveniment au fost prezenţi, alături de oficialităţi locale şi judeţene, primari ai comunelor din judeţ, angajaţi ai Consiliului Judeţean, vicepreşedintele C
Drum judeţean modernizat între Bihor şi Sălaj
Lucrările de reabilitare a drumului judeţean DJ 190G, care leagă judeţele Bihor şi Sălaj, prin comuna Balc, cu o lungime de 3,4 kilometri, au fost finalizate, a informat joi, într-un comunicat de presă, Consiliul Judeţean (CJ) Bihor. "Segmentul modernizat asigură acum o legătură rutieră sigură şi rapidă
Prahova: Şeful Pieţei Centrale a Ploieştiului, destituit; mai multe tarabe - ocupate fără taxă
Şeful Pieţei Centrale a Ploieştiului a fost destituit în urma unui control dispus de primarul Mihai Poliţeanu, verificările arătând că mai multe tarabe erau ocupate fără plata taxelor aferente. "Primarul Mihai Poliţeanu a luat măsuri ferme în urma sesizărilor cetăţenilor, solicitând verificări la SC Hale şi Pieţe SA, vizând a
Primarul din Focşani va înfiinţa o nouă societate de termoficare, după ce mii de locuitori nu au apă caldă şi căldură
Primarul municipiului Focşani, Cristi Valentin Misăilă, a anunţat că va înfiinţa o nouă societate care să asigure agentul termic în oraş, după ce ENET SA, societatea de termoficare, a fost debranşată de furnizorul de gaze din cauza datoriilor restante, mii de abonaţi rămânând în aceste zile fără apă caldă şi căldură.
Sibiu: Primarul reales al municipiului, Astrid Fodor, a depus jurământul
Primarul reales al municipiului reşedinţă de judeţ, Astrid Fodor, a depus miercuri, la Judecătoria Sibiu, jurământul pentru un nou mandat. "Subsemnata Fodor Astrid Cora, primar al Municipiului Sibiu, judeţul Sibiu, (...), depun în faţa judecătorului delegat, în camera de consiliu a Judecătoriei Sibiu, următorul jurăm&aci
Bihor: Finalizarea marilor proiecte de infrastructură, între priorităţile conducerii Consiliului Judeţean
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Bihor, Mircea Mălan, a menţionat, luni, în noul Consiliu Judeţean, priorităţile noului mandat, între acestea fiind continuarea marilor proiecte de infrastructură. "Începând de astăzi, după depunerea jurământului şi constituirea consiliului judeţean, ne revine nouă tu
Timiş: Preşedintele ales al CJ, Alfred Simonis, a fost învestit în funcţie
Preşedintele ales al Consiliului Judeţean Timiş, social-democratul Alfred Simonis, a declarat, luni, după depunerea jurământului de învestire în funcţie, că este obligatoriu să existe o colaborare a Primăriei Municipiului Timişoara cu administraţia judeţeană, pentru implementarea proiectelor cerute de timişeni prin votul de la alegerile locale din vară.
Vrancea: Consiliul Judeţean a semnat contractele pentru deszăpezirea drumurilor judeţene în sezonul rece 2024-2025
Consiliul Judeţean (CJ) Vrancea e semnat, joi, contractele pentru deszăpezirea a 581 de kilometri de drumuri judeţene în sezonul rece 2024 - 2025, valoarea totală a serviciilor fiind de peste 9,7 milioane lei. Contractul a fost semnat de preşedintele CJ, Nicuşor Halici, care a avertizat că obligaţiile asumate trebuie respectate de ambele
Sibiu: Primăria a semnat parteneriatul cu CFR pentru trenul periurban
Primăria Sibiu a semnat parteneriatul cu Compania Naţională CFR SA pentru trenul periurban, însă, deocamdată, nu există finanţare pentru acest proiect, potrivit unui comunicat de presă al instituţiei. Trenul periurban va utiliza atât infrastructura CFR existentă, cât şi una nouă, "pe segmentele de traseu unde aceasta nu există deja sau n
Olt: Mandatul primarului comunei Nicolae Titulescu, invalidat de Judecătorie, validat definitiv de Tribunal
Mandatul de primar al comunei Nicolae Titulescu al lui Florin Tiutiu, reales în funcţie pentru a şasea oară în luna iunie, invalidat la începutul săptămânii trecute de Judecătoria Slatina, a fost validat de Tribunalul Olt prin hotărâre definitivă, potrivit soluţiei postată joi pe portalul instanţei. Tiutiu a candi
Bihor: Oradea are, în premieră, un singur viceprimar, Teofil Filimon; al doilea - nominalizat în decembrie, după alegeri
Liberalul Teofil Filimon a fost ales joi singurul viceprimar al Oradiei, o premieră în politica locală, în cadrul unei şedinţe extraordinare în care au depus jurământul şi alţi patru consilieri locali, întregind astfel noul Consiliu Local pentru mandatul 2024 - 2028. Acesta a fost ales de cei 23 de consilieri prez
Timiş: Pasarela Îndrăgostiţilor, refăcută de municipalitatea timişoreană
Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a anunţat, joi, că a semnat contractul pentru proiectarea tehnică şi execuţia lucrărilor de refacere a Pasarelei Îndrăgostiţilor de peste Bega, situată în Parcul Copiilor. În 11 luni, vechea pasarelă, care devenise nesigură, va fi complet demolată şi înlocuită cu un pod pi
Neamţ: Un fost primar al municipiului Piatra-Neamţ a fost numit administrator public al oraşului
Dragoş Chitic, fost primar al municipiului Piatra-Neamţ în perioada 2014 - 2020, a fost numit în funcţia de administrator public al oraşului, informează un comunicat de presă al primăriei. El va avea în atribuţii monitorizarea proiectelor de investiţii ale municipalităţii şi cele de infrastructură educaţională.
Bihor: Prima jumătate, de 8,5 kilometri, din a doua centură a municipiului Oradea - aproape de finalizare
Prima jumătate, în lungime de 8,5 kilometri, a drumului metropolitan din sudul municipiului Oradea va fi deschisă circulaţiei la mijlocul lunii noiembrie, a anunţat, joi, Biroul de presă al Consiliului Judeţean (CJ) Bihor. "Ne propunem ca acest prim tronson de 8,5 kilometri al inelului metropolitan să fie deschis la finalul săptămânii 16-17 no
Preşedintele CJ Galaţi: Refacem drumurile afectate de inundaţii, sunt lucrări complexe, dar extrem de necesare
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Galaţi, Costel Fotea, a anunţat că, în prezent, se lucrează intens la refacerea tronsoanelor de drum afectate de inundaţiile din 14 septembrie, lucrări fiind unele complexe şi extrem de necesare. "Refacem drumurile afectate de inundaţii. Mai sigure, mai rezistente. Se lucrează intens pe tronsoanele de drum pute